La braț cu Fernando Pessoa prin trei cartiere pitorești — Estrella, Bairro Alto și Chiado

TIPĂREȘTE

Lisabona se plimbă odată cu mine, urcă și coboară în pante, am față arsă de febră turistică și vidată de melancolie, mi se deschid uși noi, deși da data acesta navighez prin ape cunoscute, conversația sau mai bine zis, monologul meu cu capitala colorata sunt tainice, îmi lipesc azi tălpile solid, fără derapaje mari prin cartierul nord -vestic... în Estrella și mai sus în Campo de Ourique ... am sucit și răsucit cu nevroză cele peste 50 de articole scrise despre Lisabona... uite că nimeni nu a scris un articol despre cea mai burgheză și liniștită zonă a capitalei, aflată departe de turismul de masă.

Sunt într-o stare de vagabondaj poetic, pe urmele pașilor lui Fernando Pessoa, în ultima mea zi în Lisabona, luni dis de dimineață, înainte ca zeul solar să mă ucidă din cer cu 37 de grade la prânz incredibile, la început de septembrie.

Aveam insomnii cu fantoma lui Fernando Pessoa, îmi naviga prin cap casa unde el a trăit ultimii lui 15 ani în 1920, prin cafenelele lui bântuisem destul... acest scriitor faimos, născut sub zodia gemenilor (ca și mine sâc), are în Campo de Ourique o casă specială, unde ultimul său domiciliu a fost transformat de edilii orașului într-o casă a poeziei... din păcate nu a supraviețuit decât fațada și doar un raft de bibliotecă mai amintește că acolo a trăit scriitorul, ce semna sub diferite heteronime, la masa lui de scris, care s-a păstrat.

Am coborât din tramvaiul gălbenuș nr 28 în fața bazilicii Estrella și am urcat o coastă cu un bulevard umbrit de copaci verzi, bătrâni... liniște totală la ora 9, case bogate, burgheze din sec. 18 apar la orizont... am luat-o voinicește la pas pe Rua de Estrella și ghidată de niște portughezi am cotit la stânga până am descoperit strada Coelho da Rocha ... casa albă cu etaj era toată pictată cu citate din poeziile lui Pessoa... nu am putut intra în ea, era nevoie de programare, o pierdusem în urmă cu o zi. :)

Cu tristețe mare am dialogat doar cu fațada casei prin intermediul textelor inedite scrise pe pereți, poet dificil, intrare dificilă, mi-a întors spatele Pessoa, al carui nume se traduce prin persoană... doar fantoma sa, îmbrăcată în costum negru, cu pălărie de fetru mă privește prin ochelari de pe un magnet cumpărat cu mare drag.

,,Din înaltul ferestrei mele cu o batistă albă spun adio versurilor mele ce pleacă spre umanitate ‚’’superbe versuri... am f luturat si eu cu mana spre camera poetului, originală, situata la etajul unu.

După monologul meu turistic, tainic cu scriitorul cu suflet de vagabond, călător el însuși din text în text, mă multiplic și eu în turist normal, spun adio persoanei ce a vrut să fie anonimă în viață, dar a devenit celebră și cobor dealul agale, timp de 15 minute, spre următorul obiectiv în Praca da Estrella .

Am avut în 2013 o răfuială verbală cu cerberul basilicii Estrella, a urlat la mine să nu fotografiez interiorul și m-a expediat nervos spre stația de tramvai care are la cap de linie, Cimitirul Prazares.

Tot aici în piața Estrella cobora și Fernando Pessoa din tramvaiul galben 28, în drum spre casă, poate că și el își ștergea ca mine lunetele ochelarilor, înainte de a o lua la pas.

In mare avânt spiritual stau nătângă în fața bazilicii splendide, celebre, de culoare albă, cu două turle, ce radiază o lumină intensă, curată, nu roiesc în jurul ei decât trei turiști, îmi place revederea, bazilica impunătoare nu se tocmește pământește cu mine, adică nu-mi cere obolul, intru gratuit și caut cu ochii pe cerberul bătrân, cu aparatul foto ascuns în buzunar.

Victorie... e goală momentan... trag repede 6 poze, una după alta... țac, pac... apare după o ușă prietenul meu portughez... e ocupat cu lumânările... răsuflu ușurată și vinovată, exteriorul bazilicii este în opinia mea, mai grandios și mai elegant decât interiorul.

Bazilica a fost ridicată la dorința reginei regente Dona Maria I a Portugaliei, care jurase că va construi o biserică dedicată ordinului Carmelitas Descalcas, dacă Dumnezeu îi va dărui un băiat moștenitor la tron.

După ce l-a așezat pe prințul Jose I în leagăn, au început lucrările templului între 1779 și 1790, după un proiect al lui Mateus Vicente de Olivera. Acesta moare și lucrările sunt finisate în 1786 de arhitectul baroc Reinaldo Manuel de Sousa, care își pune amprenta clasică pe fațada principală.

Pe exterior biserica are o fațadă centrală, flancată de două turnuri, observ din stradă niște coloane de sustinere corintice, cu statui alegorice ce reprezintă credința, adorarea, libertatea și recunostința.

Domul uriaș al bisericii așezate pe un deal e văzut de la mare distanță, acolo e o terasă pentru amatorii de panorame.

In interior biserica are o navă centrală, șase capele laterale și o boltă decorată cu marmură colorată portugheză, de culoare albă, roz, albastră și galbenă. Am mers glonț spre mormântul în stil empire al reginei Maria care a murit în 1816 în Brazilia.

Gradinile publice Estrella aflate peste drum de bazilică sunt un punct focal al cartierului Estrella, unde familiile de portughezi vin în weekend să se relaxeze, alături de copiii ce hrănesc rațele din lacuri și se plimbă romantic printre flori, pomi exotici, fântani și multe statui. O statuie celebră e cea a paznicului de rațe, un personaj dintr-o poveste, cea a unui fermier creată de Costa Mota și a unui câine ce scoate apă din gură.

Acest parc uriaș de 5 hectare ,,cu cinci intrări, este deschis publicului din 1842, el poartă oficial numele de Jardim Guerra Junquiero , un poet și un politician, care a contribuit la căderea monarhiei portugheze și la instaurarea republicii în 1910.

In centrul său e un pavilion din fier pentru muzică, care a fost mutat de pe celebra Avenida da Liberdade în 1936.

In apropiere se află Spitalul Britanic și Cimitirul Englez , unde doarme somnul de veci Henri Fielding, autorul cărții Tom Jones, venit la Lisabona să se vindece de astm.

Bairro Alto, cartierul de sus cu străzi lungi, înguste, perpendiculare, atestat în secolul 16, este situat pe o colină abruptă, la vest de Baixa, este un barrio extrem de pitoresc, fondat inițial de portughezii bogați ai Lisabonei, care s-au mutat din Alfama pe la sfârșitul secolului 19.

Bairro Alto s-a metamorfozat în timp, a fost Cartierul Ziariștilor, zonă de prostituție, trafic de droguri... astăzi el a devenit un cartier boem, trendy, cu o viață de noapte animată datorită sutelor de localuri și cluburi pentru păsările de noapte tinere... el este alintat cu epitetul de studentul etern al Lisabonei.

Cobor în viraje nebune pe coastă, pe străzi strâmte de mă ia cu amețeală în tramvaiul 28 numit hopa sus, hopa jos, depășind cu regret Palacio de Sao Bento , în Largo das Cortes, o clădire neo –clasică din anii 1500, fostă mânâstire benedictină, devenită astăzi sediu al Parlamentului portughez, intrarea este făcută doar cu programare în ultima sâmbătă a lunii, după amiaza.

Bairro Alto nu m-a acceptat pe toate străzile, mi-am irosit multe clipe prețioase pietonal, incapabilă din cauza căldurii să asimilez și să fotografiez de toropeală toată vraja cartierului

Plaza Largo Trindade Coelho mă primește călduros, acolo stă înțepenită statuia Vanzatorului de lotto și în spatele ei e cireașa cartierului, o splendidă biserică, ce mi-a luat mințile.

Obiectivul revăzut este evident Igreja de Sao Roque din secolul 16, aceasta e cea mai veche biserica iezuita din lume și din Portugalia.

Am avut un șoc turisic în 2013, biserica era pe interior invadată de hoarde de turiști, gardienii au pus la doi metri distanță de ușa de intrare un grilaj de fier... pe aici, nu se trece... nu am văzut mai nimic, un gardian tânăr nu m-a lăsat să fotografiez nimic.

Nu judecați biserica după fațada austeră, simplă, interiorul este absolut spectaculos... big surprise... biserica era cam goală, gardul dispăruse definitiv și o doamnă gardian m-a lăsat să fotografiez fără blitz toată biserica, ducându-mă de mână, în fața capodoperei cu capela Sf Ioan Botezătorul.

Biserica ridicată pentru iezuiti în secolul 16, un ordin religios conservator, este îmbrăcată pe dinăuntru cu marmură, azulejos realizat de Francisco de Matos în 1584, relicve, picturi, sculpturi aurite.

Ea are o navă și 8 capele bogat decorate, grupate câte patru, adevărate opere de artă individuale, cea mai valoroasă e cea a Sf Ioan, construită la Roma din ordinul regelui Joao V si adusă pe calea apei, în caravele la Lisabona în 1749.

E o bijuterie de artă italiană, care a primit binecuvântarea papei de la Roma, comorile capelei se află în muzeul alăturat, Sao Roque, o clădire ce fusese pe vremuri orfelinat.

Aur, lapis lazuli, bronz, marmură fildeș, argint și alte materiale scumpe îmbracă această extravagantă creație, ce -ți ia ochii.

A treia capelă pe dreapta e închinată Sf Roque, protectorul ciumei. Plafonul impresionant în trompe – l.oeil prezintă scene din apocalipsă.

In 1759 marchizul de Pombal, primul ministru va alunga iezuitii din Portugalia și biserica va trece în mâinile Santei Casa da Misericordia.

In fosta Casa Professa da Companhia de Jesus se vizitează Muzeul Sao Roque de artă sacră.

Există posibilitatea de a urca apoi pe Rua don Pedro pentru a ajunge la celebrul Miradouro Sao Pedro de Alcantara , pentru o nouă panoramă asupra Lisabonei, cei leneși merg cu elevadorul Gloria, luat din Praca Restauradores.

Am preferat de data aceasta să merg la Cafe Royale , în Largo Rafael Bordalo Pinheiro, luând-o spre dreapta unde am servit Royal de chocolate și bolo de sementes de papoila, o prăjitură cu mac, având în spate superba Casa do Ferreiro das Tabuletas din secolul 19, decorată la o scară gigantică cu panouri galbene de azulejos, ce reprezintă figurile apei, științei, agriculturii și comerțului, ele sunt realizate de Antonio Ferreira, ce a dat și numele clădirii.

Sus e o stea cu cinci raze, numită ochiul providenței, am făcut cercetări și am aflat că e un semn masonic, deștept foc, domnul chelner... obrigado.

Din Largo Trindad Coelho, o iau la vale pe Rua Nova da Trindade, oprindu-mă o clipă la Cervejaria de Trindade , cea mai veche berărie, e scumpă rău, cu grămezi de panouri de azulejos cu cele patru anotimpuri, vă recomand din inimă să nu o ratați. (vezi impresii).

Al doilea obiectiv turistic obligatoriu, este un punct de suflet, o șoaptă stinsă de arcuri de piatră frânte si un acoperiș dărâmat, așa cum a rămas el în fața noastră, după marele cutremur din 1775. Lisabona nu poate să se despartă de ziua de ieri, fiind ancorată adânc în trecutul ei istoric.

Convento do Carmo și Muzeul arheologic do Carmo în Largo do Carmo

M-am oprit pentru a treia oară în fața ruinelor gotice ale bisericii carmelite ce se uită spre Rossio, reflectez cu emoție la colapsul tonelor de piatră ce au îngropat oamenii în timpul cataclismului.

Biserica ridicată în sec. 14 de Nuno Alvares Pereira a fost în epoca ei de glorie, cea mai mare biserică a Lisabonei, amatorii de arheologie au ocazia să viziteze Muzeul de Arheologie do Carmo , adăpostit între ruine, cu o colecție de artefacte preistorice și vizigote.

Eu am făcut pauză în Chafariz Do Carmo , o fântănă din sec. 18, unde niște tineri zdrăngăneau la chitară, pe înserat.

Cartierul Chiado este un barrio intelectual, la modă, al cărui nume s-a pierdut prin negura timpului, el ar reproduce sunetul strident al căruțelor de cai ce urcau colina, dar o altă variantă sugerează că numele zonei, e dat de poetul de secol 16 Antonio Ribeira, zis și Chiado a cărui statuie, mă sălută cu posteriorul... stă acolo înfiptă în Largo do Chiado din 1925, înconjurat de elegantele mozaicuri geometrice, unde îmi pun talpa.

Un document vechi, zice ghidul ce însotește grupul de turisti din fața mea, ar demonstra că un negustor de vin poreclit O. Chiado, locuia prin cartier, el ar fi vinovat de numele în cauză.

Chiado delimitează Baixa de Rossio, e un cartier multicolor, în pantă, plin de magazine de lux, cafenele, librării, teatre, galerii de artă, intelectualii sunt la loc de mare cinste, prin câteva statui... din păcate pe Rua do Carmo a izbucnit un mare incendiu într-un magazin, pompierii nu au fost capabili să se deplaseze pe stradă și focul a atins minunata stradă Garret, clădiri vechi de secol 18 au fost distruse, dar un arhitect deștept a reconstruit total, vechiul cartier.

In partea de est a pieței Largo do Chiado, două biserici baroce stau de vorbă față în față... le-am vizitat de două ori... acestea sunt, la dreapta Igreja de Nossa Senhora do Encarnacoa , refăcută după cutremur de Manuel Caetano de Sousa, cu o fațadă baroc, neo clasică, tavanul pictat de Simon Nunes este spectaculos.

La stânga, pe colț este biserica italiană, Igreja do Loretto , un templu cu 12 capele dedicate celor 12 apostoli, fondată de un negustor italian în secolul 16.

Ea poartă numele fecioarei Maria, așa cum era ea venerată în Loretto, Italia, lăcașul distrus de seism a fost refăcut în 1786, intrarea este gratuită... plafonul pictat de artistul Machado Sapeiro este remarcabil.

Praca Luis de Camoes , la granița dintre cele două cartiere, poartă numele regelui poeziei portugheze, Louis de Camoes, ce stă pe un pidestal, unde îi țin companie pe soare și pe ploaie, 8 figuri ale culturii portugheze.

Pe o latură a pieței publice, stationează tramvaiul gălbenus și stolurile de turiști internaționali, calc cu plăcere nedisimulată pe calcada portugheza și joc șotronul pe asfalt, în fața unui chiosc clasic, ce vinde băuturi răcoritoare... au trecut trei ani, am stat atunci plantată o oră în fața tutungeriei cu ochii pe un vagabond cu un câine ce dormita la soare, așteptând tramvaiul 28, in zi de grevă generală, când toată Lisabona paralizase... ce timpuri, ce amintiri de turist solo confuz.

La sud de Chiado, in directia râului Tejo este Muzeul de Artă Contemporană pe Rua Serpo Pinto, cu o colectie a artei portugheze din secolul 19 până în prezent și Teatro Nacional de Sao Carlos , cu una din cele mai vechi clădiri clasice din oraș, inaugurată în 1793, nu am cumpărat bilet la spectacol, așa că nu știu cum e interiorul.

Cobor liniștită pe Rua Garret , ce poartă numele lui Joa Almeida Garret, un scriitor portughez din sec. 18, urc și cobor trei zile coasta, printre magazine mici cu parfum vechi, intru în cea mai veche librarie a Lisabonei, numită Bertrand și cumpăr în engleză Cartea neliniștirii noastre a lui Fernando Pessoa.

Această librărie fondată de Pedro Faure în 1732, a fost martora pașilor unor scriitori celebri portughezi, în 2011 ea a fost recunoscută de Guiness ca ,,cea mai veche librărie din lume ’’.

Fac o nouă reverență în fața statuii lui Fernando Pessoa de la cafeneaua Braziliera, scriitorul a locuit și în Chiado, aproape de teatrul San Carlos.

Lângă statuie o babă cu ciorapi de lână, complet nebună, stă de vorbă cu chelia scriitorului... terasa e plină ochi de lume, îmi face cu ochiul si Casa Havaneza de alături, un vechi magazin cu tutun de la 1864, dar si un magazin vechi de bijuterii de 100 de ani, numit Ouriversaria Alianca.

Pe strada comercială Rua Garret nu am mai ratat a doua oară magazinul cu trei etaje Paris Em Lisboa , ce vindea in 1888 lenjerie de mătase adusă direct de la Paris pentru curtea regală.

Casa Perreira (nr 38) vinde din 1938 ceai, cafea, bomboane prăjituri, descopăr și Luvaria Ulisses , un magazin mic, cu un interior decorat în stilul art Nouveau, specializat pe vinderea mănusilor de piele, scumpe foc, la ușa vecină e bijuteria Carmo din 1924.

Armazens de Chiado era în 1890 cel mai mare centru de shopping, astăzi mall-ul redeschis în 1999 are cam 50 de magazine, eu am facut o oră popas, doar la Fnac, unde am dat iama printre CD –urile cu muzica fado, reduse substanțial... mi-am umplut geanta cu Amalia Rodriguez, Maritza și alti cântareti celebri si am coborat pe Rua de Carmo, unde masinuța verde, retro, pazită de vânzătorul de muzică, îmi răscolea sufletul cu aceeași muzică fado, umplându-mă de saudade.

Aud lângă mine un grup vesel de români, mă îndrept spre Elevador de Santa Justa, pietonal... știti că nu agreez fiarele ce urcă pe coline... pun stop plimbării mele prin cele trei cartiere pitorești, mi-am umplut buzunarele până la refuz, sunt deja în Baixa pe care am pieptănat-o pe Afa în 2014... cele trei cartiere descrise lipseau din palmaresul meu turistic.

Bibliografie – Lisbon, Eyewitness Travel.

- Lisabona, Călător pe mapamond, 2010

---

VIZUALIZĂRI: 3016 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI