GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Bille August (n. 1948), regizor danez
Trei mii de ani s-au scurs peste orașul sfânt, ”centrul lumii”, leagănul iudeo-creștinismului asemănat de ziaristul și scriitorul american David K. Schipler cu ”un oftat peste timpuri, un psalm delicat, robust şi trist la marea răscruce a culturilor lumii. ” Trei mii de ani zbuciumați, cu prea puține momente de liniște, și aceea doar aparentă, în care mulțimi de oameni, de la iudei și babilonieni până la palestinienii și evreii de astăzi, și-au dat viața pentru a-l cuceri ori pentru a-și apăra drepturile asupra lui. Nu știu ce alt oraș din lume a născut atâtea rivalități și a dat naștere atâtor războaie, și nu știu ce alt oraș îi împărtășește soarta crudă ce l-a împiedicat mereu să își găsească pacea.
Ierusalimul se luptă acum cu propria istorie pentru a-și construi prezentul. Trecutul nu și-l poate nega, el aparține de facto umanității și din el trăiește în bună măsură, dar viitorul încearcă să și-l clădească turnând betoane și ”împingând” totul către vest. Ce ți-e și cu punctele astea cardinale...
Dacă estul înseamnă pentru Ierusalim Orașul vechi, neschimbat de secole, cu pietre de pavaj pe care Iisus a pășit spre moarte, cu un zid la care evreii se roagă și un sanctuar pe locul de unde Mohamed s-a înălțat la cer, vestul înseamnă blocuri și macarale, magazine, parcuri, cafenele și cluburi de noapte, lumini și restaurante. Cele două părți ale orașului aproape că nu au nimic în comun, sunt două lumi distincte și nici nu trebuie să știi unde se termină una și începe cealaltă, vei vedea și vei simți imediat.
În 1949, la un an de la Războiul arabo-israelian, prin acordul de încetare a focului s-a instituit așa-numita ”Linie verde” de demarcație între statul Israel și vecinii săi (Egipt, Iordania, Liban și Siria). Ierusalimul a fost împărțit în două: partea de est, inclusiv Orașul vechi, locuită preponderent de palestinieni, a intrat sub ocupație iordaniană, în timp ce vestul orașului a revenit Israelului. Evreii au fost obligați să-și părăsească locuințele situate în est, iar palestinienii pe cele din vest. În 1967, în urma Războiului de 6 zile, Israelul a cucerit întreg Ierusalimul, reunificându-l și declarându-l în 1980 capitală a statului.
Segregația s-a pepetuat. Ierusalimul de Vest este partea sută la sută evreiască a orașului, mai prosperă şi mai cosmopolită decât Ierusalimul de Est. Judecând după standardele locale, el este nou, rezidenții mutându-se aici abia începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când Orașul vechi înzidit a devenit neîncăpător pentru evreii imigranți. În anii care au urmat, și în special după 1967, s-a extins masiv tot mai mult spre vest, făcând loc blocurilor de locuințe dar și sediilor administrative ale statului Israel: președinția, guvernul, Parlamentul (Knessetul), Curtea Supremă de Justiție.
Extinderea a plecat, așa cum e firesc, dinspre est către vest, lucru ce se poate observa cu ochiul liber. În apropierea zidurilor Orașului vechi, pe străzile mărginite de blocuri cu 2-3 etaje cu zugrăveala scorojită și cu mici prăvălii modeste la parter, persistă atmosfera orientală, însă cu cât de îndepărtezi mai mult, cu atât vei simți mai pregnant spiritul occidental, așa încât unele suburbii pline de verdeață se aseamănă cu oricare oraș european. Peste tot culoarea predominantă rămâne totuși albul-gălbui al pietrei de calcar, material de construcție obligatoriu în oraș, iar arhitectura nouă este în cel mai bun caz anostă, dacă nu urâtă de-a dreptul.
Așa cum am specificat în primul review al seriei Israel, în acest sejur n-am vrut să mă limitez la un pelerinaj creștin în Țara Sfântă, ci am încercat să aflu cât mai multe și despre celelalte două mari religii prezente în Orientul Mijlociu - iudaismul și Islamul, ca și despre latura nouă, modernă a țării, motiv pentru care am rezervat două zile zonei Tel Aviv-Jaffa. În același spirit, am petrecut două după-amieze în Ierusalimul de Vest și vă invit în cele ce urmează să mă însoțiți într-o plimbare pe
Principala arteră care străbate Ierusalimul de Vest, un adevărat simbol al orașului, porneşte de la Poarta Iafo din Oraşul Vechi şi înaintează spre nord-vest, traversând centrul, trecând pe lângă Zion Square şi intersectându-se cu King George Street înainte de a se îndrepta spre cartierul muncitoresc Mahane Yehuda.
A fost amenajată în 1861 ca parte a drumului către Jaffa și a devenit rapid o zonă comercială și rezidențială râvnită datorită proximității față de Orașul Vechi. În timpul Mandatului britanic, de-a lungul său s-au construit sedii de bănci, magazine, primăria și clădirea poștei. După anul 2000 a fost declarată stradă pietonală, nefiind permis decât accesul tramvaiului.
Tramvai pe care l-am folosit și noi pentru a ajunge la punctul de plecare în plimbare, Autogara Centrală (Central Bus Sation) a companiei israeliene Egged. Zona e una de blocuri cu nimic diferite de cele din oricare cartier bucureștean. Am intrat într-un mall, ca să ne facem o idee, și nu pentru cumpărături, căci ne lămuriserăm deja că Israelul e o țară scumpă pentru buzunarul nostru. Am regăsit marile branduri prezente și în România, dar cu prețuri mult mai mari, și am ieșit după vreo 20 de minute, lăsându-l pe Adrian să cumpere niște pateuri și prăjiturele de la un stand aflat la parter. Afară, mi-am aprins o țigară și un individ înarmat a venit la mine și m-a atenționat politicos să mă dau la o parte. Mi-am dat seama abia atunci că mallul era considerat potențială țintă a unui atac terorist și de aceea era păzit, așa că m-am executat fără comentarii...
După acest episod neplăcut am pornit să străbatem Jaffa Road și curând am ajuns la Piaţa Mahane Yehuda din cartierul muncitoresc cu același nume, un labirint de străzi înţesate cu case micuţe foarte diferite una de alta şi cu prea puţină concepţie arhitectonică unitară. Piaţa este recunoscută pentru calitatea produselor iar prețurile mi s-au părut relativ decente, cu o excepție: pâinea - cel mai ieftin sortiment costa 7 ILS! Fiind după-amiaza, nu era prea aglomerată, așa cum se întâmplă vinerea, când se închide mai devreme din cauza Sabatului şi localnicii se grăbesc să se aprovizioneze pentru weekend. De-a lungul anilor, a fost, din păcate, ţinta unor atacuri, ceea ce explică prezenţa masivă a forţelor de ordine.
Mergând mai departe, la nr. 64 am trecut pe lângă un monument istoric: Casa Mashiah Borochoff. Construită în 1908 în stil eclectic pentru un bogat negustor uzbec din Bakhara, are în vârful porticului susţinut de coloane corintice doi lei sculptați.
La intersecția cu strada HaNevim, într-o piațetă, am întâlnit monumentul Davidka. La începutul războiului din 1948, artileria israeliană nu dispunea decât de „Davidka”, obuziere de fabricaţie manuală. Cum în Ierusalim exista o singură Davidka, se trăgeau din ea câteva salve, apoi era mutată într-un alt loc şi refolosită, şi tot aşa, pentru a da duşmanilor impresia că oraşul avea mai multe astfel de mijloace de apărare.
Ne continuăm plimbarea: printre prăvălioare se strecoară și câte un local cu terasă, o cântăreață atrage atenția trecătorilor cu muzica interpretată la vioară, un zgârie-nori din aluminiu și sticlă (evident, sediu de bancă) sparge monotonia arhitecturală și cele câteva tonete amenajate ca ”night market” expun spre vânzare tot felul de antichități. În ton cu ele, întreaga ambianță, deși se vrea însuflețită, îmi pare învechită, prăfuită și conservatoare.
Ne apropiem de punctul terminus al plimbării. După o vizită încheiată cu un succes răsunător într-un supermarket, de unde ne aprovizionăm cu de-ale gurii pentru dimineța următoare la prețuri mai convenabile decât cele practicate de amicii palestinieni în împrejurimile hostelului nostru, imediat la nord de Poarta Iafo, în Safra Square, plină de palmieri frumos luminați, dăm de noua primărie a Ierusalimului. Face parte dintr-un complex de clădiri mult mai vechi, unele datând de la sfârşitul secolului al XIX-lea, transformate acum în birouri. Complexul, creat între 1988 şi 1993, mai cuprinde vechea primărie din perioada Mandatului britanic, un număr de alte clădiri istorice şi trei clădiri administrative noi, toate dispuse în jurul pieței.
Chiar vizavi de primărie, Putin Pub promite dans și mai ales vodcă, o marfă nu neapărat rară, cât mai ales scumpă, la fel ca toate băuturile alcoolice în Ierusalim.
Dacă Jaffa Road nu m-a convins prea tare în privința pretențiilor de modernitate ale Ierusalimului de Vest, o cu totul altă impresie mi-a produs zona periferică situată pe dealul Givat Ram, unde am ajuns pentru a vizita
Din autogara centrală ar fi trebuit să luăm un autobuz (pe site-ul muzeului sunt precizate numerele 7,9, 14 și 35), dar n-am nimerit stația și am fost nevoiți să folosim taxiul, pentru ca la întoarcere să ne suim la noroc într-un autobuz, dar cu numărul 66..., care ne-a lăsat fix la autogară. Repet: deplasările în oraș au fost îngreunate de faptul că pe net nu am găsit harta mijloacelor de transport în comun, așa că ne-am descurcat cum am putut la fața locului.
Într-un fel, am ieșit în avantaj, căci taximetristul, după ce ne-a întrebat de unde suntem și l-a lăudat pe Hagi, a făcut un pic și pe ghidul. Ne-a explicat că urma să traversăm Podul lui David, a cărui denumire oficială este în fapt Podul Harpa sau Coardele lui David (David’s Harp Bridge/David’s String Bridge, după numele instrumentului muzical favorit al marelui rege antic al Israelului. Podul, puternic luminat noaptea și vizibil din multe puncte ale orașului, a fost construit în 2008 după planurile unui arhitect spaniol pentru linia de tramvai sau metrou uşor. Este suspendat, fiind susţinut de 72 de cabluri de fier prinse de un singur pilon din beton, și în ciuda costurilor uriașe care au declanșat la vremea respectivă un adevărat scandal, a devenit o imagine emblematică a Ierusalimului.
După pod imaginea orașului se schimbă radical: apar spații verzi, artere largi bine semaforizate și blocuri turn. Taximetristul ne spune că un apartament de 3 camere într-un asemenea bloc costă un milion de dolari! Și adaugă că Tel Avivul, Ierusalimul și Haifa sunt cele mai scumpe orașe israeliene, în restul localităților prețurile fiind mult mai rezonabile.
În drum ne arată alte două clădiri moderne impresionante: Knessetul (Parlamentul) și Curtea Supremă de Justiție, iar vizavi de Muzeul Israel vedem că se află Muzeul Ţinuturilor Biblice (Museum of Biblical Lands) .
Ajungem, în fine, și la prestigiosul Muzeu al Israelului: imj.org.il/en; str. Derech Ruppin nr. 11; deschis luni, miercuri, joi, sâmbătă, duminică: 10-17; marți 16-21; vineri 10-14; intrarea 54 ILS; 27 ILS pentru seniori (persoane peste 60 ani) și copii între 5-17 ani; gratuit pentru copii sub 5 ani; 39 ILS studenții. În prețul biletului intră un foarte util pliant cu harta complexului, precum și un audioghid pe care noi l-am refuzat, conștienți că dacă l-am fi activat, am fi fost tentați să zăbovim prea mult în fața unor exponate și n-am fi reușit să vedem tot ce ne propuseserăm. Vizita am făcut-o marți după-amiaza, începând de pe la orele 17, iar la 20.30, când în complex s-a auzit prima sonerie ce anunța sfârșitul programului, am fost nevoiți să sprintăm pentru a vedea pe fugă ultimul obiectiv, macheta Ierusalimului. Muzeul este foarte mare, amenajat modern, plin de panouri informative. Fotografiatul este interzis în interior, dar tot am reușit să ”fur” câteva imagini.
Cu o colecţie formată din aproape 500.000 de exponate ce acoperă o perioadă îndelungată, de la preistorie la contemporaneitate, este cel mai mare muzeu din Israel și totodată unul dintre cele mai importante centre de artă şi arheologie din lume. Poate că n-ar fi lipsit de interes să menționez că Israelul, cu cele peste 200 de muzee ale sale, se situează pe primul loc în lume în privința numărului de astfel de instituții culturale raportat la cel al populației.
Muzeul a luat în ființă în 1965 iar în 2010 un proiect de extindere a dublat suprafața galeriilor. În afara expoziţiilor permanente şi temporare, găzduieşte biblioteci, un restaurant, cafenele.
Pe drumul de la intrare către principalele spaţii expoziţionale se trece pe lângă un parc arheologic cu mozaicuri şi statui antice şi apoi pe lângă Grădina de Artă Billy Rose (Billy Rose Art Garden), care conţine grupuri statuare moderne ale unor artişti ca Rodin, Picasso şi Henry Moore. Proiectată de artistul Isamu Noguchi, îmbină elemente din grădinile japoneze Zen cu sculptura occidentală, pe fundalul peisagistic al Ierusalimului. Am admirat statuia din bronz ”Mama și copilul II” de Jacques Lipchitz și ”Arbore de fier”, o lucrare din fontă semnată de sculptorul chinez Ai Weiwei, după care ne-am continuat traseul.
Am lăsat în stânga Pavilionul pentru tineret (Ruth Youth Wing for Art Education), dedicat activităţilor interactive pentru copii, și am ajuns la Secţia de Arheologie (Samuel and Saidye Bronfman Archaeology Wing) . Cum muzeul deține cea mai vastă colecție de artefacte biblice din lume, precum şi comori inestimabile ale culturilor egipteană şi greacă sau provenind din lumea islamică, aș fi vrut mult să vizitez pavilionul, însă timpul ne presa și am preferat să-l rezervăm unei alte expoziții, care ne interesa în cel mai înalt grad.
Secţia de Artă şi Etnografie Evreiască (Jack, Joseph and Morton Mandel Wing for Jewish Art and Life) prezintă elemente sacre şi laice ale vieţii de zi cu zi a diasporei evreieşti, din Evul Mediu până în prezent, structurate pe cinci teme: 1. Ritmul vieții: nașterea, căsătoria și moartea; 2. Anluminuri; 3. Ruta sinagogilor; 4. Ciclul anului evreiesc. 5. Costume și bijuterii.
Acest pavilion, în care am petrecut mai bine de două ore, m-a impresionat extraordinar de mult: exponatele sunt excelent puse în valoare, cu o mulțime de panouri explicative din care am aflat informații despre ritualurile evreiești de naştere, căsătorie şi moarte, despre judaica (obiecte de cult) sau sărbătorile tradiționale. Am putut admira interioarele reconstituite ale unor sinagogi, rochii de nuntă și de bat mitzvah, menora (sfeșnice cu șapte brațe) folosite de Hanuka sau cutii de mirodeni ”etrog” pentru Sukkot (sărbătoarea corturilor), manuscrise vechi cu anluminuri etc. și am reușit să fac și câteva fotografii!
Am vizitat apoi o parte din Pavionul de Arte Frumoase (Edmond and Lily Safra Fine Arts Wing), unde, din păcate, vigilența extremă a supraveghetorilor m-a împiedicat să imortalizez tablourile expuse. Cel mai valoros muzeu de artă al Israelului se află la Tel Aviv, dar și Israel Museum cuprinde săli dedicate vechilor maeștri, artei moderne și contemporane, artei israeliene, africane, din Oceania și Americi, precum și lucrări de design și arhitectură, fotografii, desene și litografii. Am admirat opera lui Rembrandt ”Sf Petru în temniță”, ”Jeanne Hébuterne șezând” de Modigliani, ”Rabinul” lui Marc Chagall, lucrările lui Renoir, Monet, Gauguin și Van Gogh, dar și pe cele ale unor artiști din secolul al XX-lea precum Kandinski, Braque, Dalí, Max Ernst, Magritte și Reuven Rubin, pictorul evreu născut la Galați despre care am amintit în reviewul consacrat Tel Avivului.
Probabil însă că principalul punct de atracție al muzeului este Templul Cărții (Shrine of the Book), care adăpostește cele mai vechi scrieri biblice găsite până acum în lume - Manuscrisele de la Marea Moartă, cu piesa de rezistență: facsimilul în mărime naturală al Marelui Sul al lui Isaia, singurul complet, expus pe un tambur, în centrul clădirii, și pe care am reușit să-l fotografiez.
În 1947, un păstor beduin a descoperit din întâmplare într-o grotă din Qumran, în apropiere de ţărmul Mării Moarte, nişte vase de lut conţinând şapte manuscrise antice, completate ulterior prin munca arheologilor, ajungându-se astăzi la circa 800 de fragmente de suluri datând din secolele II î. Hr. -I d. Hr.
Se crede că aceste manuscrise ar fi opera unei secte evreieşti secrete, esenienii, care ar fi locuit într-un sancuar distrus de romani în 68 d. Hr. Despre ei, Pliniu cel Bătrân nota: ”Esenienii sunt oameni unici şi admirabili: nu simt nevoia banilor sau a femeilor şi trăiesc având drept companie doar palmierii. ” În situl arheologic de la Qumran s-au păstrat ruinele unui turn, ale bucătăriilor, sălii de mese, canalelor și rezervoarelor de apă şi ale unui scriptorium, locul unde se presupune că au fost scrise sulurile, majoritatea în ebraica veche, unele în aramaică și câteva în greaca veche. Sulurile cuprind fragmente din toate cărțile Vechiului Testament, cu excepția Cărții Estherei, dar și scrieri apocrife al căror conținut nu a fost dat în întregime publicității, alimentând diverse teorii ale conspirației.
Clădirea spectaculoasă a Templului Cărții, proiectată în 1965 de o echipă de arhitecți evrei americani, are o cupolă albă de formă distinctă, inspirată de cea a vaselor în care au fost descoperite sulurile. Jeturi de apă stropesc permanent domul pe dinafară, o trimitere la puritatea comunităţii eseniene din deşert.
În afara sulurilor eseniene, expuse la etaj, alte manuscrise antice, inclusiv scrisori şi documente datând din perioada celei de-a Doua Revolte a evreilor din 135 d. Hr., sunt etalate la parter.
În imediata apropiere a Templului Cărții și a intrării în muzeu, într-o construcție separată, este prezentată Macheta Ierusalimului din epoca lui Irod, când al Doilea Templu şi Palatul împăratului erau în picioare. Executată la scara 1:50 şi măsurând circa 20 m lungime, a fost realizată din materiale folosite în vremurile antice - marmură, piatră, cupru, fier şi lemn -, conform descrierilor lui Iosif Flaviu şi din Talmud. Macheta a fost comandată de proprietarul unui hotel din Malha și după ce acesta a dat faliment, a fost preluată de muzeu.
După o vizită de aproape patru ore, am părăsit Israel Museum cu satisfacția de a ne fi îmbogățit substanțial cunoștințele despre viața evreilor de ieri și de azi și de a fi întrezărit măcar câte ceva din Ierusalimul modern și profan, atât de diferit de Ierusalimul profund religios și conservator din Orașul vechi, dar nici pe departe la fel de exuberant, de cool și libertin ca Tel Avivul.
Și așa zic eu că ar trebui să rămână. Tel Avivului îi revin zgârie-norii, distracția în bikini la terasele de pe plajă și o viață de noapte trepidantă, în timp ce Ierusalimul întruchipează cel mai bine imaginea pământului unde „curge lapte și miere” făgăduit de Domnul poporului ales, un loc bătut însă de soartă, aflat la confluența a trei mari religii, mereu râvnit și niciodată posedat pe deplin. Dar, mai presus de orice, ”Ierusalimul înseamnă istoria lumii. Mai mult decât atât, este istoria Pământului și a Cerului”, după cum afirma Benjamin Disraeli. O istorie pe care n-ar strica s-o știm cu toții.
 
După atâtea ”episoade” în care am povestit pe larg ce am văzut și făcut în săptămâna petrecută în Israel, încă nu știu dacă am reușit să transpun în cuvinte sentimentul de fascinație care m-a însoțit în fiecare secundă a acestei călătorii și experiențe unice.
Cunosc oameni care s-au întors din Israel dezamăgiți: au fost deranjați îndeosebi de atmosfera prea comercial-turistică și de spiritul mercantil agresiv al negustorilor din preajma locurilor sfinte creștine.
La polul opus, alții mi-au mărturisit că viața li s-a schimbat pentru totdeauna în urma unui pelerinaj, că au simțit atingerea divină în bisericile vizitate.
Un lucru este cert pentru mine: Israelul este genul acela de țară care nu te poate lăsa indiferent. Amantă perfidă, te vrăjește și te cucerește treptat sau, dimpotrivă, te intrigă și te irită din prima clipă când dai ochii cu ea. Oricum ar fi, vei regreta dacă nu o vei cunoaște...
***
Mulțumesc celor care m-au însoțit în acest lung periplu virtual.
 
Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube.
Trimis de Carmen Ion in 15.11.17 17:40:19
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ORIENTUL MIJLOCIU.
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "West Jerusalem - Orașul nou, IERUSALIM" (nou-creată pe sait)
De excepţie. Aştept ziua în care voi citi serialul de la început.
@Carmen Ion: Da, eu te-am însoțit și te-am citit cu plăcere. Eram curioasă încă din luna februarie, atunci când aveai emoții mari.
Bănuiesc eu că emoțiile te-au și v-au însoțit permanent.
Mă bucur că nu a fost un simplu pelerinaj, toată seria de articole a fost interesantă, am aflat lucruri noi, m-am plimbat virtual și îți mulțumesc.
Și, ai terminat grandios pot spune, mi-a plăcut povestea “amantei perfide”, excelentă asociere.
Felicitări!
Te-am însoțit cu mare plăcere, am vizitat alături de tine locuri unde nu cred că voi ajunge prea curând. Dar dacă se va întâmpla, impresiile tale îmi vor fi ghid. Felicitări pentru excursie și impresiile postate!
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
===
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@webmaster: Mulțumesc mult, sunt onorată.
E posibil să se încarce ilustrația video indicată la finalul reviewului?
@Carmen Ion:
” E posibil să se încarce ilustrația video indicată la finalul reviewului?
E deja atașată, am uitat eu să anunț public asta...
@krisstinna: Mulțumesc mult pentru aprecieri și pentru răbdarea de a mă fi însoțit în această călătorie virtuală.
@Rodel: Mulțumesc că m-ai însoțit și sper că reviewurile îți vor fi de folos cândva.
@Carmen Ion: Un final apoteotic as putea spune, o lectura minunata, felicitari, votat cu mare drag, o sa-mi lipseasca acum ca s-a terminat.
Va rog sa imi spuneti de cunosteti ceva despre spectacolul, Spectacolul de noapte (sound & light) " pentru care agentia n-il ofera pentru 43 euro/ persoana.
Cum este acest spectacol si daca merita banii?
multumesc anticipat.
dusim
@dusim: Nu am văzut spectacolul dar știu că are loc în incinta Turnului lui David (Citadela) din Orașul Vechi și prezintă istoria Ierusalimului.
Ceva informații găsești aici: tod.org.il/en/the-night-spectacular.
Pe Tripadvisor părerile sunt împărțite, deci nu știu dacă să-l recomand sau nu. Având în vedere prețul de 55 NIS afișat pe site-ul sus-menționat, 43 euro e însă foarte mult.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)