Un alt loc care spune povestea mării

TIPĂREȘTE

„Te uită cum ninge decembreee... ” Și când te plicisești de uitat, ce faci? Cozonacul e în cuptor, sarmalele pe foc, pomul e împodobit... Dai o raită pe booking, că ți-e dor de-o ieșeală, frustrat/ă puțin că de data asta a trebuit să zici pas. Și din aproape în aproape, nu știu cum faci că ajungi din nou la... mare! Știi că Moș Crăciun va fi mai puțin darnic în vacanțe în anul ce va să vină, dar ți-e dor și știi deasemenea că nimeni nu-ți cere niciun bănuț pe visele tale...

... Ceea ce descoperi te lasă, pur și simplu, cu gura căscată! Pare locația perfectă! Vilă alb-albastră, la doi pași de mare, 6 apartamente în total, o sumedenie de dependințe, decorațiuni de un desăvârșit bun-gust, notă fabuloasă din 70 și ceva de comentarii... Unul din apartamente e chiar la ofertă, 40 de euro pe noapte, dar fără anulare gratuită... Cauți de urgență calendarul zilelor libere de anul viitor, că gata, s-a terminat belfereală, să pleci tu cam când ai chef! O vreme iar trebuie să strângi din dinți și să tragi tare!... Iaca: Rusaliile, de vineri până luni, la mijlocul lui iunie; numai bine! Inima îți dă ghes atât de tare, că mai-mai că-ți vine să faci o nebunie... Și te hotărăști, și iar te răzgândești... Și până la urmă îți amintești că „un pic de nebunie” e condimentul preferat al vieții tale și click-ezi pe dreptunghiul albastru: „În fond, mai sunt 6 luni până atunci! Oricât de greu ne va fi, vom face cumva să punem deoparte... 120 de euro pentru cazare... și cam tot atâția pentru drum și restul... Ne-om descurca noi! ”

... Vă spun sincer că dacă rezervarea nu ar fi fost cu condiții speciale (adică oricum pierdeam 80 de euro dacă nu ne duceam), aș fi anulat-o de minim zece ori de atunci. Și acum consider că ăsta a fost cadoul nostru de Moș Crăciun, o mini-vacanță picată exact când trebuia, ca să ne ajute să ne păstrăm mințile acasă... Căci, așa cum se întâmplă de obicei, „lucrarea” noastră a fost mai grea decât am bănuit vreodată; dar... vești bune! Începem să vedem deja luminița, și ea strălucește frumos, și o văd și cei din jurul nostru, și se minunează și ei...

Gata, am luat-o rău pe arătură! Concret, o să vă povestesc mai departe despre un nou „loc care spune povestea mării”, pe numele lui Villa White Dove (Porumbelul Alb). Multă vreme am crezut că se află în Nisipurile de Aur, doar cu vreo câteva zile înainte de plecare am aflat că stațiunea dintre Nisipuri și Constantin și Elena se cheamă de fapt Chaika. Din partea mea, putea să se cheme oricum, ceea ce căutam e ceea ce caut mereu: mare, pescăruși, liniște...

Cum se ajunge? Să văd dacă pot să vă explic... Noi, plecând din Galați, am preferat să trecem cu bacul pe la Călărași-Ostrov (35 Ron). În continuare, Silistra (unde am cumpărat vigneta - 15 leva pentru o săptămână, se știe - și am schimbat ceva bani), Dobrici, Varna. Ne-a fost lene să mai scoatem harta sau să instalăm GPS-ul și acum, uitându-mă pe hartă, constat că drumul ar fi fost mai scurt dacă am mai fi continuat puțin pe centura Dobrici-ului și am fi urmat direcția Albena. Chiar și așa, venind dinspre Varna, ar fi trebuit s-o facem imediat la dreapta după ce am fi depășit complexul Sunny Days (dacă am fi știut!), acela fiind drumul de deasupra hotelurilor din „prima linie”, drum care ne-ar fi scos fix la vila noastră (am făcut per pedes acest traseu în sens invers într-una din seri, până în Constantin și Elena).

Dar, având o idee aproximativă, noi am mai mers încă vreun km și ceva și am intrat în Chaika pe la sensul giratoriu. Știam că trebuie să trecem de Hotel Kabakum, apoi să facem dreapta spre Hotel Termal, dar am făcut dreapta prea devreme și ne-am împotmolit pe la Universitatea Liberă a Varnei. Am oprit să întrebăm, dar bulgarii nu înțelegeau de nicio culoare ce vrem de la sufletele lor, așa că am decis să ne conducem după instinct. Ne-am întors și am urmat cu grijă drumul principal, la capătul căruia am făcut dreapta, iată și Hotel Termal, acum parcă țin minte că iar trebuie s-o luăm dreapta. Când am văzut cocoțată sus pe deal, în dreapta o chestie monumentală care se cheamă Kabakum Beach Private Apartments, m-am dezumflat din nou, căci reținusem că vila noastră e chiar în spatele acestei locații; cum Dumnezeu, că doar din spate venim?! Hai să mai mergem puțin în față, poate se face vreun drum în dreapta și putem urca din nou... Noroc că privirile mi-au alunecat un pic și spre stânga: „Tati, asta e! Uite, Villa White Dove! ”

(Misterul l-am elucidat vreo oră mai târziu, când am coborât pe plajă. Există o locație cu nume aproximativ la fel, Apartments Kabakum Beach, chiar pe plajă, deci mai jos și un pic în dreapta față de vila noastră; pe acestea le reținusem eu ca punct de reper.) Ideea e că ar fi bine să faceți cum ne propunem noi întotdeauna și cum nu apucăm să facem niciodată: să vă printați o hartă înainte de a pleca de acasă. Dacă nu... nu vă bateți capul, nimeriți până la urmă! (Și unde mai e farmecul aventurii dacă mergem cu ochii închiși?!)

Chaika, precum suratele Nisipuri, este cocoțată pe un deal deasupra mării, ceea ce face ca hotelurile și vilele să fie dispuse unul deasupra altuia. Villa White Dove se află pe linia a doua și este construită în trepte, intrarea și parcarea fiind sus, iar grădina cu vreo două niveluri mai jos. Am oprit inițial în fața porții alb-albastre pe care am recunoscut-o din poze, dar imediat după aceea am observat alături poarta culisantă a parcării, care era deschisă. Știam că aveam dreptul să parcăm acolo gratuit, așa că ne-am conformat, alăturându-ne unei alte singure mașini, tot cu numere românești. Parcarea e spațioasă, cred că încap 15-20 de autoturisme, chiar ne-am mirat ce-or fi făcut-o așa de mare pentru doar 6 apartamente, pe urmă am aflat că este comună vilei noastre și proprietății alăturate, formate din mai multe viluțe ce coboară spre mare în șir indian, la care încă se mai lucrează. Mi-a plăcut gărdulețul alb de lemn care înconjura parcarea, „căptușit” pe interior cu gard viu, precum și felul în care locul era pavat cu pietre de râu, printre care creșteau smocuri mici de iarbă. Dincolo de gard, în stânga, se întinde un teren viran, care pare a fi și el pregătit pentru a se construi ceva pe el. Cât Tati a organizat bagajele, eu am tras cu nesaț de câteva ori în plămâni aerul iodat și mi-am colorat puțin retina cu „albastru de Marea Neagră”!... În sfârșit, grijile începeau să se dilueze, programul de recuperare putea să înceapă!

Între parcare și vilă există comunicare directă, desigur, prin capătul din dreapta, dar noi n-am dibuit-o din prima și ne-am întors în stradă, în fața intrării. Poarta era încuiată, însă pe ea era afișat un număr de telefon și un mesaj în limba bulgară. N-am sunat la telefon, am sunat însă la sonerie și după vreo 2 minute am fost primiți într-o curte verde, încărcată cu flori, de o domnișoară zâmbitoare care ne-a urat bun-venit în limba engleză. Am intrat în vilă, unde ne-a învăluit plăcut răcoarea aerului condiționat pornit. Prima impresie a fost de „Uau! Maaai frumooos decât în pozeee! ” Podea în culori neutre, ghivece cu plante verzi, decorațiuni gen coșulețe împletite albe; în dreapta o mică recepție, iar în stânga, sub scară, un spațiu de relaxare format din două fotolii (tapiserie albă cu trandafirii roșii!) și o măsuță. Mobila toată (aveam să constat că și cea din cameră) era din lemn vopsit în alb. Pereții, și ei văruiți în alb, din loc în loc erau înveseliți de tablouri cu flori în culori vii.

Desigur că am uitat să printez confirmarea rezervării de pe booking, dar n-a fost nicio problemă, domnișoara ne-a găsit rapid într-un caiețel. Formalitățile de cazare s-au desfășurat cu viteza luminii, fără timpi morți inutili. Ne-au fost înmânate 2 formulare pe care eu m-am repezit să le completez, dar domnișoara mi-a sugerat să fac asta mai târziu, în cameră și să le las ulterior la recepție. Ne-a condus la camera noastră de la primul nivel al vilei, ceea ce a însemnat că a trebuit să coborâm un etaj pe niște scări spiralate. Tot ea ne-a înmânat un mănunchi de 3 chei și ne-a făcut instructajul, care ce ușă deschide: una pentru poartă (care se ține închisă obligatoriu după ora 22), una pentru ușa de la intrarea în vilă și una de la cameră. A! Și un mic dispozitiv care acționa poarta glisantă a parcării.

După aceea, ne-a rugat s-o însoțim să ne prezinte vila și facilitățile ei, întrucât se apropia ora 17 și trebuia să plece acasă. (Du-te tu, Mami, îmi spui și mie după aceea!) M-am dus. În viteză, am putut să remarc că locația are 6 niveluri, dintre care unul este cel al recepției. Camerele se află două câte două dispuse la celelalte niveluri, dintre care unul este sub cel al recepției (unde am fost și noi repartizați), iar următoarele două deasupra. La ultimul nivel este una dintre bucătării (o să-i spunem „cea albă”), precum și un spațiu generos pentru servit masa, „brodat” cu o terasă care oferă o imagine absolut fabuloasă asupra mării și a împrejurimilor! N-am avut timp să aprofundez amănuntele (aveam timp s-o fac în zilele următoare), am remarcat doar aspectul general aerisit și romantic și am tras aceeași concluzie, pe care am rostit-o cu voce tare: „Mult mai frumos decât în poze! ” Domnișoara a răspuns încântată: „Da, pentru că pozele de pe site sunt vechi! ”

Am coborât apoi toată acea scară spiralată (vila întreagă este construită ca un melc în jurul unei axe centrale), am ajuns din nou la nivelul unde era camera noastră și ne-am continuat „excursia de prezentare”, ieșind pe o mică terasă, de pe care altă scară în spirală coboară în grădina din spate. Domnișoara m-a introdus întâi în cea de-a doua bucătărie („cea albastră”), aparent la fel de bine dotată ca și prima, dar cu un spațiu de servit masa mai restrâns. Apoi am mers la spălătorie, unde sunt puse la dispoziția turiștilor toate cele necesare acestui scop (o mașină de spălat rufe, detergent, balsam, coș de rufe, lighenașe), iar apoi într-un mic depozit de... accesorii pentru plajă (șezlonguri, umbrele, saltele, prosoape, chiar și jucărele pentru copii) ! Mărturisesc că asta mi s-a părut că face diferența între a avea grijă de clienții tăi și a-i răsfăța, pur și simplu!

În timp ce mi se prezenta pe scurt și frumoasa grădină, cu locul de grătar și umbrarul aferent, a mai apărut o doamnă în peisaj, pe care domnișoara a numit-o „colega mea”. Doamna m-a salutat și ea cu căldură, dar în franceză: „Parlez vous français? ” ”Un peu... ”

Am mulțumit gazdelor noastre și m-am reîntors în cameră, unde l-am găsit pe Tati moțăind pe canapea. „Gata, o ședință foto scurtă, scurtă și mergem să mâncăm! ” (Domnișoara „englezoaică” mă îndrumase în acest scop spre terasele de pe malul mării.)

Pe site-ul vilei (care are și traducere în limba română) aflăm că apartamentele au nume inspirate din povestea mării, precum „Cochilie”, „Spumă de mare”, „Pescăruș”. A noastră se cheamă „Cărarea lunii”. (Mi-a plăcut mult acest nume și, într-adevăr, îndeletnicirea principală a serilor următoare avea să fie pentru noi privitul mării luminate de o lună portocalie aproape plină). Apartamentul are o formă ciudată, semicirculară. Din hol se intră spre dreapta într-un living spațios, în care predomină albul și albastrul; pereții exteriori sunt albaștri și în mare parte din ei sunt decupate 4-5 ferestre imense, acoperite cu transperante deschise la culoare. Restul pereților sunt văruiți în alb, iar podeaua e învelită cu parchet laminat bejuliu. Mobila este compusă dintr-o canapea (la nevoie se poate transforma în pat pentru 2 persoane), un fotoliu, o comodă cu sertare și oglindă, o măsuță „de mijloc”, altă comodă pe care stă televizorul LCD și un răcitor. Totul în alb-albastru. Petele de culoare sunt reprezentate în mod foarte inspirat de câteva pernuțe decorative răspândite pe canapele și pe fotoliu, iar pereții sunt decorați din loc în loc cu tablouri de inspirație marină. Tot felul de nimicuri din același film completează peisajul; o tavă de lemn albastră, un coș lunguieț de răchită, un felinar cu lumânărică (și cu chibrituri alături).

Din living se pătrunde în stânga în dormitorul micuț, dar eficient organizat. Bineînțeles că cea mai mare suprafață a camerei este ocupată de patul matrimonial, acoperit cu cea mai odihnitoare saltea foam memory - ever! În stânga se află o noptieră cu o veioză haioasă turcoaz, iar pe perete un mic cuier cu agățători. Patul avea acoperământ ușor, de vară, alb-bleu, asortat cu perdeluța de la geam. Așternuturi din bumbac, câte o pernă de căciulă (eu mi-am mai luat una din stocul de rezervă din dulapul de pe hol). Două tablouri cu imagini din adâncurile mării atârnate deasupra patului.

Tot din living se iese pe terasă. A noastră a fost micuță, cred că cea mai mică terasă a vilei. Dar și-a făcut treaba cu vârf și îndesat! Aici ne-am petrecut serile, ascultând valurile și freamătul vântului, în compania unui pahar de ceva. Și puțin și diminețile (cafeaua am preferat s-o bem pe terasa de la ultimul nivel, de unde priveliștea mării era deplină). Fiecare terasă este dotată cu masă și scaune (albe, de lemn, acoperite cu pernuțe moi), unele mai mari și cu șezlonguri, cu suporturi pentru uscat rufele (noi am avut doar o sfoară întinsă, din lipsă de spațiu) și - neapărat - cu umbrelă de plajă. Toate apartamentele sunt construite cu vedere la mare și, desigur, cu cât ești mai sus, cu atât e mai bine din acest punct de vedere. Dar nici priveliștea noastră n-a fost de lepădat, vila fiind deja cocoțată la oarece distanță deasupra mării.

Holul de la intrare conține doar un dulap cu pături și perne de rezervă, dar și cu spații destule de depozitat, precum și umerașe. Holul se continuă cu baia, care are o suprafață generoasă și conține tot ce trebuie să conțină: vas de toaletă, chiuvetă, dulăpior suspendat cu oglindă, cadă, boiler. O parte a prosoapelor le-am găsit în baie, altele împăturite frumos pe pat; în total, 3 de căciulă, plus unul atârnat de marginea căzii pentru pus pe jos după duș. M-au înduioșat lumânărelele presărate peste tot, de forme diferite, unele parfumate. Consumabilele (șampon, gel de duș, săpun) de bună calitate, chiar le-am folosit.

Cu „bucătăria albă” aveam a face cunoștință a doua zi dimineață, la micul dejun, și urma să ne consolidăm relația și în diminețile următoare. Ce-i drept, toată lumea prefera s-o folosească pe aceasta, logic că datorită priveliștii asupra mării. Tot etajul final este dedicat pregătirii și servirii mesei în regim de self-catering. Cea mai mare parte a spațiului este ocupată cu mese și scaune (lemn alb, pernuțe acoperitoare albastre, fețe de masă bleu-pal). Dacă toți ocupanții vilei ar dori să mănânce în același timp, ar avea loc. Sala de mese are și o zonă de bar, decorată cu tot felul de briz-brizuri „marine”. Și un televizor cu diagonală mare. Alături, pe hol, o toaletă de serviciu. A! Există și șemineu.

Bucătăria propriu-zisă se află în partea stângă, într-o incintă separată, suficient de mare ca 2 gospodine ce gătesc simultan să nu se calce prea tare pe bătături. Ca și dotări... cam tot ce-ți trece prin cap! Să încerc să-mi amintesc. Dulapuri (albe) încărcate cu zeci de pahare și păhărele, farfurii și farfurioare, castroane și castronele, vase de gătit de toate dimensiunile și din abundență, tacâmuri. Consumabile, gen: sare, condimente, ulei, oțet, paste, cafea, pliculețe de zahăr sau îndulcitor... și probabil și altele, mărturisesc că n-am scotocit cu simț de răspundere, am căutat doar ce ne trebuia; cafeaua era din cea râșnită și cred că era bună după cum mirosea, dar noi am avut cafeaua preferată adusă de acasă. Combine frigorifice (2), mașini de gătit (tot 2) moderne, cu plite prin inducție și cuptor electric, cană-fierbător, cuptor cu microunde, filtru de cafea, prăjitor de pâine, robot de bucătărie. Chiuvete (2), cu suporturi pentru vesela spălată, bureți, lavete și detergent de vase (turcoaz!). Cârpe de bucătărie (în culorile mării, desigur) și o rolă imensă cu șervețele de bucătărie. Cu siguranță n-am enumerat tot, dar ați prins ideea.

Terasa urmărește exteriorul acestui nivel sub forma unui semicerc. În cea mai mare parte a ei, nu foarte lată, doar vreun metru și ceva. Așa că nu e loc de prea multe pe ea. O măsuță și două scaune în partea din față, dar și o masă mai mare, de 6-8 persoane într-o parte, unde terasa se lărgește brusc și e și acoperită. Bătălie mare pentru această zonă, desigur! În prima dimineață erau ocupate ambele mese de afară, dar până am mâncat noi, masa cea mare s-a eliberat și acolo ne-am savurat cafelele. A doua zi, am prins-o liberă de la început, iar în ultima dimineață am servit micul-dejun la masa cea mică.

Cu „bucătăria albastră” am avut o relație mult mai... subțirică. Practic, eu am intrat în ea doar să trag câteva poze, iar Tati să aducă într-o seară 2 pahare. Din ce mi-am dat seama, dotările sale sunt cam la fel ca la cealaltă. Nu are zonă de servit masa înăuntru, mai mult un spațiu de relaxare, cu canapea și 2 scăunele (bleu), în jurul unei mese scunde de rafie.

N-am folosit nici grătarul, care pare dotat și el cu tot ce trebuie, inclusiv cărbuni, dar vecinii noștri ucrainieni (2 tineri cu un bebe și o bunică) au făcut-o într-o după-amiază, operațiune pe care eu am urmărit-o pas cu pas de pe terasă, cât pe ce să mă înec în propria salivă! Seara, când ne-am întors de la plimbare, totul era curat și la locul lui.

Grădina vilei nu e mare, dar e frumos îngrijită și plină de flori de toate culorile. O adevărată oază de relaxare, mai ales că dispune și de un separeu în care se află o masă ovală de 6-8 persoane, cu scaunele aferente. Mobilă albă, pernuțe albastre, mușcate roșii... O poezie! Cei mici au la dispoziție un mic spațiu de joacă. Există și un loc unde poți să-ți speli nisipul de pe picioare când vii de la plajă.

În partea stângă a grădinii se iese printr-o portiță pe aleea în trepte care duce în sus spre parcare, iar în jos spre plajă. Drumul până la plajă nu e foarte solicitant, mai greu e cel de la plajă la vilă! :) Dar nu foarte, foarte, totuși...

Plaja Kabakum este una dintre cele mai mari întinderi de nisip a Bulgariei (practic ține cam cât toată Chaika). E și destul de lată, 10-15 m, nisip grunjos, în genul celui de la Eforie, dar cu puține scoici. Intrare în mare destul de abruptă. Are zone „de prosop” și zone amenajate cu umbrele și șezlonguri, iar prețul nu e mare; în prima zi, după masa de prânz, ca să nu ne ardă soarele, am închiriat o umbrelă la umbra căreia ne-am așezat prosoapele, pentru care am plătit 5 leva (ne-a fost lene să mergem la vilă după umbrele). Din loc în loc sunt și baruri pe plajă, în dreptul nostru era unul care nu funcționa totuși. Toaletă găseam destul de departe, la vreo 100 m. În rest, am găsit exact ce am căutat: mare, valuri, nisip, pescăruși, libertate, liniște... Marea, cu mișcarea ei ritmică, repetitivă, e probabil cel mai bun mijloc de deconectare pentru mine... A funcționat mereu, a funcționat și de data asta...

Imediat în dreapta, imediat după ce am coborât la mare, am descoperit restaurantul Hotelului Piter, cu a sa terasă rustică, unde am mâncat zilnic. Mâncare nu foarte diversificată, dar ieftină și bună. Dacă până atunci credeam că am mâncat cele mai gustoase midii din viața mea la Balgarka, pe plaja Kavarnei (pe care am revizitat-o la întoarcere, desigur)... ei, bine, clasamentul a fost răsturnat rapid și pe locul fruntaș au trecut midiile de la Piter! Moi și cu discret gust de mare, pur și simplu se topeau în gură! A doua zi am descoperit secretul prospețimii lor: ferma de midii din capătul dinspre Varna al Chaikăi. În aceeași direcție, mai aveți și alte opțiuni de a servi masa; noi am mai încercat vreo 2 și ne-au satisfăcut ambele. Mai sunt restaurante și în centrul stațiunii, înspre Nisipuri, dar ne erau mai la îndemână cele de pe faleză.

Un magazin alimentar cu de toate se găsește la vreo 5 minute de mers pe jos de vilă (pe strada de sus, unde e intrarea), vis a vis de complexul bengos de apartamente pe lângă care am trecut la venire. E făcut cu fonduri europene și e o afacere de familie în care ambii soți sunt prezenți și te servesc cu zâmbetul pe buze, mulțumindu-ți la plecare. În ultima seară, am mai cumpărat câte ceva de la ei și, după ce am ieșit, am remarcat pe terasa din fața magazinului un vas plin cu niște bujori superbi de o culoare cum nu mai văzusem. Ne-am minunat („chiar sunt naturali?! ”), i-am pozat și am plecat. După 1 minut sau 2 m-am auzit strigată: „Madam! Madam! ” Era bulgarul care alerga după mine să-mi dăruiască una din superbele flori! :)

V-am făcut capul mare cu vila mea! Asta pentru că mi-a plăcut cu adevărat! Oamenii ăia chiar fac lucrurile așa cum trebuie, și încă puțin pe deasupra. Sper să pot reveni în acest loc care spune prin fiecare decorațiune povestea tulburătoare a mării pe care o iubesc atât de mult, de care sunt atât de dependentă. Deși știu că nu e simplu și că trebuie să mă trezesc din timp; acum, dacă vreți să faceți o simulare de rezervare pentru oricare perioadă a sezonului prezent, n-aveți nicio șansă. Dar poate pentru la vară... dacă tatonez încă de pe vremea când fierb sarmalele de Crăciun... cine știe, cu puțin noroc...

---

VIZUALIZĂRI: 1965 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI