Hai la Paris, "la sosea"!

TIPĂREȘTE

Azi e duminica si e soare…vreme tocmai buna de iesit din casa, la o plimbare intr-o carciumioara “la sosea”…

Dar, ia sa vedem daca numai noi romanii avem o “sosea”…Asi! , “Sosea” mai au si parizienii si inca mai multe... Soseaua pe unde ieseau “belele dame si demoazele” sa-si afiseze toaletele cumparate pe bani grei de sot, prieten sau amant de la marile magazine ale anilor 1900 si ceva, (si cred c-asa va fii si-n patru mii si ceva), bulevardele pe unde lasau ele valuri de parfum Chanel sau Dior, cu care suceau mintile oricarui june student trimis de chiaburimea burghezo-mosiereasca de pe intregul continent, inclusiv din Tara Romanesca, tara care-o ducea chiar bine ca era granarul Europei…se afla in Paris intre Place de la Madeleine si Place de la Republique.

Asadar, suntem la Paris, mi-am luat incaltarile usoare de “voyage-voyage” adica Adidasii si... la drum! …pentru ziua 1, traseul nr 1... ca doar n-am venit la Paris sa dorm. Monica, fiica-mea, a scos traseul “step-by-step”, din National Geographic, nimic altceva decat o insiruire de strazi, pe care trebuie sa le parcurgi una dupa alta, intr-o ordine precisa, pentru a atinge in cel mai scurt timp, maximum de obiective turistice. Interesant mod de-a obtine mult cand ai timp putin, nu-i asa?

Iata traseul din prima zi… (Place de l'Opera -Rue de la Paix – Place Vendome cu Hotel Ritz – Rue Saint Honore –Rue Duphot – Place de la Madeleine cu biserica Madeleine – rue Royale – rue Faubourg Saint Honore cu Palais Elysee – Avenue de Marigny- av. Winston Churchill cu Grand Palais si Petit Palais, Palais de la Decouverte – Pont Alexandre III – stanga spre Place de la Concorde – inainte cu Jardin de Tuileries – Arc de Triomphe de Carrousel – stanga rue de Rivoli – Place de Palais Royal – jardin du Palais Royale – rue Vivienne – stanga rue de Quatre Septembre –Place de l'Opera) … (celelate zile nu le-am mai pus ca si-asa n-am urmat traseul standard).

Va zice ceva acest traseu? Mie-mi zice un singur lucru…c-o sa am o zi grea si obositoare si seara la hotel voi avea precis dureri de picioare…noroc ca i-am cerut lui Nadine sa ma puna la etajul intai!... Traseu obositor... Dar nu m-am lasat nici eu mai prejos, mi-am dus fiica mai intai la acel magzain care este visul oricarei femei si calvarul oricarui barbat…galeriile la Fayette. Stiam eu ce stiam. Am reusit sa ma tin dupa tineri prin galerii vreo jumatate de ora, am facut niste fotografii, am mai stat de vorba cu cateva fete de pe la parfumerie pentru ca miroseau grozav de bine, m-am mai invartit printre standuri cu grije ca sa nu rastorn ceva, mai ales ca erau pe-acolo niste “amfore” de parfum de 2-3 litri, am testat si eu unu sau doua parfumuri frantuzesti pentru barbati, doar asa, ca sa ma aflu-n treaba, si am iesit…mi-am dat intalnire cu tinerii peste 2 ore, apel prin telefonul mobil. Ura! … am scapat de jumatate din strazile din program, mai ales ca erau lucruri pe care le mai vazusem...

A doua escala, dupa Opera Garnier si galeriile la Fayette, este Place Vendome, unde Monica il impresioneaza pe Mihai, care e pentru prima oara la Paris, expunandu-i istoria coloanei Vendome ce domina intreaga piata, aceasta a fost turnata din bronzul topit al tuturor tunurilor confiscate de la austrieci de Napoleon la Austerlitz, si care acum din pacate incepe sa se cocleasca, capatand o culoare verzuie, parc-ar fi acoperita cu matasea-broastei din cap pana-n picioare, matase ce-i confera acestei piete un oarecare aer lacustru. Cam tot atat de verde arata si Ludovic al XIV-lea, turnat din acelasi bronz, statuia sa pazeste intrarea la Versailles. “Ei, imparate Bonaparte, te-ai zgarcit la metale, de ce n-ai facut o coloana poleita cu aurul confiscat de la italieni in bataliile de la Rivoli sau Arcole? Aurul “traieste” zece mii de ani, bronzul doar o suta.

Ajungem in fata hotelului Ritz (nu, nu va speriatzi inca nu e hotelul Ritzi), din care tocmai iese un nabab, un “garcon” ii poarta costumele pe un sifonier portabil iar cravatele sunt invelite intr-un sac de plastic, mult mai mare decat cel in care imi duc eu gunoiul la ghena de trei ori pe saptamana. Nababul, intra intr-o limuzina neagra care cred ca valoreaza mai mult decat cat castig eu intr-o viata intreaga, iar a doua limuzina e pentru doua tinere demoazele cocotate pe niste tocuri cui, ah, daca s-ar rupe unul pe caldarim… stau cu aparatul pregatit, dar n-am noroc. Toata suflarea pietii sta cu ochii pe acest spectacol elegant si gratuit…Fetele sunt top modele de la vreo casa de prezentare a modei si de obicei ele stiu un singur lucru sa-l faca bine in viata…sa mearga pe tocuri, cu unduiri de felina prin fata unui public in extaz, fara sa cada…Hotelul Ritz a fost ultimul loc in care printesa Diana a fost vazuta in viata de camerele de luat vederi ale celui mai celebru hotel din Paris si al carui "raiting" a crescut dupa tristul eveniment, camera in care si-au petrecut ultimele clipe din viata, ea si cu Dodi Al Fayed, e vanata de toti milionarii planetei. Vara, hotelul e full, fiecare ar dori sa doarma macar o noapte in hotelul, la etajul, poate chiar in camera printesei, e mai ceva ca la rezervarea unei mese la cabaretul de la Moulin Rouge, ca la avioanele “low-coast” sau ca la medicul de familie... Mai astept o vreme in piata Vendome, pana cand tinerii parcurg vitrinele magazinelor de prezentare ale bijuteriilor Cartier, vitrine acoperite cu zabrele din titan, crom si vanadiu, ca sa nu le poata rascheta orice borfas, mai sunt pe-acolo si senzori antifurt ce suna mai rau ca ambulanta SMURD (la ei SAMU), sunet care-i scot uneori din minti pe toti japonezii cazati la Ritz dar care par incantati pentru ca au apoi ce povesti acasa si sunt chiar mandri c-au fost contemporani cu-o incercare de furt, nu inainte insa de-a descarca cele un milion de fotografii facute intr-o saptamana la Paris, si de-a incepe iar un an de munca fanatica de 12 ore pe zi de 6 sau chiar 7 zile pe saptamana, pentru ca patronul lor vrea in anul ce vine, pana la "sakura", sa-l stearga neaparat de pe lista si pe concurentul american. …”Stii am fost la Paris si s-a dat acolo o spargere la bijuterii, n-am mai putut dormi toata noaptea, a fost fantastic! …va zice el acasa la Tokyo, dar si mai frumos a fost la Luvru, cand m-am urcat cu talpile pe-un mozaic, apoi pe genunchii unei statui albe si-de-acolo am reusit sa-i prind pe ecranul Nikkon-ului pe toti colegii mei de munca…Prietenul meu Yamamoto mi-a zis ca eram in sala sculpturilor grecesti iar supraveghetorul lipsea, c-am vrut sa-l pun si pe el in fotografie, dar in spatele grupului, ca daca se baga in fata, nu se mai vedea grupul deloc…"

In Place des Vosges admiram cativa trubaduri care cantau muzica clasica dar admiram mai ales caramiziul fatadelor unor apartamente ce formeaza prin sumatie, niste mici castele, de-aici incepe luxuosul cartier Marais. E un “cartier muzeu”, frumoasele si cochetele sale cladiri figureaza in toate ghidurile Parisului, oare cum s-or fi simtind proprietarii lor, stiind ca grupuri intregi de turisti li se binocleaza fara-ntrerupere prin fata ferestrelor…Despre locuintele din cartierul Marais si-alte mici locuinte de serviciu gen “castelase de lux” confiscate mai demult de revolutionariil ghilotinomanului Robespierre de la nobilii vremii ce-au supt timp de milenii, seva “uvrierului” francez, e-o intreaga poveste…de coruptie…tipic romanesca…Intr-una din guvernarile anterioare, ca la francezi e ca la “septica”, presedintele e ales pe 7 ani, guvernantii au primit ca locuinte de serviciu, cate un apartament de lux…dar cum ei stateau la bloc, pe la periferia muncitoreasca a Parisului, alesii poporului au inchiriat acele apartamente de lux, la oameni de afaceri americani sau japonezi cu 10.000 de euro pe luna…nici nu-ti mai vine sa dai pe la servici cand ai atatia bani timp de 7 ani, insa ulciorul s-a spart pe undeva, cred ca era un paracios printre ei, iar acestor oameni ce n-aveau nici cei 7 ani de-acasa, li s-a confiscat pana si apartamentul de la bloc (iar ei s-au mutat plangand la mama) …

In Place de la Madeleine, se inalta biserica “fara cruce” si cu acelasi nume, "La Madeleine", pe care Napoleon a finalizat-o in 1806, in cinstea marii sale armate, si care, vazuta din afara apare ca un fel de Parthenon grecesc. Daca imparatul francezilor ar fi avut ideea s-o urce pe colina Montmartre, si-ar fi impodobit-o si cu cateva cariatide de la Luvru, Parisul ar fi avut acum un al doilea Acropole…si vedeam si noi 2 orase deodata, dar Napoleon n-avea, se pare, ambitii turistice, el se multumea sa viziteze “in situ” diferite tari, pe care apoi le anexa, “all inclusive”.

De la Madeleine si pana in Place de la Republique, se desfasora bulevardele de la "sosea” a unor francezi din alte vremuri, promenada fiind alcatuita din Boulevard des Capucines, Boulevard des Italiens, Boulevard St. Denis si Boulevard St. Martin. Cabarete, muzic-hall-uri, cafenele, teatre, cinematografe, galerii de pictura, artizanat, bijutirerii …Un bulevard Magheru pus in continuarea altor doua sau chiar trei bulevarde Magheru, cladirile sunt asemanatoare, si nu mai inalte de “4 prajini”, ca precautie antisrismica impusa de baronul, Haussman, arhitectul Parisului mare si…mic

Aici pe bulevardul Capucinilor, se afla celebra Olympia, sala de spectacole in mare voga prin anii ’50-‘60, unde au concertat de-a lungul vremii, Yves Montand, Mireille Mathieu, Dalida, Nana Mouskouri, Johnny Hollyday, Sylvie Vartan, Joe Dassin, Gilbert Becaud, dar si Liza Minelli, The Beatles sau Rolling Stones. La Olympia (Capucines, nr 25), sa sustii un concert “extraordinar” nu era deloc usor dar iata! ca octogenarul Charles Aznavour, a reusit in urma cu o luna, din 7 Septembrie in 6 Octombrie 2010 sa recidiveze…”La Boeme”, a rasunat din nou in inimile parizienilor avizi de melancolie.

Pe aceste artere de promenada exista insa si cateva teatre de comedie unde lumea se duce sa rada, sa rada, sa rada…lumea e pregatita de-acasa ca sa rada…de obicei piesele de teatru sunt usoare, e vorba mereu de tema familiei si a amantului picat din intamplare sau a celor doua cupluri ce se-nteleg de minune pana cand cineva din primul cuplu se-ndragosteste de altcineva din celalalt cuplu iar spectatorul isi da seama ca asa era cel mai bine de fapt…iar celorlalti doi ramasi pe dinafara nu le ramane decat sansa sa faca si ei acelasi lucru, fapt care spectatorul il banuia deja de cum i s-a rupt biletul la intrare…. ”Eram sigur ca se va intampla asa, murmura el satisfacut la sfarsitul piesei…”

Aici pe bulevardul Capucinilor, la nr 14, unde era pe-vremuri o cafenea, in anul 1895…fratii Lumiere au proiectat intr-o sala plina cu doar 33 de spectatori sceptici si zgarciti, primele filme din lume, doar zece filmulete de 2 minute fiecare spectator a platit 1 franc la intrare. Iar noi astazi dupa un secol si ceva, nici nu mai punem piciorul intr-o sala de cinematograf pentru c-avem cinematograful acasa, prin HBO. Ceva mai incolo, la nr. 19, Stendhal, autorul romanului ”Rosu si Negru”. a cazut pe caldaram rapus de apoplexie, lasand insa in urma lui un lung roman de dragoste, un fel de “Romeo si Julieta” dar fara soricioaica si inganfatii Capuleti si Montaigue la mijloc, un fel de “Pasarea Spin” dar fara Hollywood si Richard Chamberlain pe post de “tatic” si-apoi de “iubit”, adica ne-a lasat o idila simpla si curata, mai mult platonica, poate ceva in genul Eminescu-Veronica Micle, caci madam de Renal era maritata ca si madam Micle si n-aveau de gand sa divorteze niciodata si niciuna. Stendhal ne-a lasat un fantastic personaj, Julien Sorel, un tanar sobru dar macinat de-un conflict interior “a la Freud”…o lupta permanenta intre a imbraca vesmantul NEGRU al religiei ca Chamberlain sau mantaua de soldat simbolizat prin culoarea ROSU... Si toate astea doar pentru a-i cuceri inima iubitei... In final, in lumea lui, pe Julien "norocul nu-l va petrece", el va ramane cunoscut doar in lumea noastra, ca ” nemuritor si rece”.

La nr 35, intr-o expozitie de pictura, Claude Monet, a prezentat prima sa opera impresionista, “Impresie, rasarit de soare” consfiintind nasterea impresionismului. Din bulevardul Capucinilor se deschide Bulevardul Madeleine, unde a locuit, domnisoara Alphonsine Plessis, eroina principala a romanului lui Alexandre Dumas junor “Dama cu camelii”, lovita si ea de-o boala incurabila in acea vreme, la fel ca si George Bacovia, Nicolae Balcescu sau Lucian Blaga, dandu-ne astfel inca o dovada ca cele mai vechi vietuitoare de pe pamant, nu au mila si nu aleg. A doua mare artera a vechiului centru e “Boulevard des Italiens”, numit si “bulevardul teatrelor”, astazi insa plin de agentii de turism, societati de asigurari, cafenele si mereu aglomerat si poluat. Astazi, sensul de “la sosea” in Paris s-a mutat pe Avenue des Champs Elysees, artera stradala care are pe “rive droite”, adica pe malul drept, o sumedenie de magazine comerciale iar pe malul stang, o sumedenie de teatre, cinematografe si cateva cabarete si cafenele. De ce se foloseste termenul de "mal"? Pentru ca Avenue des Champs Elysees are latimea unui rau...

A doua zi nu scap de colina Montmartre, mai ales ca baiatul meu este "fan Beatles" (si cine nu este?) si pe scarile ce coboara de la Sacre Coeur se tin concerte Beatles de catre tineri trubaduri din Marea Britanie…Yellow Submarine, Let it be, Obladi Oblada... life goes on...

In fata multimii de tieri ce asculta muzica, sta si un magrebian indemanatic, ce jongleaza c-un balon si asteapta clinchetul banutilor intr-o cutie asezata mai jos, vis-à-vis de un faraon, pe care-l recunosc, in ciuda costumului sau “uni”, e acelasi ca si anul trecut, e tot un magrebian, poate e tatal fotbalistului, faraon care se apleaca la fiecare zgomot pe care monedele il fac atunci cand ating cutia de tinichea din fata lui.

Ajungem si pe “Podul artistilor”, sau al "ghinionului ferecat", aici daca ai pus un lacat incuiat pe pod si-ai aruncat apoi cheia in apa, fii sigur c-ai dat voie tuturor necazurilor tale sa se innece in namolul de pe fundul Senei si de-acum vei avea in viata doar clipe senine…pe pod e-un singur artist, un pictor care se tot fataie de colo-colo si nu ma lasa sa-l incadrez ca lumea in fotografie…

Parisul…pentru mine inseamna mai multe orase intr-un singur oras…exista un Paris al poeziilor si al prozei, un Paris al arhitecturii, un Paris al muzeelor, al teatrului sau al concertelor, un Paris al music-hall-urilor sau un Paris al shopping-ului…

A propos de "shopping"…Parisul e un oras pentru toate buzunarele si e normal sa vii de-acolo cu cateva suveniruri. E bine insa sa te gandesti la cei dragi sau chiar la tine, din timp. De unde poti sa cumperi ceva reprezentativ si la un pret accesibil? Nu un cadou pe care sa dai niste bani si apoi sa-l vezi intr-alt loc la jumatate de pret. Preturile variaza de la zona la zona, de la cartier la cartier, de la strada la strada sau chiar de la magazin la magazin, pe aceeasi strada, e bine sa facem inainte niste explorari si doar apoi, in ultima zi de obicei, sa lasam banii din mana. La “Tati” (la baza colinei Montmartre), in cartierul latin, in cel evreiesc sau in cel indian e mereu ieftin. Si pe colina Montmartre, suvenirurile sunt ieftine, dar gasesti multe suveniruri si pe langa marile obiective turistice…Versailles, Notre Dame sau Luvru si gradinile Tuilleries…In Galeriile Lafayette poti sa te plimbi o zi intreaga, nu te-ntreaba nimeni de sanatate, dar totul acolo e scump, un parfumas Dior sau Chanel costa 45-50 de euro iar langa Tati poti gasi acelasi parfum la 18 euro. In magazinele de moda de pe Rivoli sau Champs Elysees, poti cumpara orice si oricat, (poti proba doar trei lucruri deodata), iar vanzatoarele din Maghreb te ajuta mereu zambitoare, stau cate 10 ore in picioare…la intrare, body guards tot din Maghreb, stau ca soldatii de la palatul Buckingham, si ei tot in picioare si tot 10 ore, dar ei doar supravegheaza…grea meserie!... maghrebienii sunt pusi doar la munca de jos, chiar daca stau mult timp "in sus", adica in picioare. Maghrebienii au devenit cetateni francezi iar daca vor inapoi acasa la ei, in Nordul Africii, il asteapta camila nisipul si coliba din frunze de palmieri…Ii vezi peste tot, mai ales la magazinele de confectii, marochinarie, cafenele, patiserii, cele cu suveniruri, cu DVD-uri sau CD-uri, unde oricand poti sa sterpelesti ceva…iar lor li se va retine din salariu…

Monica nu se poate abtine, la liceu a invatat si engleza…si merge la libraria Shakespeare and Shakespeare, urca la etaj si incepe sa cante la pian…eu ma retrag la libraria Giberte Jeune si caut un album cu Grecia antica. Si gasesc unul dar nu la mega-libraria din cartierul latin ci pe malul Senei, la buchinisti…la 2 euro…de la cineva care tocmai impachata…e-un album ce ma va ajuta la un alt review... intitulat poate, "grecii din Luvru".

Ar mai fi multe de zis…dar mai las cate ceva si pentru alta data si mai ales pentru altii…chiar ca v-am innebunit cu atatea reportaje despre Paris…o sa ma credeti un parisomaniac…

Dorgo

PS…cu pozele trebuie s-aveti putintica rabdare…ca am vreo 40-50, rog pe web frumos sa puna ceva vesel, vesel, vesel…Parisul e vesel…Joe Dassin…”Le chemin de mon papa” sau muzica lui Offenbach a Can-Can-ului de la Moulin Rouge sau Obladi Oblada…ca v-am intristat destul cu pesimismul reportajului anterior…

---

VIZUALIZĂRI: 2543 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI