ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.05.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Otopeni
ÎNSCRIS: 11.03.13
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
MAY-2013
DURATA: 10 nopți
familie cu copii
3 AD. + 1 COPII -- v: 3

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

A fost un concediu superb!!!

TIPĂREȘTE

Buna, tuturor! Si, mai ales, buna alegere ati facut cu Venosa!!!

Am fost acolo 9 adulti si 5 copii, cu o noapte intermediara, la ambele drumuri in Kucukkuyu, Hotel Rena. Este la iesirea din localitate, cum vii dinspre Canakkale, la vreo 90 km dupa ce treci cu ferryboat-ul. Am mers cam aiurea prin Bulgaria, luandu-ne dupa sfaturile postate tot pe aici... (motiv pentru care, permiteti-mi sa nu dau detalii legate de traseu!). In fine, gps-ul este sfant. Cum va duce el, asa sa mergeti, fara puncte intermediare presetate de voi.

Din cauza poticnelilor din Bulgaria am ajuns, la dus, cam tarziu la cazarea intermediara, adica pe la ora 20,00, plecati din Bucuresti fiind de la 5 am, insa s-a mers greu si pt ca unora dintre copii le era rau, iar in coloana fiind ne-am tot asteptat unii pe altii...

Drumurile prin Turcia sunt mai toate in lucru, cu toate astea se circula fest. Au si isi mai dezvolta o infrastructura extraordinara si sunt intr-o adevarata inflorire economica. La Rena Hotel a fost f bine, am negociat inainte de plecare cu ei la telefon pretul de 200 euro pe noapte 9 adulti cu mic dejun bufet. Ei ofereau demi-pensiune, dar, fiind imediat dupa Paste, nu ne avantaja antamarea mesei de seara. Cu toate acestea, unii dintre noi au mancat si seara, urmand sa ne incaseze pe camera, iar dimineata am avut surpriza sa platim doar bauturile, mancarea fiind din partea casei. Hotelul e pe malul marii, are 3 stele, e spatios ca pt 5 stele (problema lui e ca a fost renovat, probabil, ultima data acum vreo 15 ani, dar cu materiale de buna calitate, cu parchet pe jos s. a...) si e curat, tocmai potrivit pt o singura noapte. Personalul f f amabil, parcare proprie pazita. Am primit doua suite si 2 duble la dus, iar la intoarcere, cand eram numai 7 adulti si 3 copii, chiar 3 suite (la intoarcere am negociat tot telefonic, 150 euro cu cina stil bufet).

Venosa merita toti banii si chiar mai mult. Servicii f bune, mancare multa si variata, peisaj mirific, camere asezate toate cu vedere la mare-din pat vedeam marea, piscine mari si atragatoare, baruri peste tot, 5 stele adevarate. Cand scriu asta ma raportez la sistemul international de categorisire, eu nemaifiind in Turcia pana acum.

Asa cum bine scria cineva tot pe aici, e de mentionat ca hotelul ofera servicii in sistem self service. Asa ca daca va asteptati sa va faca cineva vant cu o frunza de palmier cand stati pe sezlong, veti fi dezamagiti. Insa daca sunteti realisti si comparati ca mine cu 5 stele ultra all inclusive din Grecia, veti fi extrem de multumiti. In grupul nostru a fost o familie de prieteni cu 2 copii (de 2,5 si 5 ani) care a mai tot fost prin Turcia, inclusiv, anul trecut, la un Rixos prin Antalia, iar ei au fost f incantati, vor sa mai mergem aici, au spus ca au avut absolut tot ceea ce le-a trebuit si chiar mai mult si ca suplimentele de confort de la Rixos nu le erau utile-mai multe restaurante, un parc mult mai mare, club de noapte... Repet, suntem familii cu copii.

50% dintre turisti erau englezi, 30 % nemti, cativa francezi, polonezi, turci... In parcare numai masini de Turcia si de Romania, restul venisera cu avionul. Pe la sfarsitul celor 10 nopti pe care le-am petrecut la Venosa erau destul de multi romani in resort, cam galagiosi...

Este totul luxos, probabil hotelul are pretul mic pt ca este deschis de curand si inclin sa cred ca vor mari pretul in anii urmatori.

La masa - negresit peste, dar orice aveai pofta gaseai. Au fost seri turcesti, asiatice, marine, italiene...

Echipa de animatori - slaba, dar am ajucat zilnic volei pe plaja, uneori am participat la aquagym, alta data la polo, dansuri la piscina... Dupa minidisco, noi ne cam retrageam, dar erau spectacole. Cel mai fain, cel din seara turceasca.

Bineinteles ca - si raspund aici unora care erau nemultumiti de faptul ca aveau pahare din plastic la barurile de la piscine - in orarul de functionare a piscinelor, nu eram serviti in recipiente de sticla ori ceramica decat in cadrul restaurantului mare, cu interdictia de a scoate vesela din incinta. Cred ca nu are rost sa fac alte comentarii asupra acestui aspect.

La magazinul din hotel gasesti orice ai avea nevoie, de la creme de plaja si guma de mestecat, la jucarii si turkish delight (rahat) pt suveniruri, toate la preturi normale, cam ca prin oras.

In Didim am achizitionat niste posete din piele de la magazinul Mocassin, il vedeti sigur pe strada lor de shopping, iar din Sokke (este cu 50 km inainte de Didim, cum veniti de acasa), de la NOVADA Outlet, diverse chestii, nu la preturi senzational de mici (incomparabil cu Parndorf). Am gasit insa un magazin cu haine f ieftine pt copii, cum ne-am intors din Sokke, spre Didim, pe dreapta, langa Mc Donald, e un stalp mare pe care scrie MM MIGROS. In acea zona de magazine (veti vedea ca e plin pe drum de outleturi), este unul care se numeste PACE si are haine de copii f faine si la reduceri f f mari. De exemplu, am luat un sac de dormit pt 4 ani cu 20 lire turcesti, adica vreo 44 lei. Erau si rochii si pantaloni... orice.

De vizitat, merita vazut Templul lui Apollo - senzational, e chiar in Didim (cetatea antica Didyma), dar si Miletul. Noi atat am apucat, dar imi pare rau ca am ratat Troia si Efesul. Data viitoare.

Inca ceva: cand am ales hotelul, in iarna, am oscilat intre asta si Palm Wings Resort, care este pe aproape. Am facut o alegere excelenta, avand in vedere ca m-am dus si la celalalt acum, doar sa vad ce am ratat. Este cu bungalouri, extrem de indepartate de plaja, pe care, oricat ne-am plimbat pe acolo, nu am gasit-o, cu alei multe si denivelate, care nu ne-ar fi avantajat pe noi care eram cu 5 copii mici si 3 persoane de 60 de ani. Am dat peste o piscina, la un moment dat, destinata celor de peste 18 ani, cu un minibar mobil pus acolo pentru a te servi cu bauturi, dar... departe tare de tot luxul gasit la Venosa. Marea... repet, nu am gasit-o. Nu arata rau resortul, dar era incomparabil cu Venosa. Nici nu parea prea populat.

Lenjeria a fost schimbata la fiecare 2 zile. Noi am avut o suita, de fapt se numea family room. Era un apartament cu prima camera cat celelalte duble din hotel (adica f mare, aveam 3 paturi, desi ne trebuiau doar doua - iar lenjeria se schimba, invariabil si la cel de-al treilea pat, pe care noi nu il foloseam pt dormit), iar cea de-a doua camera - dormitorul, cam 3m pe 4m, cu un pat mare dublu.

Camerele duble erau, de asemenea, f mari, mobilate cu doua paturi si cu un fotoliu pat mare si confortabil.

Prosoapele - in sistemul eco international, ce lasai pe jos se schimba, ce lasai pe stativ, nu, pt ca insemna ca doresti sa mai utilizezi.

Noi am utilizat tot timpul seif-ul din camera, pt bani, pasapoarte, ceasuri...

Pt ca eram trei adulti in family room, am cerut extra carduri pentru intrarea in camera si am avut fiecare cheia lui.

Prosoapele pt piscina/mare se schimbau (contra cardurilor furnizate la momentul cazarii) ori de cate ori solicitai. La toneta de prosoape era program 10-12 si 15-17, dar si in afara acestui orar gaseai fata la post.

Netul merge bine cam de oriunde. Username, nr camerei, parola, o serie si nr de la un pasaport.

Pentru cei care vor sa aiba mai multa liniste in camera dupa-amiaza, fara sa auda zgomotul de la piscina, recomand camere cu numar mai mic. Spre exemplu, am stat la etajul 7, la camera 1710 (family room) si pana pe la camera 1716 era ok cu zgomotul, insa nu vezi direct, ci numai daca te uiti expres, zona de piscina, altfel, te delectezi doar cu marea. Alti prieteni au stat la 1522 (family room), de unde vedeau toata protipendada, dar aveau galagie.

Am fost, cu rezervare, la 2 din cele 3 restaurante a la carte. Prima data, la pescaresc, am fost cu totii asa ca a fost zarva cam mare si nu am savurat deloc, dar in seara in care am fost la restaurantul turkish am fost doar in doi, asa ca atmosfera a fost linistita si mai fancy. Regula hotelului este ca pentru o perioada de minim 7 nopti, ai dreptul la o programare la un restaurant a la carte. Noi am prins 2 programari nefiind full. Oricum, nu am fost foarte impresionata...

In 3 din cele 7 zile a plouat. Dar in doua din acele zile - nu toata ziua, asa ca am facut plaja cateva ore. In cea de-a treia am fost la shopping si la piscina interioara, deschisa, parca, pana la 31 mai si din 1 septembrie. Nu am fost la spa, desi ma imbiau cu diverse preturi din ce in ce mai reduse reprezentantii clubului, dar... ca romanul... am transformat in lei si mi s-a parut scump, eu avand abonament la masaj in tara.

Apa marii foarte calda pentru prima parte a lunii mai. Copii au inotat f mult in mare. Nisipul ok la mare, nu ca la Mamaia, dar nici cu pietre ca-n alte parti. Intrare f lina in apa, cu o adancime ce nu depasea nicaieri 1,60 m. Multe sezlonguri, cu copertine care te protejau, daca voiai, de soare.

Sunt bautoare de cafea. In afara de ce se ofera la automate - expresso, machiato etc, la samovarele cu ceai, in restaurantul principal, se serveste si cafea adevarata, nu turceasca, dar aproape.

Cafea turceasca, iti poti comanda, contra cost (3 euro bucata) la bar. E mica, buna si merita pt cunoscatori.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de cartaovitu in 28.05.13 18:33:13
Validat / Publicat: 28.05.13 19:31:42
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în TURCIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2902 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cartaovitu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Apa marii - calda in prima jumatate a lui mai.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16399 PMA (din 19 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

17 ecouri scrise, până acum

webmaster
[28.05.13 19:31:14]
»

Pănă la urmă a "ieșit" un review super, cu atât mai remarcabil cu cât e unul de debut!

@cartaovitu: bun-venit pe sait şi în comunitatea AmFostAcolo.ro.

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare

-

PS: Iar dacă îi vei atașa, cumva, și un set de fotografii atașate --- ar fi un set de impresii chiar m. m. ca. perfectul

gioko
[29.05.13 12:18:22]
»

@cartaovitu: Multumim pentru review... e primul pe anul asta... asteptam si ceva poze.

As vrea sa intreb daca apa marii chiar era asa calda in aceasta perioada... sau strangeai putin din dinti cand intrai?

De asemenea voiam sa intreb daca apa din piscine era incalzita?

Multumesc anticipat pentru raspunsuri si concedii cat mai placute in viitor.

cartaovituAUTOR REVIEW
[29.05.13 19:35:47]
»

@gioko: In zilele in care a plouat, da, strangeai din dinti cand intrai in apa, in rest era calda.

Piscina nu are apa incalzita, dar era ok, copiii nu se dadeau dusi de acolo, in pofida dorintelor noastre de a-i tine mai mult in apa marii... Voi exemplifica cu fotografii numai pt a va releva relaxarea copiilor in apa.

In rest, alte fotografii, nu sunt mai relevante decat ale celorlalti care au postat...

Doar legat de cazarea intermediara cred ca ar fi interesant de postat poze.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mihaelarosca93
[30.05.13 14:16:42]
»

Spune-mi te rog daca bauturile din minibar erau gratis sau contra cost, si daca erau gratis cand se schimbau, in fiecare zi sau o data pe sejur?

Resortul are si bungalouri sau numai camere in cladirea principala?

flradi
[30.05.13 20:17:47]
»

buna seara, multumim pentru impresiile postate, dar as avea si eu cateva intrebari:

1. nu am inteles cafeaua turceasca se plateste in hotel?

2. fresh-urile (daca exista) sunt gratis?

3. inghetata se plateste?

4. minibar in camera exista si cu ce? (gratis)

5. seiful din camera se plateste?

6. drumul de la canakkale pana la didim este anevoios (curbe, serpentine) ?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
cartaovituAUTOR REVIEW
[30.05.13 21:55:19]
»

In minibar nu era decat apa, la 2 litri, 1 sticla pe zi.

Cafeaua turceasca se plateste, insa la micul dejun era o cafea la samovar, aproape la fel ca cea turceasca clasica.

Fresh-urile se plateau, intre 2 si 6 lire.

Seif-ul era gratuit, in fiecare sifonier din camere.

Inghetata era oferita gratuit la snack-bar intre orele 14 si 17.

Drumul dintre Canakkale si Didim este f usor, singura zona mai anevoioasa fiind pe o portiune pe vreo 15 km inainte de Kucukkuyu (adica la vreo 70 km dupa Canakkale).

Sunt cateva camere langa pontonul cu sporturi nautice, presupun ca cele denumite pe site garden room, dar destul de indepartate de cladirea principala. Probabil ca au si acelea farmecul lor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
hortensia
[01.06.13 12:38:13]
»

Buna ziua,

Am o intrebare, aveti idee cam cate camere are hotelul?

Dumneavoastra ati stat la camera 1710?

cartaovituAUTOR REVIEW
[01.06.13 13:01:46]
»

Da, scrie pe site-ul hotelului. Hotelul are 340 de camere.

hortensia
[01.06.13 13:03:32]
»

am inteles, ma gandeam de ce au numerotate asa camerele.

sagradam
[13.06.13 11:05:15]
»

Hotelul Venosa Beach este un hotel foarte frumos, a fost deschis acum 2 ani si ofera tot confortul. Probabil peste cativa ani va fi la exterior si mai frumos deoarece vor creste palmierii din jurul hotelului si acolo va fi un parc minunat.

Cateva precizari:

- inghetata se serveste dupa amiaza si spun ei, doar pentru copii, dar daca vor sa manance si adultii trimit copiii si stau de mai multe ori la coada )).

- camerele de langa ponton sun mobilate la fel ca cele din hotel, doar ca sunt mai departe de restaurant, de piscina, de toata zarva si animatia din preajma hotelului.

- minibarul este umplut zilnic doar cu apa plata

Ca o concluzie: mergeti la acest hotel, raportul calitate/pret este bun.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
M'Liviu
[14.06.13 20:51:06]
»

@cartaovitu: te rog imi poti da mai multe amanunte despre partea cu bauturi. ce se oferea si dc erau deschise barurile pana tarziu. Ai precizat ca un cuplu care a fost cu voi a fost si la rixos in antalya si i s-a parut mai ok Venosa, Eu unul am fost la rixos si a fost super... e putin mai scump dar e bine. As vrea sa merg si eu la venosa cu familia.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
gioko
[17.06.13 09:03:52]
»

@m liviu: Salut, programul barurilor si felul bauturilor il gasesti pe site-ul hotelului la CONCEPTUL ALL INCLUSSIVE -- venosa.com.tr/Uploads/res ... Concept2013.pdf -- care este scris in turca, engleza si germana.

Programul barurilor arata cam asa Pool Bar 10-24, Snack Bar 12-18, Lobby Bar 24 de ore din 24 (non stop), Disco Night Club 23.30-02.00. Bauturile sunt cele locale (sucuri, bere, vin, etc).

Un mare minus este faptul ca programul de la Snack Bar incepe de la ora 12, ori acesta este barul cel mai aproape de plaja... asa ca daca vei dori o bere rece pana in pranz va trebui sa mergi ceva pana la Pool Bar. Tocmai din acest motiv eu unul voi sta dimineata la piscina langa Pool Bar, iar dupa amiaza voi merge pe plaja.

In alta ordine de idei si eu am fost in 2010 la Rixos Lares in Antalya unde m-am simtit excelent asa ca in mod cert voi face o comparatie cand ma voi intoarce (sunt convins totusi ca nu voi gasi la Venossa conditiile din Rixos, insa si pretul este mai mic).

Pe 30.06.2013 voi pleca in concediu si promit ca ma voi intoarce cu impresii corecte si obiective.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
cartaovituAUTOR REVIEW
[17.06.13 21:54:20]
»

A... nu ca a fost mai ok decat la Rixos, doar ca pt ei a fost la fel de multumitor, dat fiind ca au copii. Clar e mai luxos la Rixos.

cris&vio
[18.06.13 10:08:10]
»

F detaliat si de ajutor review-ul... insa am rugaminte... ai idee despre pretul carburantilor? ... in mod deosebit diselul? ... multumesc

sagradam
[18.06.13 10:49:23]
»

Din cate stiu carburantul e cu mult mai scump in Turcia. Stiu ca noi facem plinul inainte de a intra in Turcia.

tata123 🔱
[18.06.13 12:23:22]
»

@cris&vio: Salut!

Pretul motorinei la statiile Lukoil si Shell era situat in jurul valorii de 4,15 lire turcesti (4,23 lire cea mai scumpa), acum la inceputul lunii iunie 2013.

Am vazut si preturi sub 4 lire, adica ceva in jur de 3,85 lire litrul de motorina la statiile lor locale de carburant, unde nu stiu daca au terminale POS in cazul in care doresti sa efectuezi plata cu cardul.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
M'Liviu
[20.06.13 21:46:43]
»

@gioko: Sa ai drum bun si concediu placut. Te asteptam cu impresii si experiente cat mai frumoase. Numai bine

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cartaovitu, cris&vio, flradi, gioko, hortensia, M'Liviu, mihaelarosca93, sagradam, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂVenosa Beach Resort & Spa [Isilkent]:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065920114517212 sec
    ecranul dvs: 1 x 1