Gansbaai sau Capitala mondiala a Marelui Alb

TIPĂREȘTE

Aceste randuri le scriu cu gandul la cei care doresc sa isi satisfaca intr-un mod cert pofta de adrenalina.

Gansbaai, Africa de Sud. Gansbaai, un satuc pescaresc in sudul Africii de Sud, la Oceanul Atlantic. Inseamna in limba afrikaans (una dintre cele 11 limbi oficiale ale Africii de Sud) -"Golful Gastelor".

Este locul unde sunt filmate toate reportajele de la National Geogrphic sau Discovery, in care este vorba despre rechinul Marele Alb. Pentru ca este locul unde sunt cei mai multi Mari Albi din lume.

Din 1995 incoace aici se face "cage diving" (scufundari in cusca), acest loc atragand cei mai multi turisti ai Africii de Sud, dupa Parcul National Kruger, unde se merge la safari.

Intr-o dimineata devreme, pe la ora 4, ne-am pornit la drum cu minivanul care ne astepta deja in fata hotelului nostru din Cape Town spre ceea ce avea sa devina una dintre cele mai puternice experiente pe care le-am trait.

Directia – Gansbaai, capitala mondiala a Marelui Rechin Alb.

Aflat la aproximativ 300 km est de Cape Town, Gansbaai este in momentul de fata capitala indisputabila a Marelui Alb. Este principalul centru de cercetare a acestei misterioase creaturi, locul unde se aduna an de an intre aprilie si septembrie sute de exemplare de Mari Albi atrasi de populatia de cca 50.000 de foci care populeaza insula Dyer aflata cam la 10 km de Gansbaai.

In drum spre Gansbaai, soferul nostru ne spune fel de fel de povesti despre Marele Alb si ne asigura ca orice am fi experimentat pana in acel moment nici macar nu se va apropia de explozia de adrelina provocata de o intalnire fata in fata cu regele oceanelor. Desi pe moment ne-am gandit ca exagereaza, ca nu face altceva decat reclama locului de unde isi castiga traiul, aveam sa descoperim ca spusele lui nu erau deloc departe de realitate.

Ajungand la Gansbaai pe la 7.30 dimineata, gazdele noastre ne-au asteptat cu un mic dejun copios care sa ne ofere sufiecienta energie pentru cele 3-4 ore cat avea sa dureze aventura noastra.

Evident, imediat dupa servirea micului dejun am fost invitati cu politete sa semnam decaratiile prin care absolveam de orice raspundere organizatorul aventurii. Am semnat fara ezitare, intrucat stiam dinainte (de la sotul meu, scufundator din hobby) ca standardele de calitate si siguranta a companiilor care organizeaza scufundari cu rechini albi in Gansbaai sunt extrem de ridicate.

In cea mai mare parte cei care organizeaza astfel de activitati sunt de fapt echipe de cercetatori care isi suplimenteaza pe aceasta cale fondurile.

Imediat dupa ce am terminat formalitatile am fost insotiti in port si ne-am imbarcat, cu directia Insula Dyer. Oceanul Atlantic (Gansbaai se afla inainte de Capul L'Agulhas care desparte Atlanticul de Indian) este la inceput de septembrie rece (cca. 10 grade) si destul de agitat, in Africa de Sud fiind sfarsitul iernii si inceputul primaverii.

Dupa ce am navigat cam 25 de minute pe oceanul agitat am ancorat langa Insula Dyer unde ni s-a comunicat de catre biologul marin care ne insotea sa ne facem comozi, intrucat va urma o perioada de asteptare pana echipajul navei va reusi sa atraga un rechin.

Oamenii s-au pus imediat pe treaba si au inceput sa ademeneasca rechinii cu un amestec de ulei si sange de peste, aruncand, totodata, si capete de toni in apa. Este inutil sa descriu ce senzatie iti creaza mirosul amestecului amintit combinat cu ruliul navei si anxietatea provocata de asteptarea unei intalniri tete-a- tete cu cea mai temuta dintre vietuitoarele oceanelor.

Chiar daca v-ati gandi ca asteptarea poate sa declanseze procese de gandire rationale menite a-ti pune intrebari vis-a-vis de actiunea nebuneasca pe care urmeaza sa o intreprinzi, valabil este tocmai opusul. Cu cat asteptarea este mai lunga, cu atat creste si dorinta ca Marele Alb sa apara si sa ii admiri miscarile gratioase de pradator innascut.

Iar asteptarea noastra nu a fost in van. Gansbaai isi respecta renumele.

Dupa aproximativ o ora de asteptare, pe nava s-a starnit rumoare. "E aici, e aici... "

Membrii echipajului stateau cu degetul intins spre o pata mai inchisa pe fata oceanului, cu exuberanta celui care vede pentru prima data un Mare Alb.

Iar acea pata abia perceptibila s-a transformat in scurt timp in ceea ce toti asteptam sa vedem pe viu: MARELE RECHIN ALB. O femela de 4 m si cca. 1000 kg.

Prima impresie – nu seamana de loc cu ceea ce am vazut pe National Geographic. Varianta TV este un fel de miniatura a originalului. Marele Alb (desi acest exemplar avea doar 4 m, un rechin matur putand sa ajunga pana la 7 m) este cu mult mai mare vazut pe viu. Si nu neaparat ca lungime, ci ca circumferinta. Iar in ciuda dimensiunilor sale este impresionant de agil in mediul sau. Se observa de la o posta ca este creat cu un singur scop – acela de a vana. Este pradatorul suprem. Nu degeaba a supravietuit aproape neschimbat timp de 200 de milioane de ani!

Imediat dupa ce ne-am dezmeticit, echipajul a lasat cusca de protectie la apa, iar noi am fost invitati sa ne echipam cu costumele de neopren care sa ne apere de temperatura scazuta a Oceanului Atlantic.

Cusca a fost asigurata de o parte a navei, fiind scufundata in apa doar partial. Scufundarile cu rechini Albi nu necesita licenta de scufundator. Practic, oricine doreste, poate sa o faca, fara un curs sau antrenamet prealabil. Pe de alta parte, intreg echipajul s-a comportat intr-un mod extrem de profesionist, fiecare stiind exact ce si cand trebuie sa faca.

Imediat ce cusca a fost asigurata si noi echipati, am fost invitati cate trei persoane deodata sa intram in cusca. Accesul in cusca se face prin partea superioara, direct de pe nava, fara eforturi sau riscuri majore. Inauntru cusca este prevazuta cu mai multe bari de metal care sa ofere puncte de sprijin pentru un show confortabil.

Avand „norocul” sa fiu in prima tura am intrat, imediat instinctul de conservare fiindu-mi ametit de puternica descarcare de adrenalina. In acel moment singurul lucru pe care ti-l doresti este intri cat mai repede in cusca, pentru a putea urmari gratiosul pradator in mediul sau.

Iar ceea ce am vazut a depasit orice mi-as fi imaginat vreodata cu privire la o asemenea intalnire. Rechinul se rotea, trecand o data la cateva secunde prin fata custii. Cand ma refer la „prin fata custii”, inteleg cam jumatate de metru de cusca, astfel incat am putut observa pe indelete rechinul, inclusiv multiplele cicatrici provocate fie de o lupta cu un rival, fie de ritualul imperecherii, ritual destul de agresiv la rechini. Dupa ce echipajul a lasat animalul sa se invarta liber un timp pe langa cusca, fara nici un impuls exterior, au aruncat in apa o bucata de lemn decupata in forma de foca si legata de un odgon pe care au inceput sa o agite prin fata rechinului, care, in mod evident, a trecut imediat pe modul "atac" si ne-a demonstrat de ce este considerat cel mai eficace pradator al oceanelor.

S-a repezit cu viteza incredibila pentru gabaritul sau la bucata de lemn pe care a insfacat-o de parca ar fi fost hrana lui preferata. Asa cum ni se povesteste pe National Geographic, rechinul si-a inchis pleoapele de protectie pentru a-si feri ochii de un eventual atac al victimei.

Dupa ce am savurat cam 15 minute spectacolul oferit de vizitatorul nostru, am fost rechemati pe nava pentru a face loc celei de-a doua ture de doritori de adrenalina. Spectacolul a continuat in timp ce urmaream de pe punte cum rechinul isi continua "parada" pentru persoanele aflate in cusca.

O data afllata pe punte, creierul a inceput sa constientizeze cele petrecute si o senzatie de bucurie incredibila m-a cuprins. La ora 4 dimineata, in timp ce ma urcam in minivan, imi imaginam ca nu voi fi in stare sa cobor in cusca. Acum odata incheiata scufundarea eram constienta ca imaginile surpinse in cusca mi se vor pastra vii in memorie mult timp. Si nu am gresit. Si acum, la aproape doi ani de zile, imaginile imi sunt atat de vii si de fidele de parca toata aventura ar fi avut loc ieri.

Dupa cam o ora vizitatorul nostru s-a plictisit de foca de lemn si a plecat in cautarea uneia adevarate, iar noi ne-am intors in portul localitatii Gansbaai.

Doritorii de asemenea senzatii trebuie sa stie ca pentru a participa, excursia trebuie rezervata cu ceva vreme inainte (se poate rezerva inclusiv pe Internet sau prin intermediul unui hotel sau agentii de turism independente), intrucat locurile sunt limitate. Pachetul include transferul de la hotel si retur, mic dejun, bautura si snacks-uri pe nava si tot echipamentul necesar, inclusiv o dimploma care certifica ca numitul... sau numita... a intrat pe teritoriul celui mai mare pradator al oceanelor si mai mult, chiar a dat nas in nas cu el.

---

VIZUALIZĂRI: 3806 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI