Din nou despre Viena

TIPĂREȘTE

Mă întreabă uneori prieteni sau cunoștințe: „Dacă am doar puțin timp în Viena, pentru că sunt în tranzit, între două trenuri sau între două avioane, ce ar trebui să fac sau să văd mai întâi? ” Răspunsul este ivariabil: „O plimbare pe Ring. ” Pentru că aici cred că poate fi surprinsă dintr-o privire frumusețea și măreția Vienei. Bulevardul Ring a fost construit pe locul vechilor ziduri ale cetății Vienei, care erau deja în mare parte distruse de tunurile lui Napoleon, deci oricum nu-și mai îndeplineau rolul de apărare. În aceste condiții, în 1857 împăratul Franz Joseph a pronunțat edictul „Es ist Mein Wille” (Este voia mea), prin care a dispus demolarea zidurilor orașului (sau a ceea ce mai rămăsese din ele). Prin acest edict se stabilea dimensiunea bulevardului, amplasarea și funcționalitatea noilor clădiri, fiind gândit astfel încât să pună în lumină grandoarea Imperiului Habsburgic. Se spune că sistematizarea pe care a adus-o construirea Ring-ului la Viena poate fi asemuită cu sistematizarea Parisului de către arhitectul Haussmann în timpul lui Napoleon al III-lea. Dintre clădirile emblematice ale Ring-ului vienez putem aminti:

• Clădirea Parlamentului austriac în formă de templu grec cu statuia zeiței Atena in față, construit de Theophil Hansen, același arhitect care a construit clădirea Musikverein. Aici se impune o paranteză: cum se intră în Parlamentul austriac (nu ca parlamentar, ci ca simplu vizitator)? Păi simplu ca bonjour: urci scările din spatele zeiței Atena și intri pe ușa principală. Nu, nu se declanșează nici o alarmă, ca la Palatul Lichtenstein, ci dai de un pupitru foarte elegant, unde niște austrieci drăguți și zâmbitori te întreabă ce dorești într-o engleză perfectă. „Păi am vrea să vizităm și noi clădirea parlamentului. ” „ Aaa, ne pare tare rău dar astăzi Parlamentul e în sesiune și nu se poate vizita clădirea, dar vineri e posibil. Vă așteptăm vineri” (asta se întâmpla miercuri). „Din păcate noi vineri nu mai suntem în Viena. ” „Ei atunci, avem aici în dreapta la subsol un centru multimedia unde puteți vedea virtual ceea ce ați fi văzut la o vizită reală. ” N-am mai mers la centrul multimedia, eram destul de în criză de timp și poate într-o vizită viitoare vom reuși să vedem realitatea, nu multimedia. Asta ca idee ce înseamnă o țară normală și o democrație autentică. Nu știu dacă la noi poți intra atât de ușor în Casa Poporului. La Budapesta nici nu te lasă să te apropii, deși știu că Parlamentul maghiar se vizitează cu tur ghidat, cel puțin așa se laudă ungurii. Eu încă n-am aflat cum se face la modul oficial, nu cu niște ghizi bănuiți care te agață prin împrejurimi.

• Primăria Vienei. Din păcate, cam întotdeauna în fața Primăriei, fie iarnă, fie vară, are loc câte un festival, ceea ce implică faptul că e construită sau în curs de construire o scenă, diverse chioșcuri, unde se vinde bere și cârnați, sau vin fiert și covrigi, în funcție de anotimp. Din această cauză nu prea se poate admira Primăria în toată splendoarea ei. Se poate intra în Primărie, nu vă oprește nimeni, e o scară frumoasă monumentală din marmură în hol. De asemenea există o curte interioară unde funcționează un bufet drăguț.

• Frumoasa piață Maria Tereza, aflată față în față cu intrarea la Hofburg. În mijloc se află statuia împărătesei, iar de o parte și se alta se află două clădiri gemene care adăpostesc Kunsthistorisches Museum și Naturhistorisches Museum, adică Muzeul de Istorie a Artei și Muzeul de Istorie Naturală (un fel de Antipa de la noi). Cel cu statuia unui elefanțel în față e Muzeul de Istorie Naturală. Inițial cele două clădiri au fost construite pentru a adăposti colecțiile imperiale.

• Clădirea Operei din Viena, despre care am povestit în review-ul anterior.

• Palatul de Justiție, aflat chiar lângă Parlament, clădire care adăpostește astăzi Ministerul de Justiție austriac.

• Teatrul (Burgtheater) – față în față cu Primăria, cu tavanul din hol pictat de Gustav Klimt. La teatru se organizează de asemenea tururi de vizitare în perioada septembrie-iunie. Pentru detalii puteți consulta site-ul https://www.burgtheater. at/en/guided-tours/

• Universitatea din Viena

• Hotelul Imperial, care inițial s-a numit Palatul Wurttemberg, deoarece a fost construit de către ducele de Wurttemberg ca locuință pentru el și soția sa. Familia Wurttemberg nu a locuit prea mult aici și au vândut clădirea, care ulterior a devenit hotel. Aici au fost cazate multe celebrități, de la actori (cum ar fi Charlie Chaplin), la capete încoronate (Regina Elisabeta a II-a). Tot aici au locuit Hitler și Mussolini.

Viena are foarte multe biserici, unele mai frumoase ca altele. Dintre cele pe care le-am vizitat eu, mi-au plăcut în mod deosebit:

• Domul Sfântul Ștefan, aflat chiar în mijlocul Ring-ului. Domul este impunător, cu un acoperiș frumos colorat, insuficient pus în valoare din cauza apropierii clădirilor alăturate. După părerea mea, i-ar fi stat mult mai bine într-o piață, ca să poată fi admirat din toate părțile. Interiorul este bogat ornamentat, dar mi s-a părut întunecat. Se remarcă clopotul cel mare numit Pummerin care a fost făcut din metalul tunurilor capturate de la turci după asediul Vienei. În timpul unui incendiu din al doilea război mondial, originalul Pummerin a căzut și s-a spart. Noul Pummerin a fost turnat din rămășițele celui vechi la abația St. Florian. Clopotul cel mare bate doar la sărbători speciale, cum ar fi Paștele, Crăciunul, Sf. Ștefan și la Anul Nou.

• Biserica Votivă se află în apropierea Universității din Viena. Aceasta a fost construită după eșuarea unui atentat la viața împăratului Franz Joseph. Se spune că Franz Joseph a fost atacat în timp ce se plimba împreună cu unul dintre ofițerii săi, de către un naționalist ungur. Cum împăratul era aproape întotdeauna îmbrăcat în uniformă cu guler înalt, pumnalul a alunecat pe gulerul tunicii și doar l-a rănit ușor. Ulterior fratele împăratului, cel care a devenit apoi împăratul Maximilian al Mexicului, a propus construirea acestei biserici ca o ofrandă votivă pentru salvarea lui Franz Joseph. Când am fost noi, biserica era în restaurare, având schele pe interior. Am putut remarca totuși vitraliile deosebit de frumoase.

• Karlskirche – construită în cinstea Sf. Carol Boromeo, care se consideră că a salvat Viena de epidemia de ciumă. Se spune că cele două coloane laterale au fost inspirate după columna lui Traian. Intrarea în această biserică se plătește. Este cred singura biserică din Viena unde se plătește intrarea. De aceea, la început am ocolit-o și am admirat-o doar de la exterior. Anul acesta am hotărât să intrăm totuși s-o vedem și pe interior. Intrarea costă 8 euro/persoană. Se plătește deoarece în interiorul bisericii este construit un lift care te ridică până la nivelul bazei cupolei, pentru a admira mai bine pictura de pe cupolă. Deci plata ar fi cumva pentru acest lift, indiferent dacă îl folosești sau nu. De unde te lasă liftul se poate urca în continuare pe scări, până în vârful cupolei. Părerea mea este că acest lift și structura metalică pe care e construit strică mult din aspectul interior al bisericii, dar poate sunt subiectivă, dat fiind răul meu de înălțime. Oricum, din moment ce m-au obligat să dau bani ca să intru, am urcat și cu liftul, am admirat pictura de pe cupola și l-am așteptat pe platforma de la nivelul de sus al liftului pe soțul meu, care a urcat până în vârf.

• Augustinerkirche este biserica curții imperiale, aflată chiar lângă Hofburg. Este gotică, foarte luminoasă. Am povestit despre ea în episodul dedicat palatelor Vienei.

• Biserica Sf. Francisc de Assisi sau Kaiserjubileumkirche se află chiar lângă Dunăre. A fost construită cu ocazia celei de-a 50-a aniversare a împăratului Franz Joseph. Mi-a plăcut aspectul de castel cu turnulețe (stil castel medieval) al bisericii. În interior este luminoasă și aerisită. Se remarcă capela Elisabeth, care a fost construită după asasinarea împărătesei Sissi de către un anarhist italian. Banii pentru amenajarea capelei au fost dați de Crucea Roșie, întrucât împărăteasa Sissi a fost o protectoare a Crucii Roșii. Capela este decorată cu mozaicuri aurite. Biserica se mai numește și Biserica Mexicană, deoarece se află în Mexicoplatz. Această piață a fost denumită astfel în cinstea statului Mexic, care a fost unul dintre puținele state care au condamnat Anschluss-ul.

Pentru o experiență autentic vieneză vă recomand să luați o masă în Grinzing. Grinzing este un cartier mărginaș al Vienei, aflat pe un deal, unde cam fiecare a treia casă este organizată în tavernă cu terasă. Terasele sunt foarte frumoase, cu copaci bătrâni și umbră, cu muzicanți care cântă valsuri la acordeon. Grătarul e adevărat, pe cărbuni, vinul e bun, chelnerițele sunt în costume tiroleze ca niște veritabile Gretchen, totul concură pentru o seară minunată.

Vă recomand să ajungeți puțin înainte de ora 18, pentru că la 18 începe programul artistic. Eventual puteți să întrebați dacă au „musikanten”.

Pentru a ajunge în Grinzing se poate folosi tramvaiul 38. Acesta se ia de lângă Universitate de la Schottentor, sau puteți urmări traseul tramvaiului 38 și să-l luați de la o stație intermediară.

Prima dată când am fost la Viena și i-am propus soțului să luăm o masă în Grinzing i-am spus: „Poate fi o seară extraordinară, dar poate fi și o mare dezamăgire.” În final a fost o seară minunată, și de atunci nu concep o vizită la Viena fără o vizită în Grinzing.

Noi mergem de obicei la Rudolf, dar puteți alege orice altă terasă. Nu le alegeți pe cele cu mese pe trotuar, ci pe cele care au doar intrarea la stradă și grădina e în spate. De asemenea, vă recomand să nu alegeți viener schnitzel, pe care îl puteți mânca oriunde în oraș, ci preparate la grătar.

Anul acesta m-am uitat cam strâmb când am văzut în meniu kebab. M-am întrebat: „Oare până și Grinzing-ul s-a musulmanizat?” Am avut totuși prezența de spirit să întreb ce înseamnă. Erau de fapt frigărui, dar n-au știut să traducă în engleză.

Prima dată când am fost ne-a întâmpinat o Gretchen bălaie și zâmbitoare care ne-a întrebat de la poartă: „Where are you from?” Bineînțeles primul meu gând a fost: „Dar de ce te interesează pe tine de unde sunt eu?” și al doilea „Oare dacă spunem că suntem din România nu ne primesc? ” Cum nu-mi reneg originea, am răspuns: „From Romania”. Gretchen a rămas la fel de zâmbitoare și ne-a poftit înăuntru, rugându-ne să ne alegem o masă.

Ulterior am aflat rostul întrebării. În timpul programului artistic, muzicanții au venit la masa noastră și ce credeți că ne-au cântat? Melodia Elenei Merișoreanu: „Bea, bea, nu te lăsa, uită că viața e grea... ”, evident fără cuvinte, doar linia melodică. Am fost plăcut impresionați. Nu a fost tratament special, băieții mergeau la fiecare masă și cântau. Deci e bine să aveți un 5-10 euro pregătiți pentru băieții din orchestră. Nu e obligatoriu, dar așa e elegant și am văzut că așa face toată lumea. Prima dată când am fost nu aveam deloc mărunt, și doar nu eram să le dau 50 de euro și să cer rest. Ulterior am mers pregătiți.

Un obiectiv mai deosebit în Viena este casa Hundertwasser. Se poate ajunge cu tramvaiul 1 până la stația Lowengasse, apoi întrebați. Casa este ascunsă între alte clădiri și noi am bâjbâit destul după ea. Este o arhitectură în stil art nouveau, în culori vii, cu volume nealiniate și vegetație pe fațadă. Până și trotuarul este ondulat în fața casei și este viu colorat, deci atenție cum călcați. Casa nu se vizitează, fiind o clădire locuită, dar peste drum de ea, a fost construit Hudertwasser Village, un complex în același stil, care cuprinde bar, cofetărie, magazine care vând suvenire în stil art nouveau (destul de scumpe).

Un punct aproape obligatoriu de vizitat, mai ales pentru cei care vin la Viena cu copiii, este parcul Prater. Inițial acesta a fost un domeniu de vânătoare al Habsburgilor, fiind evident mult mai mare decât în prezent. După moartea împăratului Francisc I, soțul Mariei Tereza, în timpul cât Maria Tereza a domnit ca regentă alături de fiul său, cei doi au hotărât deschiderea Praterului către publicul larg. În felul acesta aristocrația se întâlnea cu burghezia și cu oamenii simpli. Astfel oamenii de rând o puteau vedea dimineața pe împărăteasa Sissi călărind prin parc. Inițial exstau două zone în Prater: una destinată călăriei și o altă zonă, așa numită a cârnățarilor, unde s-au deschis imediat taverne în care se mânca viener schnitzel și cârnați și se bea bere și unde pe estrade orchetrele cântau valsurile la modă. Se organizau chiar și focuri de artificii.

În ziua de azi Prater-ul a devenit un parc de distracții, plin de tot soiul de mașinării, una mai masochistă decât alta, din punctul meu de vedere. Se remarcă roata mare, cu cabine, de unde poți admira Viena de sus. Ne-am urcat și noi în aceasta la prețul exorbitant (cel puțin așa mi s-a părut mie) de 9 euro/persoană. Vara aceasta era 10 euro/persoană. Au fost cred singurii bani după care mi-a părut rău în Viena. Am nimerit în cabină cu doi arabi, un el și o ea, cu o liotă de copii care se fâțâiau în toate părțile și cabina se clătina îngrozitor. Mi-a fost foarte rău și aproape că n-am văzut nimic din priveliște. Mai există și o roată mai mică cu scăunele, probabil mai ieftină.

Spre deosebire de Budapesta și Bratislava, la Viena Dunărea nu se află în mijlocul orașului, ci într-o laterală cumva și bineînțeles, în ciuda celebrului vals, nu e deloc albastră. Și fiindcă veni vorba despre celebrul vals Dunărea albastră, trebuie spus că inițial acesta a fost un eșec îngrozitor. El a fost comandat ca o piesă pentru un cor imens de bărbați. Avea evident și un textier care a compus niște versuri total neinspirate.

Când a fost cântat prima oară, publicul a pufnit în râs, textul era oribil, corul nu era la înălțime și persista întrebarea „Când e Dunărea albastră? Că ea e cenușie toată ziua. ” Johann Strauss a jurat că nu va mai interpreta niciodată acest vals. Apoi a venit expoziția mondială de la Paris și Johann Strauss l-a însoțit pe împărat și a ținut o serie de concerte la Paris. La un al n-lea bis își epuizase partiturile și a găsit în geantă partitura Dunării albastre (nu se știe cum ajunsese acolo, poate soția i-o pusese) și a atacat valsul mai lent. Evident a fost un succes. Deci se poate spune că, în acest caz, Sena a salvat Dunărea, iar Dunărea albastră a rămas unul din cele mai cunoscute valsuri ale lui Johann Strauss.

Pentru a vedea Dunărea la Viena noi am luat metroul până la stația Vorgartenstrasse pe magistrala U1. Aici am admirat Biserica Sf. Francisc de Assisi despre care am povestit mai sus. Tot aici se găsește un pod peste Dunăre, pe care se poate trece și pietonal. În mijlocul dunării se află o insulă unde vienezii au construit cartierul lor de afaceri. Aici putem găsi centre de afaceri, centre expoziționale, săli de congrese, conferințe, blocuri înalte, nu chiar zgârie nori, dar destul de înalte, ceea ce în restul Vienei nu se întâlnesc. Există o stație de metrou chiar pe insulă.

În afară de muzeele adăpostite în palatele sale, Viena mai are multe alte muzee, dintre care amintesc:

• Kunsthistoriches Museum și Naturhistorisches Museum adică Muzeul de Istorie a Artei și Muzeul de Istorie Naturală (un fel de Antipa de la noi). Recunosc că nu le-am vizitat pe nici unul, pentru că nu suntem chiar atât de amatori de artă, mai ales artă grea, gen artă medievală, prerenașcentistă, artă egipteană etc., iar La Muzeul de Istorie Naturală chiar nu cred că am răbdare să-l vizitez.

• Muzeul Albertina – conține colecția impresionantă de schițe a prințului Albert de Saxonia, soțul arhiducesei Maria Cristina, cea mai mică dintre fiicele împărătesei Maria Tereza. Arhiducesa Maria Cristina a fost cea mai iubită dintre fiicele împărătesei și singura căreia i s-a permis să se căsătorească din dragoste cu Albert de Saxonia, o excepție așadar, deoarece împărăteasa prefera să-și căsătorească copiii astfel încât să-și cosolideze dominația în Europa printr-un sistem de alianțe bine pus la punct. Maria Cristina și soțul ei Albert de Saxonia au fost amândoi mari iubitori de artă și au strâns o colecție impresionantă de schițe.

O parte a acestei colecții poate fi vâzută la etajul I al Muzeului Albertina. Aici m-au impresionat în mod deosebit piesele lui Albrecht Durer, „Iepurele” și „Mâini în rugăciune”. Deși văzusem fotografii pe Internet cu acestea, când le-am văzut în realitate am rămas cu gura căscată la propriu în fața fineții extraordinare a detaliilor. Tot la Muzeul Albertina, la etajul al II-lea se găsește o colecție de picturi ale impresioniștilor și două săli cu Picasso, care cuprind picturi și schițe ale acestuia atât de dinainte de perioada cubistă (când arătau cam ca niște picturi normale), cât și picturi din perioada cubistă. Până la Albertina văzusem Picasso doar în albume și eram convinsă că nu-mi place. Ei, când l-am văzut în realitate, s-a cam schimbat percepția. Nu pot să spun că am devenit fan, dar oricum picturile lui nu te pot lăsa indiferent.

• Museumquartier – se află pe fundalul pieței Maria Tereza. Aici se găsesc mai multe muzee de artă modernă și artă din perioada Secession. Astfel găsim Muzeul Leopold care adăpostește o vastă colecție a pictorilor Egon Schiele, Gustav Klimt, Oskar Kokoschka, exponenți ai curentului Secession. De asemenea, tot aici găsim MUMOK care reprezintă un acronim pentru MUseum MOderner Kunst, adică Muzeul de Artă Modernă, Muzeul de arhitectură etc.

Am lăsat mai la urmă acest subcapitol destinat altor muzee ale Vienei, deoarece nu le consider chiar un must see.

Închei aici serialul despre Viena, fără a avea nicidecum pretenția că am epuizat tot ceea ce ar fi de văzut în această mare capitală. Am enumerat doar ceea ce am văzut noi sau ceea ce avem în vedere pe viitor și deci m-am documentat măcar în parte. Evident, mai sunt multe alte atracții și lucruri interesante. Vă las să le adăugați voi, poate astfel îmi aleg și eu alte obiective pentru vizitele ce vor urma.

---

VIZUALIZĂRI: 5543 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI