În căutarea „lobster”-ului

TIPĂREȘTE

Încă din perioada de documentare în pregătirea excursiei, experiența gastronomică a fost un unul din cele 10 lucruri „must do” pe Insula Sal. Se insista pe prezența în apele oceanului a „lobster” -ului, considerat „o adevărată delicatesă” în întreg arhipelagul. A fost prima dată când am tradus „lobster” prin „homar” , fără să știu că, de fapt, în zonă trăiesc „languste” . Se făcea și o vagă trimitere către restaurantul din capătul pontonului din Santa Maria, acel „LobStar” pe lângă care am trecut și noi și despre care am scris aici. Ar fi trebuit să fie primul moment în care să realizez că „homarul” este de fapt „langustă” . Dar n-am fost „pe fază” .

Totuși, se atrage atenția asupra faptului că prețurile pot fi oarecum mari, chiar dacă valoarea menționată acolo, 30 euro/kg, este, probabil, depășită de câțiva ani. Ca urmare, suntem trimiși în Palmeira, satul pescăresc în care produsele în domeniu sunt ceva mai ieftine. Cât de ieftine, vom vedea imediat.

Noi, „încartiruiți” în „all inclusive” -ul ambelor hoteluri, nu prea am avut de ce să căutăm măcar un „lobster” , chiar dacă acesta nu a apărut în meniul nici unuia din cele 7 restaurante, aferente hotelurilor prin care am trecut. Totuși, oportunitatea a apărut cu ocazia excursiei în jurul insulei, ce o necesitat o zi întreagă, ocazie cu care masa de prânz avea să fie în afara hotelului.

Încă din momentul vizitei la salina „Pedra de Lume” (vezi impresii), șoferul microbuzului, ghidul nostru, ne pune la dispoziție o foaie A4 plastifiată, cu meniul unui restaurant, rugându-ne să alegem ce dorim să mâncăm. Principalele feluri au și fotografii. Doina și cu mine nu ne gândim foarte mult și alegem unul din primele feluri cu poză: caracatiță la grătar. Chiar dacă nu este foarte ieftină, 18 euro porția, considerăm că merită, deoarece nu am mai avut parte de mult de o asemenea delicatesă. În acest timp, doi dintre colegii de excursie aleg o „selecție” de fructe de mare și „lobster” . Din nou, nu acord atenție faptului că termenul în portugheză este „lagosta” . Nu trec decât câteva minute, și colegii cer schimbarea alegerii. Motivul? Prețul de 80 euro porția! Chiar și fără langustă, porția era 50 de euro. Ca urmare, prietenii noștri se reorientează către „Goose Barnacles” , cu un preț ceva mai acceptabil, 12 euro porția.

Trebuie să menționez că în cazul plății în euro, prețurile afișate în „escudos” , moneda locală, se împart la 100, deși cursul oficial este 1 escudo = 110 euro.

Un moment, după vizita la „Blue Eye” și muzeul din zonă, am crezut că ne vom opri la restaurantul din această incintă. Dar nici nu s-a pus problema. Să fie vorba de prețuri mari? Sau este o lipsă de încredere în bucătăria locală? Nu am idee. Oricum, deși în zonă erau turiști din mai multe grupuri, în respectivul restaurant nu era nimeni.

La plecarea de la Blue Eye, ghidul ne anunță că următoarea oprire este la Palmeira, acolo unde Google îmi spunea că prețurile sunt mai mici. Oare prețurile precizate mai sus sunt chiar mici? Sau, dacă sunt mici, cum or fi în alte zone? . Eu, văzând aici și grupuri cu care am fost în paralel la Blue Eye, parcă aș crede că restaurantul ales de ghid este și el un obiectiv în circuitul turistic și are prețuri în consecință.

Restaurantul la care oprim se numește „Gata Fish & Yacht Club” . Ce denumire pretențioasă! Oare în ce limbă este? „Gata” pare a fi în portugheză. Hai să zic că ar fi o legătură între „pisică” și „pește” , dar localul nu are, vizibil, nici o legătură cu sporturile nautice. Numele aveam să-l aflu la plecare, când am avut ocazia să-i fotografiez firma.

După fațadă, nu pare un local de mare clasă. De afară se intră direct în sala restaurantului. Aceasta nu este foarte mare, are vreo 15 mese, unite câte două, sau trei. La peretele opus intrării este amplasat barul. Pe rafturile sale sunt o mulțime de sticle, cu grade diferite de umplere. Unele denumiri îmi sunt cunoscute, dar cele mai multe, nu. Și chiar și cele cunoscute, au o formă a sticlei necunoscută.

Sala, curată la prima vedere, este plină ochi. Numai o masă de 6 locuri este liberă, rezervată cu numele ghidului nostru pe ea. Ne ocupăm locurile și, în mai puțin de un sfert de oră, primim ce a comandat anterior fiecare.

Și am parte de o surpriză foarte plăcută. Am parte de cea mai mare porție de caracatiță pe care am primit-o vreodată. 5 tentacule frumos rumenite, de peste 15 cm lungime fiecare, ocupă cea mai mare parte din farfurie. Nu îmi aduc aminte dacă în celelalte locuri în care am cerut caracatiță, la grătar, în principal în Grecia, am primit și lămâie. Parcă nu! Aici primesc o felie și îmi zic că nu strică. Dar mă miră nespus felia de portocală. Aveam să o mănânc la sfârșit, ca desert. Cartofii prăjiți din porția mea sunt în cantitate suficientă, crocanți, frumos rumeniți și calzi. Nu sunt foarte încântat de porția de orez, care avea să rămână în farfurie. Si porția de caracatiță a Doinei este cam la fel. Doar că ea a dorit legume gratinate în loc de cartofi prăjiți. Amândoi am fost foarte mulțumiți de ceea ce am primit.

Din nefericire, nu am acordat mai multă atenție la ceea ce au comandat ceilalți prieteni. Am reținut numai acel „Goose Barnacles” , căruia nu am reușit să-i găsesc un corespondent în limba română. Chiar și Google are oarece dificultăți în a traduce „barnacles” . Până la urmă îmi propune niște „ochelari” . Nu am idee dacă este corect sau nu. Dar ceea ce este în farfurie nu are nici o legătură cu „ochelarii gâștei” Tot de la Google aveam să aflu că este un tip de crustaceu, ce se hrănește prin filtrare și trăiește atașat de suprafețele rocilor din ocean. După părerea mea, arată oarecum similar cu midiile noastre, doar că sunt mult mai mici. Și modul de consum seamănă cu cel al midiilor în cochilie. Se pare că au fost foarte gustoase, dar au cerut un pic cam prea multă muncă.

Din fotografii, îmi aduc aminte că cineva din grup a comandat „spaghete cu ton” . Meniul îmi spune că sunt cu 10 euro porția, dar nu rețin comentarii despre gustul lor.

Personalul vizibil al restaurantului este compus din două doamne ce nu par a avea origini africane, dar, deosebit de amabile. Mi-a rămas în minte promptitudinea și competența cu care au răspuns la întrebarea „Cum se mănâncă „gâsca” asta?” , precum și permisiunea pe care mi-au acordat-o de a fotografia meniul, după ce părăsisem restaurantul.

Remarc acum, cu surprindere, că nici unul din membrii grupului nu a vizitat toaleta.

În final, un mic afiș mă informează că restaurantul se găsește și pe TripAdvisor. În verificarea de acasă aveam să aflu că este clasat al doilea între cele 4 restaurante din Palmeira, cu o notă de 4.5, din 53 de comentarii.

După masă, în cadrul plimbării prin sat, am mai identificat câteva localuri. Oare care dintre ele este pe primul loc? Toate par a avea cam aceeași clasificare cu restaurantul nostru, dar nu au nici o urmă de clienți. Mă întreb dacă doar unul singur a cumpărat drepturile de servire a turiștilor, sau fac prin rotație.

În articolul anterior am mai menționat un restaurant pe lângă care am trecut, „Ninho Dos Piratas” , amplasat cam la jumătatea Golfului Murdeira. Cu alura unei corăbii a piraților, din care numai Jack Sparrow lipsește, l-am remarcat de la început ca fiind „de fițe” . Acasă, l-am găsit și pe TripAdvisor cu o notă de 4.5, dar și cu mențiunea că „este cam scump” .

Ca o concluzie, dacă sunteți pe Insula Sal și nu aveți rezervată masa la un hotel, veți găsi un loc în care să mâncați. Dar trebuie să acordați o oarecare atenție posibilităților bugetului. Oricum, vă doresc Poftă bună!

---

VIZUALIZĂRI: 1763 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI