GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Acum multi ani am citit “Povestea vietii mele” de Regina Maria. Povestind despre copilaria ei, Regina Maria isi amintea cu placere de cei trei ani pe care i-a petrecut in Malta, de la 11 la 14 ani, cand tatal ei, ducele de Edinburgh a fost numit la comanda Flotei din Mediterana. Regina Maria a iubit aceasta insula si avea amintiri frumoase de acolo. Probabil ca de atunci, initial in subconstient, mi s-a nascut dorinta de a ajunge acolo.
Visam de mult la Malta, insa am tot amanat un concediu acolo in speranta reintroducerii zborurilor din Cluj. Anul acesta ne-am gandit sa nu mai asteptam atata si, cum Budapesta nu-i asa departe, am optat pentru Malta, cu zbor din Budapesta, facand rezervarea din februarie pentru inceputul lui august, si n-am regretat deloc.
Primul contact cu insula, dupa aterizare, m-a frapat un pic: numai stepa si piatra galbuie, drumuri inguste si supraaglomerate, plus un sofer de microbuz agresiv la volan, care parca nu mai ajungea la hotel. Aveam o senzatie neplacuta, dar nu m-am grabit sa dau inca un verdict Maltei. Eu eram obosita, soferul era enervant, iar Malta astepta sa ma mai linistesc, sa ma relaxez, si nu-mi dezvaluia inca farmecul ei, ca o femeie care-si tine admiratorul pe jar, nu ma considera inca pregatita sa o apreciez cum se cuvine. Iar undeva in adancul sufletului, stiam ca, in ciuda aparentelor, Malta ma va cuceri.
Sliema & St. Julian
Am optat pentru statiunea Sliema, datorita pozitiei sale apropiate de Valletta. Sliema este situata la nord de Valletta si la sud de St. Julian, de care este practic lipita. Cum hotelul nostru, despre care am scris – vezi impresii – era situat la marginea de nord a statiunii Sliema, am profitat de ambele statiuni.
Cele doua statiuni se intind de-a lungul marii: multe restaurante, magazine mai putine, unele inchise duminica si seara dupa 9. Plajele: intinse, majoritatea stancoase, unele amenajate cu scari metalice pentru intrarea in apa, iar apa se adanceste destul de abrupt.
Pe plajele publice din Sliema si St. Julian nu sunt sezlonguri si umbrelute, lumea statea pe cearsafuri si prosoape, iar seara, atmosfera devenea boema, plajele fiind pline de oameni – mai mult sau mai putin tineri – care faceau gratare. In Sliema am vazut niste plaje deosebite, cu “piscine” sapate in stanca, datand din vremea reginei Victoria. Aceste bai sapate in piatra, care comunicau cu marea prin niste canale care le umpleau cu apa, erau pe atunci acoperite, permitandu-le doamnelor epocii sa faca baie protejate de ochii curiosilor.
Ce nu mi-a placut: constructiile inghesuite, neterminate, inaltate haotic, parca fara niciun plan de urbanism, probabil datorita lipsei de spatiu.
Transport
Cel mai convenabil mijloc de transport in Malta mi se pare a fi autobuzul. Vechile autobuze malteze ale caror trasee nu erau numerotate, ci “colorate” (existau linia rosie, albastra, verde etc.) au fost inlocuite cu autobuze moderne, mai mari, dar nu suficient de spatioase pentru numarul mare de turisti. Un bilet de autobuz valabil o zi intreaga pe toate liniile costa doar 1,5 EUR, iar pentru 7 zile, 6,5 EUR. Biletele nu sunt valabile si pentru autobuzele de noapte care circula doar in weekend, o calatorie fiind de 2,5 EUR. Noi ne-am luat bilete pentru o saptamana si ne-am deplasat destul de usor. Dezavantajul autobuzelor este ca sunt supraaglomerate, iar uneori, daca sunt pline, nu opresc. Seara, de exemplu, autobuzele spre statiuni plecau pline din Valletta, de la capatul de linie, asa ca daca vroiai sa prinzi un loc – in picioare sau pe scaun – trebuia sa iei autobuzul de la prima statie.
Mai era si posibilitatea de a inchiria masini, insa aglomeratia si mai ales lipsa locurilor de parcare ne-a retinut. Soselele sunt inguste si foarte foarte aglomerate, am crezut ca asta se datoreaza sezonului turistic, insa un localnic ne-a povestit ca in restul anului, dupa ce incep scolile, este mult mai aglomerat, multi parinti ducandu-si copiii la scoala cu masina.
Locurile de parcare sunt putine, iar timpul de parcare pe putinele locuri este limitat.
Sambata – Golden Bay & La Valletta
In prima noastra zi de dupa sosire ne-am gandit sa ne odihnim si sa facem plaja, ocazie cu care ne-am propus si sa mergem la o plaja cu nisip, celebra in Malta: plaja Golden Bay. Dupa o ora de mers cu autobuzul din Sliema – situata in estul insulei – pana in nord-vest, timp in care autobuzul s-a umplut ochi, am ajuns la plaja: frumoasa, intrare lina in apa, nisip fin, peisaje mirifice, insa supraaglomeratie.
Pe plaja exista posibilitatea de a inchiria sezlonguri si/sau umbrele. Preturi: 3 euro umbrela si 4 euro sezlongul. Mi-a placut ca nu te obligau sa inchiriezi la pachet doua sezlonguri cu umbreluta, ci puteai lua doar ce vroiai. Era un pic cam multa “birocratie”. Intai contactai tipii de pe plaja, carora le spuneai ce vrei, ei vorbeau prin statii cu cei de la o ghereta de la marginea plajei, in care se vindeau biletele, te duceai la ghereta sa platesti, dupa care te intorceai la tipul care aducea “marfa”. Eau foarte vigilenti, nu care cumva sa pleci si sa pasezi altor turisti sezlongurile, si se tot plimbau de colo-colo cu statiile in mana. Erau tare nostimi.
In apropierea plajei erau cateva restaurante cu preturi piperate, datorita fapului ca plaja este mai izolata.
Dupa-amiaza am plecat inapoi in Sliema, iar dupa cina ne-am dus pana in Valletta. Eu citisem pe internet ca era o fiesta in 3 august, a Sfantului Dominic, insa nu stiam ca petrecerea si artificiile nu sunt in ziua sarbatorii, ci in ajun, asa ca am ajuns la spartul targului, cand toata lumea pleca, destul de devreme, avand in vedere ca nu era inca miezul noptii.
Duminica – Valletta
A doua zi am revenit in Valletta pentru vizita. Supriza: Co-catedrala Sf. Ioan era inchisa pentru vizita, deoarece era slujba. Am participat, insa, la liturghie si, intr-un fel, a fost mai frumos, pentru ca mi s-a parut mai placut sa admir catedrala in timp ce ascultam cantecele alaturi de credinciosii locali, decat sa ma plimb intr-o forfota de turisti.
Am facut un tur al cetatii, pe stradutele pline de turisti si impodobite de sarbatoare, printre resturante si cafenele, de la catedrala la Palatul Marilor Maestri. Cu aceasta ocazie am constatat ca suvenirurile erau mai ieftine in Valletta decat in statiuni. De exemplu, un prosop care in Valletta costa 5 euro, costa 7 euro in Sliema.
Luni – excursie in Sicilia
Luni am fost intr-o excursie origanizata in insula Sicilia. Erau trei tipuri de excursii, cu trei trasee, iar noi am optat pentru vizitarea statiunii Taormina si a Muntelui Etna. Excursia ne-a costat 133 euro si merita, cred, un review separat.
Marti – Mosta
Dimineata ne-am odihnit dupa excursia din Sicilia din ziua precedenta, asa ca am petrecut prima parte a zilei la plaja, plecand doar dupa-amiaza sa vizitam Mosta, un orasel placut si linistit, in care ne-am plimbat, dar am si vizitat atractia orasului: domul construit in secolul al XIX-lea, al patrulea din lume si al treilea din Europa ca marime, scapat ca prin miracol dintr-un bombardament in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, cand o bomba care l-a lovit nu a explodat. Ca si in cazul catedralei din Valletta, am nimerit chiar la slujba, incepea mesa de seara, asa ca ne-am asezat cuminti si ne-am recules alaturi de localnici, ascultandu-le rugaciunile.
Miercuri – Mdina, Rabat & Dingli Cliffs
Miercuri trebuia sa plecam intr-o excursie in Gozo, insa am coborat cu doua minute intarziere si am pierdut autocarul. Ghidul nostru a fost, insa, amabil, si ne-a reprogramat in ziua urmatoare. Daca tot ne treziseram de dimineata, am luat un autobuz si am plecat inspre Rabat, de unde am mers pe jos la Mdina, vechea capitala a insulei, cunoscuta si ca “Orasul tacut”. Situata in centrul insulei, Mdina este o cetate medievala inca locuita, de pe ale carei ziduri se poate admira intreaga insula de la inaltime. Plimbandu-ne pe strazile cetatii, am vazut din loc in loc placute care ne indemnau sa pastram linistea, din respect pentru rezidenti. Aproape 300 de oameni traiesc intre zidurile cetatii. Aceasta a folosit drept decor pentru Debarcaderul Regelui, capitala Celor Sapte Regate, in primul sezon al serialului “Urzeala tronurilor”. Cunoscatorii stiu, cu siguranta, la ce ma refer.
De la Mdina & Rabat am plecat spre Stancile Dingli, cel mai inalt punct al insulei, de unde se poate admira de la inaltime albastrul Mediteranei. Orizontul parea incetosat si aveam impresia ca vedem uscat, dar cred ca era un miraj datorat caldurii.
Joi – Insula Gozo
In ultima zi inaintea plecarii am vizitat insula Gozo, care merita, de asemenea, un review separat, asa ca voi relata experienta de acolo intr-un alt review.
---
Asa cum am simtit din prima zi, Malta avea sa ma cucereasca. Noua ne-a placut, chiar daca nu este verde si plina de flori, Malta are un farmec inefabil, care te face s-o iubesti, daca stii sa o apreciezi la adevarata valoare.
Daca va place ca in concediu sa stati doar la soare pe o plaja cu nisip fin, pe sezlong, sub umbrela, si sa aveti parte de servicii “la inaltime”, nu m-as grabi sa va recomand Malta. Daca va plac misterul si aventura, daca nu va temeti de arsita, daca va place sa explorati adancurile apelor, sa va pierdeti prin labirinturi de stradute medievale sau sa stati seara pe plaja langa un foc si daca nu va sperie italienii galagiosi, cred ca v-ar placea Malta. E asa, pentru “cunoscatori”. : -)
Trimis de corinka in 14.09.14 18:37:03
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MALTA.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (corinka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
@corinka... am citit cu placere impresiile tale, care le improspateaza pe ale mele, mult mai vechi, dar e o placere sa rememorez langa tine cateva secvente malteze... mie imi place Malta la nebunie, nu m-a interesat capitolul plaja, am preferat sa admir marea chiar de la balcon... si eu am stat tot in Sliema, am fost la un hotel numit Roma, si de acolo am mers in doua excursii la Gozo si la Comino, cu o agentie locala de turism, in rest tot ca tine cu autobuzul... da, si eu am avut la inceput impresia ca o sa am parte numai de temple, orase fortificate si un trecut scris in piatra... e o insula misterioasa, as zice ca e toata galbena, Mdina, orasul tacut parea mort ziua in amiaza mare si am avut senzatia ca sunt un calator in timp... m-au fermecat usile caselor ornate cu clante de fier in diferite modele si, sa nu uit pisicile... treptat, senzatia de plictiseala a disparut si am descoperit zilnic frumusetea ei ascunsa, nu e o insula comoda, nu e nici f exotica, nu e verde, dar eu nu voi uita ,,for ever '', barcile ei colorate din micile porturi cu pescari, de ce, fiindca aveau ochi, ce te pazesc de ghinion si de pericolele marii... sunt atat de multe de zis, stiu cu siguranta ca ma voi reintoarce acolo... vacante misterioase in continuare.
Frumos review La Malta visez si eu de mult, insa atunci a pierdut ca destinatie in fata Tunisiei. Fotografiile sunt convingatoare Felicitari!
@mireille
Templele de pe insula Malta nu le-am vizitat, erau prea multe obiective de vizitat si insuficient timp, asa ca am renuntat la Hagar Quim si Tarxien in favoarea altor obiective, pentru ca excursia organizata din Gozo includea oricum si vizitarea templelor Ggantija, astfel ca le-am vizitat doar pe acestea, care sunt si cele mai vechi, de altfel.
Oricum, au ramas multe de vazut intr-o a doua vizita: Vittoriosa, laguna albastra, acvariul etc.
N-am ajuns nici in Comino, am vazut-o de la distanta doar, de pe insula Gozo.
Trecand peste peisajele din interiorul insulei, care unora le-ar putea parea dezolante, Malta este superba.
@webmaster13:
Foarte frumoasa muzica, si misterioasa... asa... ca Malta...
Apropo de muzica, in afara unui artist care isi promova muzica vanzand CD-uri in Valletta, nu am prea auzit muzica malteza, nu ca in Grecia, unde la tot pasul auzi muzica traditionala.
Referitot la artistul pe care l-am mentionat, muzica lui era placuta, antrenanta, semana cu muzica traditionala corsicana (am auzit mai demult muzica traditonala corsicana). Din pacate, nu-mi mai amintesc cum se numea artistul respectiv.
Mai am o completare la review, de fapt, o recomandare: In Valletta merita neaparat vazute gradinile Barakka, Upper Barakka Gardens si Lower Barakka Gardens, niste locuri numai bune sa-ti tragi sufletul si sa iei o gura de aer proaspat, dupa plimbarea pe strazile incinse de caldura. Sunt locuri potrivite pentru odihna, de unde se poate admira marea. Atentie, insa, la pasarile care confunda gradinile cu toaletele publice si va pot lasa niste "suveniruri" neplacute pe haine!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2023 Vacanta 2023 in Malta: Cea mai mica capitala din lume si imprejurimile sale — scris în 13.12.23 de kmy din JILAVA [IF] - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Malta 2022 — scris în 15.10.22 de alex1987sb din SIBIU - RECOMANDĂ
- May.2022 Msida, Malta — scris în 23.05.22 de ile57b din ŢăNDăREI [IL] - RECOMANDĂ
- Dec.2021 Malta cea verde văzută în decembrie — scris în 13.01.22 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Grota albastra a Maltei si barcile luzzu din Marsaxlokk — scris în 18.11.21 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Incantatoarele gradini San Anton din centrul Maltei — scris în 24.10.21 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Palatul Parisio din Naxar — „truly magnificent”! — scris în 12.09.21 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ