Plimbare de o zi pe Valea Cheii și mănăstirile ei

TIPĂREȘTE

În urmă cu câteva săptămâni uitându-mă pe niște poze de la mănăstirile din Oltenia de sub munte, mi-am amintit de mănăstirile de pe Valea Râului Cheia pe care le văzusem în urmă cu ceva ani, în repetate rânduri, în sezoane diferite, fiind la Olănești. M-am gândit că merită să le revăd iar, așa că într-o duminică de septembrie pe la ora 9, plecam din Pitești spre satul Cheia din județul Vâlcea. Despre ele s-a mai scris pe site, voi vorbi doar despre ce am văzut și trăit eu acolo.

Am vrut să văd natura în septembrie, vremea era excelentă și să ne și plimbăm lejer pe cărări de munte, aproape de Parcul Național și Masivul Buila - Vânturarița.

De la Pitești la Mănăstirea Pătrunsa sunt circa 100 de kilometri, drumuri de diferite categorii, pe care i-am parcurs în vreo 2 ore și trei sferturi.

Am mers mai întâi pe E81 până la Rm. Vâlcea, de aici am continuat pe DN64 spre Olănești până la Păușești – Măglași, la vreo 6 kilometri de cunoscutele băi Olănești, și la indicatoarele turistice spre Mănăstiri am virat la stânga, erau cam 21 kilometri până la Mănăstirea Pătrunsa. Am mers mai întâi pe pe DJ654, asfaltat până la ieșirea din Satul Cheia, neasfaltat dar bun în continuare până la Mănăstirea Pahomie, de aici aproape 3 kilometri până la „Sfârșit de drum forestier și început de potecă” pe un drum forestier și el bine amenajat, dar cam îngust, doar în unele locuri. “Sfârșitul” se vede bine, nu se poate greși, este o magazie a mănăstirii, erau mai multe mașini oprite acolo, este și un indicator rutier „Accesul Interzis” , dar și drumul care devine foarte accidentat te face să oprești….

Se continuă cu o potecă de aproape 2 kilometri pe care merg doar oameni și animale, un indicator spune că este necesară o oră pentru parcurgerea ei.

Poteca, bine marcată cu cruce roșie și cu săgeți indicatoare, merge prin pădure, printre copaci mari care-și unesc ramurile deasupra ei, pe lângă troițe și cruci, în urcuș când mai blând, când mai abrupt și după circa 15 minute ajungeam la o troiță, o masă cu bănci, loc de pozat. Este și un indicator acolo.

Câteva poze, am continuat urcușul și după 6 – 7 minute am ajuns la un Prim Izvor captat la baza unei troițe, încă puțin și se zărește turla Bisericii Mănăstirii, dar mai avem de mers…. Am ajuns apoi la Al Doilea Izvor, cu o troiță nouă, modernă zic eu, cu cameră video și panou solar. De aici, în 5 – 6 minute am ajuns la destinație.

Mănăstirea Pătrunsa

Este o mănăstire din comuna Bărbătești, județul Vâlcea și se întinde în Parcul Național Buila – Vânturarița, sub vârful Buila, în care viețuiesc în jur de 40 de călugări.

Ajunși la mănăstire am mers mai întâi la biserica nouă unde nu se terminase slujba, am vrut să intrăm dar văzând doar câteva persoane cu mască, restul fără, am renunțat. Am rămas în curtea mănăstirii, câteva poze cu ea și cu munții din împrejurimi, a fost o zi de toamnă splendidă, plină de soare, nu prea cald, plăcută pentru plimbare, plăcută pentru admirat natura, apoi am urcat la un Indicator turistic, de aici se poate urca în Curmătura Buila, ce-aș fi mers și eu, dar am mers doar la un Panou cu informații unde am fost întâmpinați-asaltați de cărăușii mănăstirii, câțiva măgari cuminți-obraznici, poze cu și fără ei, poze cu câteva din multele Chilii risipite în jurul bisericii, mici, simple, acum toate au panouri solare care le asigură iluminatul. Când am mai fost acolo, cred că sunt ceva ani…... nu erau panouri solare.

Am mers la Biserica Veche, considerată „locul cel mai izolat din viaţa monahală românească” , precum Meteorele grecești, ce stă acolo de prin secolul 17, ultima rezidire de la începutul secolului 19 păstrează vechea pictură recondiționată, expresivă și frumoasă, apoi am plecat spre cealaltă biserică, se terminase slujba și mulți din participanții la slujbă veneau spre Trapeza mănăstirii, clădire nouă, spațioasă și luminoasă, călugării îi invitaseră la masă. Am fost și noi invitați, trecusem pe lângă trapeză și miresmele mâncărilor erau îmbietoare, dar călătorul și drumul…, ne-am oprit însă la micul magazin de lângă ea și am cumpărat un prospect, 5 lei, și câteva lumânări.

Biserica Nouă, „Biserica de Lângă Cer” cum o numesc cu mândrie localnicii, o biserică tănără, sfințită cu hramul „Sf. Apostol Ioan” în august 2006 după patru ani de muncă asiduă, impresionantă pot spune. Caii și măgarii au cărat în spate ciment, cărămizi și fier beton, oamenii au urcat cu bare lungi de fier în mâini, varul a fost făcut pe loc după vechile metode cu calcarul din stânci, iar balastul s-a obținut prin zdrobirea stâncilor din apropiere.

Biserica a fost zidită de urmașii Meșterului Manole, șase meșteri din Curtea de Argeș, ajutați de oamenii locului. Are forma unei corăbii, nu este mare dar vopsită în alb strălucea măreață în soarele de septembrie.

În Pridvor am admirat Ușa de Intrare, o adevărată bijuterie sculptată în lemn masiv de stejar iar în Pronaos și Naos picturile de pe tavane și pereți. Altarul și el pictat are Catapeteasma, Ușile Împărătești și Ușile Diaconești, capodopere sculptate și pictate. Am ieșit din Biserică, am mers și pozat Clopotnița mai tânără decât ea cu trei ani, albă, suplă, strălucind în soare….

După circa o oră de plimbare și pozare am părăsit Pătrunsa, locul în care şi liniştea produce zgomot, locul unde vorbeşte numai Dumnezeu, cum spun monahii….

Mi-a plăcut mult locul, vatra de spiritualitate ce se îngemăna cu mărețul munte…

Ne-am reîntors la mașină, excursia în natură a durat circa 3 ore și am ajuns la Mănăstirea Pohomie aflată în drumul nostru de întoarcere.

Mănăstirea Pahomie

Aceasta se mai numește și Schitul Pahomie de la Izvorul Frumos, atestată documentar în ultimul deceniu al secolului 18 cu ultima refacere la jumătatea secolului 20, astăzi casă a 5 călugări.

Ajunși la Complexul Monahal, aşezat într-o căldare de munte, am trecut prin poarta de sub Clopotnița albă, stălucitoarele, ne-am îndreptat spre Biserica mică, albă, unică în România pentru că mai mult de jumătate din ea este acoperită de stânca pe care se află chipul Domnului răstignit pe cruce, iar acoperişul de lemn parcǎ creşte din peretele muntelui. Cerdacul, Naos și Altarul sunt bogat pictate ca și Catapeteasma din zidărie.

Ne-am plimbat și am pozat prin mănăstire, am admirat mulțimea de trandafiri multicolori din curtea-grădină, pe care soarele-după amiezii îi fǎcea și mai colorați și după vreo 35 de minute am mers la vecina ei, Cascada Izvorul Frumos, un izvor ce tâșnește dintr-o stâncă înaltă de 5 metri, dar era secată. „Dacă veneam în primăvară o vedeam în întreaga ei frumusețe” , ne-a spus un călugăr care ne-a oferit o vedere și un prospect al mănăstirii, „o Cascadă Bigăr mult mai mică” , spun eu după cum am văzut-o în poze….

Am urcat în mașină și ne-am oprit la Schitul Iezer, aflat tot pe drumul de întoarcere, în Satul Cheia.

Schitul Iezer

Am intrat în Curtea Schitului închisă cu un zid de piatră, oprindu-mă la intrare să văd și să pozez mai bine mușcatele, de toate culorile, ce acoperă cerdacurile din lemn de la etajul celor trei Clădiri cu Chilii. Mușcate erau și pe scundele prispe zidite, sunt bucuria celor 25 de măicuțe ce viețuiesc acolo.

Biserica Nouă, mare, încăpătoare, zidită ca paraclisier, încastrată în corpul de chilii din stânga Bisericuței era închisă și nu am văzut-o, iar Clopotnița din zid este și ea lipită de corpul de chilii, ea însăși având o chilie în interiorul ei.

Biserica Veche, cea mai importantă clădire din mănăstire, are formă de navă, este simplă, nu are Turlă, nu are Pridvor, pereții exteriori albi au doar un brâu median și câteva nișe cu icoane pictate pe fațadă, deasupra ușii de intrare în biserică. Mi-au plăcut Pronaosul și Naosul separate de un zid cu o arcadă cât o ușă, și Altarul, cu Catapeteasma construită zidită.

Am ieșit afără, m-am mai uitat la cerdacurile viu colorate, aș fi stat acolo…, trecuseră doar 30 de minute de când le văzusem de la intrare, dar am plecat spre Grota Sf. Antonie, chilia și biserica Cuviosului Antonie Schimonahul, mutat în ceruri în 1719, ajuns sfânt în anul 1992.

Am pornit pe potecă betonată arătată de Indicatorul turistic pe care scrie „Grota Sf. Antonie 10 – 15 min” , am ajuns la cimitirul mănăstirii unde s-a terminat betonul și am continuat pe potecă până la un tăpșan de unde se vedea bine întreaga mănăstire dar și Masivul Buila-Vânturarița în toată splendoarea lui.

Câteva poze și am plecat prin pădure, în urcuș destul de abrupt, printre copaci, rădăcini și pietre, pe poteca ce are balustrade metalice pentru ajutorare, și, pentru odihnă călătorilor, bănci metalice încă neterminate, le lipseau șezuturile, care cred că vor fi din lemn, aștept să le văd în pozele de la următorul review. Poteca din pământ, cred că după ploaie se urcă destul de greu, nu a fost prea plăcută, dar miresmele toamnei și pădurea ce se îmbrăca de toamnă o compensau din plin. Am ajuns la marginea unei poieni unde printre căpițe de fân se zărea o cruce-troiță de lemn, apoi am zărit Grota și am urcat la ea.

Urcușul l-am făcut cam în 25 de minute, glezna soțului încă se făcea simțită, dar cred că și în condiții normale am fi depășit cele 10 – 15 minute de pe indicator.

Bisericuța din Grotă are interiorul simplu, cu viața Cuviosului Antonie scrisă ca un tablou pe un perete, cu o cruce într-un trunchi de copac. Ieșind din sfântul lăcaș am rămas în prag uluită de priveliștea oferită asupra munților.

De aici pornea spre dreapta o potecă, se auzeau oameni vorbind, am făcut câțiva pași, și am văzut o Bisericuță de Lemn și o Clopotniță stil maramureșean la care am coborât destul de lejer. Le-am văzut, le-am pozat și am început întoarcerea puțin stresată. De ce?? Am auzit de mai multe ori, destul de aproape, un răget, despre care cineva ne-a spus că ar fi de urs, ursoaică…. Am început coborârea, răgetul nu s-a mai auzit sau animalul a tăcut și, după mai puțin de 20 de minute am ajuns la mașina lăsată lângă schit.

Aici rolul meu pentru acea zi s-a terminat, drumul spre Pitești fiindu-ne foarte cunoscut, am mers de nu știu câte ori la Olănești, a urmat o scurtă pauză pe Dealul Negru la celebrii mititei de Dedulești și am ajuns acasă în jurul orei 19…. Recomand această plimbare.

A fost o vizită reușită, fiecare mănăstire impresionând prin ceva, apropierea de cer la Pătrunsa, biserica ce iese din munte la Pahomie, Grota Sfântului la Iezer... iar natura și drumețiile scurte dar plăcute au desăvârșit-o….

Cadru natural deosebit...

Excursie de o zi în trei frumoase mănăstiri apropiate una de alta, pe valea Cheii și în Parcul Național Buila - Vânturarița... Drumeții ușoare și plăcute...

---

VIZUALIZĂRI: 3116 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI