Mănăstirea Glavacioc revăzută după 50 de ani

TIPĂREȘTE

De mult timp voiam să revăd Mănăstirea Glavacioc, am tot amânat dar profitând de deplasare la Pătroaia, la „Blooms experience – Feeria Lalelelor” despre care a scris @tata123, vezi impresii, am fost acolo.

Este o Mănăstire pe care am văzut-o ultima dată în urmă cu vreo 50 de ani, o vedeam mereu în vacanțele de vară când mergeam câteva zile cu bunica din partea mamei la țară la rudele ei. Bunicii mei sunt din zonă, iar bunica mergea la această Mănăstire, chiar dacă atunci era doar Biserică de mir cunoscută pentru Icoana Maica Domnului. A renunțat la ea când familia a părăsit forțat gospodăria, vremuri de tristă amintire, dar, după ce prigoana s-a mai liniștit, a revenit la Biserică de câte ori a putut, la gospodărie niciodată, fusese distrusă de oamenii noii orânduiri.

Mănăstirea se află în Satul Glavacioc, așezare veche, cu ocazia săpăturilor efectuate la Mănăstire s-au găsit fragmente ceramice, figurine, topoare de piatră din perioada neoliticului şi a bronzului. Astăzi este un sat mic, cu puțin peste 350 de locuitori, din Comuna Ștefan cel Mare, o frumoasă comună argeșeană aflată la confluenţa cu judeţele Teleorman și Dâmboviţa, la circa 60 kilometri de Pitești, 65 kilometri de Târgoviște, până la București sunt 90 kilometri.

Despre numele satului circulă două povești. Una spune că în vremurile grele din trecut, un ciocoi fugărit de o ceată de turci a fost prins, i s-a tăiat glava (capul) și aruncată în pârâul care a primit același nume cu așezarea. A doua spune că așezarea Glavacioc este ridicată pe o colină în formă de glavă (căpățână) ce pare a fi fost construită de cineva, iar săpăturile arheologice efectuate în ultimii ani au confirmat existența unei așezări de tip 'tell (o colină artificială,  fostă așezare omenească, abandonată)” .  

 De la Piteşti la Mănăstirea Glavacioc este traseul invers celui pe care ne-am întors la Pitești, la Mănăstire am ajuns venind de la Pătroaia-Deal, sat în județul Dâmbovița, așa că voi descrie traseul în sens invers celui făcut la întoarcere de la Mănăstire la Pitești.  

Se iese din Pitești pe Calea Craiovei/Drumul Național DN65 pe care se merge până la Sensul Giratoriu Târgul Săptămânal continuând pe Drumul Județean DJ659 prin Bradu, Suseni, Negrași, Mozăceni până la ieșirea din Comuna Ștefan cel Mare, circa 58 kilometri. De aici am mers și noi, dar venind din altă direcție, circa 2 kilometri pe Drumul Comunal DC446. Am mers înainte, am întrebat pe cineva și am continuat până la intersecția cu Drumul Comunal DC130 pe care după câteva sute de metri am ajuns Mănăstire. Drumul pe care am mers noi are asfaltul bun dar este sinuos și cam îngust. Soțul l-a preferat deoarece l-a făcut de multe ori, dar există și alte variante, chiar incluzând porțiuni din Autostrada A1.  

 De la Roșiorii de Vede a ajuns la Glavacioc @Safta Radu,  vezi impresii, iar de la București, @tata123, vezi impresii.  

 Mănăstirea Glavacioc este una dintre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din țară, mai întâi o biserică de lemn construită de Mircea cel Bătrân în primii ani ai secolului 15 despre care circulă o frumoasă poveste. Un cioban a găsit o Icoană pe care a dus-o acasă, dar a doua zi a găsit Icoana în același loc. Icoana a fost dusă la biserica satului dar s-a întors în pădure. A fost dusă în capitală de oamenii domnitorului, dar s-a întors în pădure. Văzând această minune Domnitorul a hotărât să ridice în acel loc o Biserică, adăpost pentru Icoană. După distrugerea ei de către turci, Vlad Călugărul a ridicat o biserică din zidărie pe care a terminat-o fiul lui, Radu cel Mare, în primii ani ai secolului 16. Era una dintre cele mai frumoase biserici despre care, după ce a văzut-o, Paul de Alep spunea: Biserica este mare și cu o arhitectură frumoasă…. Nu am văzut în această țară nici o altă biserică ce poate fi asemănată acesteia. Masiv renovată în primii ani 1700 de Constantin Brâncoveanu, distrusă de un cutremur, refăcută din temelii, închisă mult timp, reparată iar, transformată în Biserică de mir în perioada comunistă, redeschisă ca Mănăstire la începutul anilor 1990, a suferit ample lucrări de renovare ce au durat 25 de ani, s-a resfințit în anul 2017, mai sunt lucrări de făcut și astăzi, mai ales de consolidare dar lipsesc fondurile necesare.  

Ne-am oprit în Parcarea din fața Mănăstirii, o adevărată „Cetate mănăstirească” , cu ziduri de piatră sprijinite pe contraforți și poarta încastrată într-un turn. Soțul a rămas să parcheze, eu am mers puțin înapoi: văzusem niște scări de beton și am plecat în jos pe ele. Am ajuns la o Fântâna, refăcută de Regele Mihai în anul 1945, cu apa ce izvorăște de sub altar și alimentează un mic Lac, lângă ea Monumentul Eroilor ridicat în anul 2007 în memoria eroilor cazuți în Primul Război Mondial. Se spune că apa este făcătoare de minuni și că, bând din apa izvorului, chiar Voievodul Vlad Călugărul s-a tămăduit de boala de stomac de care suferea. Am băut și eu din apa rece a izvorului și am urcat scările spre Mănăstire unde Mircea, soțul meu discuta cu unul din cei patru călugări ce viețuiesc acolo.  

Ne-a povestit multe, inclusiv greutățile pe care le întâmpină și din partea autorităților clerice sau laice dar mai ales din partea sătenilor care construindu-și casele lângă Mănăstire se simt deranjați de slujbele ce au loc în Biserica ce i-a primit lângă ea. Venea de la Mănăstirea Sihăstria din Neamț și simțea din plin diferența dintre credincioșii celor două regiuni. În Moldova sunt săteni ce ajută gratuit călugării la diferite lucrări, aici este total diferit. A fost adus de 6 luni, în viața laică fusese constructor, tocmai pentru a ajuta obștea. Foarte amabil ne-a însoțit prin Mănăstire povestindu-ne despre viața de acolo.  

Ne-am oprit la Poarta Mănăstirii, nu era nouă dar era sculptată, „Iisus Răstignit pe Cruce” și, la picioarele lui, câțiva din Marii Voievozi Munteni care s-au implicat în viața Mănăstirii, printre care „Mircea cel Bătrân, Vlad Călugărul, Constantin Brâncoveanu” . Deasupra lor fluturau două „Steaguri Tricolore” puse pe masiva Clopotniță – Turn pătrată, ridicată din piatră la sfârșitul secolului 16.  

Am intrat în Curtea Mănăstirii, frumoasă, bine aranjată și îngrijită, cu iarbă verde și flori multicolore, cu alei curate, îngrijite, pavate cu dale de piatră și am pornit pe aleea de pe latura sudică a Mănăstirii, pe lângă Chiliile albe, ridicate din piatră în urmă cu peste 500 de ani, zid de apărare pe aripa sudică a Mănăstirii, contrast plăcut cu cerdacul din cărămidă netencuită. Am continuat plimbarea spre latura nordică a Mănăstirii trecând pe lângă Casa Domnească, veche din vremea lui Vlad Călugărul, Stăreția și Trapeza Mănăstirii am ajuns în fața Bisericii.  

Biserica în formă de cruce are ziduri groase din cărămidă și o singură turlă, pe Naos. Are „Hramurile Buna Vestire, Izvorul Tămăduirii și Sf. Ștefan cel Mare. Exteriorul este simplu, pereții văruiți în alb au picturi doar deasupra arcadelor ce leagă coloanele zidite din cărămidă, văruite tot în alb, pe care se sprijină Pridvorul. Ferestrele, câte două pe pereții din nord și sud și una pe cel estic, înalte și înguste, amplifică suplețea bisericii și așa suplă.  

Interiorul este bogat pictat, dar pictura este recondiționată doar în registrele superioare deși necesită recondiționată și cea din registrele inferioare. Dintre picturi se remarcă Ctitorii Mănăstirii reprezentaţi în pronaosul Bisericii, Mitropolitul Neofit Românul, Voievodul Gheorghe Bibescu şi Clucerul Costache Faca cel care a coordonat lucrările efectuate în anii 1840 dar și sfinții neaoși români, Sf. Filofteia, Sf. Martiri Brâncoveni, Sf. Voievod Ștefan cel Mare, Sf. Voievod Neagoe Basarab. Biserica are compartimentarea clasică, Naosul delimitat de Pronaos prin 2 stâlpi marginali și de Altar printr-o Catapeteasmă sculptată în lemn împodobită cu picturi, din lemn sculptat fiind și mobilierul Bisericii, pardoseala din lespezi de piatră.

Cea mai valoroasă comoară a Mănăstirii rămâne însă vechea Icoană făcătoare de minuni, Icoana Maica Domnului Povățuitoare.  

Am văzut, am pozat, am revăzut câte ceva și am părăsit Biserica îndreptându-ne spre Chilii unde călugărul care ne însoțea ne-a arătat „Monografia Mănăstirea Glavacioc. Peceți ale istoriei, peceți ale spiritualității românești, Editura Episcopiei Argeșului și Muscelului” unde am văzut printre altele cum arăta Mănăstirea prin anii 1900,1940. Mi-a adus aminte de Mănăstirea Berislăvești, Vâlcea văzută toamna trecută unde imaginile cu Mănăstirea în ruine formau o interesantă Miniexpoziție, vezi impresii.  

Aici am mulțumit amabilului călugăr, el s-a întors la îndatoririle lui, noi ne-am îndreptat spre Pitești unde am ajuns în circa o oră pe drumul invers celui descris mai sus.

Am fost foarte bucuroasă de plimbarea la această Mănăstire pe care voiam să o văd – revăd, mi-a plăcut Mănăstirea refăcută, mi-a plăcut plimbarea din acea zi, combinație de actualitate cu istorie, de laic cu cleric, de interesant cu frumos.

Recomand această vizită, se poate cupla cu vizită la „Feeria Lalelelor” care, am înțeles că va avea loc primăvara viitoare și anual, nu se știe încă perioada care nu depinde numai de organizatori. Mergeți acolo și nu veți regreta!

---

VIZUALIZĂRI: 465 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI