Circuit european (Frankfurt-Paris-Roma), episodul II / Paris

TIPĂREȘTE

continuarea primului episod, postat in rubrica "O zi in Frankfurt" - click aici

Asadar, suntem in anul 1975. Dupa cateava zile petrecute la Frankfurt si prin imprejurimi, iata-ma intr-o dimineata de septembrie debarcand in "Gare de l'Est" care se afla foarte aproape de "Gare du Nord", una din cele 5 gari ale Parisului (mai exista gara "St. Lazare", "Lyon" si "Montparnasse"). Peste noapte, de la Frankfurt, am mai "tras un pui de somn" in tren, in septembrie trenurile nu mai erau atat de aglomerate, sezonul turistic era pe sfarsite, nemtii si francezii incepusera lucrul, rememorandu-si amintirile din vacanta si gandindu-se deja de pe-acum la concediul din vara viitoare. Mi-am planificat o cazare la Mr. Clejan, un roman stabilit la Paris, patronul hotelului "Beaumarche", i-am adus si Gerovital, doar-doar mi-o da o camera mai ieftina, dar... raspunsul a fost - "pastilele alea sa le dai la caii de curse, eu folosesc numai fiole! ", patriotismul n-a functionat, asadar ca sa nu mai pierd timpul, pornesc spre centrul orasului, vizitez cateva obiective principale, (muzeele Luvru si Orsay, Notre Dame, Place Vendome, galeriile Lafayette, Opera, bulevardul Rivoli, Champs Elysses, Arcul de Triumf, colina Montmartre) iar spre seara ajung sa urc si in 'Tour Eiffel" in acel an liftul pana la etajul II, (200 de metri altitudine) costa 6 franci, iar pana in varf (320 metri deasupra Parisului), 10 franci. M-am multumit cu etajul II, de unde poti admira Sena, care curge chiar sub tine, ca un gigantic anaconda "vargat" de cele 33 de poduri, sarpe lichid ce ti se strecoara pe sub talpi, catedrala Notre Dame, colina Montmartre cu bazilica Sacre Coeur, Domul Invalizilor si multe, multe cadiri alburii, care spre seara, cand luminile orasului se-aprind, se transforma intr-un enorm covor de jaratic, intins la picioarele tale si care se uneste la orizont cu un alt covor ce palpaie intr-una, e vorba de covorul instelat al cerului. Spectacolul e fantastic, iti pierzi orientarea, plutesti in neant, si daca n-ai simti metalul esplanadei turnului sub talpi, ai crede ca esti un cosmonaut ce s-a piedut prin spatiu si care nu mai poate niciodata sa se intoarca la nava lui.

Incerc sa-l prind la telefon pe unchiul meu, dl. Secareanu, o ruda din partea bunicii care, avocat fiind in Bucuresti, a reusit sa faca marele pas spre Occident, cunoscand o frantuzoaica cu care s-a si casatorit. Inca de-acasa mai toti prietenii ce-l cunosteau pe avocat, m-au avertizat ca "unchiu" este un om dificil, care ti zice verde-n fata tot ce gandeste dar care are o inima de aur. Asadar, imi iau sacul de dormit si innoptez pe Champs de Mars, la poalele Turnului Eiffel, impreuna cu cativa maghrebieni ce fac acelasi lucru ceva mai incolo. Nimeni nu m-a deranjat peste noapte dar nici nu stiu cand a trecut acea noapte, atat eram de obosit. Tot ce-am simtit, dupa ce-am adormit, a fost caldura soarelui de dimineata care a trezit in mine energia de-a continua aventura pariziana. Pornesc la risc spre adresa "unchiului" meu. 42, rue Boinaud, in arondismentul 18, mai precis nu departe de Moulin Rouge. Sun prelung la sonerie si deodata, la etaj, o perdea se misca, un geam se deschide si "unchiu" ma intreaba cine sunt. Ii raspund. Dl Secareanu ma pofteste in pragul usii si ma studiaza din cap pana-n picioare. "Si cate zile ai vrea ca sa te suport la mine? " "Numai trei nopti unchiule, ziua sunt prin oras! ". Domnul Secareanu n-avea copii si faptul ca i-am zis "unchiule", l-a inmuiat de-a binelea. M-a invitat in casa, m-a trimis sa fac un dus si m-a asezat la masa. Cred c-a mai contat si faptul ca eram cam slabanog din fire si "unchiu" s-o fi gandit ca trei zile trec repede si "ca baiatu' asta n-o sa manance el prea mult... ". Unchiu' mi-a prezentat locuinta lui, care era de fapt o mansarda mare ce-avea la mijloc o cortina groasa si rosie, recuperata de la un teatru in faliment, ceea ce-ti dadea impresia ca ar avea doua camere. La parter avea atelierul, o "vopsitorie si o calcatoire de blugi". Unchiu aduna blugi de pe unde putea, ii vopsesa, ii calca si-i revindea unui evreu, care in fiecare seara venea sa-si incarce marfa. Avea "unchiu" si un angajat, un negru pe care l-a poreclit "trou noir" pentru ca era puturos si-i facea mereu gauri in buget. "Poti sa ramai baiete, da sa stii ca eu ies toata noaptea afara ca am probleme cu vezica! ". Deodata la use mai suna cineva, unchiu sare la perdea si incepe sa injure... "Ai sa vezi acum "cersetori romani" la Paris! ". Un renumit preofesor universitar din Bucuresti insotit de sotia lui, profesoara si ea, ii cere unchiului inca 100 de franci, ca sa mai poata sta si el inca vreo 2-3 zile in frumosul oras european. Unchiu' se codeste, maraie, dar in final scoate suma. "O sa va dam dublu cand veniti la Bucuresti (in lei bine-nteles) ". "Uite-asa vin la mine romanii toata ziua, stiu ca am sufletul mai mare decat tot Parisu' si iata, am devenit ghiseu de schimb valutar! "

La plecare, unchiu' ma lasa sa-mi aleg dintr-un munte de blugi, o pereche de pantaloni si o jacheta. Imi da si 100 de franci, caci intre timp, in cele 3 zile, care de fapt au devenit 5, ne-am imprietenit la catarama. In fiecare seara scotea cate un vin rosu si-mi vorbea de tara lui cu lacrimi in ochi. "Vezi ce fac eu aici la Paris, nepoate, calc blugi, pe cand in Bucuresti puteam sa devin sef de barou? ... dar nu m-au lasat in pace cei de la "Siguranta", c-aveam gura cam mare! " Aici sunt liber dar trist! Am sa vin sa te vizitez la Tg. Mures.

De-acum aveam bani, asa ca am facut si un tur al Senei cu un "bateau-mouche", ba am ajuns si la Versailles.

"Unchiu", intr-adevar mi-a facut o vizita la Tg. Mures, dupa cativa ani, dar la Hotel Grand, nu curgea apa calda, asa ca n-a mai suportat "mizeria de pe el" si-a plecat precipitat.

In urma cu cativa ani, am primit o scrisoare de la el. Era scrisa cu litere tremurande, cu mana stanga. Unchiul suferise o comotie cerebrala. Apoi, tacere totala...

Din acea excursie insa, gratie lui, am ramas cu cele mai frumoase amintiri despre, poate, cel mai frumos oras din lume, oras care daca n-ar exista, ar trebui inventat sau daca nu, ar trebui sa emigram pe-o alta planeta, acolo unde suntem siguri ca exista un oras ca Parisul.

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 2626 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI