ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.12.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 20.12.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
MAY-2011
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Biserica legionară Sfântul Ilie Gorgani – Rugul aprins

Ilustrație video-muzicală
Johann Sebastian Bach - Air Suite nr.3
TIPĂREȘTE

Întâmplarea a făcut să îmi iasă în cale în drumul meu spre Parcul Cişmigiu, cum veneam dinspre Podul Izvor şi m-au frapat scările monumentale de la intrare, astfel încât curiozitatea m-a mânat înăuntru.

Biserica a fost ridicată în acelaşi loc în care altădată era o biserică din secolul al XVII-lea. Plăcută ce atestă biserica precum monument istoric îi precizează ca ctitori pe marele Paharnic Manolache Hrisoscoleo şi soţia sa Elena, împreună cu fostul mare clucer Radu Voinescu, fostul mare Paharnic Ştefan Voinescu şi breasla cojocarilor. Biserica a fost construită după un plan atipic de bazilica trinovată. Iconostasul, de o deosebită valoare artistică, a fost pictat la Muntele Athos, o parte dintre icoanele acestuia fiind ferecate în argint reliefat.

Prima atestare documentară o face un hrisov al lui Matei Basarab, datat în 1639.

Pe mine m-a surprins pictura foarte aprinsă a bisericii, culorile vii ale acesteia, poate unde a fost refăcută în 1993. Cel mai mult m-a frapat scena “Învierea Morţilor” din pridvor, reprezentând focul veşnic şi Anticristul, unde sunt reprezentate o serie de animale cu resturi umane în gură. În această scenă este prezentată Cumpăna Dreptăţii în care se închină balanţă cu fapte bune şi rele.

Ascunsă între blocuri, biserica este ridicată pe o movilă de pământ, de accea au fost necesare scările somptuoase care să ne conducă spre intrare şi este construită în zid, ca şi prima biserică ce a fost ridicată pe acest deal al “Gorganilor”, aşa cum au scos la iveală săpăturile arheologice (menţiune prezentă în istoricul bisericii).

Biserica actuală a fost zidită din temelii în timpul domnitorului Ioan Caragea Voievod, iar clopotul bisericii este dăruit de către Constantin Brancoveanu.

Turla cea mare a bisericii a fost ridicată cu ajutorul Mişcării Legionare care participa frecvent la slujbele bisericii, tocmai de aceea a primit sintagma de biserică legionară. Tot Mişcarea Legionară a contribuit şi la realizarea scărilor de marmură ce parcă urca spre Cer...

Legionarii şi-au pus amprenta asupra bisericii şi prin faptul că aici au avut loc slujbele de înmormântare ale lui Ionel Moţa şi Vasile Marin, căzuţi în Spania în lupta împotriva comunismului, alături de trupele generalului Franco, după cum se precizează în istoricul bisericii.

Biserica înşiră mai multe stiluri arhitectonice, având atât elemente greceşti, cât şi româneşti şi post-brancovenesti, dacă e să remarcăm portalul de la intrare ce e sculptat în piatră şi deasupra căruia se afla pictaţi Adam şi Eva.

De o valoare inestimabilă este pictura ce îl reprezintă pe Sf. Prooroc Ilie, veche din secolul al XVII-lea, ce a fost premiată la Expoziţia de Artă Bizantină şi Românească de la Berna, considerată a fi fost icoana de hram a vechii biserici. Hramul bisericii este al Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, după cum atestă pisania de la intrare.

Nu numai pictura bisericii este deosebit de frumoasă, cât şi icoanele ce îi reprezintă pe Sf. Nicolae, Sf. Gheorghe şi pe Maica Domnului, culorile predominante fiind roşul aprins ca focul în combinaţie cu galben şi portocaliu.

Mi-a mai plăcut şi o pictură ce reprezintă un portret al unei sfinte muceniţe, o pictură care surprinde printr-o reprezentare mai umană, mai caldă, mai rebelă în acelaşi timp şi care simbolizează iubirea... Gulerul cămăşii este parcă decorat cu lacrimi, oare ce a vrut pictorul să sublinieze? ... Că iubirea nu există fără lacrimi? ...

O biserică minunat de frumoasă, pe care nu m-am putut abţine să nu o admir, chiar şi numai pentru câteva clipe...


[fb]
---
Trimis de magdalena in 02.12.11 13:29:57
Validat / Publicat: 02.12.11 14:39:36
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 8915 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (magdalena); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Biserica legionară Sfântul Ilie Gorgani
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20899 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

magdalenaAUTOR REVIEW
[02.12.11 13:30:45]
»

As dori acest fond muzical http://www.trilulilu.ro/joye2010/b2dfe518d8fd0d

Multumesc!

------------------------

Rezolvat.

georgiana
[02.12.11 15:23:28]
»

Foarte frumoase picturi si mai ales culorile alese!

Poza nr 19 este cea despre care spui in review:

''Gulerul cămăşii este parcă decorat cu lacrimi, oare ce a vrut pictorul să sublinieze? ... Că iubirea nu există fără lacrimi? ... ''

sandu.53
[02.12.11 16:19:06]
»

excelent review, nu cunosteam aceste detalii! felicitari!

Qvadratvus
[02.12.11 22:56:10]
»

Legionari... bleah... ! Unii ctitoresc biserici și alții repară turlele și treptele ctitoriilor după care au pretenții...

Tehnic vorbind au murit mai mulți români în Brigăzile Internaționale care au sprijinit regimul constituțional spaniol decît legionari care l-au sprijinit pe Franco!

Bleah!

P.S. Dincolo de acest aspect articolul e ok ...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
magdalenaAUTOR REVIEW
[03.12.11 07:24:46]
»

@Qvadratvus, Dincolo de cine a ctitorit sau a contribuit la construcţia unei biserici / bazilici / catedrale / mănăstiri / moschee, un lăcaş de cult rămâne acel loc de rugăciune în care ne regăsim liniştea sufletească necesară.

Părerea mea este că nu ştirbeşte din importanţă şi nici nu adăugă valoare spirituală acelui loc, iar faptul că aflăm astfel de amănunte nu face de blamat/hulit sau de lăudat un lăcaş de închinăciune.

@ all, în Biserica Sf. Ilie Gorgani am intrat fără să cunosc astfel de detalii, le-am aflat şi vi le-am împărtăşit şi vouă.

Şi sunt convinsă că, odată ce îi păşiţi pragul, nu veţi simţi altceva decât puterea divină pogorâta peste voi!

@georgiana, calci pe un teren minat..., iubirea e un subiect controversat..., ca sa-l dezbatem ne-ar lua o veşnicie...

magdalenaAUTOR REVIEW
[03.12.11 08:01:23]
»

"De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. "(Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel)

@georgiana, cred ca în citatul de mai sus găsim un răspuns... "Dragostea îndelung rabdă", "Toate le suferă", s-ar putea fara lacrimi? ...

Dar şi mai bine, răspunsul e în noi!

georgiana
[03.12.11 08:27:57]
»

@Magdalena!

Minuntat citatul ales mai sus, il stiam, cum consider ca fiecare crestin l-a auzit macar o data de-a lungul vietii!

Dar... mi-ar fi picat mai bine daca-l citeam, acum la prima ora a diminetii, fara a citi mai intai ecoul lui @Qvadratvus, care incepe si se termina cu acelasi cuvant urat ''bleah", care in opinia mea ar fi putut fi inlocuit cu un altul, ca sa-si exprime la fel de bine sila si dispretul fata de o anumita actiune.

Macar din respect fata de autoarea review-ului si munca ei, daca nu pentru subiectul, care in cazul de fata este un locas de cult!

Ce ziceti?

magdalenaAUTOR REVIEW
[03.12.11 15:38:05]
»

Din multitudinea de biserici văzute de mine am încercat să prezint pe site numai acele biserici care mi-au atras atenţia în mod deosebit din mai multe motive şi care le diferenţiază de altele, pe care de fiecare dată le-am expus în prezentarea pe care am făcut-o acestora.

Lăsând la o parte calitatea de creştini, noi, ca turişti umblaţi prin lume, am intrat în diferite lăcaşuri de cult, însă aceasta biserică este şi rămâne o biserică de rit ortodox, indiferent cine a contribuit la refacerea ei.

Să nu uităm că Dumnezeu este oriunde se adună oamenii în rugăciune în numele Său...şi pentru oricine...

Qvadratvus
[04.12.11 01:17:45]
»

@georgiana: ca să nu fac off topicăreală mai mult decît este cazul am să fiu cît mai scurt: în titlul rw sunt printre altele 2 noțiuni "legionară" și "Rugul aprins". S-auzim numai de bine și să ne ferească istoria de confuzii...

P. S. @magdalena, mulțumesc de răspunsuri - sunt total de acord cu ele.

georgiana
[04.12.11 07:48:50]
»

@Qvadratvus,

De ce ocolesti subiectul?

Eu te intrebam de ce te exprimi cu ''Bleah'', ca la varsta prescolarilor, nu de ce ai votat negativ sau ce scrie in titlu! Ca am invatat si eu sa citesc, mai demult! Si rand cu rand si... printre randuri!

Va ca esti tare nehotarat, dupa ce folosesti interjectii neplacute si dai vot negativ (esti primul care i-ai dat autoarei vot cu minus , acesta fiind al 201-lea review scris de ea), inchei ecoul prin:

'' P. S. Dincolo de acest aspect articolul e ok... ''

Cum vine asta?

.............Sper ca nu ti-a parut rau?!?

Qvadratvus
[04.12.11 08:54:12]
»

Explicațiile sunt în ecoul precedent. Sincer, pare deja multă vorbărie pentru lucruri simple iar eu chiar nu simt nevoia de a mă justifica...

http://www.urbandictionary.com/define.php? term=bleah (punctele 1 și 2)

P.S. Văd că problema își are originea chiar pe siteul parohiei cu pricina http://www.gorgani.ro/ unde niște glumeți l-au adus ca argument chiar și pe N. Iorga, care în spirit isihast a primit cîțiva plumbi în cap de la "băieții" plini de spirit creștin care afirmau că biserica cu pricina e a lor...

Subiectul este din acest moment pentru mine închis.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
magdalenaAUTOR REVIEW
[04.12.11 09:44:31]
»

@georgiana, mulţumesc pentru empatie!

@all, care au citit şi vor mai citi de acum înainte:

1. Istoricul acestei biserici o prezinta ca fiind biserică legionară, datorită faptului ca era frecventată de membrii acestei Mişcări, eu doar am prezentat un fapt (nu am pus eu sintagma, mergeţi şi citiţi istoricul acesteia prezent în biserică).

2. "Rugul aprins" este o inscripţie prezentă pe o icoană (vezi poza nr. 18) şi am considerat că se potriveşte întregii prezentări, având în vedere că pictura bisericii este aprinsă ca focul.

De altftel, cred că reiese destul de sugestiv din impresiile mele motivaţia pentru care am ales titlul respectiv.

Pentru orice nelămuriri mai bine vizitaţi biserica! Acesta a şi fost scopul prezentării. Tot urmează zile de adâncă spiritualitate creştină...

Mulţumesc tuturor care au citit impresiile mele, fie că aţi votat pozitiv sau negativ, măcar aţi aflat de această biserică şi acest lucru este un aspect pozitiv. Eu cand am văzut ceva interesant/frumos/deosebit, etc, am încercat să vă prezint şi vouă, nu am ţinut cont că e un palat habsburgic, lăcaş musulman, s. a. m. d. Toate minunăţiile pe care le am văzut şi despre care am scris au în spate o istorie, fie intrigantă, zbuciumată, controversată sau cum mai vreţi voi sa consideraţi.

Dar toate merită văzute! Imi pare rău că se iscă astfel de discuţii.

@qvadratvus, ţin să îţi precizez că nu am făcut polemică şi nici propagandă de nici un fel, de altfel cred că ai înteles acest lucru măcar ulterior (eu am citit ecoul tău imediat ce l-ai postat, înainte de a adăuga post scriptum ul. Acest fapt m-a determinat să îmi recitesc propriile impresii, în ideea că am greşit cu ceva care să te fi determinat la astfel de ecou incisiv).

Am scris despre această biserică aşa cum am scris despre palatele/catedralele construite de "imperialişti", de exemplu, dar nu în ideea de a porni o discuţie pe marginea istoriei, site-ul de faţă fiind unul turistic.

Evident că discuţii se pot naşte la infinit şi fiecare avem părerile noastre. Dar cred că este bine să cântărim de două ori înainte de a emite una, care să nască... "confuzii".

Acestea fiind spuse, închei şi eu discuţia pe marginea acestui subiect, dar sunt deschisă la orice informaţii vizavi de biserica în sine şi nu de ctitorii ei.

trigri
[06.12.11 22:45:30]
»

@magdalena: Buna draga mea. Iti multumesc din suflet pentru acest reviw; daca nu l-ai fi scris cine stie cand as fi descoperit aceasta biserica sau daca as fi descoperit-o vreodata. Duminica trecuta s-a intamplat sa fiu prin zona si, aducandu-mi aminte de cele citite aici, am trecut sa o vad cu ochii mei. Pentru mine a fost o incantare, ba mai mult, mi-a umplut sufletul de bucurie. Este minunata, fabuloasa. Nu pot sa spun ca pozele expuse de tine nu sunt reusite, dar live este uluitor. Modul cum rasare dintre blocuri, scarile, pictura, modul cum sunt asezate stranele, altarul si... slujba. Am asistat la Sfanta Liturghie si pot sa spun ca mi-a vibrat toata fiinta. A fost o binecuvantare pentru mine.

Nu ma intereseaza cine a ctitorit-o si cine a contruit-o. Legionari sau nu, din punctul meu de vedere, nu conteaza. Dumnezeu ne invata sa fim buni si ingaduitori si iubitori de oameni. Nu ne invata sa ne luptam si sa ne dusmanim. Si daca cineva ne loveste nu trebuie sa lovim si noi; trebuie sa iertam si sa mangaiem. Cel putin eu asa imi invat copilul.

Si apoi, este vorba despre o biserica, despre un lacas de cult si nu despre statuia nu stiu cui sau despre te miri ce chestie inutila.

In ceea ce ma priveste, deoarece sunt crestin ortodox, este vorba despre identitatea mea spirituala. Daca as putea trai in alta tara si as putea sa muncesc la alta multinationala sau sa locuiesc in alta casa si sa-mi fac cumparaturile la alt mall, nu stiu daca as putea sa spun "Doamne ajuta" in alta limba sau sa ma inchin in alt mod.

Fara a fi habotnica, ma inchin in fata bisericilor si apreciez o opera de arta fara sa conteze cine-i constructorul.

Te rog sa scrii in continuare despre lucrurile frumoase.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
georgiana, magdalena, Qvadratvus, sandu.53, trigri
Alte impresii din această RUBRICĂ[Alte] Biserici, mânăstiri în București și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.093760013580322 sec
    ecranul dvs: 1 x 1