ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.06.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
LUNA
DEC-2023
Familie
PREȚ 125
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

La Hanul Lebedelor din Piața de Pâine - papa mult și bun

TIPĂREȘTE URM de aici

Mda... O să iasă un articol foarte scurt, mă gândesc s-o mai „înfloresc” un pic, să nu iasă chiar atât de scurt... Aș fi cuplat această experiență culinară cu cele din jurul cazării, dar Füssen este totuși la 90 km de Türkenfeld, iar ca s-o omit... nu se face, a fost prea faină!

Deci am ajuns în Füssen, după o experiență turistică nesperat de bună (biserica monument UNESCO Wieskirche) și una aproape ratată, mă refer la încercarea de a vizita Castelul Newschwanstein și/sau Hohenschwangau. V-am povestit, nu vreau să-mi mai amintesc, amin! Voiam să ne relaxăm colindând aiurea străduțele din centrul vechi al orașului, să ne imersăm în atmosfera de sărbătoare (ne aflam în perioada dintre Crăciun și Anul Nou) și – nu în ultimul rând – să mâncăm ceva bun și cât de cât tradițional.

Am căutat pe aplicația Waze o parcare cât mai aproape de zona de interes, am nimerit una pe mai multe etaje, unde am găsit ușor loc. Pe urmă da, în 2-3 minute am intrat în Altstadt, amestecându-ne cu zecile de localnici și turiști ce alunecau alene în sus și-n jos, printre casele vechi colorate, cu acoperișuri țuguiate, printre terase (da, da, vremea era călduță pentru decembrie) și magazine, plimbând copii în cărucioare și căței în lesă... Fermecător loc!

Ne-a atras atenția Gasthaus Zum Schwanen (Hanul Lebedelor cred că se traduce). De ce am zăbovit un pic mai mult în dreptul lui?! Nu știu, poate datorită aparenței de han tradițional (deși simplu în esență), cu numele scris cu litere specifice, ba am zărit și o plăcuță pe zid (de genul „aici a stat...” , doar că habar n-am ce scria, era în germană). Cred că și mai tare ne-a atras tăblița de lângă intrare, cu oferta gastronomică, din care deasemenea n-am înțeles nimic în afară de „12:00 – 21:00” , care trebuie să fi fost orele între care se întâmplă ce se întâmplă în interior. Nu aveam decât o șansă să vedem ce se întâmplă în interior: să deschidem ușa și să intrăm.

Ceea ce am și făcut, descoperind ceea ce bănuiam și speram: un restaurant. Atmosfera părea caldă și intimă, nici nu s-a pus problema să plecăm mai departe, doar că... aparent nu erau mese libere. Așa cum se întâmplă de obicei, cineva de-al locului ne-a văzut dezorientați (dar interesați) și ne-a venit în întâmpinare. Nu-i bai, am citit în limbajul lui corporal, urmați-mă! Și ne-a condus în încăperea din spate, ceva mai mică și mai liniștită, unde se aflau chiar două mese libere, nu una. Pe alese, cum ar veni.  

Am ales și ne-am așezat. Meniurile le-am primit în etapa imediat următoare. Scrise integral în germană. Tati sau Paul, nu mai știu care, și-a amintit de aplicația Google Lens Translate: scanezi textul, iar ea, aplicația, ți-l traduce în ce limbă dorești. Trăiască tehnologia! Astfel am putut și noi să citim pe îndelete oferta, cu toate detaliile ei și să alegem în deplină cunoștință de cauză! 😊

Ca în orice meniu care se respectă, există un capitol de aperitive reci și calde, altul de supe, există feluri principale și deserturi. Noi am optat fiecare pentru câte un fel principal. S-au comandat 2 porții de „somon tirolez” (28 euro), 2 de friptură de porc la tavă (16 euro) și 1 de... sarmale în foi de varză (16 euro). Cred că bănuiți deja că sarmalele au fost opțiunea mea; eram atât de curioasă cum fac nemții sarmalele!... De băut, câte o bere locală (4,5 euro) pentru ne-șoferi; un ceai (3 euro) pentru sacrificatul familiei.

Băuturile au venit destul de repede; bune, nimic de comentat. A urmat vizitarea toaletelor, rând pe rând; nici aici n-am nimic de comentat. Pe urmă pur și simplu ne-am bucurat de atmosferă (brăduți, luminițe, lumânări aprinse, muzică în surdină) și de companie.

Mâncarea a venit după un timp rezonabil, toată deodată, porții mari, cu aspect apetisant. Somonul era de fapt păstrăv somonat de crescătorie (din zonă, ni s-a spus) și a fost servit pe un pat de conopidă și ierburi, cu sos alb din abundență. Alături, într-un bol, cartofi fierți cu unt, drept garnitură. Friptura de porc consta în 2 felii uriașe scăldate într-un sos brun și era însoțită de varză roșie călită și un fel de gogoși din cartofi. Sarmalele mele... erau, de fapt, o singură sarma; ce-i drept uriașă, n-am văzut așa ceva de când sunt! Altfel, foarte gustoasă (aproape ca ale noastre), bine condimentată și sățioasă. Am avut piure de cartofi pe post de garnitură. De fapt, delicioase au fost toate, am gustat unii de la alții, așa cum facem de obicei.  

Nota a totalizat 125 euro, am plătit-o cu cardul. Am declarat experiența o reușită, una dintre cele mai bune mese ale vacanței. Ne-am continuat plimbarea prin orașul vechi; de data asta a fost de 2 ori mai plăcut, că eram cu burțile pline...

Deci, dacă vă nimeriți prin Füssen la ora mesei, țineți minte 3 cuvinte: Gasthaus Zum Schwanen. Cercetându-le site-ul (www.schwanen-fuessen.de), constat ceea ce bănuiam, că e afacere de familie, iar restaurantul funcționează de marți până sâmbătă de la 12 la 21 (de fapt, până la 22, dar comenzile de mâncare caldă se pot lua până la 21). Adresa exactă este Brotmarkt (Piața de Pâine) nr. 4.

... Hai, că n-a ieșit chiar atât de scurt... Articolul, zic. (Cred că pur și simplu nu pot să povestesc ceva în puține cuvinte! 😊) Poze însă... „decât” 6. Se mai întâmplă...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de crismis in 01.06.24 10:01:50
Validat / Publicat: 01.06.24 13:45:55
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.

VIZUALIZĂRI: 273 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Restaurant Gasthaus Zum Schwanen
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30600 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmasterXPHONE
[01.06.24 13:43:02]
»

Mutat în rubrica "Unde mâncăm în zona Fussen?, SCHWANGAU" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER UndeMâncăm]

webmaster
[01.06.24 18:37:38]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent (2024) sau anul trecut (2023) ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

doinafilPHONE
[01.06.24 21:42:21]
»

"Super long, super strong"!

Felicitari pentru alegere! Mi-a plăcut și finalul:„decât" 6... Și, ca de obicei, mulți

crismisPHONEAUTOR REVIEW
[02.06.24 09:13:23]
»

@doinafil: Mulțumesc pentru apreciere! Pupici înapoiați😘😘😘

DOINITA
[04.06.24 17:23:35]
»

Daca tie nu ti-a iesit articolul scurt, la mine e foarte scurt:votat si adus superbonus!

Sa va fie de bine ca tare bine aratau toate!

crismisPHONEAUTOR REVIEW
[04.06.24 18:10:44]
»

@DOINITA: mulțam frumos! 😘

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, DOINITA

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.045581102371216 sec
    ecranul dvs: 1 x 1