Roma istorica

TIPĂREȘTE

In speranta ca nu va fi singura mea vizita, am decis sa incep prietenia mea cu acest oras, vazand macar o farama din partea sa istorica.

Am inceput intoarcerea in timpurile Romei antice cu Domus Aurea – Casa de Aur a lui Nero. Este situata la 400 m. Est de Coloseum in Gradina Colle Oppio. In perioada sa de glorie se intindea pe 5o ha. intre colinele Palatin si Esquilin. Multa lume a auzit de imparatul Nero si cam toti stiu cat de nebun a fost. Ei bine, aceasta a fost casa lui: o imensa resedinta.

Numele palatului a fost dat de decoratiunile si sculpturile aurite care o inobilau. Din toata maretia de acum aproape doua mii de ani, putin a mai ramas. Multi pereti s-au prabusit, frescele abia restaurate, au fost distruse de inundatiile care au invadat casa si destul de putin din maretia Casei de Aur am mai putut admira si eu.

Au fost descoperite multe planuri ale constructiei, din care reiese ca au existat cam trei sute de camere, multe bai de tot felul, plus toate anexele necesare. Unele bai, piscine acoperite le-am spune noi astazi, multe cu ape sulfuroase aveau tavanul din fildes perforat, din care picura ulei parfumat si cadeau petale de flori.

In fata intrarii in casa, vizibila de la marginea gradinilor, era o statuie imensa a Imparatului Nero. Statuia se spune ca avea peste 35m. inaltime (mai mare decat un bloc cu 10 etaje) era din bronz si fusese ridicata plecand de la ideea Colosului din Rodos, ce fusese realizat cu trei sute de ani inainte. Casa este din caramida si beton. Unele zone erau placate cu marmura, altele cu cu mozaicuri sau sidef si altele aveau pereti tencuitii si pictati. Totul emana un lux nemaintalnit pana atunci. Tavane se deschideau sau se inchideau dupa dorinata stapanului iar un sistem complicat de canalizare, asigura apa pentru bai si pentru “ bazinele placerilor “. Decoratiunile interioare erau aurite si totul era “ mega”... ca si nebunia stapanului.

Dupa moartea Imparatului Nero, a fost devastata si abandonata. Peste ea, Imparatul Traian a construit vestitele sale terme.

Am plecat mai departe spre locul unde Nero isi construise un mare lac artificial si unde urmasul sau, Imparatul Vespasian a construit marele amfiteatru, care o mie de ani mai tarziu a primit numele Colosseum.

Colosseum

Cand am ajuns la el, tot ce imi venea in minte era ca vad o megalomanie. Scuze pentru jicnire, dar, tot ce se construia era imens, cu scopul de a impresiona, de a domina masele, de a face ce nimeni nu a mai facut pana atunci. Si stiti care este culmea? Ca nimeni nu o facea cu convingerea ca va rezista sute sau mii de ani. Se intampla fregvent, ca ce construia un imparat, sa distruga urmasii lui.

Din lunga sa viata de aproape 2000 de ani, doar vreo 500 a fost “ viu”. Cinci sute de ani de distractie; de ” paine si circ’, de sclavie ucigatoare, de spectacole grandioase si de condamnari la moarte. Totul pentru distractia imparatilor si a oamenilor de rand deopotriva.

Aveam biletul cumparat on-line, asa ca am scapt de statul la rand si am intrat in marele amfiteatru. Pentru inceput, mi-am ales un loc si m-am asezat pe o banca de piatra din arena, de unde l-am privit indelung. Ma coplesea marimea lui.

Spuneam ceva mai devreme de statuia imensa a lui Nero, care se vedea undeva in apropiere. La inceput, statuia nu a fost distrusa. Doar capul sau (a lui Nereo) a fost inlocuit cu capul zeului Soare – Helios. Cand in sec X, acea statuie “ colosala “a fost distrusa pentru a se folosi bronzul din care era facuta, atunci amfiteatrul a primit, numele de Colosseum.

La inaugurare amfiteatrul avea trei etaje, iar arena centrala era doar la nivelul solului. La putin timp dupa aceea, a mai fost ridicat un etaj din lemn, pentru a putea primii spectatori si din randul celor mai saraci si s-a realizat hypogeul, labirintul de spaţii subterane folosite ca adapost pentru animalele, gladiatori si recuzita pentru spectacolele grandioase...

Nu voi mai aminti si eu dimensiunile impresionante ale amfiteatrului. Dar va voi spune ce au in comun Domus Aurea si acest amfiteatru: acelasi arhitect.

Ma uitam la miile de blocuri din piatra care stau si acum in picioare dupa doua mii de ani, si incercam sa imi imaginez cum a fost proiectat. Cum a putut un om (sau echipa condusa de el) sa calculeze cu pana pe papirus, dimensiuni si cantitati de materiale, unghiuri si linii, distante intre arce si adancimi de fundatii...? Si toate astea fara calculator, fara instrumente de masura performante: cu sfoara, linia si echerul. Cand insusi pergamentul era greu de obtinut si oricum nu existau cantitati “ industriale”... cum a putut acel arhitect sa faca atat de multe calcule exacte si corecte, incat amfiteatrul sa stea zi astazi in picioare?

Doar o minte de exceptie a fost capabila sa realizeze acest amfiteatru (restul au fost copii ale originalului). Sa realizezi o arena in care sa incapa peste 50.000 de mii de oameni, in care fiecare sa isi stie locul, sa stie pe care din cele 8o de porti sa intre si sa iasa de urgenta... sa iei in calcul greutatea lor adaugata bancilor si decorurilor cu care se realizau spectacolele... Mi se pare de-a dreptul fantastic. Se spune ca cei 50.000 de spectatori puteau parasi arena in doar cateva minute in caz de urgenta. Nu stiu cum a reusit cineva sa calculeze acest timp si ma intreb daca a mai luat in calcul si panica inerenta care creaza haos in caz de “ urgenta”.

Multe intrebari ma framantau privind inca o mega constructie a Romei antice.

Apoi gandul mi-a zburat la alte lucruri. Minute intregi cred ca am stat nemiscata, privind cand arena, cand hypogeul, asa cum se vede el acum ” ca un imens schelet “ lasat la vedere, urat, negru si napadit de mucegai si muschi. Cred ca imi crestea tensiunea, gandu-ma la viata mizera pe care o duceau gladiatorii in acele subterane neluminate natural, in care oameni si animale, traiau de la o zi la alta si de la un spectacol la altul in mizerie, frig si teroare. Oare cate mii de suflete s-au stins in acea arena? Oare cate sute de mii de spectatori s-au bucurat cu o placere sadica la vederea sangelui si a oamenilor sfasiati de animalele salbatice? Oare cati gladiatori nu si-au dorit sa fi murit, inainte de a pasi pentru prima oara in arena, pentru a nu fi injositi in asa hal? Am coborat printre ruinele hypogeului. Priveam lung fiecare zid si imi imaginam nebunia de acum doua mii de ani ce stapanea locul.

La un moment dat, m-am oprit din aceasta visare. Timpul trecea si eu mai aveam atatea de vazut.

Am iesit din Colosseum, coplesita de maretia lui, desi trebuie sa recunosc ca in comparatie cu cel din El Jem (Tunisia) al doilea ca marime dupa cel de la Roma, pe care am avut fericirea sa il vad, acesta este mult, mult mai jalnic acum. Si totusi este una din cele 7 Minuni ale Lumii Moderne, pentru ce a fost; nu pentru ruinele de azi.

Am plecat de la amfiteatru, hotarata sa imi salut dacii de pe Arcul lui Constantin.

Am ajuns la Arcul lui Constantin aflat foarte aproape de Colosseum. A fost inaltat pentru a comemora marea victorie a Imparatului Constantin asupra rivalului sau sau Maxentius si este amplast pe vechiul drum pe care se desfasurau procesiunile triumfale ce incheiau marile razboaie de cucerire. Pe toate fetele lui, de jos pana sus, este imbracat in basoreliefuri si statui impozante.

Cand a fost ridicat acest arc trecusera mai bine de doua sute de ani, de cand romanii cucerisera Dacia. Dar Imparatul Constantin a crezut de cuviinta sa aduca aminte poporului, una din marile cucerii cu care imperiul se mandrea: cucerirea Daciei. Astfel, de pe alte monumente din vremea Imparatului Traian, au fost mutate patru mari basoreliefuri care infatiseaza scene din razboaiele daco – romane. Chipul lui Traian a fost inlocuit cu cel al lui Constantin, dar dacii au ramas. Se vede treaba, ca romanii de rand nu stiau deloc istorie.

Arcul are 8 mari statui: cate patru pe ambele parti. Toate ii reprezinta pe daci. Patru sunt tarabostes (daci nobili - cei cu caciuli) si patru sunt comati (tarani - cei cu capul descoperit). Dacii nu sunt reprezentati ca si prizonieri de razboi sau ca scalvi. Nu au mainile legate la spate cu lanturi (asa cum sunt toti ceilati invinsi) si nici lanturi la picioare. Nu stau ingenunchiati si nimic din atitudinea lor nu m-a dus cu gandul la sclavie. Sunt drepti, in picioare si au mai degraba o atitudine filozofica... Mie un lucru imi este foarte clar; desi Dacia a fost cucerita, dacii au impus respect.

Circul Maximus a fost cel mai mare hipodrom din antichitate, capacitatea lui depasind cu mult pe cea a amfiteatrului. Se estimeaza ca 200.000 de oameni incapeau in tribune. Asta pe mine ma ameteste: cum sa aduni ataia oameni la un loc? Asta inseamna un acces bine organizat si usor, o rezistenta f. mare a structurii, o vizibilitate buna pentru toti si multe alte probleme de organizare bine puse la punct. Cum tribunele erau in mare parte din lemn, doua mari incendii l-au distrus inainte ca Imparatul Traian sa il refaca din piatra cu tribune pe trei etaje. Existau patru echipe care participau la intreceri, imbracate in culori diferite; rosie, alba, verde si albastra reprezentand vara, iarna, primavara si toamna. Suporterii fiecarei echipe se imbracau si ei in culoarea favoritilor. Castigatorul era desemnat dupa cele sapte ture de stadion facute. Vorbim desigur despre cursele carelor trase de cai. Conducatorii de care erau de multe ori sclavi, (care isi reprezentau stapanii) pentru ca accidentele erau dese si de cele mai multe ori mortale. Au existat si cazuri in care scalvii respectivi au fost eliberati dupa ce au castigat multe curse. Am auzit o poveste potrivit careia cel mai vestit conducator de car (cetatean liber) a castigat in timpul activitatii sale de peste 25 de ani, peste 1500 de curse si pste 35 mil. de sesterti; o suma fabuloasa care il situeaza si acum pe primul loc la categoria cel mai bine platit sportiv din toate timpurile. (un soldat din legiune primea cca. 1000 de sesterti / an).

Din anul 500 i. e. n... si pana in 550 e. n... cand a avut loc ultima cursa, acest stadion, a adus faima, bani si onururi concurentilor si bani sau ruinare la pariuri, spectatorilor.

Pentru ca sunt multe de povestit si impresiile mele au fost pe masura, ma opresc pentru moment.

--

continuare aici

---

VIZUALIZĂRI: 3720 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI