GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La Roma, după 40 de ani – Roma catolică (partea I)
În decembrie 1977, la întoarcerea din Nigeria, orarul curselor aeriene din acea perioadă ne-a oferit, mie și colegului meu, un ceea ce se cheamă acum ”city break” de 3 zile la Roma. După 5 luni de Africa Neagră și o temperatură constantă la 35 grade, ajungeam pentru prima dată în viață într-o capitală occidentală. Fără nici un fel de pregătire turistică și fără nici un fel de documentare inițială, bazat în principal pe cunoștințele de cultură generală, nu am ratat, totuși, câteva din principalele obiective ale metropolei: Piața Spaniei, Pantheonul, Santa Maria Magiore și, bineînțeles San Pietro. Întrun-un final, am aruncat și eu câteva monede în Fontana di Trevi, cu speranța că voi reveni cândva. Dar anii treceau, și iar treceau, iar banii aruncați nu aveau nici un efect. Probabil, nu îmi mai aduc aminte, nu alesesem valuta potrivită.
Dar, iată că, după patru decenii, în principal cu sprijinul celor care m-au citit și m-au votat, cărora le mulțumesc din nou, superstiția s-a îndeplinit. Programarea excursiei, conform metodologiei de acordare a premiului am făcut-o în decembrie anul trecut. Am ales începutul lunii mai, cu speranța unor temperaturi rezonabile și a unei perioade cât de cât stabile meteorologic. Am avut dreptate, în această perioadă, temperatura minimă fiind de circa 15 grade, iar cea maximă de circa 22 grade, și numai în două zile au căzut câțiva stropi de ploaie, insuficienți însă să ude complet asfaltul. Dar, programarea cu mult timp înainte a avut și un dezavantaj. În decembrie, în orarul zborurilor spre Roma, compania aviatică avea un singur zbor pe zi, după amiază. Ulterior au mai apărut încă două zboruri. Dar, biletele noastre erau deja achiziționate. Poate că altfel, am mai fi câștigat o jumătate de zi de vizitat ceva.
În altă ordine de idei, am avut la revederea Romei același sentiment ca la revenirea la Cairo după aproape 20 de ani. Orașul s-a schimbat substanțial, a devenit mult mai aglomerat, mult mai zgomotos. Probabil că aceasta se datorează globalizării și, respectiv, numărului imens de turiști. Cred că nu am întâlnit până acum un muzeu mai aglomerat ca Musei Vaticani și un obiectiv mai năpădit de turiști ca Fontana di Trevi. În plus, am căpătat confirmarea numărului mare de cerșetori și a mizeriei existente pe străzile orașului. Cu hoții, din fericire, nu am avut de-a face. Și un alt amănunt ce ține de situația actuală, toate obiectivele turistice dispun de pază armată, accesul în unele dintre ele făcându-se ca pe aeroporturi.
De data asta am fost ceva mai pregătit. Am întocmit de acasă un program pe zile și chiar pe ore cu obiectivele de vizită, inclusiv cu deplasarea între ele. A fost, în linii mari, respectat, iar din ce ne-am propus, am văzut într-un procent destul de aproape de 100%. Am ratat Galeria Borghese, asupra căreia nu m-am documentat suficient, astfel încât să rețin că este necesară o programare a vizitei, cu cel puțin 7 zile înainte, indiferent de modul de plată. Noi, posesori de card Roma Pass, am fost refuzați, destul de puțin politicos (”N-ați citit pe instrucțiunile de folosire a cardului?) , când am dorit să intrăm.
Încercând să grupez ceea ce am văzut, pot face următoarea sistematizare, într-o ordine aleatorie:
1. Roma antică
2. Roma catolică
3. piețele și fântânile Romei
4. muzeele Romei
Încă în faza de negociere cu doinafil despre ce să scrie fiecare, încep, în ordine cronologică, că așa a fost să fie, cu Roma catolică.
Încă de la alegerea hotelului, încercând localizarea lui pe hartă, remarc în imediata vecinătatea acestuia o biserică. Aceasta atrage atenția prin arhitectura sa modernă, prin forma sa circulară. A doua zi după sosire, căpătând confirmarea că este o biserică creștină, cu dorința de a aprinde o lumânare într-o zi de vineri, la plecarea din hotel ne îndreptăm spre aceasta. Dacă nu ar fi fost vineri, și nu ar fi avut acea formă deosebită, nu i-am fi acordat atenție. Odată ajunși, nu aflăm decât faptul că este Biserica Parohială Sant'Ambrogio. Biserica este complet goală, și nu beneficiază de nici un prospect. Sunt numai câteva pliante ce îndeamnă la ajutorarea unor copii defavorizați. Și pe interior are o formă rotundă, cu un șir de coloane pe contur. Coloanele din partea stângă susțin un șir de icoane ce semnalează stațiile de pe Drumul Crucii. Deasupra coloanelor, o pictură acoperă întreaga suprafață cilindrică. Tavanul, puternic înclinat, are aspect de fagure. Zona centrală este ocupată complet de șiruri de bănci. Altarul este în stil catolic, cu o masă simplă și un crucifix în spate. Nu găsim de cumpărat lumânări, și nici un loc unde ar putea fi aprinse. Un loc de rugăciune de pe partea dreaptă este echipat cu o mulțime de lumânări, dar electrice. Un sait găsit după sosirea acasă îmi spune că biserica a fost dată în funcțiune în 13 mai 1973. Aveam impresia că este mai nouă. Oricum, a fost un prim obiectiv, ce nu era în programul inițial.
Printre ce ne propusesem să vedem în după amiaza zilei de duminică era și Bocca della Verita. Știam însă că, oricând ne-am fi dus, aici am fi găsit o mulțime de oameni. Funcție de ceea ce aveam să găsim, urma să decidem ce vom face. Și bineînțeles, coada este de două ori mai lungă decât fațada, odată în exterior, a doua oară în interiorul porticului. Ca urmare, ne mulțumim să aruncăm obiectivului doar o privire printre gratiile porticului, să-i facem o fotografie, și să-l bifăm: „l-am văzut și pe acesta”. Nu insist cu detalii asupra acestei, să-i zicem, sculpturi. Mă amuză însă ideea că s-ar putea să aibă dreptate cei ce consideră că avem de-a face cu un capac al unui cămin de vizitare de pe rețeaua de canalizare a Romei Antice, renumita ”Cloaca Massima”, ce trecea și prin ”Forum Boarium” din zonă. Să stai câteva ore la coadă numai ca să-ți bagi mâna prin orificiile unui capac de canalizare? Mi se pare că-i o pierdere de timp nejustificată! Și, la câți mincinoși sunt printre noi, măcar să fi văzut doar pe unul mușcat de mână.
Așa că, pentru completarea timpului rămas la dispoziție, ne-am propus să vizităm și biserica ce adăpostește acest exponat, Bazilica Santa Maria in Cosmedin, de regulă, neglijată de cei ce și-au băgat mâna în ”Gura Adevărului”. A fost al doilea obiectiv vizitat, care nu fusese inclus în planul inițial. Și nu a fost bine. Dacă făceam o minimă documentare anterioară, probabil că nu ratam o mulțime de lucruri interesante existente în această biserică, și de care am aflat numai din cărticica cumpărată la plecare. Dacă ar fi să enumer câteva din acestea, dintre ele nu ar putea lipsi: Sacristia, Capela Sacramentului, Mozaicul ”Adorația Magilor”, icoana ”Madona cu Pruncul”, ”Candela lui Pasquale”, relicvele Sfântului Valentin.
Biserica a fost construită în secolul al VIII-lea de Papa Adrian I-ul, pe ruinele unui templu închinat lui Hercule. Zona, cunoscută ca ”Forum Boarium”, era locuită de o comunitate greacă, venită aici cu toate obiceiurile și cultele proprii, încă din secolul al V-lea înainte de Hristos. Templul respectiv este desacralizat în anul 4 după Hristos și mai multe formațiuni de cult și biserici grecești îi urmează. Sub numele de ”Scuola Greaca”, acestea aveau, în principal, rolul de a ajuta pe cei săraci și fără adăpost. După construcție, Adrian donează biserica respectivă comunității grecești. Biserica suferă mai multe restaurări și extinderi începând cu secolul al XII-lea, aspectul actual fiind datorat unor lucrări începute în 1893.
Din păcate, la data vizitei noastre, întreaga biserică este îmbrăcată în schele, astfel că nu îi putem admira fațada. Se vede bine numai turnul clopotniței, pe care, acasă, îmi dau seama că nu l-am fotografiat. Îmi aduce vag aminte de turnul din Mănăstirea Sfânta Caterina din Sinai, dar acesta din urmă este mai puțin înalt.
Intrarea este liberă. Nava centrală îmi pare îngustă și lungă, acoperișul fiind susținut de un sistem de grinzi de lemn, vizibile. Pardoseala este mozaicată, rezultând o serie întreagă de motive geometrice. 18 coloane de marmură separă nava centrală de navele laterale. Aflu ulterior că sunt coloane rămase din perioada romană, sau din evul mediu. Îmi atrag atenția capitelurile acestora, foarte elaborate, foarte dantelate. Nu pot să le ratez, așa că le fotografiez.
În mijlocul navei centrale există un baldachin ce adăpostește altarul. Acesta mă surprinde și mă face să zâmbesc. Pot să jur că este o cadă de baie romană, sculptată în marmură, așa cum am mai văzut în Alexandria (Egipt), Mallorca sau chiar în ”Musei Capitolini”. Se disting și niște inele ce vor să sugereze manipularea acesteia. Pentru a crea impresia de masă, cada este așezată pe doi suporți, iar deasupra pare a fi o placă. În spatele altarului este un scaun de marmură, parțial vizibil în fotografia mea. Nici lui nu i-am acordat atenția cuvenită. În afara aspectului artistic, generat de brațele cu imaginea a doi lei, și de discul mozaicat pentru sprijinirea capului, cărticica menționată anterior îmi atrage atenția că acesta datează din 1123, din timpul Papei Callistus al II-lea. Cele trei trepte de acces din porfir au fost adăugate în 1899. Scaunul este destinat episcopului și „președintelui liturghiei (”the president of the liturgy” – oare ce înseamnă asta?).
În mijlocul vizitei noastre, o voce sonoră ne anunță că ”S-a deschis Cripta lui Adrian”. Ne având documentarea necesară, și înțelegând că este vorba de un mormânt, am un moment de derută. Cu o zi înainte vizitasem Castelul San Angelo, construit ca mausoleu pentru Împăratul Hadrian și familia sa. Plătim 1 ero de persoană celui care a făcut anunțul, și coborâm câteva trepte, într-o criptă aflată sub altar. Deși este destul de întuneric și fotografiile cu blitzul nu ies foarte bine, aici, lucrurile se limpezesc. Există mai multe tăblițe cu explicații în mai multe limbi, ce ne prezintă atât istoria bisericii, cât și a criptei. Nu este vorba de Împăratul Hadrian, ci de Papa Adrian I-ul, cel care a construit biserica, și odată cu ea, a dispus săparea criptei. Dar nici nu se pune problema ca acesta să fie înmormântat aici, mormântul său fiind în Bazilica San Pietro. Cripta are forma unei biserici cu un nartex în capătul treptelor, o navă centrală și două nave laterale separate de două șiruri de coloane, similare cu cele de sus. Se pare că o serie de elemente de construcție au fost realizate cu materiale provenite din vechiul templu păgân al lui Hercule de pe acest amplasament. În capătul navei centrale, într-o absidă semicirculară, există o masă de altar din marmură albă, foarte simplă, numai cu o cruce sculptată pe suport. Acest altar adăpostește relicvele ”Sfintei Cirilla”.
Considerând că suntem, relativ, clarificați despre acest obiectiv, părăsim biserica, nu fără a trece prin magazinul de suveniruri aflat la ieșire. Eu mă aleg cu cărticica pe care am mai pomenit-o, iar doinafil cumpără o frumoasă statuetă de bronz, cu un car roman și doi cai în plin avânt, pozați pe o placă de marmură verde. Arată foarte bine în bibliotecă, în fața colecției ”Romanul Secolului XX”.
Acordăm în continuare câteva minute obiectivelor cu tentă greacă din ”Piazza Bocca della Verita”, despre care sper să scriu într-un articol viitor.
Următoarea biserică importantă a Romei pe care, de data asta, o aveam în program, a fost San Giovanni in Laterano. Între timp, doinafil a mai intrat pentru câteva minute în Santa Maria di Montesanto din Piazza del Popolo, și în Trinità dei Monti din Piazza di Spagna, dar eu nu am suficiente impresii spre a scrie ceva despre ele. Am ales pentru obiectivul nostru ziua de luni, fiind unul din puținele deschise în această zi a săptămânii.
Bazilica San Giovanni in Laterano este una din cele patru bazilici patriarhale ale Romei, și cea mai importantă și cea mai veche dintre ele, chiar denumită pe alocuri „arhibazilică”, alături de Santa Maria Maggiore, San Pietro și San Paolo fuori le Mura (Sfântul Paul din afara zidurilor) . Din nefericire, pe aceasta din urmă nu am vizitat-o, ea ne fiind inclusă în programul nostru, datorită amplasamentului relativ departe de celelalte obiective. Rangul bisericii „San Giovanni” derivă din faptul că este sediul oficial al episcopului Romei, care este însuși Papa. Se pare că în interiorul bazilicii, sub baldachinul ce adăpostește altarul, ar exista și un tron papal, iar în această zonă nu are acces decât Papa. Nu l-am remarcat. De altfel, Papa părăsește rareori Vaticanul, pentru a veni să oficieze aici. Din 1929, după ”Tratatul Lateran”, bazilica este o zonă extra-teritorială a statului Vatican.
Prima construcție a bazilicii datează din secolul al IV-lea și este datorată Împăratului Constantin (”Sfântul” pentru ortodocși, ”Cel Mare” pentru catolici), după convertirea acestuia la creștinism. Începând cu secolul al X-lea, Papa Sergius al III-lea închină biserica Sfântului Ioan Botezătorul, iar din secolul al XII-lea, Papa Lucius al II-lea îl adaugă și pe Sfântul Ioan Evanghelistul ca patron al acesteia.
Începând cu anul 324, când Papa Silvestru I-ul o declară ”Domus Dei” și până în secolul al XIV-lea, când a fost mutată la Vatican, bazilica a fost reședința papală. În decursul timpului, aceasta a fost reconstruită de mai multe ori. Aspectul actual datează din secolul al XVIII-lea, când s-a realizat monumentala fațadă, decorată la partea superioară cu 15 statui, considerate de unii cam supradimensionate. Interiorul a fost remodelat în secolul al XVII-lea, când a fost îmbogățit cu cele 12 statui uriașe ale apostolilor. Baldachinul datează din secolul al XIV-lea, și se consideră că masa altarului, din lemn de cedru, ar fi cea folosită la Cina cea de Taină. Tot aici, în partea superioară a baldachinului, se pare că ar exista o raclă ce conține capetele Sfinților Petru și Pavel. În fața baldachinului, într-o criptă aflată sub cota pardoselii, este mormântul Papei Martin al V-lea (1417 – 1431), autorul primei mari reabilitări a bazilicii, după incendiile care au distrus-o în timpul exilului Papalității la Avignon. Încă cinci papi își dorm somnul de veci aici. Alte 12 morminte papale au fost distruse de incendiile din 1308 și 1361.
Noi ajungem la bazilică cu metroul, coborând la stația S. Giovanni, aflată la circa 300 m spre est, pe Via Appia Nuova. Trecem prin impresionanta Porta San Giovanni din zidul de apărare al cetății medievale, și ajungem în imensa piață din fața bazilicii. Aici trebuia să vedem ”Scala Santa”, dar, ne fiind inclusă în programul nostru, nu m-am documentat suficient. Știam că a fost scara pe care Isus a fost condus în fața lui Pilat, și că a fost adusă la Roma de Împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare. Dar ce am văzut, m-a dezamăgit. Câteva trepte, în spatele unui grilaj metalic, ce nu duc nicăieri, sau mai bine zis, într-un fel de capelă în aer liber. Mai târziu aveam să mă lămuresc că adevărata Scară Sfântă este undeva în interiorul clădirii respective, iar ceea ce am văzut este absida din apartamentul papal din Palatul Laterano inițial, numită Triclinium Leoninum. Mozaicul din absidă datează din anul 800.
Tot aici știam că există obeliscul lui Tuthmosis al III-lea (finalizat de Tuthmosis al IV-lea), cel mai înalt obelisc din Roma, și cel mai mare obelisc egiptean în picioare, din lume. Provenind de la Templul din Karnak, a fost adus la Roma în anul 357 de împăratul Constantin al II-lea, pentru a decora ”Circo Massimo”. Regăsit în 1587 în 3 fragmente, este reamplasat de Papa Sixtus al V-lea, într-o variantă cu 4 metrii mai scurtă decât originalul (circa 32 m), în Piazza San Giovanni in Laterano, în locul statuii ecvestre a lui Marc Aureliu, ce este mutată la ”Capitoliu”. Dar, în toată imensitatea de piață, nici urmă de obelisc. Întrebând unul din militarii din dispozitivul de pază, acesta „dă din umeri”: nu a auzit de vre-un obelisc prin zonă. În realitate, obeliscul este undeva în spate, în dreptul transeptului nordic al bazilicii. Aveam să-l descoperim la plecare. Este, într-adevăr, impresionant.
Pentru a intra în bazilică, trecem întâi prin controlul de securitate. O fi semănând el cu cel din aeroporturi, dar parcă nu este tot așa de sever. Nu se plătește intrarea. În nartexul bisericii, partea stângă este dominată de o statuie a Împăratului Constantin. În partea dreaptă, o ușă masivă de bronz, cu un basorelief înfățișându-L pe Isus răstignit, poartă numele de ”Porta Santa”. Se deschide numai la evenimente speciale.
Întrând în biserică, se remarcă imediat statuile apostolilor. Recunosc că nu am știut niciodată numele tuturor apostolilor. Așa că am avut oarece probleme. Dacă, de exemplu, despre Andreas, Andrei al nostru, mai știam câte ceva, numele lui Simon (altul decât Sfântul Petru), Thadeus, sau Iacobus Minor, îmi erau complet necunoscute. Statuile, atribuite unor discipoli ai lui Bernini mi se par deosebite în bogăția de detalii ale veșmintelor și ale corpurilor. Fiecare statuie, din marmură albă, de cam 3.5 – 4.0 m înălțime, este amplasată în câte o nișă, și încadrată de 4 coloane de marmură de mai multe culori. Statuile flanchează nava centrală de la intrare până la transept. Nu am răbdare să fac fotografii la toate. Nava are niște dimensiuni impresionante. În plus, pe fiecare parte mai sunt alte două nave laterale, iar la cea exterioară se adaugă șirul de capele întâlnit la toate bisericile catolice. Parcurgem nava centrală călcând pe o pardoseală cu motive geometrice, ce atrage privirile, datând din secolul al XIV-lea. La capătul navei ajungem la cripta ce adăpostește mormântul Papei Martin al V-lea. Îmi fac cu greu loc să prind un unghi bun pentru o fotografie. Nu reușesc să-l încadrez bine decât pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel ce păzește mormântul.
Având, încă, în minte baldachinul de la San Pietro, cel care m-a impresionat în mod deosebit și în urmă cu 40 de ani, cel de aici îmi pare cam mic, poate un pic prea modest pentru un baldachin papal. În plus, masa Cinei cea de Taină, după părerea mea, este mult prea mică pentru 13 persoane, și în nici un caz nu seamănă cu cea imortalizată de Leonardo da Vinci. Despre racla cu capetele celor doi mari sfinți nu pot să mă pronunț, cu atât mai mult cu cât toate documentele studiate folosesc expresia „se pare că”.
Transeptul sudic are în capăt o machetă aurită, despre care nu am reușit să aflu detalii, iar pe partea dreaptă se remarcă mormântul Papei Leo al XIII-lea. Transeptul nordic se remarcă prin prezența unei impresionante orgi. La intrarea în acesta îmi trage atenția o statuie ce pare foarte veche, gen ”Madona cu Pruncul”. O tăbliță anexată ne informează că se numește ”Maria Madre della Chiesa”, că datează din secolul al XIV-lea, și a fost donată bisericii de către Papa Francisc.
Absida corului, din spatele baldachinului, pare mult prea mare în raport cu numărul de bănci destinate coriștilor. Probabil, însă, că are o acustică foarte bună. În schimb, picturile și decorațiunile sunt foarte frumoase.
În navele laterale îmi atrag atenția mai multe piese de mobilier, ca niște dulapuri din lemn masiv, de culoare închisă. Primul care îmi iese în cale poartă inscripția ”Pro Germanica Lingua”. Îmi trebuie destul de mult timp să mă lămuresc că este vorba de niște confesionale, destinate spovedaniilor credincioșilor de diferite naționalități.
După unele păreri, „cireașa de pe tort” în vizitarea bazilicii este ceea ce am descris la catedralele britanice drept ”Cloister”, care aici se cheamă ”Chiostro”. O perioadă de timp, după secolul al XIII-lea, între bazilică și zidul cetății a existat o mănăstire ce adăpostea călugării ce slujeau în biserică. Singurul lucru rămas din mănăstire este această curte interioară, înconjurată de o galerie cu coloane, ce asigura accesul călugărilor spre diversele părți ale mănăstirii și spre biserică. Pentru a vizita această zonă se plătește o taxă de intrare de 5 euro de persoană. Accesul se face din nava laterală de extremă stângă, în vecinătatea transeptului sudic.
Galeria cu coloane, pe toate laturile ei, este acum un muzeu arheologic, ce reunește fragmente din decorațiunile bazilicii din diverse etape istorice. Sunt aici statui sau părți de statui, basoreliefuri, lespezi funerare, resturi de coloane, și tot felul de alte piese de marmură, toate cu patina timpului.
Mie îmi atrage atenția un altar închinat Mariei Magdalena, executat în 1297, la ordinul Papei Bonifaciu al VIII-lea. Inițial era o structură complexă, pe două nivele, pe un postament cu 6 trepte. Compartimentul inferior, altarul propriu-zis, se pare că păstra moaștele sfintei. Altarul a fost demontat în timpul lucrărilor de reabilitare de la jumătatea secolului al XVII-lea, și majoritatea pieselor s-au pierdut. Ceea ce vedem noi acum este o reconstrucție firavă a părții superioare a altarului, din piesele care au mai fost găsite. Pentru a completa decorul, între coloanele altarului a fost plasat un tron de marmură din perioada romană, folosit până în Evul Mediu la ceremoniile de înscăunare a papilor.
Dar ce este cel mai apreciat detaliu la acest „chiostro” este constituit de forma și amplasamentul coloanelor ce mărginesc galeria. Curtea, de formă pătrată, aproximez la circa 30 x 30 m, are pe fiecare latură a galeriei câte 5 bolți principale. Fiecare din acestea are câte 6 perechi de coloane, inclusiv la capete. Sunt 4 forme de coloane, dispuse aleatoriu în interiorul uneia dintre bolți, sau pe o latură a curții. Totuși, în ansamblul bazilicii, mie mi-au plăcut mai mult statuile apostolilor.
În bazilică, mai pot fi vizitate ”Tezaurul” și ”Șantierul arheologic”. Noi nu avem noroc. Din cine știe ce motive, sunt închise. Și accesul la acestea trebuie plătit, dacă îmi aduc bine aminte, 8 euro de persoană.
Plecând de la bazilică, după ce găsim și admirăm obeliscul lui Tuthmosis al III-lea, aruncăm o privire și către ”Baptisteriu”. Încă din interiorul bazilicii fusesem atenționați că, pentru moment, nu poate fi vizitat, fiind o slujbă în desfășurare. Ce este interesant la acest obiectiv este forma sa octogonală. Construcția este datorată Papei Sixtus al III-lea, care o inaugurează în anul 440. Legenda spune că amplasamentul, în afara bazilicii, a fost ales pe locul unde a fost botezat Împăratul Constantin I-ul.
Părăsind Piazza di San Giovanni in Laterano, remarc o construcție interesantă: un fragment de construcție ce pare veche, după alură un fragment de apeduct roman, încadrat între două clădiri relativ moderne. Am mai întâlnit o situație identică în urmă câțiva ani în Rethimno – Creta. Și atunci, ca și acum, m-am întrebat cum s-a reușit execuția unui asemenea ansamblu, având în vedere că partea antică este deasupra construcțiilor noi.
Pentru a încheia capitolul ”Roma catolică” ar trebui să mai prezint Santa Maria Maggiore, San Pietro și încă câteva alte obiective. Pentru că deja m-am lungit prea mult, cu permisiunea cititorilor, las asta pentru un episod ulterior.
Trimis de msnd in 29.05.17 12:15:44
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: Roma, în urmă cu 40 de ani
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (msnd); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@msnd:
Pus la colectia de favorite pentru vizita de la toamna. Abia astept sa ajungem si noi si... sa nu stim ce sa alegem mai intai.
Felicitari pentru articol!
@Dan&Ema:
Mulțumesc mult pentru aprecieri. Sper ca, până plecați, să mai reușesc să public câteva articole, astfel ca să complic și mai mult alegerea celor de vizitat.
Noi ne-am propus, în medie, cam 3 obiective pe zi. Și am cam alergat, nu glumă. Încă nu îmi dau seama dacă am atins cele mai importante obiective, sau nu, dar știu că mai sunt nenumărate altele care merită văzute.
Vă urez succes în stabilirea unui program. În caz de nevoie, poate pot fi de ajutor.
O seară excelentă.
Împreună cu continuările sale, articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@msnd:
Am sa indraznesc la nevoie. Noi avem tur ghidat si vreau sa aflu intai daca e predefinit. Apoi vad ce prindem cu ghid si daca mai e timp de ceva solo... Multumesc. Calatorii si articole faine!
@webmaster: Mulțumesc mult. Aprecierea aceasta mă obligă.
@msnd: Felicitări pentru acest prim articol dintr-o serie Roma pe care mi-o doresc cât mai lungă!
Bocca della Verita: nici noi n-am reușit să ne apropiem din cauza îmbulzelii, și adevărul e că nu prea am regretat: e o chestie mult prea comercială (dar câte nu sunt așa în Roma?!!)
Ca și voi, am preferat să vizităm Santa Maria in Cosmedin. În completarea descrierii tale: stilul care te-a impresionat la această biserică, și care se regăsește și la San Giovanni in Laterano, Santa Maria in Trastevere sau Santa Maria Maggiore, se numește cosmatesque sau cosmatesc, după numele familiei de meșteri în piatră Cosmati (sec. XII-XII), cea care a introdus în Italia, mai exact la Roma, combinația de mozaic cu marmură albă (cu incrustații din porfir roșu și verde) preluată din coloane romane. Nu numai podelele au fost astfel create, ci și tronuri episcopale, amvoane, baptistere etc., ornamentate cu brâuri din mozaic colorat care nu pot să nu atragă atenția. Pe mine m-au cucerit!
Cum ati impartit subiectele, ati tras la sorti?
Ati picat pe subiect, a iesit un articol foarte interesant, complet, din seria celor care citite... te fac sa crezi ca ai fost acolo si tu.
@Carmen Ion:
Sărut mâna și mulțumesc de aprecieri. Nu știu cât va ieși de lungă această serie, dar sper să fie utilă celor interesați.
Totodată, mulțumesc pentru completare
Întâlnisem și eu termenul respectiv în ghidurile bisericilor în cauză, dar m-am ferit să-l folosesc, deoarece mi s-a părut cam complicat, și nu îi știam explicația. În moile condiții, nu voi mai avea rețineri.
Vă doresc o zi excelentă!
@marius gaudi:
În principiu, s-a mers pe procedeul „care-i mai repede de mână”. Dar procesul nu s-a încheiat încă, iar negocierile decurg destul de greu.
Mulțumesc pentru aprecieri și sper că și articolele următoare vor fi cât de cât utile.
@msnd:
Ca de obicei, articole foarte bine intocmite si pe intelesul tuturor. Numai bune de ghid. Am in plan o Roma mititica asa ca va iau articolele drept ideale ghiduri.
Cat despre negocieri, mult succes, pe langa faptul ca sunteti doi oameni cu o cultura frumoasa, sunteti si haiosi.
Vacante frumoase in continuare!
@msnd: Noroc cu partea a doua ca asa am constatat ca nu citisem partea I, si ce pierdeam, o lectura foarte interesanta, si insotita de o multime de informatii si de poze deosebite. Felicitari, votat cu mare placere, trec la partea a II-a.
@elviramvio:
Sărut mâna, și mulțumesc pentru cuvintele frumoase!
Sper ca ceea ce am scris, și vom scrie în continuare, să fie de folos. Vă urăm să aveți plimbări plăcute prin Roma.
@mishu:
Mă bucur dacă v-a plăcut. Încerc să vin cât de curând cu urmările.
Vă doresc o zi excelentă!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 Roma altfel — scris în 07.02.24 de spirid72 din GALAţI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Frumos la Roma — scris în 25.12.23 de Dida2017 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Roma! Cetatea eternă! (2) — scris în 12.03.24 de Mitica49 din BRăILA - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Roma! Cetatea eternă! — scris în 05.03.24 de Mitica49 din BRăILA - RECOMANDĂ
- Oct.2022 La pas prin Roma cea romantică, de-o parte şi de cealaltă a Tibrului, până la punctul final Musei Vaticani — scris în 28.08.23 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Din nou la Roma, o metropolă absolut încântătoare — scris în 30.07.23 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Tur pietonal prin Roma cu ghid — scris în 27.09.22 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ