GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un hotel peste aşteptări
Paştele 2011 l-am petrecut împreună cu familia la Hotelul Iberostar Obzor Beach & Izgrev din Nisipurile de Aur. Am ales acest hotel, inspiraţi de impresiile citite atât pe site-ul „amfostacolo.ro”, cât şi pe alte site-uri străine, precum şi la recomandarea agenţiei prin care am făcut rezervarea.
Hotelul:
Este amplasat chiar pe plajă, la capătul dinspre Albena, fiind format din două corpuri, având ca punct comun restaurantul şi piscina interioară.
Cazarea:
Singura bilă neagră pe care o dăm acestui hotel este organizarea. Românii veniţi de Paşte au avut surpriza neplăcută să aştepte pentru a-şi primi cheile de la camere peste 3 ore, fiind nevoiţi să „înghită” proasta organizare a bulgarilor. La întrebările de ce nu suntem cazaţi, cei de la recepţie ridicau neputincioşi din umeri spunând că nu sunt pregătite camerele. Am aflat ulterior că germanii veniţi la tratament balneo le eliberau destul de târziu, iar cameristele nu aveau timp să facă curat.
Într-un final, am primit cheia de la cameră, am urcat la etajul doi şi am constatat în mod neplăcut că bazinul de la toaletă era stricat. Am cerut să se rezolve problema, iar după îndelungi discuţii bulgarii s-au revanşat faţă de noi oferindu-ne un superb apartament, cu vedere spre mare, format din două dormitoare, o sufragerie, două băi şi o terasă.
Menţionăm că familia noastră a avut iniţial o cameră dublă şi una single, cu vederea la pădure, pentru trei adulţi şi un copil de 10 ani.
Curăţenie:
La capitolul curaţenie avem numai cuvinte de laudă la adresa personalului de la acest hotel. În fiecare zi se făcea curăţenie, se schimbau prosoapele inclusiv consumabilele: şampon, hârtie igienică, gel de duş etc.
Şi personalul din hotel, de la recepţie până la restaurant şi baruri, era destul de amabil. Majoritatea înţelegeau limba engleză şi germană.
Mâncare:
Am beneficiat de sistemul all-inclusiv premium: mic dejun, prânz, cină, cină târzie, snackuri.
La capitolul masă, bucătarii şi-au dat toată silinţa. Au fost fripturi şi mâncăruri de porc, peşte, pui, iepure, miel, diferite salate asortate şi simple, practic vreo 12 feluri de fiecare dată, fructe de mare, brânzeturi, foietaje, croissante, clătite (pregătite în fiecare dimineaţă), dulceţuri, miere, fructe confiate.
Au stat foarte bine şi la capitolul deserturi şi fructe, oferind prăjituri, îngheţate şi torturi delicioase.
Băuturile sunt cele locale, marca Savoy, tăriile, iar vinurile, alb şi roşu, şi berea sunt foarte bune. În fiecare zi, mini-barul din cameră era alimentat gratis cu câte două sticle de suc la 0,5, o apă plată la 1,5 l şi o bere la 600 ml.
Distracţia:
În ceea ce priveşte divertismentul, gazdele s-au străduit să creeze buna dispoziţie. În fiecare seară erau spectacole atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. În plus, echipele de animatori căutau pe parcursul zilei „clienţi”, copii pe care să-i distreze.
Există patru baruri, împrăştiate în tot complexul: două la fiecare recepţie (lobby bar), unul la subsol (piano bar) şi unul la ultimul etaj (sky bar), deschis până la 2 noaptea. La Piano Bar se plătesc băuturile, restul sunt all-inclusive.
În concluzie, minivacanţa de Paşte petrecută la acest hotel a meritat din plin şi îl recomandăm celor care vor să-şi petreacă un sejur în această unitate hotelieră.
Trimis de timpliber in 01.05.11 20:21:54
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Albena, Nisipurile de Aur, Sunny Beach
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (timpliber); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 43.29946100 N, 28.04883100 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
un rw bine structurat si mai ales bine asezonat cu fotografii edificatoare.
Ma bucur ca ai avut un sejur placut, si ca nu ai tinut secret acest lucru ci l-ai impartasit si cu noi.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2021 (Grifid) Encanto - claro que si! — scris în 02.07.21 de Florris din CONSTANTA - RECOMANDĂ
- Aug.2020 8 zile relaxante — scris în 22.08.20 de Ionut170182 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Dezamăgitor — scris în 27.07.20 de KhristineML din SIBIU - nu recomandă
- Apr.2019 Cel mai bun hotel din lanțul Grifid — scris în 30.04.19 de ana anghel din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Hotel ok, locatie buna, merita — scris în 07.06.18 de Lucian87 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Dezamăgit de mare - Nisipurile de Aur — scris în 20.08.17 de Rem din ORADEA - nu recomandă
- Jul.2017 Mare atenție la vouchere când comandați Grifid Encanto — scris în 26.07.17 de cmibalota din BUCURESTI