ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.10.2010
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Craiova
ÎNSCRIS: 10.07.09
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
MAY-2010
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Hoinarind prin Paris

Ilustrație video-muzicală


TIPĂREȘTE

Tocmai cand intorsesem spatele Parisului, dupa ce il evocasem, in destule review-uri pentru a-i desena, macar o schita…de portret, o ultima si nostalgica privire …de ramas bun... m-a facut sa realizez ca nu am scris nimic…sau aproape nimic…despre ceea ce inseamna... farmecul hoinarelii…prin Paris.

Pentru cei se pregatesc sa plonjeze…in aventura paiziana, omisiunea ar fi extrem de nedreapta…caci dincolo de muzee, monumente, parcuri si bistrouri…inima de ieri si de azi a orasului pulseaza deopotriva in arterele marilor bulevarde si in arterele de mai mici dimensiuni ale stradutelor intortocheate din Montmartre si Montparnasse.

Nu vreau sa va port cu mine in lungile plimbari prin Parisul lunii mai, ci doar sa va sugerez cateva repere… turistice si nu numai, ce ar putea sa faca sa simtiti, cu adevarat, ritmul si parfumul Parisului vesnic tanar... de ieri si de astazi...

Am sa incep cu plimbarea …pe verticala…in Turnul Eiffel.

Intalnirea cu Parisul vazut de sus, din Turnul Eiffel, merita cu prisosinta lungile minute de asteptare de la baza turnului... caci asa cum este de asteptat, alaturi de Luvru, Notre Dame si Versailles este unul dintre cele mai... vanate repere turistice ale capitalei pariziene.

Vanate... este cuvantul cel mai potrivit, caci, si aici si la celalate... obiective enumerate mai sus, exista o permanenta stare de competitie... de parca cel care trece primul linia de sosire, va primi, cu siguranta si cununa cu lauri.

Dar nu e deloc asa, si aceasta continua busculada… cu greu temperata de amplasarea de repere care sa te conduca, precum in aeroport, prin stramte culoare, face ca de multe ori, atingerea unui obiectiv sa se faca doar dupa minute bune de... nerabdare. Ca sfat, nu va inghesuiti... lifturile ce te ridica spre vazduh sunt destul de incapatoare... dar intelepciunea asta ce indeamna la cumpatare... sa nu credeti ca mi-a venit, asa, spontan, ci abia la a doua vizita la Paris, cum precizam si altadata.

Sa presupunem ca ati reusit sa ajungeti la casa de bilete... nu ezitati sa urcati pana la ultimul nivel... panorama Parisului, intr-o zi insorita, va va rasplati cu siguranta...

Veti incerca sa ghiciti identitatea cladirilor ce se lasa scaldate in razele aurii ale soarelui abia rasarit sau ale truditului soare din pragul amurgului. Nu le veti ghici pe toate... dar va veti bucura ca niste copii de cele ghicite... Veti urmari firul Senei, intretaiat, pe alocuri, de celebrele poduri si veti incerca sa ghiciti care dintre ele este Pont D'Alma, in tunelul careia s-a stins una dintre cele mai iubite femei din aceasta vremelnica contemporaneitate... Printesa Inimilor... Lady Di.

Veti fi orbiti de cupola poleita cu aur a Domului Invalizilor, constructie unica, ce adaposteste intru vesnicie, ramasitele pamantesti ale celui care. a fost. Napoleon Bonaparte…si care, in constiinta Frantei, este si va fi Napoleon I.

Daca toate astea nu vi se par de ajuns, veti gasi, cu siguranta, propriile repere turistice... si veti sorbi, poate o cafea, intru neuitarea momentului... cocotati la cateva sute de metri deasupra... asfaltului, caci pamant nu prea intalnesti, la Paris... decat in parcuri...

Veti cobori, ametiti nu de inaltime, ci de forta si frumusetea dantelariei de metal, impletitura unica de linii uriase, curbe si frante, ce sfideaza gravitatia si gusturile... conformistilor, de peste un secol. Caci superba constructie, apartinand alsacianului Gustave Eiffel, a fost indelung criticata inca din momentul aparitiei sale. Nu putini au considerat atunci ca acest"morman de fiare" nu are ce cauta in Paris, si... cu atat mai mult sa fie inaugurat cu prilejul Expozitiei Mondiale din 1889, data unica, ce celebra 100 de ani de la Revolutia Franceza...

Istoria a plasat insa turnul la locul meritat, si valurile de turisti care il asalteaza zilnic, suvenirurile pariziene ce il contin negresit... silueta sa inconfundabila fac din turn... un "must see", incontestabil. Pentru detalii, http://www.tour-eiffel. fr/teiffel/uk/

Dar Parisul se poate vedea, in toata splendoarea sa, nu numai de acolo, ci si dintr-un alt punct nodal al cosmopolitei capitale... de pe terasa de la Sacree Coeur. Drumul catre catedrala este el insusi fermecator, caci va veti afla in cel mai boem si pitoresc cartier al Parisului, in Montmartre...

Nu numai ca veti regasi, uimiti, atmosfera artistica a ultimelor doua secole, cu pictori ce isi intind sevaletele in Place de Tertre, in incercarea de a incremeni pe panzele noi, timpul... dar va veti intalni cu... sora... localului Moulin Rouge, Le Moulin de la Galette... un simbol al distractiei pariziene, de vreo doua sute de ani... incoace, dovada panzele lui Renoir, van G ogh sau Picasso, care au facut-o celebra...

Se zice ca daca vrei sa vezi dansatori profesionisti... du-te la Moulin Rouge, daca vrei sa dansezi tu insuti... du-te la Moulin de la Galette.

Apropo de regina localurilor pariziene... din Montmartre puteti cobori, pe stradute pietruite marginite de case cu parfum de epoca... catre celebra Moulin Rouge...

Spectacolele de seara costa in jur de 110 de Euro, fara cina, apoximativ 200 E cu cina inclusa…e o atractie careia nu i-am cedat…inca...

Schimband registrul in zona diametral opusa a... atractiilor turistice... doar Parisul este mai mult decat oricare oras, un oras al contrastelor, nu, sa vorbim despre latura religioasa…sau mai bine zis istorico-religioasa…

Daca vreti sa vizitati catedrale sau biserici, am un sfat: nu ratati Saint Chapelle... din punctul meu de vedere o bijuterie veche de secole, in care lumina imbratiseaza vitraliile cu pasiune si se disperseaza apoi in mii de particule in aerul profund al bisericii. Sunt desigur subiectiva, dar e mult mai intima, mai luminoasa si mai... delicata decat... ultracunoscuta Notre Dame...

Daca vreti doar sa hoinariti, cufundandu-va in farmecul secular al orasului, alegeti nu varianta marilor bulevarde, ci varianta stradutelor mai putin batatorite de oameni si de istorie... Chiar daca Champs Elisee sau Rue de Rivoli, de pilda, isi au cu siguranta, atuurile lor celebre, istorice si comerciale... nu veti fi dezmagiti nici de strazile cu parfum de ev mediu din Cartierul Latin sau de pe langa una dintre cele mai aristocratice ete ale Parisului, Place des Vosges...

In cazul meu, de pilda... farmecul plimbarii pe Champs Elisee, a fost... perturbat... de o parada militara de 9 Mai ziua Victoriei impotriva hitlerismului...

Parada in sine, precedata de masuri de securitate sporite, astfel incat ne-au fost scanate rucsacurile daca am vrut sa facem parte dintre spectatorii... din imediata vecinatate a strazii... si am vazut chiar si lunetisti catarati pe acoperisuri, parada militara in sine, ziceam, nu m-a impresionat prea mult... ca sa nu zic deloc... dar, in fond, ce stiu femeile despre tancuri si avioane??

Altceva m-a impresionat insa... buchetele de flori pe care primaria Parisului le depusese, in suporturile speciale ce strajuiau placute comemorative ale luptatorilor din Rezistenta, cazuti sub gloantele fasciste... Placute simple de marmura, aplicate pe fatada cladirilor... de pretutindeni din Paris... nu una sau doua, ci zeci de asfel de placute... la 62 de ani de la razboi, Franta isi cinstea eroii...

A revenit o zi mai tarziu sa admiram Campiile Elizee suffocate... de magazinele designerilor celebri... aproape goale... cu vitrine uriase de sticla in care... se rasfatau cateva genti ce valorau fiecare cat o masina... Neinteresant, si deloc romantic, zic eu... dar mai stii... asa o fi in campiile elisee, din paradis?

Plimbarile cele mai romantice, insa, sunt, incontestabil, cele din vecinatatea Senei... va recomand sa nu ratati nici croaziera cu vasele de croazeriera... fluviale, nici plimbarile... pe jos, pe cheiurile buquinistilor.

Daca din” bateau mouche” veti incerca senzatii vizuale unice, jocuri de lumina si culori reflectate in apele insufletite ale Senei, la buquinisti, in schimb, o a incercati alte senzatii...

O sa gasiti expuse acolo adevarate comori. anticariale... pasionatii de literatura si de arta plastica, se vor aseza, ca si mine, pe trotuar, cu inima sfasiata de imposibilitatea de a lua acasa tot, dar absolut tot continutul tarabelor...

Daca vreti sa nu va mai sangereze sufletul de neputinta insusirii acelor comori. ramanand totusi, in preajma Senei, coborati scarile pentru a ajunge la... promenade... cum ii spun parizienii... o alee ce margineste, cenusie si fixa, miscatoarele si coloratele ape...

Mergeti pe promenade... ascultand valurile si privind, de pe mal, ultimele raze dinaintea asfintitului... spargandu-se in apa, cel din urma tribut al zilei, adus de soare, Senei involburate...

Cand deja intunericul pune stapanire pe oras, urcati scarile inapoi si admirati Sena de pe podurile luminate... o sa intelegeti unul dintre motivele pentru care Parisul a primit numele si renumele de... Oras al Luminilor...

Se spune ca Parisul este Orasul Indragostitilor... Dar eu una cred ca Parisul e cu mult mai mult decat atat... cred ca Parisul este, cu adevarat magic….

Daca sunteti indragostiti, duceti-va acolo... dragostea va inflori si mai intens, sub cupola de lumina vie a Parisului... Daca nu sunteti indragostiti... duceti-va neaparat acolo, caci nu e in lume un loc mai potrivit... pentru a va indragosti…


[fb]
---
Trimis de liviadavidescu in 24.10.10 10:47:35
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2769 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (liviadavidescu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Sena si la Concergerie...un colt de istorie fierbinte
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2900 PMA (din 1 vot)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

mirelopodu*
[24.10.10 11:21:37]
»

Farmecul inconfundabil al povestirilor (pana la urma tind sa cred ca sunt mult mai mult descat atat, poate nu e gresit sa spunem scrierilor) Liviei te poarta lin, intr-un mod unic, ca pe un covor fermecat, peste toate minunatiile ce le-a savurat acolo, candva, in Parisul de azi si de ieri. Iar cand ai fi dorit sa te cufunzi mai abitir in placerea lecturii, pe nesimtite, covorul fermecat ajunge la destinatie. Poate ca si acest lucru da un plus de valoare "calatoriei", lasandu-te cu dorinta de a continua.

Sa spun "Felicitari", deja ar fi stereotip, desi as vrea, asa incat voi spune: "Multumesc Livia ca mi-ai incantat o dimineata de duminica"! . Bine ca nu m-am apucat sa scriu si eu despre Paris!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
liviadavidescuAUTOR REVIEW
[24.10.10 12:03:07]
»

@mirelopodu, imi pare rau ca nu ai scris inca nimic despre Paris... e chiar pacat nu ai inceput... dar astept...

Parisul poate fi abordat in orice perspectiva... oricand te hotarasti...

Capitolul Paris, s-a incheiat aici, dar vei regasi Franta in alte ecouri ale mele, sper si mai interesante, despre New Orleans.

Te astept cu Parisul TAU si iti zic un simplu merci... pentru toate lacrimile sufletului tau... parizian.

webmaster13
[24.10.10 15:27:48]
»

Hoinareala prin Paris merge mai bine acompaniata cu putina muzica!!!

sandu.53
[24.10.10 19:58:13]
»

am hoinarit si eu alaturi de tine prin Paris citind acest review pe care-l adaug la review-urile mele favorite dar si admirand fotografiile mai mult decat sugestive! felicitari!

bessondm
[25.10.10 08:59:08]
»

Incantatoare aceasta ultima parte a impresiilor (sa spun ganduri, mai bine?) tale despre Paris. Sper sa pot ajunge si eu candva, fie doar si pentru plimbari, nu cred ca as avea puterea de a sta la cozile de la Louvre sau Tour Eiffel.

Astept cu nerabdare si continuarea - te referi la New Orleans din SUA sau doar la Orleans, din Franta?

webmaster77
[26.10.10 12:30:19]
»

Mutat la rubrica "Excursie Paris" (deja existenta pe site); sters rubrica dublura introdusa de autor

liviadavidescuAUTOR REVIEW
[26.10.10 14:29:10]
»

@bessondm,

Scuze pentru intarzierea raspunsului...

Daca te duci la Paris, e pacat ca aceste minute de asteptare sa te tina departe de Luvru sau de Turnul Eiffel... poti a te duci seara, de pilda... sunt zile cand Luvrul e deschis pana la ora 21... parca, iar la Eiffel e si mai in nocturna programul... pana la orele 23-24...

Nu exista comparatie cu alte obiective... de oriunde in Europa...

In al doilea rand, ziceam ca o sa scriu ceva despre New Orleans, cel din USA...

Ma intrebam daca ar fi util sa povestesc mai intai cum e cu dobandirea vizei... si drumul pana in New Orleans... E mult de spus, si ar fi nevoie de un review separat... Tu ce zici, ar fi interesant pt AFA?

@webmster77... cum zici tu... e clar a gandim diferit... aveti 40 de review-uri cu titlul asta si pentru mine a fost f obositor sa le urmaresc pe toate, caci aveau perspective f. diferite... De aceea ma gandeam la o sistematizare...

Decizia e a dv... Cum as putea sa va conving?

Tehnic, e mai greu pt administrarea site-ului? Atunci inteleg...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
bessondm
[26.10.10 14:56:10]
»

@livia - dupa parerea mea, calatoria pana in SUA intereseaza pe orice amator, despre partea cu viza, insa, nu stiu... nu cred ca e cazul, acolo datele sunt atat de diferite de la o persoana la alta, de la o situatie la alta, apar tot felul de noi reglementari, de pe o zi pe alta, nu cred ca poti standardiza.

Evident, in linii mari procedura e aceeasi, dar detaliile ne omoara... ma rog, nu sunt specialist, e doar o parere. Eu le voi citi cu siguranta, indiferent de modul de "ambalare"

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
bessondm, liviadavidescu, mirelopodu*, sandu.53
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța / city-break la Paris:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.043854951858521 sec
    ecranul dvs: 1 x 1