Scoția - a doua zi

TIPĂREȘTE

După un îndelung popas la Scone Palace - locul de încoronare a regilor scoțieni ne-am continuat periplul spre nordul extrem al țării pe ruta Perth - Aviemore - Inverness.

În Perth, orășelul situat aproape de Scone, pe malul celălalt al râului Tay, n-am zăbovit. Am văzut doar din autocar frumoasa arhitectură a orașului vechi, podurile de peste râu, precum și Kirk St. John. Biserica - poate cea mai importantă clădire din punct de vedere istoric și arhitectural din Perth - are un turn înalt care străpunge cerul cu ascuțimea lui. Ghidul ne-a povestit că biserica originală (datând din sec. XII) nu mai există. Cea pe care o vedem astăzi a fost construită în a doua jumătate a sec. XV. Ne-a mai spus că sfântul lăcaș încă mai păstrează un prețios candelabru din alamă (importat din Țările de Jos) care decorează interiorul încă de la începuturi. De asemenea, biserica posedă o remarcabilă colecție de clopote medievale, cea mai mare care a supraviețuit în Marea Britanie. Poate că ar fi meritat să oprim un moment la acest sfânt lăcaș monumental, dar ne aștepta un drum de două ore până la Inverness și de acolo alte drumuri spre alte frumuseți și peripeții.

Nici în Inverness - centrul administrativ al Highlands, cel mai nordic oraș din Marea Britanie - nu am rămas prea mult. O oră a fost suficient pentru a vizita St. Andrew Cathedral și a admira de la distanță Inverness Castle, impunătorul castel de pe malul râului Ness înălțat în 1835 pe locul unei construcții medievale, astăzi o clădire administrativă care nu se vizitează.

Piatra de temelie a St. Andrew Cathedral - catedrala cea mai nordică din Marea Britanie - a fost pusă de Arhiepiscopul de Canterbury în 1866, iar construcția a fost finalizată după numai trei ani. Se spune că proiectul inițial prevedea două turnuri foarte înalte, dar lipsa fondurilor a impus modificări în acest sens. Dacă veți ajunge acolo veți fi impresionați de zidurile groase din cărămidă roșie, de turnurile robuste, pătratice, dar mai ales de ferestrele gotice și de decorațiunile delicate ale intrării principale. Interiorul este impunător, cu masive coloane din granit, cu vitralii la ferestre și cu foarte frumoase sculpturi în lemn și în marmură.

De la Inverness, după o jumătate de oră de drum plăcut, în mare parte pe malul lacului, am făcut cel mai frumos, cel mai așteptat și cel mai îndelung popas al zilei.

Loch Ness

În salba de lacuri unite de Canalul Caledonian, Loch Ness este cel mai cunoscut și cel mai mediatizat. Foarte lung (37 km) și foarte îngust (1,6 km), lacul adânc de 230 m are faima de a găzdui un animal de apă pe care de fapt nimeni nu l-a văzut. Localnicii au țesut legende în jurul acestei misterioase creaturi, ziarele au trimis reporteri la fața locului, universitățile au organizat expediții și au studiat adâncurile Loch Ness în mai multe rânduri, ba chiar i s-a organizat lui Nessie, monstrul din Loch Ness, un centru oficial de expoziții. Loch Ness Center & Exibition atrage pe curioși indiferent de vârstă.

Convinsă că monstrul nu există, nu m-am arătat interesată de filmul documentar cu care organizatorii încearcă să-i încânte pe turiști, în schimb am privit cu interes echipamentele scafandrilor, o barcă veche și chiar un mic submarin care au servit operațiunilor de explorare a adâncurilor. Trebuie să spun că zona din jurul centrului de cercetare - un muzeu în aer liber - este foarte îngrijită, verde și cu multe plante înflorite. N-aș fi amintit și acest amănunt dacă nu mi-ar fi atras atenția ciulinul - Thistle - planta spinoasă atât de detestată la noi, dar care acolo crește în rând cu cele mai frumoase flori. Abia atunci, acolo, am aflat că Thistle este emblema florală a Scoției. Ciulinul a fost ridicat la rangul de emblemă națională încă din timpul domniei lui Alexandru III (1249-1286), iar mai târziu (1470) a fost imprimat pe monedele emise de James III. Când am încercat să aflu mai multe, am descoperit că ciulinul a devenit simbol pentru ordine cavalerești scoțiene, pentru cluburi de fotbal și chiar pentru unele servicii de poliție. Se spune că în timpul unei invazii norvegiene, furișându-se noaptea în tabăra scoțienilor, o iscoadă desculță a călcat pe un ciulin. Strigătul său de durere i-a alertat pe scoțienii care au întâmpinat pe invadatori după cuviință. De aici adorația lor pentru ciulin.

În orășelul Drumnadrochit, acolo unde se află și Loch Ness Center & Exibition există și un hotel cu restaurant și cafenea, precum și câteva puncte de vânzare suveniruri. Bineînțeles, nici aici nu lipsesc kilt-urile, tartanul, cănile decorate cu ciulini și tot felul de mărunțișuri care - cumpărate și aduse acasă - ne vor aminti că am fost și noi acolo.

Toată lumea spune (și ghidul nostru chiar cu asta a început) că monstrul Nessie nu există, dar că această creatură imaginară este o invenție numai și numai pentru a face mai atractivă o zonă cu un peisaj destul de monoton, în care - în afară de întinderea lacului - nu prea ai ce vedea. Ca toată lumea, și noi am încercat zădarnic să-l descoperim pe Nessie. Ne-am cățărat pe parapet, am fotografiat luciul apei din mai multe unghiuri doar-doar o apărea vreo umbră care să ne facă să credem că l-am văzut. Nu l-am văzut, în schimb am văzut și mi-a plăcut Urquhart Castle - acum numai o ruină minunat încadrată de peisaj. De sus, din șosea, se fac cele mai frumoase poze.

Urquhart Castle

Urquhart Castle se află lângă Loch Ness, la 21 km de orașul Inverness și la 2 km de Drumnadrochit. Automobiliștii se pot bucura de drumuri bune și nu prea aglomerate.

Cei care fac o plimbare printre ruinele castelului sunt îndrumați de indicatoare care dau informații asupra clădirilor rămase sau asupra a ceea ce a fost cândva acolo. Totul în jur este verde, cu iarbă curată și un aer îmbătător. În luna august, atunci când am fost noi acolo, într-o zi frumoasă, plimbarea printre ruinele de la malul lacului a fost o încântare.

Înălțat în sec. XIII pe locul unei fortificații medievale timpurii, Urquhart Castle a avut un rol important în războaiele de independență ale Scoției. A fost și castel regal, a trebuit să facă față unor atacuri, a fost întărit, dar în cele din urmă distrus parțial (în 1692) pentru a nu pica în mâinile iacobiților. Abandonat, castelul s-a ruinat și mai mult. În sec. XX, ajuns în grija statului, a fost amenajat și deschis publicului. Urquhart Castle este în prezent unul dintre cele mai vizitate castele din Scoția. Cei care ajung acolo vor trece podul peste șanțul de apărare (acum secat), vor intra pe poarta mărginită de rămășițele a două turnuri rotunde și vor urma traseul printre ruine în cele două incinte principale ale castelului. Turnul cel mare - și el ruinat - acum cea mai înaltă parte a castelului, atrage cel mai mult. Pătratic (12 x 11 m), turnul cu pereții groși de 3 m are mai multe etaje. Cine dorește poate urca în turn pentru o încântătoare priveliște a împrejurimilor. Accesul se face prin scara circulară construită în peretele turnului. Încă mai pot fi văzute rămășițe ale crenelurilor și gurile de tragere care străpung pereții încăperilor superioare.

În final…

Se spune că dacă ai fost în Highlands și nu ai ajuns la Loch Ness și la Urquhart Castle e ca și cum nici n-ai fi fost acolo. Noi am fost. Lacul mi-a plăcut în măsura în care îmi place orice lac, fără însă a pica în extaz. Pentru că îmi plac vestigiile istorice - ruinate sau nu - Urquhart Castle a fost pentru mine ceva deosebit. Aș îndrăzni să sugerez celor care merg în Scoția să nu se mulțumească doar cu marile orașe, ci să încerce să ajungă și în ținuturile nordice, mai îndepărtate, mai sălbatice, dar atât de frumoase și de liniștitoare! Poate cu o mașină închiriată, fără grija programului de grup, vizita pe îndelete va fi și mai plăcută.

---

VIZUALIZĂRI: 1678 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI