ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.05.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Braila
ÎNSCRIS: 08.07.18
STATUS: JUNIOR
DATE SEJUR
MAY-2024
DURATA: 5 zile
Familie

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
50.00%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

City break Istanbul

TIPĂREȘTE

01.05-06.05.2024 - vacanță de Paști în Istanbul, cu cazare la hotel Cibali. Mult spus hotel!

E o clădire veche reamenajată, dar cu lift și restaurant. Lenjeria era spălată cu ceva ieftin și nu arăta extraordinar, camera cu 3 locuri era împărțită parțial de un perete (1 pers + 2 pers), iar baia a fost obținută luând din spațiul camerei. Exista AC, dar se simțea fumul de țigară dacă se fuma jos, la restaurant. Oricum, era mai bine decât la hotelul Gen Plus.

Ceea ce mi-a plăcut, însă, a fost poziționarea hotelului. Aveam totul la îndemână și la prețuri pentru omul de rând (turiștii sunt vaci de muls pentru autorități și pentru restaurante). Chiar lângă hotel, era o bodegă de unde puteai cumpăra orice tip de alcool. Altfel, în zona europeană, găsești foarte greu băuturi alcoolice din cauza locașelor de cult. La restaurante, o bere Efes costă între 150 și 300 lire, iar eu o cumpăram cu 60 lire.

Dacă vrei să mănânci și să bei ieftin, trebuie să mergi cu vaporul în piața de pe malul asiatic, unde aceeași bere costă 65 lire la restaurant! În principiu, ai nevoie de 1000-15000 lire pentru o masă de 3 persoane bogată. La capitolul ospitalitate, turcii stau mai bine ca noi, dar trebuie să fii atent la prețuri. Foarte atent!

Obiectivele turistice cu plată (căci nu sunt taxe la locașele de cult, cu excepția moscheei Sf Sofia) au tarife mari și doar la două castele am beneficiat de reducere pentru elevi. Adică 1500 lire adulți cu 150 lire elevi, respectiv 1050 lire cu 150 lire. La Sf Sofia, turul complet costă undeva la 45 euro și este coadă la bilete! Dar cea mai nouă și frumoasă moschee este pe țărmul asiatic, unde se află și turnul televiziunii, alt obiectiv cu prețuri exagerate. Pentru 600 lire, petreci o oră la 260 m înălțime, turnul având 369 m. Pe malul european, mai există un parc în care sunt expuse, în miniatură, toate obiectivele de vizitat. Te costă 500 lire să intri, iar alături este un muzeu al tehnologiei. 800 lire aici!

Mâncarea este bună și se poate folosi Google Maps pentru a vedea recenziile. Nu vă recomand să cumpărați de la Mado. este un magazin fițos de dulciuri și vă veți trezi și cu altceva în coș, în afara comenzii. Iar prețurile sunt exorbitante.

Dacă veți avea răbdare să vă abateți de la străzile principale, veți vedea cât de murdar este acest oraș în anumite locuri.

Dacă preferați mijloacele de transport, utilizați Istanbul card. Dar să selectați limba engleză de la automat!

Vă recomand să evitați magazinele pe care scrie Bazaar deoarece sunt foarte scumpe.

Pentru mâncare, toate denumirile care se termină cu Usta denotă, teoretic, o calitate mai bună a mâncării.

Ce vă trebuie în Turcia? Bani gheață inclusiv la vamă. Sunt praf turcii, dar o fac intenționat, atunci când vine vorba despre plata cu cardul. PTT (poșta lor) refuză să accepte plata cu POS, iar RCA pentru Turcia (dacă nu ai), se plătește la PTT, în vamă, La fel se întâmplă și la multe localuri și magazine din zona turistică (celelalte magazine sunt ok și la fel automatele de bilete). Plătiți în lire ca să nu fiți păcăliți în altă monedă și vedeți că ei nu lucrează cu diviziuni mai mici de 10 lire.

Apoi, nu cumpărați HGS (tichetul pentru autostradă) deoarece PTT vă ia degeaba 300 lire. Veți plăti celelalte taxe de drum la ieșirea din țară, iar pe acestea le puteți achita și cu cardul la punctul vamal. Aveți nevoie de un card fizic deoarece cardul virtual nu e acceptat în vamă și nici de bancomate. Nu veți face mare afacere cu Revolut deoarece aveți limitări la retrageri de numerar și comision în weekend. În plus, doar bancomatele Ziraat acceptau Revolut. Dacă utilizați un card cu lei, bancomatul va percepe comision. Vedeți că sunt reportaje pe Youtube!

Mai aveți nevoie de apă plată și apă minerală deoarece prima se găsește foarte greu la bidoane mari, iar a doua deloc.

Una peste alta, Turcia nu merită vizitată. Autoritățile țin morțiș să ia pielea de pe turiști. Știți cât costa RCA pentru 7 zile în Turcia? 190 euro!

Călătoriți în siguranță!


[fb]
---
Trimis de Dan-George in 07.05.24 21:13:59
Validat / Publicat: 08.05.24 08:33:05
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în TURCIA

VIZUALIZĂRI: 4809 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dan-George); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13050 PMA (din 16 voturi)

ECOURI la acest articol

17 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[08.05.24 08:24:31]
»

Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 114401&hid=2468.

Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat câte ceva, ar fi zuper-util — link încărcare video.

Nasshu
[08.05.24 09:23:22]
»

@Dan-George:

Apoi, nu cumpărați HGS (tichetul pentru autostradă) deoarece PTT vă ia degeaba 300 lire.

Pentru cca 40 lei (10 euro) - comparativ cu cit ma costa excursia - nu vad de ce nu as achizitiona un card HGS (care s epoate incarca si online) si in schimb sa stau sa pierd vremea prin vama sa platesc ''dandanalele''

===

Știți cât costa RCA pentru 7 zile în Turcia? 190 euro!

De fapt e vorba de Cartea Verde si daca TR este barata pe cea emisa odata cu RCA-ul exista varianta extinderii ei in Romania. Anul trecut costa cca 22 euro pentru 15 zile, anul asta o fi ajuns undeva pe la 30 dar pina la 190 e diferenta mare.

valentinag
[08.05.24 09:49:48]
»

Turcia merita vizitata oricand, este o tara atat de bogata cultural si aproape de noi, e pur si simplu pacat sa n-o vizitezi! Ca e mizerie, ca sunt pusi pe jecmaneli, ca multe altele, da, dar tot merita!

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[08.05.24 21:44:28]
»

@Dan-George:

Amuzant!

Eu cred că ai plecat la drum total neinformat în ceea ce priveşte destinaţia aleasă şi de aici, firesc, surprizele de tot felul şi unele dezamăgiri.

Chiar lângă hotel, era o bodegă de unde puteai cumpăra orice tip de alcool. Altfel, în zona europeană, găsești foarte greu băuturi alcoolice din cauza locașelor de cult. La restaurante, o bere Efes costă între 150 și 300 lire, iar eu o cumpăram cu 60 lire.

Dacă vrei să mănânci și să bei ieftin, trebuie să mergi cu vaporul în piața de pe malul asiatic, unde aceeași bere costă 65 lire la restaurant!

Alcoolul este scump în orice ţară musulmană, nu doar în Turcia. Prin politica de preţuri cu accize substanţiale se încearcă tocmai descurajarea consumului de alcool, iar asta nu are legătură neapărat cu turiştii ne-musulmani.

Să traversezi în partea asiatică doar pentru a mânca şi bea mai ieftin nu mi se pare cea mai bună afacere. Până te întorci ţi se face foame şi sete din nou

În principiu, ai nevoie de 1000-15000 lire pentru o masă de 3 persoane bogată.

15.000 lire pentru o masă mi se pare totuşi exagerat de mult, dar, desigur, fiecare este liber să plătească pentru o crâşmă oricât de luxoasă/fiţoasă. Am totuşi convingerea că marea majoritate a turiştilor alege localuri decente cu preţuri "normale" şi cu mâncare gustoasă.

Pentru mâncare, toate denumirile care se termină cu Usta denotă, teoretic, o calitate mai bună a mâncării.

De fapt, este vorba de mici localuri de familie, unele chiar cu tradiţie, situate în zone mai puţin turistice şi frecventate majoritar de localnici, deseori mai pretenţioşi decât turiştii. Nu ştiu dacă mâncarea este mai de calitate, eu am mâncat foarte bine peste tot, dar sigur este mai ieftină.

Mai aveți nevoie de apă plată și apă minerală deoarece prima se găsește foarte greu la bidoane mari, iar a doua deloc.

Apa plată încă este foarte ieftină în Turcia. Dacă te plimbi şi vizitezi cât este ziua de lungă nu văd rostul bidoanelor mari de apă, care mai mult te-ar încurca. Cari aiurea apă şi se mai şi încălzeşte când găseşti apă rece la orice colţ de stradă.

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[08.05.24 22:04:23]
»

@Dan-George:

Ce vă trebuie în Turcia? Bani gheață inclusiv la vamă. Sunt praf turcii, dar o fac intenționat, atunci când vine vorba despre plata cu cardul

Un sfat puţin ciudat. Într-o ţară cu o monedă slabă, de ce mi-aş umple buzunarele aiurea cu teancuri de lire? Şi să mai am şi grija lor

Plăţile cu card bancar nu sunt atât de rare sau greu de realizat pe cât laşi tu să se înţeleagă. Că turcii preferă cash-ul , asta este o altă poveste, iar motivele sunt aceleaşi ca şi la noi , dar pentru ei mai important este să VÂNDĂ.

Plătiți în lire ca să nu fiți păcăliți în altă monedă și vedeți că ei nu lucrează cu diviziuni mai mici de 10 lire.

În orice ţară este mai avantajos să plăteşti în moneda ţării respective pentru a nu pierde din rotunjiri şi/sau dintr-un curs valutar dezavantajos ţie.

Nu-mi imaginez ce ţi-ai dori să cumperi cu 1 TL, adică mai puţin de 15 bani, sumă cu care nu poţi intra nici la o toaletă publică.

Nu veți face mare afacere cu Revolut deoarece aveți limitări la retrageri de numerar și comision în weekend. În plus, doar bancomatele Ziraat acceptau Revolut. Dacă utilizați un card cu lei, bancomatul va percepe comision.  

Nu este chiar aşa. Am folosit Revolut în Turcia şi a fost OK. Poţi retrage lire de la bancomat, Ziraat este o bancă OK şi des întâlnită, fără niciun comision în limita a 800 lei (echivalent).

Poţi plăti cu card Revolut fără comision din contul de lire turceşti schimbate în prealabil şi să nu faci schimbul valutar în weekend şi nu te mai păcăleşte nimeni.

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[08.05.24 22:18:51]
»

@Dan-George:

Apoi, nu cumpărați HGS (tichetul pentru autostradă) deoarece PTT vă ia degeaba 300 lire.

Nu dai chiar degeaba banii ăia. Ţi-ar ajunge pentru vreo două drumuri la Istanbul anul acesta, iar banii rămaşi în cont, chiar dacă se mai devalorizează, pot fi folosiţi şi anii viitori. Sau poate mai vrei să vizitezi şi altceva decât Istanbulul. Nu pierzi o avere, iar timpul este mai important, zic eu.

Veți plăti celelalte taxe de drum la ieșirea din țară, iar pe acestea le puteți achita și cu cardul la punctul vamal.

În vamă la ieşirea din Turcia poţi plăti eventualele amenzi de circulaţie, dacă este cazul. Tot cu card Revolut şi din contul în lire turceşti.

Știți cât costa RCA pentru 7 zile în Turcia? 190 euro!

Nu ştiam pentru că nu am avut niciodată curiozitatea să aflu pe pielea mea.

Am fost în Turcia de foarte multe ori şi voi mai merge, însă am fost mereu atentă când cumpăram RCA-ul să nu am Turcia exclusă de pe cartea verde, aşa că nu am plătit niciodată nimic în plus.

Una peste alta, Turcia nu merită vizitată. Autoritățile țin morțiș să ia pielea de pe turiști. 

Părerea ta!

Yoda
[09.05.24 22:34:47]
»

@nicole33:

15.000 lire pentru o masă mi se pare totuşi exagerat de mult, dar, desigur, fiecare este liber să plătească pentru o crâşmă oricât de luxoasă/fiţoasă.

Cred ca a vrut sa spuna 1500 lire (1000 - 1500 lire), care ar insemna 30 - 45 EUR, ceea ce nu e mult pentru o masa pentru 3 persoane. Cu toate astea, eu cred ca poti manca foarte bine cu mult mai putin decat atat. Mancarea este foarte ieftina in Turcia si daca eviti zonele foarte frecventate de turisti, unde preturile sunt mult mai mari, poti manca mult, bun si la preturi mai mult decat rezonabile.

Apa plata e foarte ieftina, chiar si daca o iei de la restaurant. Aproape sa zic ca e gratis. Acum doi ani am stat la un hotel Hampton by Hilton in Atakoy si mancam la un restaurant foarte frumos aflat la 70 metri de hotel, pe drumul spre trenul Marmaray. Cand ne asezam la masa, primul lucru venea chelnerul si ne desfacea o sticla de doi litri de apa, din partea casei si ne aducea cate ceva de gustat tot gratuit. A spune ca apa si mancarea sunt scumpe in Turcia e cel putin o exagerare.

Yoda
[09.05.24 22:42:23]
»

@nicole33:

La intoarcerea din turul insulei, am hotarat sa mancam si am ales un local vis-a-vis de statia vaporului. Servirea a fost rapida, masa a fost copioasa si nu am putut manca tot pentru ca portiile erau mari (vezi poza pentru local). Pretul pentru 2 persoane a fost de 385 lire (aproximativ 60 lei).

Uite, asta este ce spune un alt coleg aici (vezi impresii) si asta este mult mai aproape de realitate, pentru ca atat plateam si eu cu sotia cand mancam pe cont propriu.

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[09.05.24 23:04:16]
»

@Yoda:

Mancarea este foarte ieftina in Turcia si daca eviti zonele foarte frecventate de turisti, unde preturile sunt mult mai mari, poti manca mult, bun si la preturi mai mult decat rezonabile.

Nu pe mine trebuie să mă convingi de aceste lucruri. Ştiu prea bine care este realitatea, verificată de mine personal an de an

Din păcate, exagerările autorului pot induce în eroare cititorii mai puţin informaţi

Apa plata e foarte ieftina, chiar si daca o iei de la restaurant. Aproape sa zic ca e gratis..... A spune ca apa si mancarea sunt scumpe in Turcia e cel putin o exagerare.

Asta ziceam şi eu după ce am citit amuzată experienţa userului. Chiar nu-mi imaginez cu ce aşteptări a plecat în această minivacanţă de a fost atât de dezamăgit. Cred că preţul berii i-a cam destabilizat bugetul .

Cine vrea doar să mănânce şi să bea în Turcia fără grija banilor, nu are decât să aleagă un hotel all inclusive dintr-o staţiune şi a rezolvat problema fără să trebuiască să traverseze de pe un mal pe altul Bosforul doar pentru o ciorbă şi o bere mai ieftine aşa cum ne "recomanda" autorul

Yoda
[09.05.24 23:14:53]
»

@nicole33:

Nu pe mine trebuie să mă convingi de aceste lucruri. Ştiu prea bine care este realitatea, verificată de mine personal an de an

Nu voiam sa te conving pe tine, nici nu se pune problema. Stiu ca tu cunosti foarte bine Turcia, dar voiam sa mai subliniez si eu niste lucruri, pentru cei care nu au experienta vacantelor in Turcia.

FlorrisPHONE
[10.05.24 17:13:27]
»

@nicole33: bine v-am regăsit! Tocmai m-am întors din Antalya, dintr-o vacanță, unde n-am dus grija banilor, a mâncării și a băuturii😄 dar nu despre asta vreau să vorbesc.

Vorbim despre Istanbul, căci despre asta povestește autorul, și despre experiența pe care a avut-o în acest city break.

Nu știu când ați vizitat ultima dată Istanbulul, cel puțin zona la care face referire autorul, Fatih/Sultanahmet, însă eu am fost acolo, si la începutul lunii decembrie, și la jumătatea lunii aprilie și pot spune, ca nu prea exagerează, legat de prețurile la mâncare și băutură, la terasele/restaurantele din aceasta zona!

Mergem de mulți ani la Istanbul, de câteva ori pe an, fie cu autocarul, fie cu avionul (Turkish airlines zboară din Kogălniceanu de 3 ori pe săptămâna - zbor de 40 min), și de fiecare dată ne cazăm în zona Sultanahmet. (zona cea mai turistică)

Avem un loc favorit unde mâncăm cel puțin o dată, când ajungem acolo, și știm și terasele din zona. În zona turistică, prețurile la mancare, nu doar ca au crescut, au explodat pur și simplu! Sunt foarte mulți turiști, care ajung pentru prima dată în Istanbul, aleg să mănânce în aceste restaurante, fără să se uite la prețuri, apoi când vine nota de plată, se simt înșelați/furati (sunt o mulțime de restaurante din zona, cu recenzii proaste din această cauză). O să vă dau un exemplu:

În aprilie, ne-am cazat la un hotel, pe Divanyolu cad., la 150m de stația de tramvai Sultanahmet, adică ultra centru. Mai jos de hotel, o lokanta cu o vitrină de prezentare foarte frumoasă, cu mâncare gătită în stil turcesc și doner care arata foarte bine. Am zis ca merita sa încercăm doner, la întoarcerea din oraș.

Seară, am revenit, ne-am oprit în fața, crezând ca donerul se vinde la geam într-o chiflă sau ceva lipie. Un ospătar, a ieșit în întâmpinare și ne-a invitat înăuntru. Am intrat, ne-am așezat la o masă, și ne-a întrebat dacă nu vrem să ne facă un platou doner, pentru 2 persoane și am fost de acord! Nu ne-a arătat meniul, nu ne-a spus cat costă și nici noi nu am întrebat 😄 ne-a adus un platou plin, cu cel mai bun doner pe care l-am mâncat vreodată!! O carne suculentă, condimentată perfect, delicios!!!

Pe când ne chinuiam noi să terminăm de mâncat, la masa de lângă noi, o masa de 4 persoane, turiști români, a venit nota de plată și a început circul!! Nota era din ce am auzit ca își calculau ei, în jur de 3600 de TL… aproximativ 500 de ron. Au chemat un ospătar să le explice, de ce atât, a venit ăla le-a arătat meniul, le-a calculat gramajele, într-un final au vociferat, au plătit și sigur au lăsat o recenzie pe Google cu nota 1!!

Abia atunci am luat meniul de pe masă și ne-am uitat pe prețuri! Afară, la geam ei aveau prețul afișat pe 100g și probabil lumea nu acordă atenție, văzând prețurile afișate, dar când venea nota de plată la masă, începea drama. Noi am plătit pentru acel platou și 2 doze de fanta, fabuloasa sumă de 1865 TL, aproximativ 260 ron! Aș mai plăti încă o dată, fiindcă a fost delicios😄, dar totuși a fost destul de scump dacă mă raportez la notele de plată, pe care le plăteam în această zonă, în 2019, note care atingeau max 600TL.

În aprilie, am plătit pentru un pahar cu bere, la o terasă, pe lângă Basilica Cistern, 200TL (28ron), iar pentru cunoscători și iubitori de baclava, la Hafiz Mustafa, kg de baclava a ajuns să coste cat un gram de aur (cam 1800TL).

Părerea mea este ca prețurile în zona turistică au crescut foarte mult în ultimul timp, sunt convinsă ca se poate mânca și la prețuri mult mai mici, în alte zone puțin mai îndepărtate de această zonă centrală, trebuie doar să te informezi puțin, ca să nu cazi în aceste capcane turistice, care pot să îți strice vacanța! Altfel, ne place la Istanbul, mai mergem!! 😀

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[11.05.24 00:08:41]
»

@Florris:

bine v-am regăsit! Tocmai m-am întors din Antalya, dintr-o vacanță, unde n-am dus grija banilor, a mâncării și a băuturii dar nu despre asta vreau să vorbesc.

Bine ai revenit! Eu mă pregătesc să plec, dar abia mai spre sfârşitul lunii

Sincer, eu m-aş bucura să povesteşti despre experienţa din Antalya, dar şi despre cea mai recentă din Istanbul.

Nu de alta, dar şi prin Antalya ajung unii nemulţumiţi, poate de viaţă în general, care apoi reclamă că "efectiv nu au avut ce mânca" şi asta la hoteluri, ce-i drept ieftine, însă clasificate la cinci stele.

Din acest motiv, prefer să mai citesc şi articole echilibrate şi realiste, nu doar reclamaţiile unora care nici nu ştiu prea bine măcar unde au fost

de fiecare dată ne cazăm în zona Sultanahmet. (zona cea mai turistică) Avem un loc favorit unde mâncăm cel puțin o dată, când ajungem acolo, și știm și terasele din zona. În zona turistică, prețurile la mancare, nu doar ca au crescut, au explodat pur și simplu!

Nici eu nu m-aş caza altundeva decât în zona Sultanahmet, chiar dacă am "bifat" deja principalele atracţii, dar acolo simt eu cu adevărat pulsul oraşului.

Posibil, nu te contrazic. Până la urmă este vorba de cerere şi ofertă, iar turcii sunt comercianţi înnăscuţi. Nu mă surprinde să fi profitat de afluxul mare de turişti, fără a crede totuşi că şi-au făcut un scop în sine din "jumulirea" turiştilor, cum insinuează autorul.

Nu am remarcat în zona veche vreun restaurant atât de fiţos încât să ajungi să plăteşti peste 450 euro pentru o masă de trei persoane oricât de bogată, dar poate or exista şi le-am "ratat" eu. Oricum cine alege un restaurant de super lux trebuie să îşi asume şi costurile aferente.

Eu am preferat mereu locaţii mai modeste, unde mâncau majoritar turcii, mâncarea a fost excelentă, iar preţurile de mare bun simţ, însă am băut doar ayran şi ceai, apa fiind din partea casei.

Sunt foarte mulți turiști, care ajung pentru prima dată în Istanbul, aleg să mănânce în aceste restaurante, fără să se uite la prețuri, apoi când vine nota de plată, se simt înșelați/furati 

Şi cine este de vină că nu se uită la preţuri?

Am cunoscuţi care nici în România nu se uită nici la preţuri şi nici măcar la totalul notei de plată, dau cu cardul/telefonul fără să clipească, dar nici nu i-am auzit să se plângă ulterior că a fost prea scump sau că i-a păcălit cineva.

Multe restaurante au meniul disponibil şi online prin simpla scanare a unui cod QR, iar telefoane smart are tot poporul. Eu comand doar după ce studiez meniul, ba mă mai uit şi pe la mesele vecine să văd cât de mari sunt porţiile, deh, aşa sunt eu mai curioasă şi mai cârcotaşă. Cu toate acestea, şi eu am plătit preţuri mai mari când am poftit una sau alta, dar ştiam exact cât mă va costa. Am învăţat şi să refuz "chestiile" aduse la masă fără a fi cerute, pentru a nu regăsi ulterior pe nota de plată produse care nu mă interesau neapărat, pentru că nu mereu sunt din partea casei.

ne place la Istanbul, mai mergem!!

Te cred

Mi-e dor să revăd Istanbulul, dar nu cred să-l pot strecura în programul de anul acesta.

ceasornicarul
[12.05.24 10:18:04]
»

@Dan-George: Salut!

Sunt obligat sa te contrazic in mai multe privinte:

-RCA-ul (cartea verde se achita in tara si costa maxim 25 euro pentru 30 zile)

La fiecare deplasare in afara tarii in primul rand verifici documentele personale si auto ( sa fie valabile pentru tara de destinatie ) inainte de a parasi Romania si te asigur ca, nu vei avea probleme la vama.

-apa este foarte ieftina si se gaseste in orice cantitate (litri)

-HGS-ul trebuie cumparat.

Daca stai mai mult de 7 zile pe teritoriul Turciei esti obligat sa ai HGS-ul achitat pentru a nu fi amendat, este termen de maxim 7 zile pentru achitarea taxelor de drum (autostrada, poduri) termen valabil pentru cetatenii straini, cetatenii turci au termen 15 zile.

Probabil daca stai mai putin de o saptamana sa fie valabila varianta ta oricum eu n-as risca si as cumpara HGS-ul mai ales ca, are valabilitate 2 ani.

-Turcia merita intotdeauna vizitata este superba.

adrianbogdan
[12.05.24 10:55:45]
»

Bună! Mă bag si eu in seamă, acum 3 zile am ajuns acasă, am fost în Turcia în perioada aproximativ suprapusă cu autorul prezentului articol care se plânge că apa este scumpă în Turcia.

La magazine/ butiquri apa costa acum 4 zile 6/8 lire turcești sticla de 500 ml., adică undeva pe la un leu bucata.

Nu îmi permit să dau sfaturi, nu sunt în măsură dar pot să afirm că este bine să te informezi cât de cât despre locul unde urmează să pleci.

Sfântul Google este plin de sugestii sau sfaturi.

''Una peste alta, Turcia nu merită vizitată. Autoritățile țin morțiș să ia pielea de pe turiști. Știți cât costa RCA pentru 7 zile în Turcia? 190 euro! '' - după 7 zile de plimbat prin Turcia suntem cu pielea pe noi și mai mergem aici prin luna august.

Vacanțe frumoase în această vară!

webmasterX
[13.05.24 19:26:55]
»

@Dan-George, pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip 'de cazare' şi unul de tip 'de călătorie'.

S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi (vezi mai jos) şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două 'obiective' distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).

În plus, cine încearcă să aleagă o cazare în zonă - o gaseşte mai uşor, parcurgând doar lista rubricilor de cazare (fără a mai fi nevoit să citească - în acel moment - informaţii despre zonă); cine se documentează despre zonă - va găsi toate informaţiile căutate într-o singură rubrică (cea dedicată impresiilor 'de călătorie'), fără a mai fi nevoit să 'baleieze' toate rubricile de cazare (unele poate nu-l interesează, sau poate nu doreşte deloc cazare în zonă).

--

 cu cazare la hotel Cibali. Mult spus hotel! E o clădire veche reamenajată, dar cu lift și restaurant. Lenjeria era spălată cu ceva ieftin și nu arăta extraordinar, camera cu 3 locuri era împărțită parțial de un perete (1 pers + 2 pers), iar baia a fost obținută luând din spațiul camerei. Exista AC, dar se simțea fumul de țigară dacă se fuma jos, la restaurant. Oricum, era mai bine decât la hotelul Gen Plus. [... ]

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI

M'LiviuPHONE
[24.05.24 00:42:13]
»

Salutare tuturor asa cum au precizat colegii mai sus unele lucruri sunt neadevărate sau de unele ai avut parte pentru că nu te-ai informat. Eu unul sunt la curent cu tot ce se întâmplă in Istanbul avand un prieten ce merge de 2.3 ori pe luna acolo.

Adevarat nu mai este ce a fost acum 2... 3 ani dar nici la ei si niciunde in lume daca vorbim strict financiar.

Dar nu te poți duce într-o metropolă imensă fără sa butonezi puțin google sau sa ceri sfatul aici pe Afa ca idee... Nu m-am uitat la pozitia hotelului unde ai stat dar sunt foarte multe magazine„, buticuri unde preturile la apa si bauturi răcoritoare sunt accesibile si ai si diversitate. Alcoolul da este mai scump.

Același lucru si la restaurante... Cele in zonele cu obiective turistice mai piperate si nu numai... Un exemplu pot sa-l dau din ultima vizită la Istanbul de Revelion. Ajunsi spre dupa amiaza la Istanbul ne-am cazat apoi am mers la pas prin zona Bazarului. Vrand neaparat sa vad hotelul unde se cazeaza prietenul meu de ani de zile zici ca are abonament pe viata😀 si anume la Grand Liza am coborat de la Beyazit pe lângă Radisson fostul Best Western ajungand la hotelul cu pricina Grand Liza. Am intrat puțin în recepție am intrebat in gluma de al meu tovarăș recepționerul a zâmbit am vb putin cu el apoi celor mici li-i ae cam făcuse foame. Am plecat si am mai coborât putin spre Kennedy bulevard.

Am găsit aici o zonă plina de restaurante superbe pot spune cu terase, zone relaxate fiind si inainte se anul nou viu colorate de lumini, nu îngrămădite dar că aici am vrut sa ajung... erau mai multi ospătari decat turiști 🤣🤣🤣 fiind ora 19... totuși

Am traversat această zonă mi-am aruncat ochii pe 2 meniuri si am zis pas... Prețuri cam piperate totuși apoi ne-am intors facand stanga spre Laleli desi hotelul era spre moschea Albastra si la circa 150.200 metrii ne-am oprit la un restaurant mai de-al casei unde a fost mai mult decât ok pentru masa de seară... Adevărat aici nu aveau alcool dar am luat de la Migros cateva Efes si apa pentru a avea in cameră... In concluzie poti servi masa si cu 100 euro si dupa coltul străzii cu 120 lei...

Toate cele bune tuturor și alegeri inspirate!

AdiFly
[23.06.24 21:08:02]
»

"În principiu, ai nevoie de 1000-15000 lire pentru o masă de 3 persoane bogată" -

Doamne ferește! Sper că cei care nu au fost în Istanbul și doresc să meargă să nu se ia după ceea ce spui tu. Nu neg că există locații unde mâncarea poate costa și mai mult de atât, evident că există... dar figurile se plătesc. În rest, mâncarea în Istanbul este excelentă atât ca preț, cât și ca gust. Totuși, este necesară o minimă cercetare. Este simplu: când îți este foame, scoate telefonul, caută pe Maps în funcție de zona în care te afli și consultă recenziile și prețurile. Nu durează mai mult de câteva minute să faci asta.

Deci dacă ai fost câteva zile în Istanbul crezi ca deja cunoști toată Turcia, de spui ca nu merita a fi vizitată?

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AdiFly, adrianbogdan, ceasornicarul, M'Liviu, valentinag, Yoda
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Istanbul:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056340217590332 sec
    ecranul dvs: 1 x 1