Excursie la Zakopane plus ceva mărunțișuri

TIPĂREȘTE

Nu ne-am organizat cine știe ce în avans pentru Cracovia. N-am avut timp și, sincer, am sperat să găsim totuși muzeele deschise, chiar dacă Google nu prea era de acord cu chestia asta. Ei bine, a fost ca Google. În Ajun și în prima zi de Crăciun bate vântul (la figurat, desigur). În Ajun ne-am salvat cu Muzeul Banksy („deschis 365 de zile pe an” ) și cu o plimbare pe dealul Wawel, la castel. Pe urmă la pas, agale, prin centrul vechi, un prânz light, o cană de vin fiert și înapoi „acasă” , la spa.  

Seara, la cină, la hotel, așteptând să primim mâncarea, numai ce-l aud pe Tati: „Ia să mai arunc un ochi pe GetYourGuide!” Se fixase pe o excursie la Zakopane la care nu mai găsise locuri pentru ziua de Crăciun, o tot urmărea de câteva zile și nimic. Când, ce să vezi?! – 2 locuri libere, pesemne cineva renunțase pe ultima sută de metri. „Să le iau?” „Mai întrebi?!” Deci există Moș Crăciun! 😊

Excursia se numește „Zakopane cu Spa termal și preluare de la hotel” și a costat 95 de euro de persoană. Partea cu preluarea de la hotel nu e chiar așa, căci imediat după ce Tati a plătit, a și primit mesaj cu informațiile de bază, printre care aceea că punctul de întâlnire nu e la hotel, dar nici departe (cam 10 minute de mers pe jos), iar ora nu e 9, ca în descrierea de pe site, ci 8.  

Zis și făcut: pus chiloții de baie în bagaj, trezit devreme, mâncat mic dejun și pe cai. La 8 fix ne-am sincronizat cu autocarul care a oprit în stația de pe strada Wielopole; ne-am ocupat locurile și-am pornit. Pe drum, până am ieșit din oraș, autocarul a mai oprit de 3-4 ori să culeagă și alți turiști, deci nu te preiau de la hotel, s-ar pierde o grămadă de timp, ci din anumite „puncte de colectare” (la fel avea să fie la întoarcere).

Am avut un ghid tânăr și drăguț (căruia, spre rușinea mea, i-am uitat numele) care avea să ne povestească o sumedenie de lucruri (în limba engleză). Zakopane este cea mai renumită stațiune de ski din Munții Tatra, în sudul Poloniei (un fel de Sinaia). De fapt toată zona este renumită – pentru sporturi de iarnă și pentru drumeții în anotimpul cald. În plus, există o sumedenie de izvoare termale pe acest areal, motiv pentru dezvoltarea turismului balnear și de relaxare. Din Cracovia la Zakopane sunt în jur de 100 km și se poate ajunge și cu trenul în aproximativ 2 ore (ne-a bătut gândul la un moment dat).

Prima parte a drumului n-a fost prea interesantă, autostrada străbătând o zonă relativ plană. S-a făcut o scurtă „pauză de pipi” la o benzinărie în dreptul localității Nowy-Targ, apoi am părăsit autostrada și am cotit-o dreapta, pe niște drumuri secundare, la fel de bine întreținute. Totodată, pe măsură ce ne apropiam de munți, a început să apară zăpada; întâi ca o pudră fină, apoi din ce în ce mai consistentă.  

Prima oprire am făcut-o în satul Chocholow („c” -urile nu se citesc), renumit pentru casele sale istorice, vechi de peste 100 de ani, construite din bârne groase de lemn. Autocarul pur și simplu a tras pe marginea drumului și am avut la dispoziție 15-20 de minute să ne foim în sus și-n jos, să le admirăm și să le fotografiem. Mai mici sau mai mari, în stare de conservare mai bună sau mai puțin bună, toate păstrează un stil comun și chiar sunt impresionante. Ghidul ne povestise că vom remarca bârnele neobișnuit de „albe” și că asta se datorează faptului că periodic sunt frecate cu... vodcă. Unele case sunt locuite, altele adăpostesc mici muzee, altele (puține) sunt abandonate.  

Ne-am urcat iar în mașină și ne-am continuat drumul. Nu departe, pe partea stângă, ghidul ne-a indicat Chocholowskie Termy, locul de relaxare unde ne vom întoarce spre a încheia excursia în mod glorios. Dar până atunci, să continuăm ce-am început.  

Am aflat că străbatem o zonă aparte, ai cărui locuitori se numesc într-un fel pe care nu l-am reținut (în limba poloneză; tradus, „munteni” , pur și simplu), că se diferențiază de restul populației poloneze prin port, obiceiuri, gastronomie. Precum ne-am aștepta, ocupația lor principală a fost până nu de mult creșterea animalelor, în ultimii ani turismul venind puternic din urmă. Ghidul ne-a făcut atenți asupra caselor pe lângă care treceam, case robuste, cu câte 3-4 niveluri; ai crede că adăpostesc familii lărgite, dar nu, ele sunt destinate cazării turiștilor în cea mai mare parte a anului. 99% dintre ele.  

La puțin timp după ce am ieșit din localitatea Witow, am oprit din nou, de data asta în parcarea amenajată a unei mici proprietăți ce reunește 3-4 clădiri de mici dimensiuni. Ghidul ne-a anunțat că vom staționa aici în jur de jumătate de ceas, timp în care vom fi serviți cu o specialitate locală de brânză. Oscypki este un fel de cașcaval semitare, afumat, din lapte de oaie (sau amestec oaie și vacă), modelat în formă de cilindru, ornat pe exterior cu modele tradiționale. Se taie felii ce se coc pe tablă încinsă sau grătar, apoi se servesc însoțite de dulceață, cu shoturi de votcă. Gustasem așa ceva la Târgul de Crăciun (fără votcă), mi se păruseră cam sărate.

Doi tineri s-au pus rapid în mișcare când ne-au văzut, o parte din brânzici erau deja coapte, iar pe măsură ce se terminau, altele le luau locul pe plita încinsă. Altul ne-a spus câteva vorbe despre afacere, ne-a prezentat afumătoarea, hainele lor tradiționale de „oieri” și ne-a învitat să aruncăm o privire și prin magazinul cu suveniruri. Am fost surprinsă să constat că brânza aceasta nu era exagerat de sărată, ci chiar foarte bună! Iar ceea ce numeau ei „votcă” erau de fapt niște lichioruri de fructe foarte gustoase și aromate.  

Locul se numește Szalas u Jyndrusia (Coliba lui Jyndrus), are toalete și un mic loc de relaxare.

Până la Zakopane n-a mai fost mult, ne-am petrecut timpul ascultând poveștile ghidului și privind peisajele frumoase ce ne defilau prin fața ochilor. Autocarul a tras într-o parcare uriașă, noi am coborât și, însoțiți de ghid, ne-am îndreptat spre intrarea la telecabină. Fiind zi de sărbătoare, am găsit acolo o mare de oameni, însă noi ne-am strecurat pe scurtătură și în maxim 5 minute deja urcam în vagon.  

Despre orar și prețuri nu mi-a păsat la momentul respectiv, puteți însă să găsiți toate detaliile pe site-ul pkl. pl/gubalowka. Funicularul străbate o diferență de nivel de 600 m și durează 3-4 minute. Se poate urca și pe jos (sau coborî). Sus, pe platou, am găsit practic o altă stațiune, cu hoteluri și pensiuni, restaurante și cafenele, magazine și tarabe cu suveniruri de tot felul, chiar și o mică grădină zoo am văzut. Tot de aici începe domeniul schiabil, sunt și locuri pentru dat cu sania și se pot închiria ATV-uri de zăpadă.  

Ne-am foit și noi un pic pe-acolo, am făcut fotografii, orașul de jos se vedea spectaculos, precum și munții din jur, când s-a mai subțiat ceața. Pe urmă am coborât tot cu funicularul, de data asta n-am găsit aglomerat, bătălia era pentru urcat pe platou, nu pentru coborât. Iar când am ajuns jos, pur și simplu nu ne-a venit să credem cât de mult crescuse coada!... Atunci am realizat că am făcut foarte bine că am luat excursie organizată; dacă am fi venit pe cont propriu, probabil că am fi pierdut toată ziua stând la coadă (sau, cel mai probabil, am fi renunțat).

Ghidul ne arătase direcția spre centrul lui Zakopane, așa că nu ne-a venit greu să ne orientăm; practic, am parcurs un tunel pe sub șosea și gata, am ajuns. Am urmat șuvoiul uman pe strada principală, frumos gătită de sărbătoare, în care se întretăiau râsete și voci vesele, precum și tot felul de mirosuri apetisante. Am uitat un pic de ele în momentul când am dat de o biserică maiestuoasă, cu un nume imposibil în limba poloneză (l-am băgat acum pe Google Translate și cică Sanctuarul Sfintei Familii; mai vii de-acasă). Am urcat cele câteva trepte până la ea, am aruncat o privire înăuntru (era slujbă, n-am deranjat prea mult, doar am pozat frumoasele picturi tradiționale), pe urmă ne-am fotografiat afară, cu decorațiunile de sezon aflate de-o parte și de alta intrării.

Ne-am continuat plimbarea, la un moment dat am realizat că eram cam înghețați, un vin fiert ar fi mers la marele fix! Eventual undeva, înăuntru, la căldurică, să ne mai odihnim și picioarele. Locul perfect ne-a ieșit în cale, plantat acolo parcă pentru nevoile noastre: restaurantul Watra. Inițial nici nu ne-am prins că-i restaurant, am intrat într-o săliță cu doar câteva mese și băncuțe din lemn și am avut noroc să găsim locuri libere. În mijloc era un încălzitor, iar la bar se vindeau băuturi de toate felurile, cele mai solicitate fiind cele fierbinți: ceai, cafea, vin fiert. Noi am luat câte un pahar de vin fiert. Am uitat să vă spun până acum – în Polonia am băut cel mai bun vin fiert din viața mea! Absolut peste tot pe unde am încercat. Bun, aromat cu tot ce trebuie, inclusiv cu felii de citrice din belșug. Bun a fost și ăsta.

În timp ce-l degustam, ne-am pierdut timpul studiind pliantele de pe masă. Așa am aflat de berea lor artizanală (am luat o sticlă și-am desfăcut-o a doua zi la hotel, dar nu ne-a dat pe spate) și despre mâncătoria de la demisol. Nu știu ce ne-a venit – foame nu ne prea era – să coborâm acolo când am plecat! A, ba da, știu ce ne-a venit: am vrut să mergem la toaletă. Dar când am dat cu ochii de peisaj...

Locul este de fapt o autoservire ce oferă o largă varietate de mâncare gătită; îți alegi ce dorești și niște doamne foarte drăguțe (care rup un pic și pe englezește) îți pun în farfurie. Pe urmă te duci cu farfuria la casă și se plătește... în funcție de cât cântărește. N-am mai întâlnit așa ceva!... l-am lăsat pe Tati la coadă, iar eu m-am dus să caut locuri și am găsit destul de greu, undeva, pe un fel de platformă până unde trebuia să urci câteva trepte. Atmosferă rustică, potrivită unei stațiuni montane; mi-a plăcut.

Foame nu ne prea era, dar am lins farfuriile! Nici nu mai știu exact ce-am avut pe-acolo – un fel de drob cu carne de pui, orez cu legume și salată de sfeclă roșie. Bun tare! Și cât credeți că ne-a costat masa asta?! Fabuloasa sumă de 13 euro. Deci țineți minte 3 cuvinte: Watra, Watra, Watra.  

La ora stabilită ne-am strâns cu toții la autocar și am pornit către terme. Chocholowskie Termy sunt – ne-a zis ghidul – cele mai mari băi termale din Polonia, oferind 30 de piscine cu un total de 3000 mp de suprafață de apă. Evident, apă termală. Au atracții pentru copii și pentru adulți, au tot felul de saune (la ultimul etaj sunt unele gen „jos textila” , intri doar cu prosopul pe tine), au băi îmbunătățite cu diverse minerale, restaurante și cafenea. Am avut un pic peste 2 ore jumate la dispoziție. A fost ok, dar tot mai fain e la Therme Otopeni! Mult mai fain! Nu mi-a plăcut aici că totul se desfășoară pe înălțime, pe mai multe niveluri, iar scările alea îs destul de creepy, nu știu să explic de ce, parcă urci pe scara de incendiu într-un mall. Nu mi-a plăcut că temperatura aerului era un pic cam rece. Și nu mi-a plăcut că n-au bar în mijlocul piscinei, să bei și tu un cocktail imersat în apă caldă, ca boierii...

În fine, în jurul orei 17 ne-am zgribulit din nou în autocar. Pe drumul de întoarcere ghidul n-a mai vorbit, doar ne-a urat somn ușor și unii chiar i-au urmat sfatul. Până și eu, care nu adorm prea ușor, am moțăit din când în când... După vreo 2 ore intram din nou în Cracovia.

O zi frumoasă, plină, pe care am apreciat-o din plin la fața locului și de care ne amintim deseori, cu drag! Dacă vă nimeriți prin Cracovia, luați în calcul și acest gen de excursie, nu veți regreta defel!

---

VIZUALIZĂRI: 131 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI