Vacanța în DALMAȚIA / CROAȚIA - impresii, păreri, recomandări [9 / 30]

Afișate impresii [81 - 90]
Descoperă zona Split-Podstrana / SPLIT

Muzeul orașului Split

Pentru că am stat ceva mai mult timp în Split anul acesta, am avut ocazia să vizităm și Muzeul Orașului, Muzej Grada Splita, locul unde este expusă frumos și interesant istoria orașului mai puțin trecută pe ghidurile turistice, adică și acea lungă parte de după Dioclețian, perioadă la fel de importantă pentru oraș și Croația ca și epoca romană. Documente, fotografii, monede, arme, obiecte de uz casnic, partituri, jucării, sigilii, desene alb-negru și picturi, multe [...] — vezi review [+42 poze]
Descoperă Zadar și împrejurimile / ZADAR

Mânăstirea sărăcuților, Sf. Frane, Zadar

Zadar, orașul croat pe care l-am vizitat anul acesta, m-a încântat cu toate darurile cu care l-a înzestrat natura și omul, a fost un loc unde m-am simțit cumva ca acasă și asta n-o pot explica nici pentru mine. Am vizitat tot ce s-a putut, tot ce a fost deschis în acele zile, inclusiv mânăstirile considerate de o importanță deosebită. Dintre ordinele religioase care au adus faimă cetății Zara, Zadar astăzi, se numără și cel al franciscanilor minoriți, se pare cel mai [...] — vezi review [+25 poze]
Muzeele Zadarului / ZADAR

Muzeul Sticlei Vechi și Muzeul de Arheologie, Zadar

Zadar, un oraș frumos pe care l-am vizitat în primăvara aceasta, m-a atras și prin o parte din muzeele sale, cele pe care le-am putut vizita în cele 3 zile pline petrecute acolo. Am povestit deja despre muzeul artei religioase "Aurul și argintul Zadarului", un loc interesant care merită vizitat. Un alt loc ce nu trebuie ocolit de vizitatorii Zarei este și Muzeul de Arheologie, foarte frumos organizat și cu exponate interesante. Tot în acele zile am vizitat și Muzeul Sticlei Vechi, [...] — vezi review [+33 poze]
Descoperă zona Trogir / TROGIR

Mica Veneție de Dalmația, Trogir

În mai anul acesta, după ce am vizitat Solin/Salona, am dat o fugă și la Trogir, fiind destul de aproape de Split unde aveam cazarea (vezi impresii). Ne-am lăsat mașina în parcarea din apropierea autogării, pe ulica Trpimira, am trecut podul cel mai apropiat, din partea continentală spre micuța insulă unde este de fapt centrul istoric al orașului și am mers fără probleme și fără gps, obiectivele turistice îți ies singure în cale, așa de mic este locul. Trogir cu partea sa [...] — vezi review [+33 poze]
Descoperă zona Trogir / TROGIR

Catedrala Sf. Laurențiu, Trogir

În drumurile mele de anul acesta, un scurt popas a fost și în orășelul muzeu Trogir. Impresii despre plimbarea pe acea peninsulă istorică, altă dată, acum vreau să povestesc despre popasul într-un lăcaș de cult deosebit unde doar o pauză în interior te face să cugeți la foarte multe lucruri, de la evoluția omului, la puterea lui de muncă, la darurile cu care l-a înzestrat Creatorul oricum s-ar numi acesta și, privind opera din jur să simți un regret că undeva, cândva [...] — vezi review [+41 poze]
Descoperă Zadar și împrejurimile / ZADAR

Maslenica, două poduri cu același nume

În vacanța din vara aceasta, plecând de la Plitviča Jazera spre Zadar aveam două posibilități pentru drum: fie prin A1/E71/E65 până la ieșirea din marginea orașului Zadar, punctul de plată autostradă fiind Zadar 1, fie să urmăm drumurile locale 1 continuat cu 27 până la intersecția cu drumul local 54 (intersecția de la Zadron Obrovacki) și de acolo drumul 54 până la o alte intersecții cu drumurile ce duceau în Zadar. Am ales a doua variantă și pot spune că a meritat, [...] — vezi review [+6 poze]
Descoperă zona Split-Podstrana / SPLIT

Solin, Iordania Croației

Solin, un nume pe care orice turist ce a trecut prin Split l-a auzit sau l-a citit pe o reclamă, un magnet ceva, este un orășel micuț, cu cea mai tânără populație dintre orașele Croației. Însă știe cineva cât de bătrân este Solin? Nu sigur. Povestea lui se datorează se pare unui împărat roman despre care am povestit câte ceva în articolele mele despre Split, Dioclețian. Căci Diocles, împăratul Dioclețian de mai apoi, s-a născut la Solin, așa că, după ce am vizitat [...] — vezi review [+23 poze]
Descoperă zona Split-Podstrana / SPLIT

Pusti me da prođem, Split!

Split, orașul croat unde am ales să stăm 4 nopți în vacanța mare din acest an, nu pot spune că m-a fermecat prea mult. Este un oraș interesant care are ce oferi, din belșug, hoardelor de turiști ce se revarsă aproape continuu dinspre autogară, aeroport, port și șoselele care-l leagă de alte orașe importante. Este un oraș mărișor din Croația, are unul din cele mai importante site-uri UNESCO în Europa, are sau ar putea avea o frumoasă zonă verde deasupra mării, are [...] — vezi review [+48 poze]
Descoperă zona Split-Podstrana / SPLIT

Împăratul pensionar și palatul lui din Split

Despre Split și Dioclețian nu-mi propusesem să povestesc acum dar cum politica și administrația românească devin zi de zi mai interesante, mai obositoare, mai ciudate, mai asemănătoare cu diverse perioade istorice demult apuse, mi-am amintit că anul acesta am fost în vizită la casa primului pensionar de rang împărătesc, că pe iarnă i-am citit biografia folosind mai multe surse, pro și contra lui și chiar am căutat amănunte mai puțin știute din viața împăratului (poate [...] — vezi review [+37 poze]
Muzeele Zadarului / ZADAR

"Aurul și argintul Zadarului", biserica Sv.Marija

În articolele mele despre Zadar, am pomenit doar în treacăt despre una din bisericile ce mărginesc latura de sud-est a Forumului roman, biserica mânăstirii Sf. Maria / Crkva Sv. Marije, fondată, se crede, în anul 1066, una din multele mânăstiri ale ordinului Benedictinilor ridicate pe coastele dalmate și care a rezistat timpurilor, fiind închisă doar din seara zilei de 16 decembrie 1943 când nemții au bombardat puternic Zadarul, afectând grav și mânăstirea. Aceasta a fost [...] — vezi review [+33 poze]
    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056838035583496 sec
    ecranul dvs: 1 x 1