Da' Raffaele

TIPĂREȘTE

Povestea lor:

„Restaurantul este administrat de una dintre puținele familii de restauratori venețieni rămase în oraș.

Frații Raffaele și Giuseppe Salmaso au ajuns la Veneția în 1954 din Savonara, orașul lor natal din provincia Padova. 


Ei au preluat conducerea unui mic „Bacaro” numit „Antiche Cantine Veronesi” într-o locație fermecătoare de pe Fondamenta delle Ostreghe. 


În anii următori, familia Salmaso a rebotezat locul denumindu-l: „Ristorante da Raffaele” , care a rămas de atunci un punct de referință pentru oraș și turiști. 


De-a lungul anilor restaurantul a primit numeroși oaspeți, inclusiv artiști, actori și cântăreți de renume internațional, devenind de-a lungul anilor un punct de referință și pentru iluminații orașului. 


Astăzi, Renato, fiul lui Raffaele, continuă afacerea de familie și, împreună cu sora și verii săi, administrează și hotelul din apropiere - Ala, Hotel Pensione Accademia și, recent deschis, „Locanda de la spada” din Santa Maria del Giglio cu vedere la Grand Canal.”

Povestea mea:

Am ajuns acolo de foame, căutam un loc deosebit, cu miros de canal, cu o vedere spectaculoasă către gondole și apa urât mirositoare. E drept că nu ne deranjează mirosul, eu doar glumesc, Veneția e unică, cu sau fără mirosuri are un farmec aparte.

De ronțăit aveam câte ceva prin rucsac dar oamenii mei doreau ceva mai consistent, mai de fițe. Habar n-aveam prețul, nici nu conta, relaxarea a fost elementul cheie din această excursie. Și cum băieții mei nu concep să halimosească pâine cu salam în nicio excursie, iată că ne-au ieșit acești Rafael și Rafaele în cale, am poposit de îndată fără prea multe întrebări. O singură întrebare arzătoare a fost pe buzele soțului meu:” se fumează?” . Iar cei de la cârciumă au spus” sigur, se fumează pe terasă, dar obligatoriu trebuie să mâncați ceva, nu se servește doar cafea” . Perfect pentru noi…

Așadar, ne așezăm la o masă pitică, gătită cu o față albă, floricele, zâmbete și amabilitate, cu toate acestea am fost întâmpinați la Rafael.

Meniul nu era extrem de stufos, de fapt eu n-am întâlnit în Italia niciu meniu complicat, totul se rezumă la câteva feluri de haleală. E drept că nu-s fan Italia, doar îmi place și atât.

Aproape de San Marco, DA’ RAFFAELE se întinde de-a lungul unui canal venețian, restaurantul are două săli de mese, eu am intrat doar în sala mică, pentru toaletă, atunci am furat și câteva imagini, pentru acest review. Citisem pe net că au decorațiuni cu obiecte din cupru și arme vechi, mi-a fost cam aiurea să-i întreb, dar totul e posibil având în vedere istoria locului.

Am comandat trei beri, 3 cafeluțe, o apă, o porție de coaste de miel, vită cu trufe, un pește la grătar și trei prăjituri.

Berile erau de la ei, din „casă” , am să pun o poză concludentă. Ideea e că era super bună, gustoasă, tare și rece. Cafeluțele au fost de nota zece.

Până a venit mâncărica am primit un coșuleț cu crochete, grisine și pâine. Normal că și-alea costau bani. Acolo plătești și mirosul…

Coastele „soțului” au fost excelente, le-a lăudat mult, cică se topeau în gură. Copilul a fost mulțumit de vita cu trufe dar a menționat de câteva ori că în Croația a fost mult, mult mai gustos acest fel de mâncare. Eu am mâncat tot peștele, semăna cu Dorada, habar n-am ce era, a fost foarte bun, am avut garnitură de cartofi cu rozmarin, gustul a fost remarcabil.

Și, pentru o masă de sărbătoare nu a putut lipsi nici dulcele. Ei, variante prea multe nu erau, băieții au luat Tiramisu, eu am comandat prăjitura casei, o fâlfâială cu mere, bună dar nu de excepție, plăcinta mea cu mere este dumnezeească, nici nu suportă comparație. Dar, mna, se laudă și ei cu tradiția lor…

Tiramisu a fost într-adevăr mult peste ceea ce fac eu, e drept că nu respect rețeta tradițională, n-am vin dulce de Marsala dar nici n-aș folosi așa ceva, mie îmi plac pișcoturile cu whiskey.

Una peste alta, toată experiența a fost de senzație, a meritat fiecare bănuț, adică 184 euro, era inclus coperto dar și șpaga. Cu toate astea domnul soț a mai lăsat o atenție, a fost mulțumit de servicii și a dorit să arate că nu toți românii mănâncă din traistă și nu toți românii sunt angajații lor. Ei, fiecare cu nebunia lui!

Wi Fi cred că aveau, n-am întrebat, eram în UE și aveam semnal la canal, toaletele erau curate, moderne, frumos mirositoare, aveau consumabile. Muzica ascultată la terasă a fost cea a gondolierilor și murmurul asiaticilor care au invadat planeta.

Personalul a fost de nota zece, nu știu dacă așa-s mereu, unii oameni se poartă frumos doar dacă simt miros de bani, eu așa cred și nu-mi poate schimba nimeni părerea.

Poate, cândva, vom reveni în orașul dintre ape, cert e că-i mulțumesc Domnului că era full la Florian, că altfel lăsam pe halimos multe, multe sute de euro, aiurea…

Alegeri savuroase vă doresc!

---

VIZUALIZĂRI: 1437 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI