Șapte zile de vis la Parga – septembrie 2016 (IV)

TIPĂREȘTE

Câțiva pași prin Albania - Butrint

Dacă după ce am ajuns la Parga, din motive mai mult sau mai puțin importante, am renunțat la unele dintre obiectivele pe care ni le propusesem înainte să plecăm de acasă ,,nu am renunțat și la excursia în Albania, pe care o aveam de asemenea trecută în agendă.

Această țară mi-a rămas în memorie din vremea copilăriei, când am aflat de la profesorul de geografie, că Albania este o țară mică europeană aflată pe țărmul Mării Adriatice, care are o populație de un milion de locuitori și capitala la Tirana. Mi-a rămas asta în minte pentru că atunci am făcut legătura cu Bucureștiul care avea doar el un milion de locuitori, de unde eu am tras concluzia că Albania este o țară cât Bucureștiul. Desigur mai târziu am aflat mai multe despre Albania, și mi-am dat seama că lucrurile nu stau chiar așa, pentru că numărul de locuitori nu are legătură cu suprafața țării.

Excursiile în Albania din Parga, pot fi făcute, printr-o agenție locală de turism pentru grupuri, sau individual. Asta pentru cei care merg la Parga cu mașina lor. Noi am ales varianta ”printr-o agenție” pentru că am ajuns la Parga cu autocarul. Agenția de turism se ocupă și de obținerea vizelor de intrare în Albania pentru care la înscriere, se face o copie de pe actele de identitate. Totuși, cred că viza se poate obține și direct în vamă, pentru că grupului nostru i s-au atașat două persoane care contractaseră excursia prin telefon și au venit direct la microbuz în dimineața plecării. La trecerea prin vamă nu ni s-au mai cerut actele de identitate, doar cele două persoane, au coborât și împreună cu ghida s-au prezentat la biroul vamal.

Plecarea spre Albania a fost la orele 7.00, a. m., din stația de autobuze din apropierea locului nostru de cazare, cu un microbuz, de 18 persoane. Din întregul grup, doar 5 persoane am fost români, restul erau englezi. Ghid ne-a fost o doamnă, englezoaică stabilită de multă vreme în Grecia, despre care am înțeles că avea în Parga o casă proprietatea sa, vorbea o engleză nobiliară. Când a început să vorbească, a avut impresia că aud unul dintre personajele filmului ”Mândrie și prejudecată”. Această doamnă este o bună cunoscătore a istoriei Albaniei. Tot drumul a povestit fel de fel de lucruri interesante, atât din istoria mai îndepărtată a Albaniei cât și din cea foarte apropiată în timp de zilele noastre.

Traseul către Albania urmărește în cea mai mare parte a lui, coasta de vest a Greciei către Marea Ionică. În Igoumenitsa, el trece chiar pe lângă cheul unde se face îmbarcarea pe fery-boat-urile de transfer spre Corfu. Din Igoumenitsa, acesta merge printr-o zonă deluroasă a cărei singură vegetație, este iarba care la data vizitei noaste era uscată. Calitatea drumului este asemănătoare cu cea a drumurilor noastre interjudețene, pe unele porțiuni asfalt perfect, iar pe altele plombe și spărturi care din când în când te trezesc din visare.

De la Parga până la frontiera cu Albania am făcut cam două ore. Vama se află într-o zonă pe care aș zice că este pustie pentru că în jurul construcțiilor ce o deservesc, nu mai există altceva. Formalitățile de vamă au durat foarte puțin. Cu toate acestea am făcut acolo un mic popas de o cafea, la restaurantul aflat acolo.

Din vamă ne-am îndreptat către către Butrint, primul obiectiv al excursiei noastre. Cred că nu am făcut până acolo, mai mult de trei zeci de minute de la plecarea din vamă. Butrint, este o așezare, de fapt o zonă de forma unei peninsule, situată în sudul Albaniei aproape de granița cu Grecia, și la numai doi kilometri, de insula Corfu aflată spre vest. Este o zonă plină de o vegetație ce acoperă forme de relief, pe care după criteriile noastre le-aș încadra la categoria ”dealuri”

Vorbind despre Butrint, trebuie precizat că vorbim despre cel puțin trei mii de ani de istorie. Se spune că există dovezi care atestă că zona a fost populată în urmă cu 1000 de ani î. Hr., dar și legende care spun că această așezare ar fi fost acolo chiar cu mult înainte de cei 1000 de ani de dinainte de Hristos și că bazele ei ar fi fost puse de troieni, care după căderea Troiei, s-ar fi refugiat în aceste locuri. Încă din acele vremuri foarte îndepărtate, locul respectiv era unul foarte important pentru cei ce locuiau acolo, întrucât avea o poziție strategică foarte bună, pe de o parte pentru că oferea condiții bune de apărare, iar pe de alta pentru că era foarte aproape de insula Corfu, aflată la o distanță de numai doi kilometri de continent, insulă cu care intrețineau importante relații comerciale. Aceste avantaje au făcut ca Butrintul să devină un important port și centru comercial și mai târziu și unul cultural, situat în calea navigatorilor, spre sau dinspre Marea Adriatică.

La fel ca și alte zone de pe teritoriul Greciei și cel al Albniei de azi, de- lungul istoriei sale dezvoltarea Butrintului a cunoscut suișuri și coborâșuri. Asta în mare parte desigur sub influența celor care periodic au stăpânit acest teritoriu. Inițial, teritoriul a aparținut grecilor dar prin scolul al treilea î. Hc., au venit romanii, apoi bizantinii și mai pe urmă venețienii, după care au urmat francezii și austriecii, iar după aceștia venit turcii, inclusiv Ali Pașa, care deși era la origine macedonean s-a purtat la fel de crunt cu oamenii locului. Butrintul a rămas sub stăpânirea otomană aproape șapte sute de ani, până în 1913, când în urma Războaielor Balcanice, împreună cu alte teritorii, s-au eliberat și s-au constituit ca stat de sine stătător sub numele de Albania.

Prin secolul al IV-lea î. Hr., la Butrint a început construcția primelor fortificații, constând din ziduri de apărare care înprejmuiau așezarea, iar în interiorul acestei împrejmuiri a început ridicarea unor edificii cu destinație culturală și religioasă. Este posibil ca unele dintre acestea, cum este teatrul să fi fost construite, chiar înainte de a se ridica zidurile de apărare despre care am vorbit mai înainte.

Datele istorice spun că din anul 228 î. Hr., după ce a intrat sub stăpânirea romană, Butrintul a cunoscut o oerioadă de puternică dezvoltare economică, dar mai ales culturală. Romanii au impus regulile lor în întreaga activitate socială a cetății Au refăcut zidurile de apărare, au ridicat construcții noi cu destinație specifică modului lor de viață. Cele mai multe dintre ele, chiar dacă astăzi sunt ruine, din ceea ce a rămas în picioare se vede cu ușurință care a fost destinația lor inițială. Amintesc doar unele dintre ele, cum ar fi ”Bazilica Mare”, ”Agora”, ”Băile Romane (termele) ” ”Poarta leilor” și ”Poarta lacului”.

O construcție înteresantă, care s-a păstrat în condiții foarte bune este ”Turnul Venețian”, care din câte am înțeles, recent ar fi fost supus și unor lucrări de restaurare. Așa cum o spune chiar denumirea lui acesta a fost construit prin secolele XV – XVI de către venețienii care stăpâneau atunci Butrintul.

Ar mai fi de spus că astăzi, datorită importantelor vestigii antice și medievale, precum și datorită faunei și florei existente acolo, statul albanez a luat măsuri de protecție importante întreaga zonă, ocrotită, primind denumirea: ”Parcul Natural Butrint”, care din 1992, a întrat și în ”Patrimoniul cultural universal” sub protecția UNESCO.

Pentru cine dorește să viziteze acest foarte interesant obiectiv turistic e bine să știe că la intrare în incinta parcului, se găsește un pliant foarte explicit legat de traseul ce trebuie urmat și cu denumirea fiecăreia dintre construcțiile existente acolo.

Aș mai menționa în încheiere, că ceea ce am povestit eu, este doar foarte puțin din ceea ce ne-a povestit ghida, care timp de aproape zece ore ne-a vorbit numai despre Albania și vreau să remarc, că făcea asta cu foarte multă pasiune.

(urmează...)

---

VIZUALIZĂRI: 2837 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI