O altă zi, cu final reușit, în Moravia de Sud

TIPĂREȘTE

În cea de-a doua zi plină a mini-vacanței cehești ne propusesem să dăm o tură prin ogradă, adică prin orașul Znojmo în care ridicasem tabăra, cu gând să vizităm catacombele orașului, despre care citisem că se întind pe o lungime de aproximativ 25 de km și pe alocuri se suprapun chiar și pe patru niveluri.  

Labirintul de coridoare și săli subterane, situat sub întregul oraș medieval, a fost creat încă de prin secolul al XIV-lea prin conectarea pivnițelor caselor și palatelor individuale cu scop de a proteja locuitorii orașului în vremuri de asediu, războaie, jafuri și năvăliri străine și de a le oferi adăpost perioade îndelungate, cotacombele fiind ventilate printr-o serie de puțuri. Cele din Znojmo fuseseră construite cu ajutorul minerilor din Jihlava sau Kutná Hora, iar materialul excavat folosit pentru construcția sau repararea zidurilor orașului.

De prin 2013 s-ar fi creat niște” trasee de adrenalină” pe care, în loc de o plimbare liniștită prin coridoare largi și confortabile, vizitatorii trebuie uneori să treacă printr-o călătorie cu adevărat vertiginoasă prin coridoare înguste, apă și noroi. Aceștia trebuie să urce scări alunecoase, accidentate și să se târască prin spații mici… Eeii, nici chiar așa! 😊 Nu ne doream o astfel de experiență, ci doar o vizită obișnuită - fără adrenalină sau” împachetări” d-astea cu noroaie - în care să vedem oaresce expoziții sau amenajări de prin interior.  

Ziceam că ne propusesem vizita aceasta, dar la plimbarea de seară dinaintea zilei cu pricina, am ajuns la” gura de intrare” în catacombe și curioși să vedem programul (afișat pe ușă) am constatat cu stupoare că grotele erau închise în weekend. Șok și groază! 😊 Nu știu cum înțelegeau oamenii ăștia din Znojmo să facă turism, după câtă promovare găsisem pe net (și în pliantele de la cazare) despre aceste catacombe… și nu numai din orașul Znojmo, ci și din altele, că se pare că erau la mare modă la cehi.

Cu dezamăgirea că n-am putut să ne facem o idee despre grotele din Znojmo, am pornit-o ață către Brno, un obiectiv ce speram să ne readucă bucuria turistică în suflete. De Brno ne despărțeau doar vreo 70 de km, dar peisagul 😊 întâlnit în cale a avut darul de a ne ridica moralul, așadar am ajuns încrezători în orașul cu trei consoane consecutive și pronunție greoaie.  

Experiența din Brno a început în parcarea supraetajată, cu sisteme automatizate, despre care am povestit déjà, pe care am ales-o datorită poziționării ei față de centrul istoric al urbei.

Într-adevăr, urcând la dreapta o stradă ușor în pantă și traversând printr-un capăt al grădinii Denis (Denisovy Sady), de pe versantul Dealului Petrova, în 7 minute am fost în capătul străzii ce urcă la Catedrala Sfinților Petru și Pavel, adică aproape de centrul istoric.  Ne-am învârtit un pic prin mica oază de verdeață a parcului Denis, am privit peste oraș, peste strada Husova, până hăt departe către Biserica Evanghelică a Fraților Cehi, apoi am luat calea bisericii… adică am ajuns la Catedrală! Doar nu credeați că ne-am pocăit?  

Am coborât dealul către partea centrală a orașului, admirând arhitectura din vremea imperiului Austro-Ungar, ce amintește cu ușurință de alte orașe europene ce au primit astfel de moșteniri. Ne-am învârtit pe la piața de legume (Zelný trh) cu o ofertă extrem de slabă în acea zi de dumnică și parcă lipsită de nota interesantă la care mă așteptasem, dar am luat act de monumentele din piață și de arhitectura clădirilor ce adăpostesc Teatrul Național Reduta – cel mai vechi teatru din Europa Centrală sau Muzeul Moravian.

Am depășit acel loc central, am umblat pe străduțe, am trecut pe lângă cafenele și baruri ori terase – care erau goale de clienți, de parcă toți se ascundeau pe undeva. Deși vremea nu ținea cu noi, căci cerul stătea să plângă, iar orașul părea trist, am hălăduit prin urbe vreo două ceasuri.

Ceva parcă nu mi se lega… vibe-ul promis că-l voi găsi în Brno lipsea cu desăvârșire, dispoziția nu era aia bună – cea de vacanță - și o nemulțumire începea să mă cuprindă, fără vreun motiv anume. Cum mergeam așa… străbătând aiurea străzile, îmi aud gândurile exprimate de co-citybreaker-ul 😊 meu: 

-          Mie orașul ăsta nu prea îmi place, putem să facem altceva? … am tresărit involuntar: dacă s-a transformat în Mel Gibsen și acum îmi citește gândurile? :D ca în filmul What Women Want (Ce-și doresc femeile)?  

-          Da, putem! . ... am răspuns instantaneu. Dar pentru asta trebuie să luăm mașina și să mergem vreo 10 km mai la nord-vest de oraș! Este un lac de acumulare și o zonă de agreement.

În scormoneala mea pe net făcută acasă la momentul creionării vacanței, găsisem următoarele: 

” Coboară la Přístaviště (= debarcader) și urmează mulțimea în josul dealului către lacul de acumulare. Toată lumea e aici: oameni care se plimbă, înotători, jucători de volei, oamenii cu căței sau doar grupuri de prieteni care se bucură de un grătar și câteva beri la soare. Ia barca de la docul din capătul sudic al lacului și vei fi purtat leneș în zigzag până în capătul superior.

Aproape toate docurile, de la baraj până la portul de la Rokle, au restaurante și grădini de vară care te invită să stai și să savurezi o masă plăcută. Cei cărora le place liniștea și romantismul vor găsi locuri similare cu cele de pe „Rokla” . De la Rokle este aproape Castelul Veveří, cândva locul de vânătoare al margrafilor din Moravia. ”

-          Păi vezi, aici este de noi. Hai să mergem! Și asta am făcut.  

În aproximativ jumătate de oră – când ziua devenise mult mai luminoasă și faină, de parcă ne confirma că luasem decizia bună - eram în parcarea de lângă debarcaderul lacului care, la ora aceea puțin trecută de amiază, era cam plină și a fost nevoie să dăm vreo două ture până am reperat un loc în care” să înfigem” Suzuke-le Vitara strângând din... aripi, ca să încăpem.  

În zona debarcaderului, lume-lume, trafic intens, creat de interacțiunea haotică dintre traseele mașinilor, pietonilor și bicicliștilor. Am măturat cu privirea standurile de gustări, cafenelele și terasele-restaurant, hotărând tacit să le lăsăm pentru întoarcere și să ne grăbim, întrucât un vaporaș se zărea pe după o uriașă ancoră-monument, legat la ponton.

Un nene agitat ne-a dat de înțeles să ne mișcăm mai cu talent: Haideți, haideți fraierilor, că acum pleacă vaporașul și rămâneți cu buza umflată până la următorul, care este peste 45 de minute! ...   cred eu că a zis pe ceha lui, gesticulând ca să pricepem și să urcăm odată, că biletele se plătesc pe vapor.

Spre deosebire de turnul orașului Třebíč, vaporașul a fost foarte civilizat :D. Un domnișor și o domnișorică vorbeau fluent engleză, vindeau bilete plătibile cu cash sau card, legau vaporașul la docuri (când ajungea în stații); tot ei ne-au povestit traseul și cam ce obiective întâlneam la stațiile de pe maluri și ne-au îndrumat ce tip de bilet să cumpărăm, în funcție de ce obiective ne atrăgeau mai mult.  

La recomandarea lor am ales varianta cu 350 de coroane/persoană/dus-întors (aproximativ 70 de lei), cu debarcare și întoarcere de la stația Hrad Veveří (Castelul Veveří) și timp de vizitat castelul între cele două curse.

În timpul șederii pe vaporaș beneficiai de câteva facilități care să-ți asigure o călătorie confortabilă cum ar fi un vendomat de băuturi și ronțăieli, mese și băncuțe la care puteai să consumi produsele alimentare, toalete și... bonus, vânt în plete cu priveliște directă la lac și natură, pe deck-ul superior.

Lacul de acumulare, pe care navigam, s-a format pe râul Svratka când s-a construit barajul, între 1936 și 1940, iar acum oferea locuitorilor din Brno și turiștilor o minunată zonă de agrement. Pe malurile sale ierboase bine întreținute erau amenajate locuri de recreere, terenuri de sport sau restaurante și terase, la care ajungeai coborând la diverse stații. Dar am citit și că iarna acest lac și o parte a râului Svratka ar deveni paradisul patinatorilor.

Potrivit recomandării, noi ne-am coborât după vreo 40 de min, la stația cu nr. 7 - Hrad Veveří (Castelul Veverițelor, în traducere liberă) și am plecat cătinel pe cărarea din pădure să vizităm castelul, dar nu înainte să luăm aminte la programul de întoarcere al vaporașului, afișat la ponton.

Hrad Veveří este unul dintre cele mai mari complexe de castel din Republica Cehă și a fost construit treptat pe parcursul a aproape opt secole de istorie. Inițial, o cabană mică de vânătoare a margrafilor moravi, este menționată pentru prima dată în surse care datează din 1213. S-a extins semnificativ, a devenit un adevărat castel de piatră și, printre altele, a servit ca loc de supraveghere regală asupra așezării zonei din amonte de râul Svratka.

Deși castelul se vizitează și prin interior în tururi ghidate sau ne- (contra cost și cu rezervare prealabilă pentru grupuri, în diverse combinații de prețuri), noi am ales să vedem doar exteriorul, prin curțile acestuia și să privim natura din jur și râul, cocoțați pe creneluri. Am” ars vremea” la o băutură răcoritoare la una dintre cafenelele amenajate în curte și ne-am oprit să ascultăm prestația live a unei formații locale, la restaurantul de lângă zidul castelului. Așa ne-am petrecut aproape două ceasuri, apoi am luat iar drumul pădurii până la stația nr. 7, să prindem vaporașul de întoarcere.

Reveniți la debarcader am constatat că multe dintre căsuțele de lemn și terasele care vindeau câte ceva de-ale gurii trăseseră obloanele sau erau pe punctul de a se închide și cu toate că voiam să luăm o cină în orașul” nostru” , ceva-ceva de potolit colcăiala ce începuse prin stomacurile noastre tot ne trebuia. Ca norocu’, o gheretă din lemn de la capătul parcării a știut parcă asta și încă bucura clienții cu niște langoși imenși, garnisiți cu toping-uri, la cerere. Am împărțit amândoi unul crocant pe margini și pufos la interior, cu smântână și o piramidă de cașcaval ras deasupra, pe care l-am declarat ca fiind unul dintre cele mai deliciose produse ingerate în mini-vacanța noastră cehească.

Deși nu ne-a plăcut cum a început, această zi s-a dovedit una foarte reușită, care ne-a readus zâmbetul și buna dispoziție, așa cum trebui să se întâmple în orice vacanță 😊.    

---

VIZUALIZĂRI: 107 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI