Palatul Şuţu şi Muzeul Municipiului Bucureşti

TIPĂREȘTE

După ce am văzut şi scris despre clădirile de patrimoniu din jurul Pieţii Universităţii, într-o altă zi, am plecat de acasă dimineaţa devreme ca să nu mă prindă canicula. Am mers împreună cu o prietenă însoţitoare şi am ajuns la palatul Şuţu înainte de ora zece când se deschidea muzeul. Am avut timp să admir gardul de fier forjat cu intrarea principală pe care e asezat un medalion (un soare susţinut de doi lei) şi bannerele mari care-l împodobeau pe care erau prezentate expoziţiile temporare. Un bărbat, imitându-i pe buchiniştii din Paris, expunea pe stradă sute de cărţi de anticariat în speranţa că le va vinde. Nu am remarcat ca intrarea principală în palat să fie flancată de doi lei aşa cum am citit într-unul din materialele consultate. Am privit circulaţia intensă de turisme, autobuze, troleuri din Piaţa Universităţii unde fiecare participant stia unde merge dar fiecare trăia în felul lui haosul general al vieţii cotidiene

1. Palatul Sutu

Despre palatul Şuţu care găzduieşte Muzeul Municipiului Bucureşti am scris câteva fraze în al doilea episod din reviewul ˝Împrejurul Pieţii Universităţii˝. Ca să nu mă repet, redau aici ce am scris, urmând să fac câteva completări.

˝Este situat pe bd. Brătianu nr. 2, pe colţul din spre Piaţa Universităţii, la gura metroului. A fost construit pentru postelnicul Costache Şuţu între 1833-1835 în stil neogotic de arhitecţi vienezi. Ulterior în 1862 a fost împodobit cu decoraţiuni interioare de Karl Storck. Avea un parc enorm care se întindea până în locul în care se află astăzi Universitatea (pe vremuri biserica manăstirii SF. Sava) şi în care se plimbau fazani şi păuni. În perioada sa de glorie în palat se organizau baluri şi serate la care participa elita oraşului. A fost restaurat în perioada 1956-1958 şi din 1959 găzduieşte Muzeul Municipiului Bucureşti pe care l-am vizitat în altă zi, ocazie cu care am admirat interioarele palatului, celebra oglindă de Murano, scara monumentală de marmoră cu două braţe şi am vizitat câteva expoziţii temporare la parter şi cele de bază la etaj. Acest muzeu merită un review separat. Clădirea este monument istoric. ˝

Până la sfârşitul sec. XVIX palatul Suţu a fost centrul distracţiilor aristocraţiei bucureştene. Postelnicul Costache Suţu, cel care a finanţat construcţia palatului în mijlocul unor vecinătăţi sărăcăcioase şi insalubre, era un om cu ambiţii mari, care a uneltit la îndepărtarea domnitorului Alexandru I. Cuza făcând parte din diverse comploturi. Pentru construcţia palatului a apelat la arhitecţii vienezi Johann Voit şi Conrad Schwinek ale căror planuri au fost puse în operă între 1832-1834. În 1836 a comandat unui meşter austriac un policandru de alamă cu 24 de sfeşnice care există şi astăzi. Legăturile extraconjugale ale lui Costache Şuţu făceau deliciul protipendadei a cărei primă preocupare erau comentariile mondene. După moartea lui în 1875, fiul său Grigore cu soţia Irina (fiica bancherului Hagi- Mosco) au dat o nouă strălucire palatului atât ca eleganţă şi lux dar şi ca discriminare socială, interzicând accesul celor care nu erau de viţă nobilă. La balurile simple sau mascate, organizate în fiecare an de revelion şi în luna februarie, toţi participanţii vorbeau numai franţuzeşte. Seratele erau organizate joia. La toate aceste evenimente nu se serveau băuturi alcoolice înafară de şampanie. De câteva ori a participat regele Carol I şi regina Elisabeta. Arhitectul Karl Storck a realizat în 1864 scara monumentală largă, de stejar care începea din holul de la parter destul de aproape de intrarea principală. Scara se împărţea în două braţe din dreptul unei platforme pe care se sprijinea o oglindă de10 mp adusă de la Murano. Deasupra oglinzii în medalion este sculptat capul Irinei Şuţu. În oglindă se reflectau cele două braţe ale scării dând o imagine ireală cum veţi vedea în fotografii La baza oglinzii era un ceas comandat la Paris de Karl Storck care arăta timpul invers. Nu l-am văzut şi căutând în fotografiile de pe net în unele apare, în altele nu, semn că fie a fost mutat, fie a fost dus temporar la reparaţii (l-am postat totuşi într-o fotografie nevotabilă). Din gelozie pentru aventurile soţului său Grigore, Irina a instituit regula ca femeile să urce pe un braţ al scării şi bărbaţii pe celălalt. Din acelaş motiv a concediat toate femeile tinere din personal, înlocuinde-le cu altele mai în vârstă. Un valet arnăut nu primea în palat decât pe cei veniţi cu trăsurile care trăgeau sub marchiza construită de Karl Storck. Ca picanterie vă spun că cei doi soţi deşi au avut aceeaşi pasiune pentru înfrumuseţarea palatului, erau foarte nepotriviţi ca aspect fizic. Lui, mic şi negricios i se spunea Turcul iar ea, înaltă şi grasă primise porecla de Cămiloaia. La etaj erau sălile de dans. Pentru bărbaţii care nu dansau bine şi domnişoarele care debutau la bal, palatul punea la dispoziţie profesori de dans. Atât pereţii cât şi tavanul de la etaj pot face invidioase marile palate din Europa. Plafoanele erau casetate, policandrul dădea o lumină caldă, pereţii erau vopsiţi în culori de ulei roz şi bleu, sobele înalte asigurau o temperatură plăcută iarna iar pe coridorul principal erau expuse câteva statui clasice. Toate aceste decoraţiuni există şi astăzi şi uimesc vizitatorul prin perfecţiune.

După moartea Irinei Şuţu în 1891 şi a lui Grigore în 1893 palatul a intrat într-un con de umbră. Balurile s-au rărit până la dispariţie şi palatul nu a mai fost întreţinut. În 1916 sub ocupaţie nemţească, palatul Suţu a devenit reşedinţa guvernatorului german. În 1917 Alexandru Marghiloman a organizat în palat o întâlnire cu mai marii vremii care a pus bazele păcii de la Bucureşti-Buftea. După Primul Război Mondial, ultimii moştenitori ai familiei Suţu ajunşi săraci, au dat în vânzare palatul care a fost disputat de Primăria Bucureşti, banca Chrissovelony şi CEC. Niciun pretendent nu se angaja să restaureze şi să întreţină palatul degradat. În anii ´30 a revenit Primăriei dar primarul Dobrescu a considerat mai importantă investirea banilor municipalităţii pentru modernizarea oraşului decât refacerea unui palat. Orânduirea comunistă a pus problema demolării acestui simbol al boierimii româneşti care, pentru refacere cerea multe fonduri. Pentru a-l apăra, specialiştii l-au declarat în 1948 monument istoric. Pentru o scurtă perioadă a devenit sediul Institutului de construcţii, pentru ca din 1956 să fie alocat ca muzeu al Bucureştiului. Lucrările de reparaţii au durat 3 ani, inaugurarea oficială fiind făcută în 1959, la o sută de ani de la Mica Unire a lui Alexandru Ion Cuza. Erau expuse 5000 de obiecte în 14 săli. Astăzi clădirea palatului Şuţu arată impecabil şi muzeul Municipiului Bucureşti este unul din cele mai reuşite instituţii de cultură. Evoluţia lui acum are o pantă ascendentă, în el, înafară de expoziţia permanentă organizată la etaj pe tematici diferite, mai au loc expoziţii temporare a căror durată poate fi şi de un an, concerte, spectacole şi alte activităţi culturale.

2. Muzeul Municipiului Bucureşti

La ora 10 se apropia deschiderea muzeului şi stând pe o bancă în faţa intrării principale îmi făceam socoteala că vom mai aştepta un timp până vom intra. La 10 fix, paznicul ne-a invitat înăuntru la casa de bilete. Aici o doamnă foarte amabilă ne-a oferit gratuit două pliante ale unor expoziţii temporare şi trei exemplare de ziarele care apar lunar sub egida muzeului. Ziarele cu câte opt pagini mari oferă informaţii despre evenimentele programate, articole de specialitate, comentarii, memorii. Programul muzeului este de la ora 10-18 de marţi până duminecă inclusiv iar costul unui bilet este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru elevi, studenţi, pensionari. Doamna m-a sfătuit că dacă vreau să fac poze cu aparatul foto sau telefon să plătesc cu chitanţă 15 lei pentru că în tot muzeul sunt camere video.

Muzeul este organizat astfel: la parter expoziţii temporare din care am văzut Civilizaţia Gumelniţa de acum 8500 ani pe teritoriul nostru şi Memoria familiei Golescu; după ce am urcat superba scară cu două braţe am văzut la etaj câteva expoziţii permanente cu tematică: 1. Orient versus Occident cu tablouri ale marilor nostri pictori şi alţii străini 2. Peisaje româneşti în gravura europeană, 3. Documente fanariote, 4. Timpul oraşului de la epoca de piatră până în zilele noastre, 5. Poveşti din Bucureşti

Înainte de a le vi prezenta succinct, trebuie să vă spun că am numai cuvinte de laudă pentru acest palat şi muzeu.

-VA CONTINUA-

Situat în Piaţa Universităţii, palatul Suţu evocă viaţa boierimii din sec. XIX iar Muzeul Municipiului Bucureşti trece în revistă viaţa pe aceste locuri din epoca de piatră şi până acum

Este un loc care trebuie văzut de orice bucureştean şi nu numai

---

VIZUALIZĂRI: 336 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI