Repere muntenegrene, Sveti Stefan, Bar şi Budva.

TIPĂREȘTE

Ajunşi la pensiunea din apropierea cunoscutei staţiuni Sveti Stefan, am renunţat la mica odihnă ce se impunea după drumul făcut prin munţi şi dornici de a explora litoralul muntenegrean, am coborât treptele de lângă Most Kamenovo (Podul Kamenovo) către plaja arondată pensiunilor din zonă.

Prima impresie nu a fost de loc favorabilă acestei plaje. Pietriş în loc de nisip, alge şi alte impurităţi în apă şi pe deasupra nici curăţenia pe plajă nu era cea la care ne aşteptam.

Pe parcursul vizitării altor plaje ne-am mai schimbat părerea, deşi am constatat că în Muntenegru majoritatea plajelor au pietriş în loc de nisip. Este un lucru normal din moment ce tot litoralul Muntenegrului este înconjurat de munţi din piatră.

De la această plajă am revenit în şoseaua principală E65 şi după 300 de metri, am intrat pe un drum secundar ce duce la Sveti Stefan. Înainte de această cunoscută staţiune, am vizitat un sat (cătun) Milocer, cu hoteluri de lux, terenuri de sport şi plaje exclusiviste.

Zona reprezintă un adevărat paradis cu vegetaţie abundentă, platani, palmieri, leandri şi alte soiuri de flori. Prima plajă pe dreapta este cea a hotelului Maestral, urmată de o alta într-un golfuleţ, plaje pe care le-am admirat din apropiere.

Mergând mai departe pe o alee umbrită de palmieri şi flori, coborâm o mică pantă şi dăm de o altă plajă privată Plaja Milocer. O plajă cu ceva nisip grosier, amenajată cu duşuri şi şezlonguri mai deosebite tip saltea.

Când am citit preţul de închiriere a acestor şezlonguri am crezut că nu văd bine, 75 euro/zi. Un afiş pe un panou atenţiona: ”use of hotel beach equipment is mandatory”.

Lângă plajă pe un platou amenajat ca un parc, cu palmieri şi alţi arbori mediteraneeni se află un hotel cu o arhitectură deosebită, construit din piatră şi al cărui restaurant la intrare este umbrit de arbori decorativi.

Din acest parc am urcat nişte trepte din piatră şi pe o potecuţă, printre copaci la nici 200 de metri, ne-a apărut în faţă insula Sveti Stefan. Coborâm nişte trepte şi intrăm într-un frumos parc, cu alei străjuite de flori, palmieri şi multă verdeaţă.

Pătrunsesem parcă intr-o altă lume şi prietenii mei mereu murmurau; „iată unde îşi petrec concediile cei cu mulţi bani”. În dreapta şi în stânga istmului care leagă insula de parc şi separă două golfuleţe, sunt două plaje care cel puţin la sfârşitul lunii iunie când le-am vizitat noi, erau free.

Am încercat aşa la întâmplare (şi nu doar noi), să vizităm insula Sveti Stefan. ”Cerberul” de la intrare ne-a întâmpinat imediat şi ne-a spus că aici intră numai cei ce locuiesc în insulă.

Cine sunt aceia? Cum preţul unei nopţi de cazare la un hotel pe insulă pleacă de la 900 de euro pe noapte, las citititorii acestui review să-şi imagineze cine sunt „aceia”.

Ne-am întors la pensiune impresionaţi de ceea ce văzusem, dar şi un pic dezamăgiţi că nu am putut vizita interiorul insulei, a cărei amenajare iniţială ca fortăreaţă, datează din secolul XV.

A doua zi am plecat să vizităm un oraş port din Muntenegru Bar, despre care aflasem că are un obiectiv istoric interesant Stari Grad Bar (Oraşul Vechi Bar), în fapt o veche cetate –fortăreaţă, ruinată în proprţie de 80 %.

Cetatea se află cam la 3 km de centrul oraşului, există indicator spre stânga şi oricine te poate îndruma dacă întrebi de „Stari Grad”. Şoseaua spre cetate este foarte bună şi are la capăt o parcare destul de mare pentru vizitatori, cam la 500 m de cetate.

Lângă parcare se află un mic muzeu şi o expoziţie de antichităţi cu vânzare. Nefiind aglomeraţie, nu am parcat maşina aici ci am dus-o lângă zidurile cetăţii, unde mai erau câteva locuri de cazare (pont primit de la paznicul parcării).

Cele mai vechi datări ale Cetăţii Bar sunt din secolul al IX-lea, iar ruinele acesteia sunt considerate printre cele mai mari situri arheologice din lume.

Fiind situată mai sus de litoralul muntenegrean, această cetate nu a avut parte de restaurările făcute suratelor sale de la Kotor sau Budva. Se apreciază că cercetările arheologice se situează undeva sub 10 % din întregul acestei cetăţi.

Distrusă atât de cutremure dar şi de exploziile de muniţie din 1881 şi 1912, a fost restaurată parţial în 1979 şi 1986, ocazie cu care s-a amenajat în incinta şi un mic muzeu cu diferite obiecte găsite aici, care atestă vechimea acestei cetăţi.

Intrarea în cetate se face prin partea de sud, dintr-o stradă veche acoperită cu piatră de râu, stradă în care se află numeroase magazine de suveniruri, terase şi restaurante.

Faţă de cât oferă această cetate, preţul de intrare de 2 euro cu parcare gratuită şi păzită, îl consider mult prea mic, chiar dacă mijloacele de informare sunt puţine, iar de ghid nici nu poate fi vorba.

Vizitatarea cetăţii are cât de cât un traseu stabilit (alei pietruite), însă pentru a putea vizita toată cetatea trebuie să te abaţi în mai multe puncte, în stânga sau în dreapta acestor alei.

După intrarea în cetate pe sub arcada unui zid imens, gros de vreo 5 metri şi înalt de vreo 8-9 (după aprecierea mea), trecem pe la casa de bilete şi pe stânga aflăm o incintă din piatră amenajată cu scaune ca sală pentru diferite activităţi culturale. Tot aici întâlnim şi o toaletă destul de modernă şi curată.

În dreapta se află Muzeul Cetăţii alcătuit din diferite obiecte din ceramică, fragmente de apeduct, ţevi de tun etc., care atestă atât vechimea acestei cetăţi, cât şi faptul că aici a existat o populaţie destul de numeroasă.

Următorul obiectiv pe stânga (latura de nord vest), se află Biserica Franciscană cu hramul „Sf. Nicolae”, construită în 1595, transformată de sultanul Murat în moschee şi distrusă apoi de explozia din 1912.

Lângă biserică se afla Gradscka Kapija (Poarta Oraşului) unde printr-o arcadă mare de piatră, se intră în fostul oraş ce păstrează urmele a zeci de clădiri, puţuri de apă, beciuri, magazii, ruinele unei catedrale etc.

Inainte de intrare în „oraş”în stânga, se află o altă o fostă catedrală cu hramul „Sf. Gheorghe”, construită în 1649, transformată de sultanul Ahmed în moschee şi distrusă la explozia din 1881.

Tot în stânga se află fosta magazie de muniţie Barutana şi Citadela, o construcţie megalitică din piatră cu un turn de observaţie deasupra. De la înălţimea acestui turn se poate observa panorama frumoşilor munţi Rajima.

După vizitarea tuturor clădirilor din „oraş”, ne-am deplasat spre zidul din partea sudică a cetăţii unde am vizitat ruinele unei alte biserici Sf. Ecaterina, construită în secolul XIV, Sahat Kula, (Turnul cu Ceas) construit în 1752 şi Jusna Kapija, (Poarta de Sud).

Margând pe lângă zidul sudic al cetăţii întâlnim alte clădiri interesante din piatră, majoritatea în ruină. Prima dintre ele este Knezeva Palata (Palatul Prinţeselor), construit între secolele XV-XVI, urmează Episkopska Palata datând tot din aceeaşi perioadă şi o biserică cu hramul „Sf. Ilarion” construită în secolul XIII, ale cărei încăperi sunt undeva la subsol ca într-un labirint.

Pe nişte scări din piatră am urcat pe unul din cel două bastioane ce flanchează intrarea în cetate, Bastion Gavadola construit în secolul XV-XVI, de unde am putut admira oraşul Bar şi ne-am odihnit pe băncuţele din lemn din foişorul de observaţie.

După trei ore de explorat a acestei cetăţi am plecat încântaţi de ceea ce am văzut, fiecare secundă petrecută aici meritându-şi banii.

Următorul nostru obiectiv în periplul nostru prin Muntenegru-Croaţia, a fost staţiunea Budva despre care citisem că este frecventată de foarte mulţi conaţionali. Am decis să vizităm în special oraşul vechi, plaja cea mai cunoscută a staţiunii Mogren şi Citadela.

Am lăsat maşina într-o parcare mare lângă cetate şi am luat-o pe jos pe nişte alei străjuite de palmieri, arbuşti şi flori spre citadelă. Înainte de orice vizită ochii mei căutau o „apotekă”, pentru că mai aveam nevoie de ceva antibiotice.

Când am găsit una, mi s-a cerut din start reţeta. După ce am explicat că sunt turist şi nu am aşa ceva, mi-a venit ideea să scot cutia cu pastilele pe care le mai aveam şi cred că ăsta a fost atuul care a convins-o pe farmacistă să nu mă refuze.

Am colindat pe străduţele înguste ale citadelei înţesate de buticuri şi cafenele, ne-am plimbat pe zidurile înalte şi am admirat golful şi plajele de la înălţime. Am trecut în revistă numeroasele terase, restaurante şi discoteci în aer liber şi am realizat de ce tinerii noştri preferă să-şi facă vacanţele aici.

De aici am plecat spre Kotor, unde aveam cazare pentru două nopţi pentru a putea vizita unele obiective din zonă.

De fapt cazarea o aveam în satul Muo, pe tărmul vis-a-vis de oraşul Kotor şi din dorinţa de a vedea cât mai mult din golf, am luat-o pe şoseaua care duce la Tivat, înconjoară un munte şi iese în oraşul Kotor.

După ce am trecut de aeroportul Tivat, am intrat la un moment dat pe o şosea foarte îngustă, cât să încapă o maşină.

Cum din sens invers venea o altă maşină, am tras pe dreapta, l-am lăsat să treacă şi apoi l-am întrebat (având nr. de Muntenegru) dacă ăsta e E65. Mi-a răspuns afirmativ şi am continuat în speranţa că mai departe drumul „european”se va lărgi.

Am mers un km, apoi încă unul şi drumul era acelaşi. Fără parapeţi, cu apa golfului în stânga şi mal sau câte o construcţie în dreapta.

Prietenii mei mai fricoşi din fire au început să vocifereze şi ce-i drept după vreo 5 km am început şi eu să mă impacientez, gândindu-mă ce fac dacă mă întâlnesc cu vreo maşină mai mare.

Acest lucru s-a întâmplat, dar într-un loc unde am găsit o scobitură intr-un mal şi am făcut loc să treacă unui autocar. Pe parcurs când ne întâlneam cu alte maşini dădeam puţin înapoi, până găseam un loc mai larg ca să avem loc împreună.

Şi culmea, acest drum imposibil se numeşte Jadranska Magistrala pe Google Map şi setată pe hărţile IGO 2010 ca E65.

Am ajuns cu chiu cu vai în satul Muo şi după câteva căteva indicaţii date de localnici am numerit vila Simun locul de cazare.

O vilă foarte frumoasă situată pe un mic deal, un loc ideal unde se poate vedea panoramic o mare parte din golful şi oraşul Kotor.

---

VIZUALIZĂRI: 3413 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI