ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.05.2014
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
    DIN: București
    ÎNSCRIS: 18.06.13
    STATUS: PRETOR
    DATE SEJUR
    MAR-2014
    DURATA: 2 zile
    cuplu fara copii
    2 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    CAZARE [camere etc]:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    100.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 6 MIN

    CHITWAN NATIONAL PARK

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE URM de aici

    Iata ca am ajuns la minunatul parc national Chitwan. Ne intampina un satuc destul de saracacios, cu case fara usi, cu strazi pline de praf, dar plin cu lucruri uimitoare peste tot. Elefanti uriasi folositi pentru transportul turistilor in jungla, circulau pe strazi printre masini de safari pline cu turisti, pensiuni si hoteluri foarte bine intretinute printre casutele prafuite, un amestec fabulos de simplitate si lux, puse una langa alta.

    Hotelul nostru, Parkland, avea bungalow-uri frumusele, foarte curate, foarte bine intretinute, o sala de mese mare, o gradina verde in care erau hamace, bai spatioase si curate si desigur, nelipsita lumanare pe noptiera. Nu am avut nevoie de ea deoarece in camera era mereu un bec functional noaptea.

    Abia am facut un dus rapid si am dat fuga afara, curiosi ce vom face in aceasta zi. Am fost incarcati intr-o masina de safari descoperita si dusi sau mai bine zis hurducaiti prin drumurile pline de gropi si praf pana la zona unde se facea safari pe elefanti. Alti turisti mergeau cu noi in aceeasi directie, mai multi elefanti se plimbau si ei pe strazi, condusi de mahut, copiii se jucau in praf, magazinele isi etalau marfurile tot in drum si uite asa am ajuns la locul faptei. Platforme inalte dotate cu scari asteptau sa ne ajute sa urcam pe elefantii, cuminti si docili. Am urcat cate 4 pe un elefant plus mahutul care statea pe gatul animalului. Elefantii-toti femele pentru ca sunt mai docile- erau dotati cu niste custi din lemn in care sa stea turistii. Am avut noroc sa stam in fata pentru ca cei care au stat cu fata catre spatele elefantului au avut parte de multe…”probleme”. Bietul de el mancase ceva care ii picase rau la stomac si pe langa norii de gaze, mai lansa si munti de balega duhnitoare. Suntem instruiti sa avem grija sa nu ne cada nimic pe drum caci nu poate sa coboare nimeni sa adune de pe jos lucrurile cazute. Totusi la un moment dat unui coleg i-a cazut capacul de la obiectivul camerei foto, o camera extrem de scumpa. Disperat a rugat mahutul sa il ajute. Noi radeam de el crezand ca e pierdut, dar spre surprinderea noastra mahutul a dat o comanda scurta si elefantul a gasit cu trompa micul capac si l-a returnat proprietarului. Impresionant! Un animal foarte inteligent! Am pornit leganandu-ne ca o barca pe timp de furtuna la fiecare pas al animalului si nu mi-a placut faptul ca mahutul avea in mana o bara de fier cu un varf ascutit cu care lovea elefantul in cap de rasuna padurea. Cu picioarele il impingea in spatele urechilor ca sa mearga la stanga sau la dreapta, si am pornit prin jungla deasa. Animalele din jungla nu se temeau de elefanti asa ca am avut privilegiul sa le vedem de foarte aproape, caprioare, pauni, maimute…din cand in cand crengile impinse de elefant ne loveau peste picioare sau peste maini. La un moment dat mahutul a fost anuntat de alti mahuti ca intr-o balta a venit un rinocer si am pornit in fuga catre balta cu pricina. Toti elefantii din padure au venit dupa noi si acolo i-am vazut! O mama rinocer cu puiul sau faceau o baie racoritoare. Nu stiu de ce tocmai mahutul nostru a primit ordin sa goneasca rinocerul din apa ca sa ii faca turistii poze asa ca am intrat in apa dupa el…a fost minunat sa fim atat de aproape de un rinocer si totusi nu am inteles de ce l-au deranjat de la baia lui impreuna cu puiul doar ca sa faca niste turisti poze. Mi s-a explicat ulterior ca daca nu ar face asta si nu ar promova turismul, ar fi o zona tare saraca. In urma cu vreo cativa ani rinocerii, tigrii si elefantii erau pe cale de disparitie din cauza braconierilor. Atunci statul nepalez a dat o lege salvatoare, a transformat zona in parc national, a construit centre de reproducere, a pus garnizoane militare care trag in braconieri prin toata padurea si astfel au salvat de la disparitie animalele astea minunate. In prezent au 400 de rinoceri, vreo 400 de tigri si vreo 600 elefanti liberi prin jungla, ceea ce e un lucru deosebit! Noi nu am avut privilegiul sa vedem nici un tigru. Se pare ca sunt foarte timizi si se feresc de oameni. Acum nepalezii au nevoie de bani ca sa intretina zona. Experienta pe elefanti este foarte frumoasa, ceva ce ramane adanc intiparit in inima. La plecare am cumparat banane si i-am dat elefantului nostru care m-a privit cu niste ochi umezi si recunoscatori. Mi-a fost tare drag acest animal atat de blajin, cuminte si inteligent. I-am dat si mahutului niste banuti desi nu mi-a placut cum a tratat elefantul.

    De acolo am fost dusi la un rau unde elefantii fac baie si aici am avut parte de o alta experienta de neuitat alaturi de minunatele animale. Mahutul se urca in picioare pe elefant si il conducea catre apa mai adanca unde dadea ordin ca elefantul sa se culce pe o parte si incepea sa il spele frecandu-l cu o piatra. Elefantul lua apa cu trompa si stropea in toate partile. Apoi veneau mai spre mal si puteam si noi sa il spalam la fel. Nu pot sa descriu in cuvinte ce minunat este sa atingi un astfel de animal. Are o piele groasa si acoperita cu par, iar cu trompa nu pierde ocazia sa te stropeasca cu apa din belsug ca sa te racoresti si tu alaturi de el. Am vazut ca zambeau, deci clar aceasta baie era printre indeletnicirile lor preferate. Cand am terminat cu baia am pronit catre gradina cu marijuana, acolo aceasta planta creste peste tot in stare naturala si desi este interzis oficial consumul, politia inchide ochii in anumite zile de sarbatoare cand se fumeaza in mod ritualic. Atentie insa, in celelalte zile fumatul ei este interzis si aspru pedepsit. Mai bine nu incercati pt ca inchisorile nepaleze nu sunt printre cele mai placute locuri din lume. Gradina are amenajat un bar cu o minunata priveliste asupra raului, priveliste pe care am admirat-o la asfintit si am facut niste poze memorabile pe care va invit sa le vedeti atasate.

    Seara la hotel am inceput iarasi cu petrecerea, cu bancurile si cu un extraordinar barbeque la foc de tabara, din carne de porc salbatic si carne de caprioara, facut pentru noi de oamenii hotelului impreuna cu ghidul. La un moment dat, dupa ce focul s-a stins, cineva a zis sa facem o incursiune nocturna in sat ca sa vedem daca gasim magazinele deschise. Bineinteles ca nu ne-am dat in laturi de la asa ceva si bine am facut!

    Am iesit din hotel in plin camp. Bezna totala, noroc cu telefoanele care luminau. Deasupra noastra un cer plin de stele enorme si o luna stralucitoare. Drumul serpuia pe la marginea unui camp si din loc in loc erau mici colibe. Intr-una din ele am vazut o imagine care ma va urmari toata viata. O casa intunecoasa, fara usa, cu pamant pe jos, cu acoperis de stuf, cu o singura camera unde, la lumina unei lumanari mici si palpaitoare, asezati direct pe pamant, o mama ii citea dintr-o carte unui copil. Cata forta a avut imaginea asta asupra mea!!! Cata daruire si cat devotement, ce viata deosebita! Oameni aparent simpli, atat de evoluati spiritual… nici acum nu pot scrie fara sa mi se umple ochii de lacrimi. Oare cati dintre romani au citit in ultima luna o carte in casele lor curate si luminate de becuri? Am pornit mai departe spre sat si acolo am gasit un mic magazin, luminat de o lampa cu petrol, care vindea miere. Minunata miere de jungla si foarte rara miere de stanca. Mierea de stanca se recolteaza pe versantii periculosi ai Himalayei, unde albinele salbatice isi fac cuib si aducerea ei catre lumea civilizata implica riscuri enorme din partea culegatorilor. Ambele tipuri sunt produse de albine salbatice. Am cumparat din ambele si sunt minunate. Ambele au gust diferit de mierea din tara noastra. Sunt mai lichide, una este aurie si cealalta maronie ca propolisul. Foarte bune ambele! Preturile sunt derizorii…3-4 dolari borcanul.

    Asa s-a incheiat una dintre cele mai frumoase zile din viata mea, o zi plina de aventuri inedite si unice, o zi pe care nu o voi uita niciodata. Multumesc Nepal!

    Dar ce credeti ca se termina aici? Maine pornim din nou prin jungla cu noi aventuri memorabile la vanatoare de crocodili!

    rog webmasterul sa adauge cantecul aceasta

    http://www.youtube.com/watch?v=AmwXyC_mdYM

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de buterfly* in 21.05.14 23:04:28
    Validat / Publicat: 22.05.14 08:09:56
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ASIA - ALTE LOCURI.
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 2036 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (buterfly*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P15 tufe "interzise"
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21800 PMA (din 23 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    6 ecouri scrise, până acum

    Rodel
    [22.05.14 18:38:18]
    »

    Aștept episodul următor din ”serialul Nepal”.

    adri-nico
    [22.05.14 21:45:03]
    »

    am stat toata ziua sa astept sa iti dau si eu superbonusul. ma gindeam ca lumea se inghesuie ca la urs... pardon, la rinocer... sa citeasca astfel de reviewuri, dar se pare ca multi dintre ei sint foarte ocupati or citesc doar despre locurile unde vor si pot sa ajunga.

    este impresionant ceea ce am citit aici. cind ai zis ca dadea cu teava in capul elefantului de rasuna padurea, mi-a venit si sa rid si sa pling... am ramas doar cu un rictus...

    cit despre femeia cu cartea... m-ai lovit in suflet. si da, afla ca citesc in fiecare zi citeva pagini chit ca asta se intimpla pe la 2-3 noaptea cind merg in pat.

    se poate accepta exprimarea ca acesta este "cel mai superb review"?

    felicitari!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    buterfly*AUTOR REVIEW
    [22.05.14 22:16:50]
    »

    @Rodel: vine, vine, in seara asta, probabil va fi validat maine dimineata.

    buterfly*AUTOR REVIEW
    [22.05.14 22:22:09]
    »

    @adri-nico: nu-i nimic, eu apreciez ca citesti povestile mele si ca iti plac, nu-i nevoie de superbonus. Nu prea se inghesuie lumea, dar se inghesuie cine trebuie! S-or fi plicitisit de atata Nepal.

    acum ce sa zic, elefantul este un animal mare cu piele foarte tare, poate daca ii dadea mai usor nu simtea... nu stiu ce sa zic, nu mi-a placut deloc ca il tot lovea si pe bune ca rasuna padurea... poc poc

    Femeia cu cartea mi-a ramas pe retina. Mi s-a parut ridicol sa ii fac poza, imagineaza-ti saraca citea in semiintuneric, la lumina unei lumanari subtirele si vine o nebuna care ii baga blitzul in ochi profitand ca nu are usa la casa... absurd. Nu am putut sa fac asta. Am plecat mai departe.

    Se simte ca citesti!

    Multumesc pentru ca esti mereu in preajma si ma sustii.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    adri-nico
    [22.05.14 22:25:21]
    »

    @buterfly: Nici nu ma asteptam sa fi facut poza. Am stiut ca ai respectat momentul si intimitatea persoanelor.

    De unde se simte ca citesc? ) Din cite ecouri toante postez?

    buterfly*AUTOR REVIEW
    [22.05.14 23:31:57]
    »

    @adri-nico: eheeei... se simte, se simte. Oamenii cititi sunt si curiosi sa stie si mai multe decat stiu deja

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adri-nico, buterfly*, Rodel
    Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Nepal:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050102949142456 sec
    ecranul dvs: 1 x 1