Liechtenstein intr-o zi

TIPĂREȘTE

Incep prin a spune ca negasind Liechtenstein in lista tarilor am incadrat review-ul la Elvetia neintamplator, intre aceste doua tari existand legaturi foarte puternice. Una din cele mai vizibile (in afara invecinarii), pentru turisti de rand ca noi, e moneda pe care o folosesc, adica francul elvetian. De asemenea, punctul de trecere a frontierei intre aceste doua state seamana cu barierele din Mamaia, adica ceva foarte formal. Evident masinile cu numar de Elvetia sau Liechtenstein trec ca „Voda prin loboda”. Pe noi ne-au oprit si ne-au intrebat doar daca avem ceva de declarat, dupa care ne-au lasat sa trecem.

Am ales sa vizitam Liechtenstein pe la jumatatea unei vacante la schi in Austria, in Kappl, fiind la doar 100 km departare de acest mic principat. Planul (de acasa) era sa vizitam capitala (Vaduz) si „Malbun, cea mai cunoscuta statiune de schi din Liechtenstein” (dupa cum vazusem cu cateva zile inainte la TV in tara).

Localitatile prin care am trecut erau impecabile, o curatenie fara repros, nimic in paragina, nimic la voia intamplarii.

Cand am ajuns in Vaduz am avut insa impresia unui oras inchis, pustiu, neprimitor. Absolut toate parcarile pe care le-am vazut prin oras erau rezervate de locuitori (chiar si in centru) ; strazile sunt prea inguste ca sa parchezi „romaneste”; doar cu ajutorul GPS am reusit sa gasim un garaj subteran public, nesemnalizat. Aveam senzatia ca nu ne vrea nimeni acolo, ca ei sunt suficienti si nici nu primesc oaspeti. Pe strazi – mai nimeni.

Noi, venind de la schi, cu geci de iarna pe noi, faceam nota discordanta. Locuitorii (cei pe care i-am vazut prin centru) erau la costum, destul de subtire imbracati, doar cativa cu paltoane pe ei, in ciuda anotimpului (cca 5 grade afara). Parea ca toti lucreaza in banci si iesisera in pauza de pranz.

Prin magazine – pustiu. Doar noi. Am intrat in 2-3 buticuri cu suveniruri sa cumparam un clopotel cu Liechtenstein, ca de, sa nu pleci cu mana goala... De unde? N-aveau decat cu Elvetia. Probabil tara e asa de mica si de lipsita de importanta ca nu au auzit de ei chinezii, sa le produca niste clopotei.

A, sa ne intelegem, centrul e de fapt o strada; pe la mijlocul ei am gasit un info-point; un spatiu imens cu 2 angajati si... 4 turisti romani, adica noi. Intreband ce merita vizitat in capitala, am primit o harta A4 cu centrul orasului (DECI O STRADA) pe care erau vreo 5 X-uri: primaria, doua-trei muzee, o catedrala neo-gotica si... cam atat. Un cub negru imens din bazalt este sediul Muzeului de Arta.

Si castelul princiar, printre sight-seeing, o constructie interesanta care troneaza de pe un deal deasupra centrului. Ups, castelul nu poate fi vizitat, pentru ca e locuit de familia princiara. Poti trece cu masina pe langa castel, dar nu poti opri ca nu ai unde. Parcare nu este, iar drumul e foarte ingust, fara trotuar. Pacat, pentru ca de pe inaltimile pe care este construit castelul se vede tot orasul si, cine stie, poate intr-o zi senina, o mare parte din tara.

Si... cam atat. Poate sunt putin obtuz, dar am ramas cu un gust amar. Orasul e frumos, curat, linistit, arhitectura interesanta, dar parca prea rece pentru noi.

Asa ca am plecat spre Malbun. Drumul spre statiune era foarte ingust, in unele locuri de-abia incapeau 2 masini. Am mers vreo 15 minute in spatele unui autobuz, atat prin localitati, cat si in afara loc, neavand unde sa depasim.

Ce ma plang eu de Vaduz? Stati sa vedeti „celebra statiune”: 3 instalatii de telescaun si cam tot atatea partii. Pe partii erau doar copii cu instructori, prin statiune – pustiu, desi era plin sezon de schi. Parcarile insa erau pline de masini.

Am vrut sa mancam in Malbun dar, dupa ce si in al treilea restaurant ni s-a spus ca nu putem plati cu card (neavand la noi franci) am renuntat (pentru ca se terminasera restaurantele) si ne-am reintors in tara cu care suntem obisnuiti de ceva vreme si unde stim ca nu putem da gres, Austria.

---

VIZUALIZĂRI: 5456 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI