MiniGhiduri AFA CROAȚIA [pg.4/9]
Aug-2015Îndrăgostit/ă de o divă
Dubrovnik! „Perla Adriaticii”, „Atena Croaţiei”, „Thesaurum Mundi” – tot atâtea metafore care încearcă să definească o bijuterie de oraş, pe care trebuie să-l vezi măcar o dată în viaţă! Sau, dacă vorbele mele sunt puţine şi goale, ascultaţi-l atunci pe marele dramaturg G. B. Shaw care, după ce a vizitat cetatea în 1929, a declarat: „Dacă vreţi să vedeţi Raiul pe Pământ, atunci veniţi la Dubrovnik! ”
Da, aveţi dreptate, din punct de vedere practic, [...]citește review
Sep-2015Stari Grad - Dubrovnik
In concediu pe care l-am facut in septembrie 2015 in Budva – Muntenegru, find relativ aproape, ne-am propus sa vizitam si cetatea Dubrovnik din Croatia.
Intr-una din zile am plecat la drum spre Dubrovnik. Sunt doua posibilitati de a merge spre Dubrovnik una prin Tivat si apoi treci cu ferry boatul golful – pretul la ferry este de 4,5 euro de masina. Acest traseu este mai scurt, are vreo 95 kilometrii. A doua posibilitate este de a trece prin Kotor si pe urma de a urmari forma golfului. [...]citește review
Am pornit să vizităm Korcula-town undeva spre finele dimineţii, după ce aripa matură a familiei trăsese o bălăceală zdravănă în apele aferente micuţei plaje a Medvinjak-ului, iar aripa tânără încă îşi mai scutura genele obosite. Doamna Senija ne asigurase că nu vom face mai mult de jumătate de oră şi ne recomandase să ţinem drumul tot pe lângă linia ţărmului. Cu harta în mână şi cu inimile palpitânde, aşa am şi făcut, urmând curbele sinuoase desenate de [...]citește review
- scris de crismis
în 30 Sep 2015 în rubrica Descoperă insula Korcula [ 60 voturi, 54000 PMA, 7298 viz.]
Jul-2015Coroana Creaţiei Divine
Sunt fascinată de mare şi de insule (cu cât mai pustii, cu atât mai bine). Cred că mă trag din Robinson Crusoe. Aşa că, în momentul în care am citit prima dată despre insulele Kornati, mi-am zis: „E de mine!”.
Arhipelagul Kornati cuprinde în jur de 150 de insule aflate în regiunea centrală a părţii croate a Mării Adriatice, cumva paralel cu ţărmul dalmat, cam între Zadar şi Sibenik, acoperind o arie de aproape 320 kmp. O bună parte din ele prezintă caracteristici [...]citește review
- scris de crismis
în 21 Sep 2015 în rubrica Descoperă insulele Kornati [ 57 voturi, 50400 PMA, 5338 viz.]
Jul-2015Plimbare de voie prin Zadar
În Zadar ajungem în a cincea zi a excursiei noastre în Croaţia-Muntenegru, cu inimile încă prea-pline de imaginile de vis ale Lacurilor Plitvice. Gata, destul cu visarea, copii, de-acum se impune ceva turism cultural! Zise Mami, adică eu. Dar copiii sunt un pic de altă părere: „Bine, dar întâi mâncăm. Şi după aceea ne culturalizăm, dar mai pe la umbră, dacă se poate. ” Ce-i drept, cele 34-35 de grade Celsius mă cam lovesc şi pe mine în moalele capului când cobor din [...]citește review
- scris de crismis
în 17 Sep 2015 în rubrica Descoperă Zadar și împrejurimile [ 53 voturi, 47700 PMA, 5656 viz.]
Parcul Naţional Plitvice e o altă poveste frumoasă, colorată cu mult verde şi turcoaz, pe care o să încerc s-o transpun în cuvinte… E greu, e ca şi cum ar trebui să compui o simfonie despre Monalisa sau un poem despre parfumul pădurii; sunetele sunt sunete, imaginile sunt imagini, aromele sunt arome! Ca şi în cazul Monalisei, e nevoie să vezi cu ochii tăi lacurile şi cascadele de la Plitvice ca să înţelegi. Vorba cântecului: „Nimeni n-o să îţi explice ce e [...]citește review
- scris de crismis
în 13 Sep 2015 în rubrica Parcul Naţional 'Plitvicka Jezera' (Lacurile Plitvice) [ 67 voturi, 58950 PMA, 5169 viz.]
Deşi iniţial optasem pentru un titlu ceva mai brutal, în genul „Krk-decepţia concediului 2015”, am hotărât în final să-l păstrez pe cel de faţă. Nu că nu ar fi fost Krk o decepţie, însă în faţa atâtor articole elogioase nu am vrut să-mi atrag încă din faşă oprobriul publicului. Recunosc că au existat şi câteva împrejurări particulare, ce nu au nimic de-a face cu insula în sine, dar care nu au “lucrat” în favoarea ei:
1. inspiraţia de a alege pentru a [...]citește review
- scris de Camelia19
în 12 Sep 2015 în rubrica La pas prin insula Krk [ 50 voturi, 44550 PMA, 13572 viz.]
Jul-2015Revenire in Zagreb
Asa a fost sa fie si sa revin dupa un an in Zagreb, orasul albastru si capitala a Croatiei. Prima mea tura in Zagreb, cea de anul trecut, a inclus o plimbare la pas, in trecere pe la cea mai mare parte a obiectivelor orasului.
Intrucat de data aceasta am stat patru zile in Zagreb, chiar daca motivul vizitei a fost de business, asta nu inseamna ca nu am gasit seara timp si pentru a imi satisfactie pofta de a mai vizita cate ceva, si cateva zile mai tarziu placerea de a va scrie Dumneavoastra [...]citește review
Jun-2015O insulă de vis
Mi-am dorit să ajung pe această insulă de câţiva ani, însă în fiecare an a trebuit să amân vacanţa din varii motive. În 2015, când părea cel mai puţin probabil să realizez această excursie, fiindcă existau alte priorităţi, uite că s-a întamplat. Şi a fost o experienţă minunată!
De ce Hvar?
Parafrazând sloganul unui lanţ farmaceutic, pentru că Hvar e o insulă cum toate ar trebuie să fie din punctul meu de vedere.
Hvar este o insulă ideală pentru iubitorii [...]citește review
- scris de nakamura
în 30 Jul 2015 în rubrica Descoperă insula Hvar [ 37 voturi, 31500 PMA, 14139 viz.]
Jun-2014Incantatorul Dubrovnik
Orasul -fortareata si candva stat in stat este unul dintre cele mai proeminente statiuni de pe largul coastei Adriaticii!
Dalmatia de Sud se mandreste cu principala atractie turistica a Croatiei, unul dintre cele mai frumoase orase din Europa, denumit adesea ,,perla Adriaticii'', unul dintre putinele orase-stat medieval care si-a respins toti atacatorii si si-a pastrat zidurile intacte, unul dintre cel mai apreciat oras-fortareata recunoscut in intreaga lume, fiind din anul 1979 pe lista [...]citește review
- scris de Marian Preda
în 03 Dec 2014 în rubrica Descoperă Dubrovnik [ 53 voturi, 47250 PMA, 7192 viz.]
Afișate [31—40] MG în dest. CROAȚIA // din total 86