Întâlnind balenele-pilot, sau cum să petreci o după-amiază foarte instructivă

TIPĂREȘTE

Am ales pentru a descrie după-amiaza excursiei cu catamaranul Royal Delfin epitetul „instructiv”, dar să ştiţi că nu este nici pe departe singurul care ar putea fi folosit. În opinia mea, a fost cea mai definitorie caracterizare a acestei zile. După cum veţi remarca, a fost o excursie foarte frumoasă, o evadare binevenită din resortul unde eram cazaţi, o bună ocazie de a face o baie zdravănă în apele oceanului dar şi de a rămâne muţi de uimire în faţa formaţiunii stâncoase Los Gigantes. Dar, mai ales, oportunitatea de a întâlni cea mai mică specie de cetacee, balenele-pilot.

Excursia am rezervat-o din ţară, beneficiind şi de o mică reducere. Adică, pentru 2 adulţi şi 2 copii am plătit, cash, la îmbarcarea pe catamaran, 143.10 euro. Programul croazierei a fost 14.00-18.30, respectat la minut. Organizatorii ne-au expediat mai multe mail-uri în care ne-au precizat să fim la îmbarcare la 13.45 şi, de mai multe ori, să nu uităm loţiunile de soare, ochelarii de înot, echipamentul de snorkeling, șepci şi, bineînţeles, camera foto. Cu atâta grijă nu am uitat nimic.

Fiind programată în a doua parte a zilei, dimineaţa am stat la piscină şi, pentru încălzire, am dat o raită de o oră la plaja de lângă hotel, unde am explorat stâncile care formau micul golf. Am văzut diferite specii de peşti, crabi, arici de mare, dar preambulul avea să fie mult depăşit de croaziera de după amiază.

Pentru că primisem indicaţia de a ajunge la ora 13.45, neştiind drumul şi având unele surprize cu GPS-ul (care semăna cu unul dintre copii, neştiind încă foarte bine care este diferenţa dintre dreapta şi stânga), am sărit peste masa de prânz (care debuta la ora 13) şi am plecat pe la 12.30, cu punct final al destinaţiei Club Nautico Puerto Colon, undeva pe la app. 10 km, cu 2 treimi din drum pe TF1, şi un interval de timp estimat la vreo 15-20 de minute. Cheie şi... la drum. Care a decurs conform planului până cu vreo 700 m înainte de a ajunge la destinaţie, când ne-am abătut de la traseu şi am vrut să intrăm într-o parcare plătită care ne ieşise în cale. Ne gândeam că zona portuară unde trebuia să ajungem este aglomerată (şi era), se afla lângă o plajă aflată în zonă (Playa de Pinta) şi câteva sute de metri pe jos nu ne puteau dăuna în niciun fel. Raţionamentul era în parte corect pentru că nu am ştiut (dar voi veţi şti) că se poate ajunge cu maşina exact în port, unde este amenajată o parcare încăpătoare, normal, contracost.

Aşa încât noi am vrut să nu dăm cioara din mână şi am încercat să intrăm în parcare. Scriu am încercat pentru că nu am reuşit... Deşi, la fel ca peste tot în lume, la intrarea în parcare era o barieră. Pe unde noi trebuia să trecem. Lucru pe care nu l-am făcut. În sfârşit, pentru inexplicabile motive, am intrat pe lângă, concluzionând: facem o roată, încercăm să ne întoarcem şi tot intrăm. Când să tragem roata, dăm peste o parcare fără plată, lângă un hotel cu o arhitectură foarte frumoasă (Jardin Tropical). Parcăm aici, ne asigurăm că respectăm indicatoarele, punem pe umăr cremele, echipamentul de snorkeling etc., şi, cum mai erau vreo 40 de minute până la îmbarcare, parcurgem liniştiţi cei app. 500 de metri până la docul nr. 12, unde era programată îmbarcarea.

Puerto Colon este, aşa cum se desprinde din denumire, un port turistic, destinat practicării sporturilor nautice. De aici pleacă diferitele ambarcații in croazierele organizate în Atlantic, având durata între 2 ore (timp în care poţi vedea ceva vietăți marine) şi 4,5 ore (interval suficient pentru a putea parcurge coasta apuseana a insulei, până la obiectivul Los Gigantes, pentru pauză de baie şi întâlnirea cu balenele si delfinii). Tot din acest port se pleacă în aşa-numitele „ski-jet safari”, croaziere de grupuri organizate de ski-jet-uri, „water-buggy” (ambarcaţii de 2-3 persoane, gen gogoaşa înfuriată, cu un motoraș care le permite să nu fie chiar la voia valurilor; le-am încercat şi noi, merită banii daţi, dar niciun eurocent în plus) și toate sporturile nautice pe care vi le puteți imagina. Sunt sute de ambarcații care îți oferă oportunitatea de a ieși în Oceanul Atlantic, de la bărcile pneumatice cele mai mici (mă gândeam la ce rău de mare poți avea cu acestea), până la yachturi și catamarane cu capacitate de sute de turiști.

Un asemenea catamaran, de mare capacitate, este și Royal Delfin (Royal Dolphin). L-am ales pentru că este foarte vizibil pe internet, are câteva filmulețe pe youtube și, mai ales, deoarece: 1) are partea inferioară situată sub nivelul apei din sticlă care permite o foarte bună vizionare subacvatică și 2) în filmulețul de prezentare am putut observa o cascada care funcționa la pupa navei în timpul pauzei de baie, şi care făcea ca bălăceala să aibă un aer idilic. Dintre cele două argumente, doar primul avea să rămână în picioare.

Plecarea s-a făcut la fix ora 14.00. La îmbarcare, organizatorii opreau fiecare grup pentru fotografiile de rigoare. Acestea au fost făcute în cursul croazierei, încadrate în mini-albume cu imagini cu delfini şi balene-pilot, având următoarele preţuri: 2 fotografii - 12 euro, 4 fotografii – 20 de euro. Evident, nu te obliga nimeni să cumperi.

Catamaranul Royal Delfin are o primă punte acoperită, unde se găseşte barul de unde pot fi cumpărate diferite suveniruri (t-shirt-uri, brățări hand-made, magneţi etc.) şi băuturi, snacks-uri, expresso „a la George Clooney”, dvd-uri cu viaţa acvatică etc. Tot aici sunt instalate canapele şi mese. În părţile laterale, sunt prevăzute geamuri de unde se poate observa oceanul şi ceea ce acesta oferă. Puntea superioară este descoperită. Aici sunt amplasate peste 100 de scaune, ca la cinematograf, fixate în punte. La ambele punţi există grupuri sanitare, impecabile din punct de vedere al stării de curăţenie. De asemenea, pe ambele punţi erau plasate puncte hai să le spunem „de aprovizionare”, de unde se poate servi bere, sangria, apă şi câteva feluri de sucuri acidulate (din clasa schwapss, cu lămâie, gref). Vrei să bei 10 pahare de bere, nu te opreşte nimeni. Cu excepţia soţiei, bineînţeles. La începutul călătoriei, după app. 20-30 de minute, organizatorii ne-au împărţit sandwich-uri, ambalate individual. Nu erau cine ştie ce, dar foamea deja făcea ravagii în grupul nostru, aşa încât au fost binevenite.

În partea de sub apă, catamaranul are două spaţii prevăzute cu pereţi din sticlă, de unde se poate observa mediul subacvatic. În aceste două spaţii pot sta app. 40 de persoane. Spaţiul este suficient pentru că mulţi nu au coborât în aceste camere, deoarece, pe bună dreptate, este o mică loterie, adică poţi să nu vezi absolut nimic. De exemplu, la întâlnirea cu balenele, acestea sunt pe partea dreaptă a catamaranului, iar tu ţi-ai ales zona din stânga. După care, atunci când vasul navigă astfel încât balenele să poată fi observate din stânga, acestea sunt la o distanţă care nu permite decât vizionarea de pe punţile superioare. Iar tu stai şi te uiţi la infinitul albastrului marin, nu vezi nimic dar auzi comentariile căpitanului şi exclamaţiile pasagerilor... Această zonă, totuşi, avea să ne ofere, nouă, cele mai impresionante privelişti. Evident, totul este la marele noroc!!!

Locuri pe catamaran sunt pentru toată lumea. Unele mai bune, aflate înspre prova navei, altele mai puţin bune. Pe prima punte, şi mai ales în zona dinspre prova, răul de mare se instala mai rapid. Aici se sparg valurile, și turistele pitzi scoteau strigăte cvasi-isterice când stropi de apă sărată le stricau machiajul. Rău de mare am avut cu toţii, mai mult sau mai puţin. În cazul meu, acesta s-a exprimat printr-o senzaţie difuză, suportabilă, de uşoară greaţă stomacală. Nimic de speriat, însă.

Căpitanul catamaranului (dacă aceasta era funcţia; mai probabil purtător de cuvânt), ne-a instruit permanent, pe parcursul celor 4,5 ore, în spaniolă, engleză, italiană, franceză şi rusă. Acesta, şi-a început impresionantul speach, prin a anunţa şi ţările care aveau turişti la bord. România a avut şi ea reprezentanţi. Mic sentiment de patriotism... Din acest principal motiv am considerat croaziera ca un excelent mod de instruire. Am aflat un milion de informaţii noi, toate fiind pigmentate cu cele văzute. Pe modelul din armată (foarte bun, ca pedagogie, „vă arăt şi vă explic”).

Prima repriză de informaţii: delfinii. După app. 45 de minute, căpitanul ne-a indicat că urmează să vedem simpaticele mamifere în acţiune. Acestea nu au întârziat să apară şi, stimulate de mâinile noastre ridicate, au început să facă salturi spectaculoase. Informaţiile curgeau, în acest timp (de exemplu, faptul că înotul în larg, alături de delfini, este sancţionat cu amendă de 3000 de euro în Spania; poţi înota alături de ei în Costa Rica, Cuba etc. ; dacă ar fi așa vizibili, cred că și în Marea Neagră românească ai putea înota cu ei…), iar lumea era fericită. Un membru al grupului organizat din care făceam şi eu parte a început să plângă... Mai târziu, mi-a explicat că a comparat delfinii liberi văzuţi în toată splendoarea lor, pe care nu îi obliga nimeni să ne însoţească şi să ne încânte cu salturile lor graţioase, cu delfinii trişti din ţarcurile Marmaris-ului, pe care îi puteai atinge, cu care puteai să înoţi. Contradicţia dintre libertate şi privare de libertate a generat lacrimile... (în timpul ăsta, în ţară, se dădea soluţia definitivă în dosarul lui Dan Voiculescu...). Raţional, totuşi, această libertate este cred stimulată prin hrăniri ale omului. Mă gândesc că delfinii sunt învăţaţi să vină în anumite zone, pentru a putea fi văzuţi. Aşa, să mergi într-un interval limitat de timp, cu nava plină cu turişti, şi să nu vezi nimic nu cred că sună bine. Totuşi, sunt animale libere, care îţi oferă privelişti încântătoare!!

Delfinii i-am văzut de pe prima punte dar cea mai bună variantă este aceea de a te afla pe puntea superioară. Astfel, catamaranul este pilotat astfel încât grupurile de delfini să poată fi văzute atât de pasagerii aflaţi la tribord (partea dreaptă a ambarcațiunii), cât si dinspre babord (partea din stânga). De altfel, Căpitanul insista ca pasagerii sa rămână la locurile lor (pe principiul cunoscut de noi, „nu te împinge, că e pentru toată lumea!!! ”). Jucăuşele mamiferele puteau fi văzute de pe ambele părţi. Dar, de pe puntea superioara, indiferent de partea cu vizibilitate, vederea era mai buna.

După repriza „delfinească”, am navigat de-a lungul coastei. În dreptul orăşelului Puerto Santiago căpitanul ne-a spus o poveste cu piraţi. După care ne-a informat că aici este o plajă naturală, cu nisip negru (această informaţie ne-a determinat, în zilele următoare să vizităm Playa de las Arena, aceasta fiind cea mai frumoasă plajă pe care am fost în întregul sejur, în opinia noastră).

Pe nesimţite, am început să ne apropiem de Los Gigantes. Citez din memorie după Căpitan: „formaţiune stâncoasă, de origine vulcanică, care se înalţă perpendicular din Oceanul Atlantic la peste 600 de metri, pe o lungime de 12 km”. Apoi Căpitanul a asemuit forma de relief cu fiordurile norvegiene. Totul, însă, pe un fundal sonor cu muzică … scoţiană. Spectacolul a fost impresionant. Zecile de ambarcaţii care se perindau prin dreptul Los Gigantes păreau insignifiante coji de nucă. Iar noi, turiştii, înfometaţi de capturi de imagini, insecte efemeride...

Sincer, defilarea prin faţa Los Gigantes reprezintă în sine un argument care justifică pe deplin toată croaziera pe Atlantic.

A urmat un popas de 30 de minute în golfuleţul de unde se face accesul către satul Masca (din spusele Căpitanului „cel mai mic sat din insulă, cu 86 de locuitori”). Aici, catamaranul a aruncat ancora. Semnalul de baie a fost dat de cascada de la pupa, care a format o perdea de apă prin care se sărea în ocean. Căpitanul, mama noastră pentru 4 ore şi jumătate, ne-a sfătuit să facem baie şi pentru a combate răul de mare. Un membru al grupului, echipat precaut cu o vesta de siguranţă, care afişa o mină de om bolnav de rău de mare, mi-a mărturisit că răcoarea bălăcelii i-a alungat pe loc starea de rău. Spre deosebire de alte ieşiri similare la turci, aici nu am avut voie să înotăm spre plajă şi nici să părăsim un perimetru de siguranţă din jurul ambarcaţiunii. Posesorii de snorkel-uri (printre care ne număram şi noi) au putut privi bancurile uriaşe de peşti atraşi de mâncarea aruncată drept nadă. Am putut vedea peşti peste 1 metru lungime la câţiva zeci de cm de mine. De asemenea, pentru cei care nu au făcut baie, staţionarea în golf a reprezentat un foarte bun prilej de a observa peştii despre care am pomenit mai sus din zona subacvatică a catamaranului. Apa incredibil de curată şi limpede, străbătută de mii de săgeţi de lumină, era ideală pentru această viziune subacvatică.

În aceeaşi pauză s-a servit şi felul principal de mâncare: orez, pârjoale mici (sau, să zicem, chiftele rotunde cu sos de roşii) şi salată de varză roşie. Ca desert, banane. Membrul grupului cu rău de mare nu a fost foarte încântat de calitatea acestei mese. Părerea mea, de om dedat la mâncare de cazan (dar şi cu o mare foame care trebuia învinsă) a fost aceea că totul a fost... excelent! Pentru care, am avut grijă ca farfuriile grupului să fie debarasate fără „orezul nefiert” şi „chiftelele fără gust”. Cu un pahar de bere în mână conchideam, legănat de ocean: „probabil, cel mai bun prânz din viaţa mea!! ”.

Ultimul obiectiv: balenele-pilot. Pentru a le întâlni, catamaranul a luat viteză în larg şi după 10-15 minute, Căpitanul ne-a prevenit că urma să întâlnim cetaceele cu pricina. Şi aşa s-a si întâmplat. Preţ de vreo 30 de minute ne-am învârtit în jurul unui grup de vreo 10 balene, printre care şi vreo 2-3 mame cu puii lor. În tot acest răstimp, Căpitanul asezona imaginile cu multe informaţii (balenele adulte din această specie mănâncă 500 de kg de calamari pe zi; sau, ataşamentul dintre mamă şi pui este atât de puternic încât atunci când puiul se întâmplă să moară mama nu mai mănâncă nimic şi rămâne lângă puiul mort până când corpul acestuia eşuează pe un ţărm, într-o însoţire dramatică pe acest ultim drum...). Balenele au putut fi observate atât de la babord, cât şi de la tribord.

Atunci, la îndemnul inspirat al celui mai mic membru al grupului, ne-am decis să încercăm să vedem cetaceele din zona de observare subacvatică. A fost cea mai bună hotărâre a zilei pentru că, după câteva minute, am putut vedea app. 5-7 minute show-ul oferit de o mamă cu puiul său, care înotau la câţiva metri distanţă de noi, ieşind ritmic la suprafaţă pentru a respira. Apropierea de aceste vietăţi marine, faptul că le puteam vedea perfect din zona subacvatică a vasului, disciplina puiului care părea lipit de mama lui, toate acestea în albastrul perfect al oceanului au reprezentat, pentru noi cel puţin, apogeul excursiei cu Royal Delfin. Imaginaţi-vă, apoi, cum stând întinşi pe burtă pentru o vizibilitate mai bună, toţi patru am scos strigăte de admiraţie când mama şi puiul au schimbat deplasarea paralelă cu vasul şi din zona de babord unde ne aflam noi, au trecut la tribord, prin faţa vasului, la jumătate de metru de locul unde se nimerea să fim noi. Jumătate de metru scriu acum. Nu ştiu ce distanţă era, dar mi s-a părut că aşi fi putut să ating puiul cu mâna!!! Hotărât lucru, cum ajung în ţară mi-am jurat: voi reciti Moby Dick!

După această învârteală a noastră în jurul balenelor şi a lor în jurul catamaranului, Royal Delfin a luat drumul înapoi, către Puerto Colon. În această parte finală a croazierei, doi membri ai echipajului ne-au arătat fotografiile făcute la îmbarcare, încadrate în imagini cu balene şi delfini. Tot pe final, prin dreptul fiecărui turist treceau alţi doi membri ai echipajului, cu o ploscă în care se afla o băutură alcoolică aromată. Căscai gura şi omul, din partea Căpitanului, îţi arunca un jet. Fiind singurul adult din grup care am vrut alcoolul acesta, am avut dreptul la două jeturi. Pe care le-am consumat instantaneu.

Am coborât mulţumiţi, obosiţi şi având curiozitatea satisfăcută.

Merită făcută această croazieră cu vârf şi îndesat. Fie cu Royal Delfin, fie cu alte ambarcaţii. Sunt, cred, sute de variante de a ieşi în ocean pentru a puncta toate aceste obiective.

În final, o să încerc să sintetizez prin câteva observaţii/constatări/sugestii, după cum urmează:

1. se poate ajunge cu maşina până în port, pentru cei care vor ajunge în Club Nautique Puerto Colon fără a fi incluşi în vreun grup organizat;

2. faceţi rezervarea online; scutiţi câţiva euro, cu care puteţi lua un suvenir care să vă amintească croaziera;

3. în bagaj obligatoriu: creme de protecţie solară, şapcă, ochelari de soare, cameră foto-video, ochelari de înot şi, dacă este cazul, echipament de snorkeling;

4. fiţi la dana nr. 12 (pantalone no. 12) cu 30-40 de minute mai devreme; deşi organizatorii ne-au sugerat să fim la îmbarcare cu 15 minute mai devreme, la aceea oră veţi urca ultimii pe vas; cei care urcă printre primii, vor avea şi posibilitatea de a ocupa locuri cu o mai bună vizibilitate;

5. dacă aveţi rău de mare, două sfaturi: 1) staţi pe puntea superioară şi 2) faceţi baie în golful unde se aruncă ancora; răul de mare va dispărea ca luat cu mâna;

6. nu intraţi în panică dacă se întâmplă să nu vedeţi nimic din zona unde staţi; cu siguranţă vasul va fi pilotat astfel încât să puteţi avea parte de cele mai bune privelişti; trebuie doar un pic de răbdare;

7. sorbiţi fiecare cuvânt al Căpitanului; fără cascada informativă a acestuia excursia ar fi fost ca un film mut!

8. când Căpitanul vă anunţă despre proximitatea întâlnirii cu balenele, delfinii etc., ridicaţi-vă de pe scaun şi poziţionaţi-vă lângă balustrada laterală a vasului; toţi stau în picioare, la babord si tribord; aşezat nu vezi nimic şi dacă te trezeşti în ultimul moment să te ridici te poţi pomeni cu un arian bavarez de 2 metri în faţă care să îţi obtureze definitiv dreptul de a vedea (sic)...

Poze nu pun. Despre Royal Delfin găsiţi inclusiv filmuleţe pe net. Ce să mai spun despre delfini, balene ori Los Gigantes!!!

Să aveţi drumuri bune, instructive! Aveţi grijă de voi!

---

VIZUALIZĂRI: 4882 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI