Solicitare CMR / UCRAINA

Trecere frontiera in Ucraina fara titularul din actele masinii

Trimisă în 30.01.18 11:02
autor SimonaRCH [Cluj-Napoca]
» VIZUALIZĂRI: 14144

Buna ziua,

Saptamana viitoare urmeaza sa mergem in Ucraina la schi, la Bucovel, cu autoturismul. Problema e urmatoarea: in actele masinii e trecut doar sotul meu, care nu va fi cu noi. Masina este bun comun, dobandita in timpul casatoriei, nu suntem divortati, deci si eu sunt proprietar al masinii. Contractul de comodat intre soti pentru un bun comun mi se pare un non-sens. Avem acelasi nume, locuim la aceeasi adresa, am imputernicirea semnata de sotul meu la notar de a iesi din tara cu fiica minora.

Am inteles ca vamesii ucrainieni solicita documente care sa justifice dreptul/permisiunea de a conduce masina, in cazul in care titularul din actele masinii nu este prezent.

Intrebarea mea este: a mai fost cineva in aceasta situatie descrisa mai sus (sot/sotie)? Nu ar fi suficient certificatul de casatorie si eventual copie dupa buletinul sotului? (Si notarul unde am facut procura pentru copilul minor a spus ca nu-si are rostul contractul de comodat intre soti pentru un bun comun.)

Va multumesc si as aprecia un raspuns cat mai curand.


  • PERIOADA: februarie -- NOPŢI CAZARE: 6
  • BUGET: orice -- TRANSPORT: autoturism
  • ADULŢI: 2 -- COPII: 2 -- VÂRSTA: 14, 13

Răspunsuri

Corina70SR[30.01.18 11:45]

Citat de pe site-ul MAE:

"Pentru persoanele care se deplasează cu autoturismul este obligatorie cartea verde. În cazul în care proprietarul autoturismului nu este cel care conduce/introduce maşina în Ucraina, conducătorul auto trebuie să prezinte din partea proprietarului autoturismului o procură specială, autentificată la notar, pentru utilizarea acestuia în străinătate, respectiv Ucraina. "

mae.ro/travel-conditions/3755

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

laurentiu69GD4r[30.01.18 11:56]

Calatoria in Ucraina presupune iesirea din UE. Pentru confortul dumneavoastra este bine sa aveti un contract de comodat de la proprietarul masinii, eventual tradus in rusa de catre un traducator autorizat. Imaginati-va ca aveti de a face cu persoane cu care nu va puteti intelege, doar in situatia in care vorbiti rusa.

La prima intrare a masinii in Ucraina se verifica inclusiv seria de sasiu. In conditiile in care nu ati mai fost in Ucraina (se uita la stampilele de intrare) vor fi foarte atenti la detalii.

Cu o procura notariala sau un comodat, traduse in rusa, nu cred ca veti avea vreo problema. Drum Bun!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

SorinCvUC[30.01.18 12:35]

Eu singur am masina cu num de Suceava. Dar de orice eventualitate mi am facut procura pe masina cu drept de esire din spatiul CE in (Moldova, Ucraina).

Cred ca ar fi mai bine sa va faca sotul procura cu drept de esire din CE in tari nonCE tot la notar. La noi nu se stie peste cine dai poate cere si poate nu cere...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

ramo_infoGD2r[30.01.18 15:09]

@SimonaR: Din păcate, nu noi facem regulile, ci ei! Eu nu m-aș risca să plec fără un contract de comodat.

Eu am fost cu mașina tatălui meu și mi-a cerut contractul, chiar dacă eu aveam același nume de familie, în pașaport, ca și el! Știu că este absurd, dar sunt regulile lor și noi putem doar să ne supunem.

Să nu uitați de " tradiție" și să aveți suficiente bancnote de 1RON.

Nu uitați să verificați și dacă asigurarea obligatorie acoperă și Ucraina!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

SimonaRCHAUTOR SOL[30.01.18 15:36]

@ramo_info: Multumesc foarte mult pentru raspuns.

Peste tot apare termenul "proprietarul masinii". Dilema mea pornea de la faptul ca si eu, in aceeasi masura ca sotul meu, sunt proprietar pe masina respectiva, din punct de vedere legal, fiind bun comun (in cazul dvs. nu este acelasi lucru cu masina tatalui). Oricum, ma va lamuri un notar, nu voi pleca fara sa am o procura sau ceva de genul asta, sa nu ne compromitem vacanta pentru o hartie in plus sau in minus.

Si da, cunoastem "traditiile" vamesilor ucrainieni, iar RCA-ul il fac intotdeauna sa acopere majoritatea tarilor (cel putin cele vecine, ca in Israel de exemplu chiar n-am de gand sa ajung cu masina .

Numai bine si multumiri!!!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

SimonaRCHAUTOR SOL[30.01.18 15:54]

@Corina70: Multumesc pentru raspuns. Atata ca si eu sunt proprietarul autoturismului, in aceeasi masura ca si sotul meu, chiar daca numele meu nu apare in certificatul masinii, fiind bun comun, lucru ce-l pot demonstra cu certificatul de casatorie si cu contractul de vanzare/cumparare a masinii. Dar, ca sa nu ma complic si sa nu risc ratarea vacantei, mai bine mai fac o hartie in plus la notar.

Eu as fi vrut sa stiu daca a fost cineva in exact aceeasi situatie, de coproprietar al masinii.

Multumesc inca o data.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

nrs †SE[30.01.18 17:45]

sincer crezi ca pe vamesul ucrainian, care e posibil sa stie numai alfabetul chirilic nu zic de vre-o limba straina ca poate il injur, il intereseaza acte de proprietate scrise in romana sau legislatia din RO privind bunurile comune?

el vrea un document in limba lui unde sa poata citi ca ai voie sa circuli cu acea masina, altfel este un motiv pentru a cere spaga.

am patit ceva asemanator in TR mai de mult

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

marimagSR6r[30.01.18 18:21]

@SimonaR: cel mai bine cu procură prin notariat.

Mașina noastră era nouă, nu venise încă certificatul de înmatriculare, dar aveam o dovadă eliberată de Poliție.

La ieșire, vameșul nostru ne-a spus să nu încercăm să trecem pentru că cei ucrainieni SIGUR NU NE VOR LĂSA.

Noroc de mașina prietenilor cu care am plecat mai departe!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

CostiCO2r[30.01.18 19:28]

@SimonaR:

Atata ca si eu sunt proprietarul autoturismului, in aceeasi masura ca si sotul meu, chiar daca numele meu nu apare in certificatul masinii, fiind bun comun, lucru ce-l pot demonstra cu certificatul de casatorie si cu contractul de vanzare/cumparare a masinii.

Și copilul minor este „bun comun” și cu toate astea, la ieșirea din țară, ți se cere un act prin care soțul declară că e de acord cu scoaterea „bunului comun” în afară (act pe care spui că îl ai).

Așa și cu mașina. E bun comun, dar de unde știe vameșul/polițistul/milițianul că scoaterea mașinii s-a făcut cu acordul soțului?

Așa că fă comodatul respectiv și tradu-l neapărat în rusă (oficial), că în Ucraina asta e limba de comunicare „internațională”. Chiar dacă, prin absurd, respectivul nu știe rusă, asemănarea cu ucraineana este atât de mare, încât nu va avea nicio problemă să înțeleagă ce scrie acolo.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

Corina70SR[30.01.18 19:56]

@SimonaR: Nu-ti contesta nimeni calitatea de co-proprietar al masinii, dar ce te faci daca vamesul nu stie limba romana? Contractul si certificatul de casatorie sunt egale cu zero in ochii lui. Decat sa-ti ratezi vacanta si sa bati cale intoarsa, mergi la notar cu sotul tau, intri in posesia documentului necesar si scapi de grija legata de masina.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

SorinCvUC[30.01.18 20:02]

Sunt roman din Cernauti si va sigur ca vamesii cunosc foarte bine ce inseamna o procura in limba romana nimeni nu cere traducerea sau legalizarea ei in ucraineana. Dar de multeori procura o cere.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

SimonaRCHAUTOR SOL[30.01.18 20:57]

@SorinCv: Multumesc! Si eu sunt sigura ca la orice frontiera vamesii cunosc reciproc, macar putin, limba vecinilor, indiferent despre ce tari vorbim. (Facand o paranteza, probabil ca vamesii ucrainieni prima fraza pe care o deprind in romana e "Traditia este? ") Nu cred ca autoritatile ucrainiene angajeaza vreun vames la frontierele cu UE care sa nu cunoasca alfabetul latin. Iar cunoasterea unei limbi de circulatie universala, alta decat cea a marelui licurici de la Rasarit, ar trebui sa fie in fisa postului. Aici nu vorbim de un cetatean obisnuit, ci de un reprezentant al statului ucrainean. Nu ma astept ca oriunde in Ucraina functionarii publici sa stie putin limba engleza, sau orice alta limba "vestica", dar la granitele cu UE, da!

Lasand la o parte faptul de a-ti cere pe fata mita, "traditia", fapt pe care mi-e cam greu sa-l diger, eu nu vad de ce vamesul ucrainean nu ar da dovada de profesionalism in meseria pe care o practica.

In concluzie, voi face procura, dar nu cred ca o voi traduce in rusa, iar la intoarcere promit sa revin pe AFA sa va spun cum a fost.

Multumesc tuturor membrilor AFA care ati postat aici!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

laurentiu69GD4r[30.01.18 21:15]

@SimonaR: in 2017 am fost in Ucraina de 7 ori cu masina si o data in 2018. Nu am auzit de traditie. Poate era acum ceva timp.

De asemenea, am intalnit un singur reprezentant care vorbea engleza si vreo doi care stiau cateva cuvinte in romana. In rest numai rusa.

Nu am avut nicio problema. Formalitatile sunt mai birocratice, prima data e mai greu, dupa care te obisnuiesti.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

CostiCO2r[30.01.18 22:53]

@SimonaR:

Când am fost eu în Ucraina, am intrat pe la Palanca (R. Moldova) și am revenit în România pe la Siret. La niciunul din cele două puncte de intrare/ieșire nu am auzit măcar de „tradiție”, nimeni nu mi-a dat de înțeles că ar aștepta „ceva”.

În schimb, nimeni, dar nimeni nu vorbea pe-acolo decât ucraineana sau rusa.

Alfabetul latin probabil că îl știe orice ucrainean, din școală, unde învață limbi străine, dar mai mult de atât nu păreau să știe. Românește, nici vorbă!

În schimb, toți se mirau că eu nu vorbesc rusește...

Iată că experiențele unora pot diferi față de ale altora, nu pretind că ale mele sunt singurele ce se pot întâmpla, așa că cel mai sigur este să te aștepți și să fii pregătită pentru orice situație.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

SimonaRCHAUTOR SOL[30.01.18 22:58]

@laurentiu69: Am multi prieteni care au fost iarna trecuta si iarna aceasta la schi in Ucraina, trecand vama la Sighetul Marmatiei, si absolut toti stiau de asa-zisa "traditie".

Fratelui meu, care a fost acum, de revelion, acolo, i s-a pus foarte limpede intrebarea de catre vamesii ucrainieni: "Traditia este? " Este, ce sa-i faci, daca nu vrei sa astepti toata ziua in vama pana se indura de tine, devii "traditional" si palmezi discret vreo 5 lei in vreo 4-5 locuri pana treci de toti. Si la fel si la intoarcere.

Mie mi-a venit greu sa cred ca e un fenomen atat de raspandit, dar zice frate-meu ca unul din vamesi avea un sertaras plin cu bancnote de 5 si 1 leu mai ceva ca o casa de marcat din supermarket. Stiu ca asta se numeste mita si nu pot sa o explic.

In afara spatiului UE eu am mai fost cam prin toate fostele republici iugoslave, dar acolo niciodata nu mi-a trecut prin gand ca s-ar pune problema de asa ceva.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

SimonaRCHAUTOR SOL[31.01.18 01:23]

@Costi:

Mergand la Bucovel prin vama Sighet, strabatem un coltisor din vestul Ucrainei, unde te-ai astepta sa simti niscaiva influente occidentale. Nu stiu in ce masura tatuca Stalin si urmasii lui au sters de tot influentele ocupatiei austriece din timpul habsburgilor. Si apoi e Maramuresul istoric, unde cred ca au mai ramas pe ici, pe colo comunitati de romani.

Sigur ca limba ucraineana e foarte apropiata de cea rusa. Dar in afara de asta ucrainienii nu prea ar mai avea motive sa-i iubeasca pe fratii rusi, cu razboiul pe capul lor. Ma gandeam ca macar generatiile mai tinere sa priveasca mai mult spre vest decat spre est...

Oricum, cunosc alfabetul chirilic, inca mai inteleg destule fraze in rusa, dar mai mult de atat nu cred ca ma mai ajuta rusa invatata in scoala generala . Nu ma astept ca franceza, italiana sau spaniola sa-mi foloseasca la ceva... Poate un pic engleza... Daca nu, probabil ca o sa ma doara mainile de atata vorbit, cum zicea cineva pe-aici pe site.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

laurentiu69GD4r[31.01.18 08:33]

Simona, cateva sfaturi:

1. Zakarpatia este o regiune autonoma in cadrul Ucrainei datorita mix-ului de populatii care traiesc acolo. Chiar daca o rupi pe ruseste, este recomandabil sa folosesti "Dyakoiu" in loc de "Spasiba" si "Tak" in loc de "Da". In contextul actual, mai ales in vestul Ucrainei, limba rusa "deranjeaza" la ureche si vei fi catalogata "moscal" (ca la noi).

2. Influentele ocupatiei habsburgilor nu prea sunt (am vazut ceva la Mukachevo) pentru simplul fapt ca austriecii si ungurii i-au tratat pe ucrainieni, la fel cum i-au tratat pe romani in Transilvania, adica a 4-a categorie, fara drepturi de niciun fel.

3. Dupa granita, sunt cateva sate romanesti, dar dupa ce Tisa o ia in sus spre Rahiv, acestea dispar. Drumul este prost la inceput, dar dupa Rahiv se imbunatateste. In pasul Yablunitsia te poti opri pentru suveniruri. La Bukovel e frumos, dar, eu prefer tot Poiana Brasov. Prea mare deranjul pentru a ajunge acolo.

4. Bisericile de lemn sunt foarte frumoase. In general totul se construieste in lemn, sau placat cu lemn, nu betoane ca la noi. Preturile sunt bune si mancarea foarte gustoasa.

5. La benzinarie se plateste inainte. Sunt unele benzinarii la care este cineva care te ajuta. Ii arati cartea de credit si spui "full" sau "plin" si atunci vorbeste el sa nu mai mergi pana la casa sa platesti inainte.

6. Daca tot sunteti la Bukovel si aveti putin timp liber, dati o fuga si la Yaremche, este un fel de Calimanesti.)

7. Am vazut si eu sertarasul cu bancnote de 1 RON, in 2009, cand am trecut la Solotvino. Sincer, se pierde mai mult timp la vama romana, fara a fi atatea proceduri ca la ucrainieni.

8. Politia a fost schimbata acum 2-3 ani si menatlitatile s-au schimbat. E drept, pe la Sighet, nu am trecut in ultimul timp, dar, am vizitat in ultimul an vreo 5 puncte de trecere cu Ucraina, atat dinspre Romania, cat si dinspre Moldova si Ungaria si nu am auzit de traditie. Poate este un specific local, maramuresean))

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

SimonaRCHAUTOR SOL[31.01.18 09:50]

@laurentiu69: Multumesc mult!


  • [18] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.048465013504028 sec
    ecranul dvs: 1 x 1