... sau cum să petreci zile frumoase în Mainz

TIPĂREȘTE

De la Hotel Atrium Garni, Passau, GPS-ul ne-a purtat „la numărul străzii” în Mainz, tocmai la scara lui Altstadtapartment. După cum îi spune numele, așteptam să găsim un bloc de apartamente, cu recepție, ca în Valencia, în primăvară. Sau asta înțelesesem eu, din ceea ce am citit pe Booking.

Era ora locală 15.00, iar pe internet anunțasem că vom ajunge între 15 și 16.

Acum, după ce părăsisem un bulevard principal, cu case vechi, magazine și mijloace de transport în comun, am cotit-o la dreapta, spre un cartier rezidențial cochet. Iar GPS-ul ne-a oprit în fața intrării unui bloc foarte înalt și punct. Am coborât din mașină, am trecut pe lângă o domnișoară care se odihnea pe bordură și am citit numărul lipit la intrare. Corespundea. Munsterstrasse, 8. Bun, și?

Când m-am întors la mașină, domnișoara care se odihnea pe bordură, cu un mic rucsac în spate, s-a ridicat și m-a întrebat dacă eu sunt. Da, eu eram, după ce mi-am auzit numele. O trimiseseră părinții să ne întâmpine (ulterior, am văzut că fusesem anunțat pe mail, dar eram pe drum și nu am observat mesajul).

Bun... Ne-a indicat calea spre parcarea de la subsolul blocului, la al doilea etaj subteran – erau vreo patru – un loc excelent și aproape de liftul care ducea spre apartamente. Pe care lift l-am luat, până la al cinsprezecelea etaj (wow!). Unde, pe un culoar curat, a deschis ușa unei garsoniere-studio. Deci... Alstadtapartment era unul singur, o garsonieră-studio scoasă pe Booking. Iar acela era un bloc de locuințe, nicidecum un hotel. Interesant și nou!

Dar... Domnișoara s-a scuzat că suprafața este mică și garsoniera-studio este modestă. Ori glumea, ori avusese parte numai de chiriași care coborau din palate de cleștar. Deoarece, de la intrare se deschidea un spațiu larg, mai larg decât un hol, cu un birou lipit de perete, o masă din piatră, grea, cu două scaune și un șifonier, chiar la intrare. Din același spațiu-hol se deschidea intrarea spre o baie generoasă. Livingul însuși oferea cu generozitate loc pentru un uriaș pat dublu, cu noptiere la un capăt. Din living – o continuare a lui, de fapt sau, pentru cârcotași, aceeași parte a încăperii, se găsea chicineta, dotată cu plită electrică, frigider, cuptor cu microunde și mașină de cafea. Plus ustensilele de rigoare și pleiada de ștergare, de toate dimensiunile. Evident, și aici, o masă mare, cu alte două scaune.

Nimic, însă, ca să dea senzația de înghesuit. Încă puteai dansa în garsoniera-studio, fără teama că o să te învinețești în urma unor coliziuni nedorite cu colțuri de mobilier.

Cum eu sunt claustrofob din fire, sentimentul a fost anulat de peretele din geam, discret mascat de perdeaua și draperia fine și curate. Iar cireașa de pe tort, balconul lat și lung, cu masa și două fotolii scaun, cu vedere fix spre Dom, Rin și centrul vechi. Domnișoara ne-a arătat spre orizont, unde, dincolo de o linie verde, se desfășura Frankfurtul.

Incredibile amurguri, cu avioane care, în șir indian, așteptau aterizarea pe aeroportul din Frankfurt, în lumina reflectată de soarele care apunea, pe Domul din Mainz.

Magnifice dimineți când, la o cafea fierbinte, mângâiați de un soare blând, nu canicular, puneam la cale ziua, utilizând un internet de calitate românească, din același balcon.

Iar de acolo, de la etajul cincisprezece, strada care te ducea, pe jos, în 10 minute, la Dom, se vedea deschisă, ca pe o hartă!

Merită, zău!

---

VIZUALIZĂRI: 303 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI