GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Sardinia - o promisiune îndeplinită
Încă din 2017 ne propusesem ca anul acesta să vizităm Sardinia şi eventual Corsica, singurele insule din bazinul mediteranean pe care nu le văzusem. Cu vreo două săptămâni înainte de Paşte soţul meu m-a întrebat dacă am luat bilete la vreo excursie? I-am răspuns automat că da deşi nu luasem. Ştiind că mă va întreba traseul, am fugit la calculator şi am deschis o ofertă oarecare. I-a părut rău că în Corsica nu vom vizita Ajaccio, oraşul în care s-a născut Napoleon Bonaparte. Au trecut mai multe luni, eu am făcut două excursii în ţară şi spre toamnă mi-au căzut ochii pe o excursie în Sardinia în luna octombrie. Dacă în ţară am avut curajul să merg singură în Maramureş într-un grup de oameni necunoscuţi, în străinătate mi-am zis că e mai sigur să merg cu cineva. Am convins să meargă o fostă colegă de serviciu minoră, adică ceva peste 70. Am fost foarte determinată să fac această excursie pentru că promisesem.
Datele excursiei
Am făcut excursia între 3-10 octombrie, perioadă în care în Sardinia temperatura ziua ajunge la 25 grade. În privinţa bagajului, încă de anii trecuţi ne impuseserăm să cărăm cu noi cât mai puţine lucruri. De data asta neputând ridica greutăţi mari, am renunţat la cel mai mic troler care cântărea 2.5 kg şi l-am înlocuit cu o geantă de voiaj de fâş de 400 gr şi dimensiuni agreate de compania de aviaţie. Cu îmbrăcăminte, încălţăminte, medicamente, cosmetice, inventariate la strictul necesar am ajuns la 3.5 kg. Jacheta şi un pullover gros le-am luat pe mine. Am zburat cu Wizz Air fără escală
Ca să nu mă mai repet în viitor, câteva observaţii şi generalităţi despre Sardinia
Cu o suprafaţă de 24000 kmp şi o populaţie de 1.6 mil. locuitori, Sardinia este a doua mare insulă din Mediterana, după Sicilia. În Sardinia densitatea populaţiei este una din cele mai mici din Italia 67 loc/ kmp faţă de 202 media ţării, fiind una din cauzele păstrării habitatului natural. Este o regiune autonomă a Italiei condusă de un preşedinte ales, un consiliu şi o Giuntă Regională (parlament). Chiar dacă limba oficială este italiana, sarda este cea mai vorbită. Sarzii nu sunt italieni. Limba sardă este o limbă romanică care îşi are rădăcinile în etruscă, feniciană şi a altor popoare care au locuit vremelnic în insulă atrase de terenurile fertile şi de minele de aur şi argint. Primele semne de locuire datează de 150000 de ani. Civilizaţia nuraghică de pe urma căreia au rămas 7000 de nuraghi (am văzut câteva construcţii iar pe cea mai mare am vizitat-o) a durat din paleolitic până la cucerirea insulei de către romani. Sardinia a devenit apoi provincie bizantină, a trecut sub autoritatea regelui aragonez în sec. XIV, până ce în 1720 a devenit un regat independent sub casa de Savoia. În 1860 Sardinia s-a unificat cu regatul Italiei.
Economia Sardiniei se bazează în ultimul timp pe turism dar activităţile principale care se menţin şi astăzi sunt agricultura şi păstoritul. Din 50000 imigranţi recensaţi în 2016,14000 sunt români. În ultimii câţiva zeci de ani s-au dezvoltat industria, comerţul şi tehnologia informatică şi s-a menţinut la cote înalte producţia de vinuri. Sardinia este singura regiune a Italiei care nu are nicio autostradă dar drumurile sunt bune, cele principale având patru benzi. Până cu 20-30 de ani în urmă, în insulă clanurile făceau legea. Sardinezii sunt un popor mândru care a rezistat cuceritorilor şi s-a opus din răsputeri invaziei de cultură importată. Picturile de pe zidurile caselor din Orgosolo ilustrază cel mai bine aceste idealuri. Sardinezii duc o viaţă patriarhală, ceeace explică locul doi mondial în prvinţa centenarilor (după Okinava), în mai multe sate trăind locuitori de 110-115 ani. Traiul în mijlocul naturii, izolat de lumea civilizată, clima, dieta mediteraniană au favorizat această longevitate. Vizitând o săptămână Sardinia pot spune că e altfel, altfel şi faţă de Sicilia în care în ultimii douăzeci de ani s-a investit foarte mult.
Reviewuri despre Sardinia scrise pe Afa
Pe AFA s-au scris 22 reviewuri despre Sardinia, ultimele două în luna decembrie de Costi. Atât în ceeace a povestit el în două episoade, cât şi în reviewurile scrise de ceilalţi, nu am recunoscut decât puţine localităţi sau obiective din traseul excursiei pe care am făcut-o eu. Alghero, Costa Smeralda, Baia Sardinia, Nuraghe, fugitiv Grotele Neptun şi cam atât. Mi-am explicat că majoritatea userilor au aterizat în capitala insulei Cagliari şi chiar în Alghero de unde au închiriat o maşină cu care şi-au făcut programul pregătit de acasă. Noi am avut un traseu prestabilit dar nu l-am regretat.
În mare, programul excursiei
Grupul nostru a aterizat în Alghero, am fost cazaţi în apropierea oraşului în hotelul Porto Conte de unde am făcut atât excursiile prevăzute în program cât şi cele opţionale. Am vizitat Costa Smeralda cu oraşul exclusivist Porto Cervo, localitatea în care milionarii îşi cheltuiesc banii în magazine de firmă şi restaurante de lux; ne-am oprit în celebra Baia Sardinia o mică staţiune construită în jurul unui golf cu nisip alb; am luat un ferry şi am ajuns la celebrele grote ale lui Neptun ; am trecut pe lângă farul cocoţat pe stâncă la Capul Caccia; am admirat pereţii pictaţi de pe casele din Tinnura şi Orgosolo; am servit un prânz la ferma unor păstori;am vizitat o bazilică din sec. XI, am rămas uluiţi de apusul de soare văzut în parcul natural Porto Conte unde Mediterana face şapte golfuri; am intrat în Nuraghe de San Antine, construcţie megalitică veche de 4000 de ani; am vizitat orăşelul Nuoro în care s-a născut laureata premiului Nobel scriitoarea Grazia Deledda; am traversat cu feribotul în Corsica franceză unde am urcat la cetatea Bonifacio - in general am mers cu autocarul şi bătut cu piciorul partea de nord-vest şi centrul insulei. Userii care au aterizat în Cagliari au explorat mai mult estul şi sudul insulei. Da, erau plaje superbe, chiar la hotel a rămas o parte din grup să se bucure pe plaja privată de soarele domol din octombrie şi apa călduţă a golfului. Cum plaja nu mă mai interesează, am mers în toate excursiile oferite chiar dacă la sfârşit oboseala şi-a pus amprenta pe noi. A fost o excursie frumoasă şi o promisiune îndeplinită.
În episoadele următoare am să încerc să vă descriu ce a fost mai interesant şi merită să fie povestit dar până atunci Sărbători fericite şi un An Nou cu împliniri şi călătorii frumoase!
Trimis de Michi in 14.12.18 19:22:40
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ma bucur ca ati reusit sa vizitati Sardinia si Corsica, asa cum ati promis.
Am fost si eu la sfarsitul lunii aprilie in Sardinia, in nord, la Porto Torres, despre care am scris. Am ajuns in Porto Torres cu ferryboat-ul, pe traseul Roma Barcelona cu escala la Porto Torres.
Am inchiriat o masina si am vizitat partea de nord a Sardiniei, iar intre Olbia si Sassari am mers pe autostrada, probabil ca era recent construita si poate nu era in intregime terminata. Nu am platit taxa de autostrada. Dar acum nu se mai poate spune ca e singura zona a Italiei fara autostrada. Drumurile au fost foarte bune si in rest, dar destul de grele, pentru ca erau multe serpentine in munti. In Sardinia se poate circula si cu trenul.
In ceea e priveste limbile vorbite in Sardinia, precizez ca in Alghero este limba oficiala si catalana, orasul Alghero numindu-se L'Alguer in catalana.
In ceea ce priveste economia Sardiniei, pe langa turism, au importante zone industriale, in Porto Torres aveau o platforma industriala cu o uzina chimica, siderurgie si santier naval.
Va doresc sa aveti parte de calatorii frumoase si interesante in continuare.
Buna dimineata!
Frumosa plimbarea, ma bucur ca ganditi optimist stiu ca in viata nu-i usor cand ramai fara sufletul pereche si eu as fi procedat identic.
Multa sanatate si putere de a calatorii.
Sarbatori cu bine alaturi de copii si de nepoti impreuna ca gandurile mele bune
Sper ca ne-om vedea la o ieseala de a noastra pe la vreo carciuma sau terasa prin Bucuresti.
@dianamea:Mulţumesc mult pentru precizările şi completările aduse. Îţi doresc şi eu în continuare călătorii frumoase.
@Michi: Bravo, Michi, ai promis și te-ai ținut de cuvânt!
Așteptam impresiile tale din Sardinia, e un loc în care mi-am propus de mult să ajung dar n-a fost să fie...
@Carmen Ion:Aveam intenţia să încep serialul după Anul Nou dar dacă se pune de iarnă şi mă ţine în casă s-ar putea să-l devansez. Pentru voi care veţi avea o maşina, ca să ai o privire de ansamblu aşa cum ai avut în Corfu, ar fi bine să vă rezervaţi două cazări una pe coasta de est, alta în vest. Eu recomand hotelul la care am fost cazaţi Porto Conte, aproape de Alghero, care are şi plajă frumoasă- am să scriu despre el-.
Determinarea, curajul si o promisiune au dus la o vacanta minunata cum doar dvs va putea iesi.
Putere sa vizitati locuri frumoase in continuare.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2024 Sardinia - un scurt circuit — scris în 14.10.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Extraordinara mini croaziera pe coasta Ogliastra Sardinia - Golful Orosei — scris în 26.06.23 de Simona50 din ROMA ITALIA - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Sardinia, amore mio! — scris în 10.07.21 de MONITA din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2019 Sardinia – o destinatie de vacanță din vremea când Italia era și dorință împlinită, nu numai vis — scris în 30.09.20 de k-lator din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Alte locuri pe care le-am vizitat în Sardinia — scris în 04.02.19 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Bazilica Sf. Treimi din Saccargia cea mai veche şi interesantă biserică din Sardinia — scris în 29.01.19 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Civilizaţia megalitică nuraghică - nuraghi di Santu Antine — scris în 25.01.19 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ