GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
„Istanbul – între haos, istorie și dulciuri de neuitat. O aventură cu nervi, râsete și minuni orientale”

Am ales Istanbulul pentru un city break de primăvară, atrași de promisiunea unui oraș care împletește, cum numai el știe, farmecul oriental cu energia europeană. Ne-am dorit istorie, gastronomie, aventură și... am primit toate acestea, plus o doză sănătoasă de haos balcanic și surprize neașteptate.
Aventura a început pe 15 mai, când, împreună cu încă două familii, am pornit într-o excursie de 6 zile – patru nopți în Istanbul și două în Bulgaria. Am trecut granița prin Vama Veche, sperând să evităm aglomerația, având prima cazare în Burgas. Din start vă zic: dacă aveți mașina pe firmă, NU uitați împuternicirea tradusă în turcă de la ambasadă – altfel nu intrați în Turcia.
Vigneta pentru Bulgaria a fost 15 leva. Drumul? Lung, plin de restricții și peisaje nu tocmai prietenoase până la intrarea în stațiuni. Dar Burgas ne-a plăcut tare mult – o stațiune curată, primitoare, cu servicii bune.
A doua zi, cu inima ușor strânsă și cu entuziasmul ridicat, am pornit spre Istanbul. La vamă, un incident ne-a reținut două ore – unul dintre prietenii noștri a prezentat vechiul RCA. S-a rezolvat totul cu trimiterea noii polițe pe mail, dar am învățat ceva: verificați actele de două ori.
Tot aici se achită și taxa de autostradă – 500 lire turcești pentru dus-întors, valabilă doar pe traseul respectiv. Nu uitați tichetul (luat de la un ghișeu PPT) – e obligatoriu să-l lipiți pe parbriz.
Intrarea în Istanbul a fost... un șoc. La fiecare plecare noi luam walkie talkie pentru ca ne ajuta enorm de mult, comunicarea este mult mai rapida si totodata hazlie. In schimb la intrarea in Istanbul „s-a schimbat, schimbarea” ... Un oraș de peste 16 milioane de locuitori și cam 8 milioane de mașini te întâmpină cu un trafic nebun. Nicio regulă, nimeni nu semnalizează, se schimbă benzile haotic, mașinile sunt lovite pe toate părțile – dar, paradoxal, totul funcționează cumva. Localnicii ne-au spus amuzați: „Fața ta ferește spatele lui” – adică e responsabilitatea ta să nu-l lovești pe cel din față. Si ca sa glumesc acolo cred ca cei care lucreaza in asigurari sau care au ateliere de tinichigerie sunt cei mai bogati!!
GPS-ul ne-a jucat feste, walkie-talkie-urile noastre au cedat în haosul străzilor înguste, abrupte și pavate cu piatră cubică. După câteva ture prin cartier, am ajuns în sfârșit la Arcadia Blue Hotel, aflat excelent poziționat, în buricul orașului.
Dar... nici aici nu s-a terminat aventura. Deși rezervarea fusese făcută cu mai bine de 6 luni înainte, plătisem camerele, la recepție nu apărea nimic în sistem. Oricâte dovezi am arătat – emailuri, confirmări de la bancă, mesaje de la Booking – ni s-a spus că fără vizibilitate în sistem, nu primim camerele. Nici garanția cash nu a fost acceptată. Așa că am fost nevoiți să achităm din nou două camere și să ne descurcăm ulterior cu banca. Oricum jumatate din zi am pierdut-o intre telefoane, explicatii si nervi. Am ratat jumatate de zi din calatorie pentru ca „cineva” nu a vrut sa depuna un efort pentru a clarifica situatia.
Hotelul l-am ales strategic pentru ca este intre 5-26 minute de cele mai importante obiective turistice:Moscheea Albastră – 5 minHagia Sofia – 7 min Basilica Cisterna – 6 min Palatul Topkapi – 10 minMarele Bazar – 8 min Turnul Galata și Palatul Dolmabahce – la 20-25 min cu tramvaiul T1 -- Muzeul Hagia Sofia - 6 minute
Ce trebuie să știți: La Moscheea Albastră trebuie să vă descălțați. Femeile au nevoie de eșarfă sau glugă. La Hagia Sofia și alte obiective (Dolmabahce, Galata) există control de securitate. Nu aveți voie cu obiecte ascuțite sau alcool – și NU vi le rețin, ci trebuie să ieșiți din rând. Iar cozile nu sunt asa mici, credeti-ma!! O calatorie cu tramvaiul este in jur de 25 lire turcesti. Sunt automate in orice statie de tramvai pentru cumparea in prima faza a tichetului pe care ulterior il incarci de cate ori ai nevoie. Pentru verificarea soldului pe tichet este de ajuns sa lipesti tichetul de o fantă de la automatul de bilete si iti apare soldul (asta o puteti observa atunci pe loc la ceilalti turisti sau localnici cum procedeaza). Aproape in majoritatea statiilor de tramvai sunt bancomate de la diferite banci de unde poti scoate cash. Biletele sunt valabile pe toate mijloacele de transport. Prețuri orientative (2025):Topkapi: 45 euro,Dolmabahce: 40 euro, Basilica Cisterna: 30 euro ziua / 48 euro noaptea, Hagia Sofia (vizitare interioară): 50 euro cu tot cu muzeu , Turnul Galata: 30 euro,
Despre Marele Bazar... este o experiență în sine. In primul rand imens, cu mii de magazine repetitive, trei sferturi marfa proasta si extrem de scumpa. Aurul mai scump decat in magazinele noastre, iar pretul hainelor sau a altor obiecte este de doua ori mai mare decat in magazinele de pe linga bazar. Aceeasi marfa o gasisti prin traversarile subterane cand trebuie sa schimbi liniile de tramvai, la un pret si de trei ori mai mic. Dulciurile cele mai de calitate le gasiti in cofetarii. Sunt mai scumpe dar sunt exceptionale... acel rahat turcesc sub forma de rulada umplut cu crema de fistic, nuca, alune, sau pasta de fructe, menta, cafea sau nuca de cocos.
La Basilica Cisterna pretul de intrare este de 33 euro iar pentru vizita nosturna 48 euro. Ce este aceasta Basilica Cisterna? I se mai spune si Cisterna Scufundata a fost construita in timpul domniei imparatului bizantin Iustinian I si avea rolul de stocare a apei potabile pentru palatul imperial si alte cladiri importante ale orasului Constantinopol. Are ca dimensiuni 140 m lungime cu 70 m latime, cu o capacitate de 80.000 metri cubi apa. Are 336 de coloane masive de marmura dispuse pe 12 randuri. Aici s-au filmat scene din filmul Inferno cu Tom Hanks si Assassin’s Creed.
Iar croaziera pe Bosfor – un final perfect. Noi am optat pentru o variantă de 50 euro: preluare și returnare la hotel, două feluri de mâncare, băuturi nonalcoolice, desert și program artistic. A durat două ore și jumătate, cu plecare la ora 20.00. N-a fost de lux, dar a fost magic.
Istanbulul e un oraș pe care să-l bifezi pe listă. E un oraș care te învață răbdare, te provoacă, îți oferă povești, gusturi, istorie și... trafic. Un oraș viu, agitat, colorat, zgomotos – dar pe care, dacă îl accepți așa cum e, ajungi să-l iubești.
Am plecat obosiți, dar cu sufletul plin. Iar amintirile? Rămân – cu tot cu nervi, râsete și gust de fistic.
Trimis de Opelantara in 25.05.25 12:09:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: KUSADASI
- Alte destinații turistice prin care a fost: CEHIA, BULGARIA, GRECIA, TURCIA, POLONIA, AUSTRIA, IORDANIA, FRANTA, CROATIA, MUNTENEGRU, SERBIA, MACEDONIA, ITALIA, DUBAI, NISA
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Opelantara); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Vacanța în Istanbul, ISTANBUL" (deja existentă pe sait)
Cu toate ca vremea nu a fost prea "prietenoasa", vad ca ati vizitat destule obiective si v-ati si relaxat pe Bosfor... Felicitari pentru review si pentru poze!
În 2010, când am vizitat Palatul Dolmabahce ni s-a interzis să facem poze. Am încercat să fur câteva imagini cu un aparat foto mic, digital, dar am fost văzută și certată, cu „amenințarea” că dacă mai încerc, îmi va fi confiscat aparatul!
Tu cum ai reușit să faci pozele din interior?! Nu știu cum stătea treaba atunci, în 2010, la Palatul TopKapî, pentru că nu l-am vizitat. Văd în pozele tale că se fotografiază fără nici un gând de ascundere, cu telefoanele la vedere!
Mă bucur că ați reușit să vedeți atât de multe locuri! Felicitări pentru articol! ... și... mulți
L. E. Ați recuperat banii pe cazare?
@doinafil: Bine v-am regasit!! 😊😊😊
S-au putut face poze, nu chiar asa " la liber" 😁😁 dar nu au fost nici prea restrictivi!! Toti foloseau telefonul pe fotografiat sau chiar filmat!
Banii inca nu i-am recuperat... dureaza minim 7 zile lucratoare! Dar am emotii sincer pentru ca intreaga cazare a fost facuta cu banii din contul meu, acolo fiecare a platit partea lui si acum logic isi asteapta banutii!! Mi s-au cerut tot felul de documente justificative, mailuri, bonuri, prinscreen-uri😊😊😊😊
Multumesc pentru vizionare si pentru pupici!!
@artemisa24: Buna ziua!! 🥰🥰
Asa este... prima zi a plouat cu galeata... dar am mers 12 ore doar prin ploaie, cu pelerine, umbrele si geci impermiabile!!! 🤣🤣🤣 Dupa cate incidente am avut, ar fi fost mare pacat sa ratez obiectivele!! 😊😊😊😊😊
Dar din a doua zi totul a revenit la normal!! Va multumesc pentru vizionare si pentru apreciere!!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2025 Istanbul orasul situat pe 2 continente — scris în 08.05.25 de bli80 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 A patra zi în Istanbul, minunăție de oraș — scris în 07.11.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 Patru zile superbe în Istanbul (3) — scris în 31.10.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 Patru zile în superbul Istanbul (2) — scris în 30.10.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 Patru zile pline în Istanbul — scris în 28.10.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 5 zile in Istanbul — scris în 12.10.24 de Lumi713 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2024 City break Istanbul — scris în 07.05.24 de Dan-George din BRAILA - nu recomandă