GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
In iunie am petrecut 5zile la Praga, cazandu-ne la Hotel ILF. Am mers cu avionul, pe cont propriu, experienta mai costisitoare decat un city break printr-o agentie. Aspectele pozitive insa au fost orarele de zbor: am ajuns la ora 6 a. m. in prima zi si am decolat la ora 21 in ultima zi, asadar am profitat din plin si in totalitate de cele 5 zile.
De la aeroport va sfatuiesc sa luati autobuzul care, dupa vreo 20 de min de mers va lasa la prima statie de metrou de unde, cu metroul, ajungeti rapid oriunde. De preferat este un abonament de trei zile (exista si doar de o zi) care este valabil pe autobuz, metrou, tramvai si funicular si il compostati o singura data (initial) urmand apoi doar sa ilprezentati la un eventual control (si sa stiti ca noi am prins vreo 2!). Se poate procura chiar din incinta aeroportului la un ghiseu de langa iesire ce se deschide la ora 7 a. m., de la orice chiosc de ziare sau, in caz ca aveti monede locale, de la aparatele amplasate in statii. Transportul in Praga e foarte bine organizat, punctual pana la minut, mijloacelede transport vin des, hartile cu liniile de metrou clare (puteti procura o harta chiar de la ghiseul de bilete din aeroport, gratis). Peste tot sunt indicatoare. E un pic mai greu cu denumirile statiilor, dar in principiu nu ai cum sa nu te descurci.
Revenind la hotel, acesta e plasat langa statia de metrou Budejovicka (peste drum de iesire). De unde te lasa autobuzul luat de la Aeroport (statia Dejvicka-linia A) iei metroul spre Muzeum. In statia Muzeum schimbi linia A cu linia C spre Haje si cobori la a 5-a statie-Budejovicka.
Ca puncte forte ale hotelului as mentiona:
-accesul rapid la mijloace de transport si faptul ca poti ajunge relativ rapid in diverse puncte ale Pragai, inclusiv Aeroport;
-hotelul e curat, lenjeria bine spalata, se curata zilnic in camera;
-pretul nu e prohibitiv pentru Praga;
-e bine plasat langa mai multe magazine printre care as mentiona McDonald's si Lidl pentru cei cu buget redus de calatorie (preturi ca in Romania, marfa o. k., o binecuvantare tinand cont ca Praga mi s-a parut un oras scump).
La minusuri as nota:
-mobilierul innvechit, stil "comunist";
-geamurile care sunt blocate, doar se deschid cativa cm;
-unele receptionere au un comportament execrabil, mergand pana la tendentios;
-micul dejun e sub orice critica, nicaieri nu am intalnit ceva mai rau la acest capitol;
-parcarea e subdimensionata;
-exista defectiuni la robinete si usi;
-nu e nimic interesant sau pitoresc in jur.
In concluzie nu l-as recomanda celor care sunt pretentiosi si nu sunt foarte limitati de bugetul rezervat vacantei in Praga.
E o. k. pentru cei ce doar vor sa doarma intr-un pat curat si comfortabil, care depind de mijloace de transport in comun si care vor sa faca economii mancand de la Lidl: -)
Praga e un oras care merita vizitat, rezervati-i cel putin 4 zile.
Pentru cumparaturi, evitati magazinele din centru, sunt preturi chiar duble.
Banii e bine sa ii schimbati la bancomat (introduceti cardul si scoateti direct coroane). Evitati casele schimb din centru, "ambulantii" si receptia hotelurilor.
In Praga e mai rece vremea ca la noi, la jumatatea lui iunie reau 23 grade Celsius, ploua chiar si zilnic, asa ca o jacheta cu maneci lungi, incaltaminte comoda (de preferat adidasi pentru ca strazile sunt multe cu piatra cubica) si umbrela sunt indispensabile
Ca si suveniruri specifice pentru doamne, recomand bijuteriile cu granate de Cehia-aceste pietre rubinii le gasesti mai peste tot-diferente mari de pret in centru. Eu am cumparat o pereche de cercei foarte draguti in cartierul evreiesc, la o reprezentanta de firma de bijuterii, cercei pe care mai apoi i-am vazut in centru la un pret dublu. Mai sunt si bijuteriile cu cristal de Bohemia, dar in zonele turistice sunt imitatii, atentie asadar ce cumparati! Nici granatele si nici bijuteriile cu cristal de Bohemia nu sunt scumpe deloc si sunt deosebite.
Organizati-va bine timpul, e un oras frumos si sunt atatea de vazut!
Trimis de bebica in 14.08.12 23:18:49
- A fost prima sa vizită/vacanță în CEHIA
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (bebica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 50.04444135 N, 14.45066258 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)