Pe luciul apei, în Veneția

TIPĂREȘTE

Amfostacolo, am fost la Veneția în mai mute rânduri, dar în luna lui Florar cu un an în urmă, după ce am vizitat-o timp de trei zile, a patra am rezervat-o insulelor.

Orașul în sine este alcătuit din mai multe de insule și insulițe plane, o parte din ele susținute pe milioane de stâlpi de stejar, bine fixați în sedimentul Adriaticii. Numărul acestor insule variază funcție de anumiți factori geo-climatici și se crede că ar fi în jur de 120 astfel de ”ridicături” la aprox. 1m deasupra apei.

Am avut de două ori ocazia să văd o parte din oraș în perioada fluxului. Spun -o parte- pentru că zona Pieții San Marco este cea mai joasă și vezi cu ochii, cum nivelul apei crește. Mulțimea se retrage și încet, încet apa câștigă teren... la propriu!

Atunci se instalează punți alcătuite din tronsoane pentru pietoni, tronsoane întâlnite de noi cu o seară înainte (în noiembrie 2013), așezate frumos în poziție de așteptare și chiar ne întrebam ce-or mai fi și astea!

A doua zi, am luat la picior străduțele spre San Marco, când la un moment dat, ne-am trezit cu apa la picioare, care înainta, împingând lumea înapoi. Atunci am înțeles rostul a niște trotuare mai înalte pe marginea acestor străduțe. Tocmai pentru a te refugia, cât timp apa e încă mică. După care și acestea sunt inundate.

Și tot atunci am priceput ce erau de fapt, tronsoanele întâlnite cu o seară înainte. Noaptea le amenajase drept punți pentru trecători. Am înaintat pe ele, până am ajuns în Piazza San Marco. Spectacolul a fost total. Pentru prima oară, atunci, am văzut piața inundată. Apa intrase peste tot, inclusiv în Biserica San Marco.

Nu toate insulele ce alcătuiesc Veneția, sunt locuite, dar o plimbare măcar spre și printre ele, săgetând marea, merită făcută. Cele mai îndepărtate, dincolo de insula Torcello, aparțin în exclusivitate naturii. Acolo este raiul plantelor și a animalelor de baltă.

Mare parte din insule sunt ”profilate” pe, hai să le spunem ”Branduri”: Insula Lido etalează vestitele plaje și cazinouri, Insula Murano sclipește la culoarea sticlei produsă în vetreriile sale, Insula San Michele este păzită strașnic de Doamna cu coasa, Insula Burano meșterește frumoasele dantele și nu în ultimul rând Insula Torcello cu frumoasele mozaicuri bizantine din Santa Maria Assunta.

Pentru o vizită în insule se cumpără bilete de la orice agenție din apropierea stațiilor de vaporetto, bilete cu care te poți deplasa în orice direcție. Oferta este variată, prețurile nu foarte mari, cifre pe care nu le rețin și cu care, niciodată nu mi-am încărcat memoria. Soluția cea mai practică este un abonament pe mai multe zile, care poate cuprinde atât orașul cât și insulele sale. Acestea se pot lua selectiv, adică numai pentru oraș, numai pentru insule sau pentru ambele, adică toate traseele.

Traseul nr. 1 este cel care străbate Canal Grande cu opriri la fiecare stație. Acesta este mai benefic și cel mai uzitat, pentru că nu ”aleargă” și poți admira palatele în toată splendoarea lor. Noi am străbătut canalul în sus și-n jos pentru a nu pierde niciunul din aceste palate. Dar despre acestea voi face un rev. separat.

Traseul nr. 82 (probabil rămas de zeci de ani cu numărul ăsta) i se spune diretto și parcurge Canalul fără nicio oprire de la Piazzale Roma la San Marco și mai departe în Insula Lido. Cu acest traseu am circulat într-o altă excursie, în 2013, când am văzut Lido, stațiunea întinsă pe o limbă de pământ, cu multe clădiri Art Nouveau. O recomand celor amatori de plajă.

Traseul nr. 12 cu plecare de la Fondamente Nuovo, aflat în estul Veneției, trece pe lângă Insula San Michele-cimitirul orașului-și parcurge drumul ”fără pulbere”, precum o autostradă, în direcția Murano, Burano, cu finiș la Torcello. Special pentru Santa Maria Assunta am ajuns la Torcello. Doi pereți interiori ai bisericii, sclipesc de încărcătura mozaicurilor bizantine, cele mai frumoase din Italia, după cele de la Ravenna.

Traseele nr. 41 și 42 parcurg Veneția în sensul acelor de ceasornic, o rută circulară, cu diverse stații, dar obligatoriu Gara și Piața San Marco. Acest traseu merită făcut, pentru că ajunge până în capătul de est al insulei, la San Pietro di Castello, în zona Arsenalului.

Mai există Feribotul, sau traghetti care operează traversări ale canalului între diverse stații. Trebuie menționat că acest Canal Grande, care străbate Veneția precum un S întors, pe un parcurs de peste 4km, nu poate fi traversat decât pe trei poduri. De fapt patru, ultimul fiind de dată mai recentă, terminat în 2008, numit al Constituției, sau Calatrava. Celelalte trei, sunt Ponte Santa Lucia, Ponte Rialto și Ponte dell Accademia.

Taxiul de apă, sau motoscafo. Acesta sosește la comandă telefonică. Nu-mi pot imagina prețul!

Și nu în ultimul rând, celebrele Gondole. Acestea sunt un simbol al orașului, prezența lor a fost semnalată încă din sec. al XI-lea. Toate sunt lucrate manual, toate confecționate din 280 bucăți separate de lemn, toate asimetrice, toate sunt vopsite în negru, toate au o prora în formă de furcă cu șase lamele, iar gondolierii, toți poartă obligatoriu tricoul în dungi. Plimbarea cu o gondolă costa în mai 2017, în jur de 100 euro/1 oră, mers și pe canale. Dacă plătești în plus, acesta îți cântă și o canzzonetta.

Am preferat totuși plimbarea pe jos și trecerea canalelor pe superbele podețe, care sunt în număr de aprox. 600. Iar canalele, în număr de 160.

După cum spusei, am luat traseul 12 de la Fondamente Nuovo, pentru Murano, Burano și Torcello.

Mulțumesc! Ne vom întâlni la Murano, apoi Burano și de ce nu, la Santa Maria Assunta-Torcello.

---

VIZUALIZĂRI: 2141 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI