BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Castelul Kemény din Brancovenesti
Ne-am indepartat de Maramures, indreptandu-ne spre o alta zona incarcata de obiective turistice, Valea Muresului, cunoscuta ca „Valea Loarei a Romaniei” , datorita numarului mare de castele de aici.
Dupa un traseu de circa 3 ore, am ajuns la castelul Kémeny din Brancovenesti, la ora 17 si ne-am grabit sa patrundem in curte pentru a-l vizita. Parcarea castelului era plina de masini de epoca frumos colorate, iar in interior se formau grupurile in limba romana si respectiv maghiara, fiecare grup cu ghidul lui. Am cumparat bilete (15 ron/persoana) si ne-am alipit grupului de romani, bucurosi ca avem sansa sa-l vizitam si in interior. Ghidul grupului in limba maghiara este chiar ultimul mostenitor al familiei, Nagy Kémeny Géza, care si-a propus sa ii redea acestuia faima si fastul de odinioara.
Ghidul nostru ne-a spus ca inainte de a se ridica acest castel, aici a existat o fortareata, despre care nu se stie insa cum arata. Castelul de astazi e din secolul al XVI-lea, iar pana in secolul al XVII-lea, acesta a avut foarte multi proprietari. Gheorghe Rakoczi II, ajuns la tronul Transilvaniei, a donat lui Kemény János domeniul. Familia Kémeny a detinut castelul timp de 300 de ani, in aceasta perioada castelul cunoscand cea mai glorioasa perioada a sa, pana in anul 1948, cand a fost nationalizat. In cel de-al Doilea Război Mondial castelul nu suferit distrugeri mari, insa ulterior a fost devastat de populatie, dupa ce proprietarii au fost nevoiti sa plece. In perioada comunismului, acesta a devenit sediul unui azil pentru copii cu handicap psihic sever, pana in anul 2014, cand a fost retrocedat.
Intrarea in castel se face trecand peste un podet, care inainte facea trecerea peste un sant cu apa. Deasupra acestei intrari este scris un mesaj in limba latina, sloganul familiei Kemény imprumutat de la poetul Cicero: “ferice cel ce se pregateste de razboi si pe timp de pace” .
In fata portii principale, la cele doua capete ale podului se gaseau doua statui reprezentand cate un leu, care au fost insa distruse in timpul celul de al II-lea Razboi Mondial.
Castelul are un plan patrat cu o curte interioara si turnuri in fiecare colt. In curte se afla o scara, candva maiestoasa si una dintre statuile reconstruite reprezentand unul dintre cei doi lei.
Am aflat de la ghid, dar si de pe una dintre placile lipite pe fatada castelului, ca János Kemény este cel ce a infiintat aici Asociatia Culturala Helikon.
Inainte de a intra si vizita interiorul, ghidul ne-a explicat ca se viziteaza doar parterul, deoarece, dupa 6 ani de cand a fost retrocedat castelul, in incaperile situate la etaj inca persista mirosul de urina al copiilor cu handicap psihic sever care au fost internati aici.
Am vizitat rand pe rand incaperile aproape goale, in care au fost pastrate doar cateva sobe de teracota, singura incapere in care exista lambriurile originale si tavanele din lemn sculptat fiind biroul fostului director al centrului. In toate celelalte incaperi, peretii sunt acoperiti cu tablouri si afise care prezinta istoria castelului si a familiilor care s-a perindat pe aici, cele mai importante momente fiind povestite de ghidul nostru. Proprietarul a achizitionat mobilier de epoca, descoperind chiar in sat piese de mobilier care au apartinut castelului, obiecte de decor, oglinzi, tablouri, tocmai pentru a nu primi oaspetii in camere complet goale.
Mi-a placut modul in care se realizeaza promovarea altor castele din zona, unele destul de degradate, prin expunerea intr-una din incaperi a unor fotografii insotite de o scurta poveste a fiecarui castel sau conac. Un ONG a lansat in anul 2009 un proiect ce si-a propus inventarierea castelelor din Transilvania, finantat din fonduri norvegiene, in urma caruia au fost descoperite circa 300 de castele „in picioare” , dar in diverse stadii de degradare.
In parcul castelului se afla Masa Helikon, o masa sculptata in jurul careia erau tinute in fiecare vara evenimentele cercului Helikon.
Trimis de geani anto in 20.12.20 21:07:33
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în [ALTE ZONE].
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (geani anto); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@geani anto: Felicitări pentru articol, dar mai ales pentru destinație!
Noi trecem foarte des cu mașina prin Brâncovenești, dar nu ne-am abătut de la drum niciodată că sa vizităm acest Castel.
Poate de acum nu ne-om mai grăbi mereu... timpul ăsta e atât de scurt...
Fotografiile sunt frumoase, dar în timp ce le vizualizam, și început să se repete aceleași imagini, cred că și încărcat de două ori aceleași poze.
Călătorii plăcute! Sănătate!
Sărbători fericite!
Am trecut și eu pe aici tot în acest septembrie, într-o zi de marți, pe la ora 15. Teoretic se vizita, ghișeul de bilete era deschis, era prezentă și o masă cu suveniruri și broșuri de vînzare. Din păcate, nu am reușit să găsesc pe nimeni care să vîndă bilete sau măcar să dea vreo informație. Deci în zilele mai slabe turistic e posibil să fie mai greu de vizitat castelul.
Așa că mă bucur să îl vizitez în fine în pozele alăturate.
@abancor: Noi am avut noroc. Cred ca e bine sa suni înainte. Asa am procedat la castel Teleki
Ieri am vizitat castelul Kemeny. Interesant, lasat in paragina, unele locuri sunt reparate de catre ministerul ungar al culturii. Nepotul, Mr Kemeny povesteste o istorie romantioasa/idilica dar cu multe semne de intrebare asupra adevarului istoric. Dupa descriere am inteles ca practic toate persoanele importante ale lumii au la origine sange maghiar. Am ramas uimit cand ne-a povestit ca sotia lui Tudor Arghezi, buvineanca Paraschiva Burda era unguroaica si o chema Erdely
Pana si Muntii Calimani sunt ai lui Mr Kemeny Am fost dezamagit atat de aspectul dezolant, neingrijit, in paragina a castelului cat si a modului in care se falsifica istoria.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 Castelul Bethlen din Bahnea, un castel refăcut de curând — scris în 16.10.24 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2024 O altfel de aniversare — scris în 10.06.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Vizită și degustare la Crama Villa Vinèa — scris în 23.08.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Apr.2021 Hai-hui prin judetul Mures — scris în 13.06.21 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Valea Muresului si castelele familiei Haller — scris în 28.12.20 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Valea Muresului si castelele sale: Rákóczi-Bornemisza, Teleki — scris în 26.12.20 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Valea Muresului — scris în 24.05.21 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ