GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ospitalitate – zero – servicii pentru copii – minus zero
Ne-am intors de la Ralitsa Superior 4 stele luni 24 august. Am ales hotelul special pentru a fi potrivit pentru baietelul nostru de 9 luni. Ne-am interesat la hotel si ni s-a confirmat ca exista scaune de masa pentru copii (micutul nostru nu mananca decat in scaun, in carut se enerveaza), patut pentru copii, meniu special pentru copii.
Acum sa o iau pe rand
-scaunele – in numar de 5 la aproximativ 30 de copii – potrivite pentru un pici de 9 luni – nici gand – nu aveau centuri, fara masuta in fata, din lemn, foarte vechi, murdare si nesigure – o fetita de un an si ceva a cazut cu tot cu scaun intr-o seara – de fapt s-a rupt scaunul sub ea, si nu avea mai mult de 9 kg
- patutul – am cerut de doua ori sa fie schimbat – prima oara ii lipsea o stinghie, prin golul creat copilul putand oricand cadea; al doilea avea o latura subreda ce putea fie sa iti cada pe picior, fie doamne fereste, peste copil
- mancarea – meniul pt copii nu l-as recomanda nici adultilor- cremwursti, supe crème, care se gaseau si in meniul adultilor, si trei bucati de morcovi; piureuri cu adaos de condimente, dupa culoare iti dadeai seama
Stiu ca am inceput tare negativist, dar din prima zi ne-am aratat aceste nemultumiri, pentru ca s-a facut cazarea la ora 15, desi eram acolo de la 10 si insistasem pe langa receptionera sa ne aiba in vedere pentru ca avem copil mic. Nu a contat. Din toate grupurile venite, ulterior venirii noastre, noi am primit ultimii camera. Nu ni s-a permis accesul la masa pentru pranz, desi la agentie asa ni s-a spus. Ne-au urmarit prin sala de mese si ne-au poftit afara trimitandu-ne la o sectie barbecue, unde nu aveai ce manca in afara de cartofi prajiti, cornuri si inghetata.
Aspecte positive: parc langa hotel, liniste atat ziua cat si noaptea, rampe pentru carucior. Si cam atat.
Trimis de arsenec in 28.08.09 08:44:32
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (arsenec); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.36780500 N, 28.07318400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ai fost cam dur. Serviciile nu sunt 0%. E adevarat insa ca se vede lipsa unui manageriat nemtesc. Eu am impresia ca PRIMA SOL nici nu mai are vreun reprezentant pe acolo.Pacat pt ca daca ar depune putin interes si ar avea personal instruit si de calitate ar putea face face un client sa se reintoarca.
cazare se face dupa 14, daca ajungi mai devreme esti cazat daca au camere libere, daca nu, e problema ta. prima masa nu e prinzul dar in ultima este, deci nu se pierde nimic. iar multele aspecte 'positive' le vezi la tot pasul fara sa trebuiasca sa le cauti prea mult.
arsenec, in prezentarea de mai sus ai omis un singur lucruentru copil ai avut GRATUITATE! Ce asteptari foarte mari ai avut din acest puct de vedere?!!! Ai platit exact pretul pentru 2 adulti. Atat!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2022 Vacanta de relaxare minunata — scris în 27.04.22 de GRECEANU LORY din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 O vacanta satisfacatoare mai ales pentru copii — scris în 09.08.21 de ninelaz din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Distracție în familie — scris în 13.08.19 de istvana din SFâNTU GHEORGHE [CV] - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Un sejur plăcut — scris în 30.10.18 de Aliona R din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Concediu reusit — scris în 28.08.18 de bubu2001 din PIATRA-NEAMţ - RECOMANDĂ
- Sep.2013 Super concediu — scris în 11.09.13 de andieelen din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Aug.2013 Sejur placut — scris în 21.08.13 de silviumatu din BISTRITA - RECOMANDĂ