Impresii și recomandări [10274 / 10728]

Afișate impresii [102731 - 102740]
Mausoleul de la Mărășești / PANCIU & MĂRĂȘEȘTI

Drum de jertfă – moment de reculegere: Mausoleul Mărășești

Satul Mărășești avea aspectul obișnuit al satelor noastre românești, era foarte întins, cu case rare și puțin solide către răsărit și mai solide către gară. Regiunea fiind viticolă multe din acestea aveau pivniți ușor transformabile în adăposturi pentru garnizoană. Tot satul era dominat de palatul Negroponte, biserică și gară. - spune colonelul Paraschivescu Ștefan, comandantul Regimentului 9 Pionieri ce s-a ocupat de lucrările de fortificație din zonă în timpul [...] — vezi review [+10 poze]
Vacanța în Lefkada / #EXCURSII și CĂLĂTORII
  • SEPTEMBRIE, 2008
  • de: irinad [19.02.15]

Despre Lefkada, o mărturisire foarte târzie

Lefkada m-a ispitit încă de la primul contact vizual, a fost pentru mine cea mai mare provocare pe care o simţisem până atunci. Nici nu ştiu de ce mai scriu acum, după atâţia ani despre Lefkada, poate pentru a-mi demonstra mie însămi că pot să mă-ntorc în trecut fără să-mi port ranchiună pentru neputinţa mea de a fi scris despre ea. AmFostAcolo în Lefkada în septembrie 2008, pentru 5 zile. După ce am făcut cunoştinţă în 2007 cu insula Corfu m-am îndrăgostit [...] — vezi review [+95 poze]
Mănăstiri din judeţul Botoșani / BOTOȘANI

Liniște, reculegere... Eminescu... Agafton

Zilele trecute s-au aniversat 165 de la nașterea poetului național Mihai Eminescu (15 ianuarie). În 2008 am vizitat câteva din locurile legate de copilăria marelui poet, începând cu Ipotești. La aproximativ 7 km de municipiul Botoșani, urmând E58 spre Suceava, înainte de a intra în Pădurea Baisa, apare indicator la stânga către Mănăstirea Agafton. Șoseaua șerpuiește printre dealuri domoale și curând apar căsuțele satului moldav. Oprim mașina în fața unei porți mari [...] — vezi review [+16 poze]
Mănăstiri din judeţul Botoșani / BOTOȘANI

Pe plaiuri voronene... Peștera Cuviosului Onufrie

Microzona geografică, culturală și etnografică formată din comunele Corni - Vorona - Tudora ocupă un loc aparte în județul Botoșani. Relieful este plăcut „atât ochiului cât și piciorului” prin prezența dealurilor, pădurilor și râului Siret, arhitectura locală îmbină elementele moldovenești cu elemente moderne, tradițiile sunt „sarea și piperul” zonei, ospitalitatea te copleșește, etc. După ce am vorbit într-un review separat despre Joldești, satul natal al [...] — vezi review [+15 poze]
Vacanța în Egipt / #Circuite şi croaziere egiptene
  • SEPTEMBRIE, 2008
  • de: msnd [28.10.14]

(În vizită la faraoni, sau) marele circuit al Egiptului. Partea a V-a

M-am gândit mult dacă să mai continui sau nu serialul despre excursia mea în Egipt din urmă cu 6 ani. Două elemente m-au ținut în loc. Primul, și poate cel important, ar fi punctul de vedere al unui coleg de-al nostru, exprimat într-un ecou cu câteva săptămâni în urmă, în care spunea: - Brusc dupa 2,3, 4... n ani unii ishi aduc subit aminte sau beneficiaza de 10-15 minute libere pentru a posta ca au fost intr-o vacanta si se apuca sa ne impartaseasca experienta, care abunda [...] — vezi review [+56 poze]
Sherwood Greenwood Resort [Goynuk] 4 / KEMER

Vacanta

Am fost in vacanta in 2008 in Antalya, statiunea Kemer. sejur platit de la Bucuresti printr-o agentie de turism. Fusesem cu 2 ani in urma tot in Antalya dar in alta statiune si am zis sa revenim. De la aeroportul din Antalya se face am 40-45 min cu microbuzul pana in Kemer. Hotelul Green Wood Resort, un hotel de 4*, linistit si curat; personal amabil. Camera mare si un pat maricel si bun. Baie mare cu cada dar nu foarte moderna. Am ales un sejur UAI, mancare buna ca de obicei in [...] — vezi review [+10 poze]
Vacanța în Egipt / #Circuite şi croaziere egiptene
  • SEPTEMBRIE, 2008
  • de: msnd [07.08.14]

În vizită la faraoni, sau marele circuit al Egiptului. Partea a IV-a

Dimineața Zilei a VII-a ne găsește ancorați la țărm în portul Aswan. Pentru început facem fiecare o recunoaștere individuală a locului, de pe puntea superioară a vaporului. Imaginile te îmbie la calm, cu păsări exotice și pescari cu micile lor bărci personale. Prima impresie este că am fi în delta noastră, dar cu o albie a fluviului mult mai lată. După micul dejun urmează prima acțiune organizată a zilei. Pentru plimbarea cu feluca pe Nil ne îmbarcăm într-o barcă de [...] — vezi review [+65 poze]
Vacanța în Egipt / #Circuite şi croaziere egiptene
  • SEPTEMBRIE, 2008
  • de: msnd [04.08.14]

În vizită la faraoni, sau marele circuit al Egiptului. Partea a III-a

După cazarea pe vapor, cu regret nu îmi mai aduc aminte numele, continuăm ziua V-a a Marelui circuit al Egiptului cu vizita la cele două mari temple din Luxor. Începem cu Karnak, marele templu din partea de nord a orașului Luxor. Templul este de fapt un întreg complex de temple, capele, obeliscuri și alte construcții. Ceea ce îl deosebește de alte temple este perioada incredibil de mare în care a tot fost dezvoltat și a funcționat. Primele începuturi datează din ”Regatul de [...] — vezi review [+72 poze]
Vacanța în Egipt / #Circuite şi croaziere egiptene
  • SEPTEMBRIE, 2008
  • de: msnd [17.07.14]

În vizită la faraoni, sau marele circuit al Egiptului. Partea a II-a

La sfârșitul episodului anterior terminasem vizita prin Alexandria. Excursia însă continuă. Ziua IV-a are prima parte programată în afara Cairo, la Saqqara. Pentru aceasta mergem circa 20 km spre sud în lungul unui canal de irigații, paralel cu Nilul. Este același canal care, cu circa 100 km și mai la sud, a constituit sursa muncii mele din 1984 – 1986. Se pare că a fost construit încă din antichitate, dar nu am idee care și câți faraoni au fost implicați în aceasta. [...] — vezi review [+63 poze]
Vacanța în Egipt / #Circuite şi croaziere egiptene
  • SEPTEMBRIE, 2008
  • de: msnd [14.07.14]

În vizită la faraoni, sau marele circuit al Egiptului. Partea I

Nu știu ce criterii sau considerații au avut șefii mei ca în 1983 să mă numească șef de proiect la o parte de investiție pe care România urma să o execute în Egipt, undeva la circa 120 km sud de Cairo, la limita deșertului. Această conjunctură însă mi-a oferit posibilitatea ca în perioada 1984 – 1986 să fac 8 deplasări în Egipt, cele mai multe de 1 – 2 săptămâni, cu scopul de a aproba proiectele noastre la beneficiarul local. Aceasta presupunea maxim 3 – 4 zile de [...] — vezi review [+33 poze]
    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2025 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 2.8950529098511 sec
    ecranul dvs: 1 x 1