ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.07.2012
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Frumuşani [CL]
ÎNSCRIS: 03.03.08
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
JUL-2012
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 13

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Câteva locuri de luat masa în Varna (şi nu numai)

TIPĂREȘTE

În scurta vacanţă din vara aceasta la Varna am "descoperit" câteva restaurante foarte drăguţe despre care voi încerca să vă povestesc în continuare; le voi ordona în ordinea descrescătoare a gradului nostru de satisfacţie:

1. La Pastaria un excelent restaurant italian (NU e doar o simplă pizzerie!) - de fapt, un lanţ de 4 astfel de restaurante (2 în Sofia, 2 la Varna) dintre care unul era cam la 500 m de hotelul nostru, chiar lângă şoseaua Varna - Balcic - Vama Veche, în centrul comercial Picadilly (aflat lângă o benzinărie SHELL) beneficiind astfel şi de o parcare destul de generoasă (gratis).

Aici am mâncat şi pizza, şi paste, şi nişte îngheţate de casă de nu ne-au ajuns degetele să ne lingem pe ele...

Personalul deosebit de amabil şi de atenţi cu clienţii, ambianţa plăcută - atât aranjamentul interior, cât şi muzica în surdină (italienească, desigur!), creând un mediu foarte plăcut pentru o cină delicioasă.

Din partea casei ofereau la început un coşuleţ cu pâine caldă şi un mic bol cu pastă de măsline, iar la final un păhărel de limoncello, pentru digestie.

Au ceva semnal de WiFi (depinde de poziţie) şi acceptă plata cu card-ul. Am fost acolo de 3 ori şi de fiecare dată era aproape plin.

2. Restaurantul Briz 2. Aici am mâncat în prima zi, fiind destul de obosit ca să mai am chef de ieşit după alte căutări de cârciunioare.

Şi fiind şi vineri 13, am avut şi o mică 'surpriză' - supa de roşii pe care am cerut-o nu am reuşit s-o primesc... Ospătăriţa şi-a cerut totuşi mii de scuze şi m-a întrebat dacă o mai vreau, dar după ce mâncasem o cratiţă plină cu midii, nu prea mai simţeam nevoia. În afară de acest mic incident - nimic de reproşat. Mâncare bună, dar nu foarte variată. Preţuri ok. Oricum, dacă fetele au găsit ceva să le placă, din punctul meu de vedere au trecut testul.

Ele au mai fost acolo încă odată fără mine (io fiind pe o fugă prin Bucureşti, la cununia civilă a fiului meu) şi au fost servite foarte bine.

Şi aici e internet WiFi (semnal f. bun) şi se poate plăti şi cu card-ul.

Se poate sta atât la terasă, cât şi lângă piscină, dar şi înăuntru, unde există aer condiţionat.

3. Restaurantul Sveti Nikola (Свети Никола) l-am zărit când am făcut prima "incursiune" spre plaja din dreptul hotelului nostru, iar a doua zi am zis că merită măcar o încercare. Dacă nu punem la socoteală curăţenia cam precară a sălii (fără a fi însă jegoasă, ori mai ştiu io cum, să-ţi taie pofta de mâncare, ca dovadă că am fost la ei de vreo 3 ori), e un restaurant ok. O sală mare, foarte spaţioasă, cu aer condiţionat (dar fără WiFi!), o ospătăriţă tinerică şi mereu veselă, amabilă şi serviabilă. Avea oarece probleme cu aducerea simultană a comenzii la toţi mesenii, dar, mna! la 2* şi la banii ăia, ce pretenţii să mai ai?! Meniul destul de variat, au şi "ofertă" pentru prânz!

În plus, mâncarea e bună (fără a străluci, însă, în vreo privinţă) şi mai ales, ieftină! Asta m-a determinat să-l pun pe locul al treilea, de altfel. Evident, aici nu veţi putea folosi la plată decât moneda locală.

4. Sanck bar-ul Fenera (Фенера - Felinarul) - o cârciumioarră la malul mării, un loc minunat de luat masa de seară ascultând valurile şi respirând briza proaspătă, sărată, a mării.

Aici am poposit după ce am aflat la prima terasă unde ne oprisem că nu au decât produse de pescărie (mie mi-ar fi plăcut, dar mna! copiii)... Din fericire, "Felinarul" ne-a oferit un meniu bogat, variat şi la preţuri 'muncitoreşti'.

Aici am avut curajul să comand din listă un alt fel de mâncare local, alegându-mi de astă dată o porţie de 'ghiveci Galata'. Ăsta constă în ceva asemănător cu 'Sirene po şopski', doar că de jur-împrejurul oului de deasupra mai au pus feliuţe de 'sugiuc'. Hmmm... sincer? nu m-a dat pe spate, iar altor conaţionali chiar nu-l recomand. Oricum, restul mâncării a fost foarte bună, se putea chiar fuma acolo (în ciuda noii legi), iar serviciul a fost rezonabil, fără a excela, dar nici nu ne-a dezamăgit.

5. Fast-food Picadilly, vizitat pe fugă, într-o seară când am vrut să scăpăm cât mai ieftin cu putinţă cu mâncarea. Şi am reuşit! Cu 9,73 leva am hrănit toată trupa! Salata de midii a fost chiar foarte bună, pizza - aşa şi aşa. Dar cel puţin ne-am săturat!

6. Snack-bar Rusalka (Русалка, Sirena), tot de pe malul mării, ne-a hrănit într-una dintre cele 2 zile când am fost la plajă. Nimic deosebit, ospătarii cam 'obosiţi', dar nici aici nu aş avea motive reale să nu mai trec pe la ei.

7. Restaurantul Kaliakra (de la Cap Kaliakra, evident!) a fost ultima noastră gazdă din Bulgaria. Din fericire pentru ei, nu şi pe ultimul loc din clasament. Dar nici prea departe! Un singur ospătar la vreo 20 de mese, obosit, slab pregătit, mâncarea cam vai de ea... A fost singurul loc de unde am plecat fără a lăsa nicio stotinkă 'pourboir'! Datorită locaţiei, preţurile mărişoare iar (aşa cum am spus deja), mâncarea şi serviciul undeva între satisfăcător şi deplorabil. De evitat, dacă mai puteţi răbda barem o oră de foame, până la primul local mai omenesc.

8. Restaurant Prima (Nisipurile de Aur)... FUGIŢI!!! eu n-am avut încotro, că am vrut să merg din nou la "Stejarul bătrân" unde ştiam că mănânc bine şi plec mulţumit, din păcate am ajuns după ora de închidere... aşa că ne-am 'mutat' cu o cârciumă mai jos, la "Swedish steakhouse Prima". Degeaba au fost ospătarii ok, la preţurile aberante pentru o mâncare aproape ca aia de fast-food, porţia mică, nu mă mai prind ăia pe-acolo nici dac-ar fi să mestec numai chewing gum!!! Ocoliţi-i pe departe!


[fb]
---
Trimis de Dragoș_MD in 24.07.12 18:09:23
Validat / Publicat: 24.07.12 20:07:10
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4740 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 La Pastaria - în aşteptare...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 2020 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Varna? :


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.058270931243896 sec
    ecranul dvs: 1 x 1