GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În sejurul din luna iunie 2013 vezi impresii am stat la Hotel Varshava, o unitate de cazare modestă de două stele ce oferă suficiente sevicii pentru preţul plătit. Hotelul este amplasat nu departe de centrul comercial al staţiunii, în apropiere de hotelurile Afrodita, Atlas şi Sunny Varshava Hotel.
Deşi diferă ca număr de stele (Sunny Varshava are trei) ambele hoteluri cu acelaşi nume sunt construite în perioada comunistă (cred), pentru că seamană tare mult cu unele din zona litoralului nostru, adică clădire sistem bloc, cu balcoane comune despărţite de un grilaj din sârmă sau sticlă armată.
Apropo de sticlă, uşa de la balcon era construită dintr-o ramă din lemn şi restul geam şi trebuia să fim foarte atenţi când o închideam sau la vreo adiere de vânt ceva mai intensă. Într-o seară, pe la orele 24/00, suntem treziţi într-un zgomot infernal de sticlă spartă, pe care l-am asociat cu spargerea unor geamuri la restaurant (peretele exterior dreapta fiind din sticlă).
Dimineaţa când am ieşit la aer curat pe balcon, am avut o surpriză!... balconul vecinului din stânga camerei noastre era plin de cioburi. Ce se întâmplase? -vecinul, un rus tinerel şi mai mult ca probabil neantrenat în acest sport a calculate greşit cantitatea de votcă îngurgitată şi a uitat că a închis uşa la balcon. A ieşit prin ea direct şi culmea că nu a avut nici măcar o zgârietură.
Hotelul Varshava este situat aproape de centrul comercial şi la cca 800 de metri (nu 350 metri, cum e trecut în pagina de prezentare Booking.com.) de plaja cea mai apropiată din zona hotelului de cinci stele, Admiral. În partea stângă a hotelului există un supermarket deschis nonstop şi unele chioşcuri cu produse alimentare. Până în zona cu magazine, terase şi restaurante se ajunge pe jos în cinci minute.
Hotelul are în jur de 80 de camere, unele cu vedere la mare, altele cu vedere la munte situate pe vreo unsprezece etaje dacă-mi aduc bine aminte şi prevăzut cu două lifturi destul de îngrijite, însă nu de ultimă generaţie. Noi am avut o camera la etajul şase cu vedere la mare şi piscina hotelului.
Recepţia se află la parter într-un hol spaţios dotat cu multe canapele şi scaune. Mobilierul nou şi bine îngrijit. Tot la parter se află o sală de fitness, o sală de biliard şi restaurantul. Pentru unele situaţii de urgenţă un medic va fi prezent nonstop în zona recepţiei, iar lângă hotel se află şi o farmacie.
Camera dublă standard potrivită ca spaţiu (15 metri pătraţi) este curată şi dotată cu baie şi duş, televizor şi canal prin cablu. Nu are aer condiţionat, în schimb se pot comanda de la recepţie ventilatoare în caz de nevoie. Frigiderul este cel des întâlnit pe la hotelurile mai modeste în care abia încap câteva sticle, iar temperatura de răcire nu este cea dorită.
Baia destul de curată, doar că instalaţiile sanitare erau cam vechi. Apa caldă am avut nonstop şi nu am avut probleme din acest punct de vedere.
Restaurantul, destul de încăpător, este situat la parter în dreapta recepţiei şi este foarte curat. Am servit aici doar micul dejun în regim de bufet suedez. Deşi bine asortat, pentru mine nu a fost un mare avantaj, dat fiind faptul că nu obişnuiesc să mănânc dimineaţa (mare greşeală) şi în afară de un ceai şi un fruct nu am mai consumat nimic
Personalul de la recepţie destul de amabil, la fel şi cel care deservea restaurantul. Nu am avut nici o întrevedere cu personalul de la curăţenie, pentru că eram mereu plecaţi şi veneam seara, însă am observat că trecuse prin camera şi făcuse curăţenie.
Parcarea gratis din faţa hotelului insuficientă pentru capacitatea de cazare. Noi am parcat fără probleme, în luna iunie fiind cazaţi puţini turişti la acest hotel (şi nu numai). Parcarea era păzită şi avea o barieră la intrare pe care trebuia să o acţionezi personal la plecare şi la sosire.
Hotelul nu are Hi Fi în camera, există însă în holul de la parter şi este spaţiu suficient pentru cei care vor să navigheze pe internet. De altfel la parter mai este pus la dispoziţie şi un internet café.
Piscina exterioară este destul de mare, compartimentată pentru adulţi şi copii. Este prevăzută şi cu un bar şi numeroase umbrele şi şezlonguri. Nu am intrat în această piscină, am preferat să o folosesc pe cea de la hotelul Preslav unde mergeam în vizită la nişte prieteni cazaţi acolo.
În încheiere vreau să fac precizarea, că recomand acest hotel doar celor nepretenţioşi şi chitiţi pe un buget mic pentru o vacanţă în Bulgaria.
Trimis de traian.leuca † in 28.05.14 23:22:10
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Veliko Târnovo, Triavna, Ruse.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 43.28189100 N, 28.03851200 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2018 Familie la Varshava Hotel — scris în 19.07.18 de grup 2 din BRăILA - nu recomandă
- Jul.2016 Fugiti — scris în 11.08.16 de cripisti din BUCUREşTI - nu recomandă
- Jun.2014 Un sejur ratat. — scris în 22.06.14 de Ilie OLIVIA din BUCURESTI - nu recomandă