ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.07.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 12.03.11
STATUS: APOLLO
LUNA
MAY-2024
Prieteni
PREȚ 40 euro
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Un italian în Lisabona - Italian Republic – Bacalhoeiros

TIPĂREȘTE URM de aici

5 mai 2024

După o plimbare de câteva ore de capul nostru prin Lisabona, ni s-a făcut, firesc, foame. Acumulasem şi destulă oboseală, astfel încât eram cu ochii după o „mâncătorie” , căutam un loc plăcut unde să ne mai tragem puţin sufletul şi am ales acest restaurant pizzerie, aflat foarte aproape de Praça do Comércio, de unde ne fusese recomandat să ne începem hoinăreala.

Cum ploaia ne dăduse de furcă toată ziua, cu reprize scurte, dar dese, încurcându-ne puţin planurile, am fost atraşi de terasa măricică a restaurantului, cu puţine mese ocupate la ora respectivă, trecuse deja ora prânzului, dar mai ales de umbrelele foarte generoase sub care ne puteam adăposti cu succes în cazul în care reîncepea ploaia. M-a bucurat şi faptul că fumatul era permis, deoarece avusesem şi surprize cu doar două zile înainte, când la terasele din centrul localităţii foarte turistice vizitate unde se mânca nu se fuma şi unde se fuma nu se mânca, doar se bea, fiind nevoită să fac o alegere tare grea pentru mine :D.

Nu citisem nimic înainte, alegerea a fost una spontană, bazată pe inspiraţia de moment, însă am ales inspirat 😊. De fapt, ştiam că pizza este mereu o alegere bună, cu care nu am dat niciodată greş. Ulterior am aflat că restaurantul ales făcea parte dintr-un lanţ de restaurante, Italian Republic având mai multe locaţii în centrul Lisabonei, toate evident cu specific italian, cu recenzii bune, cu porţii măricele şi preţuri absolut rezonabile. Cel ales de noi are pe Google o notă bunicică de 4.0 din aproape o mie de recenzii.

Restaurantul pizzerie ales de noi se află la parterul unei clădiri albe, frumos decorate cu plăci albastre de azulejos, pe colţ la intersecţia cu Rua dos Bacalhoeiros. Mi-a plăcut faptul că meniul era afişat pe o placă ceramică pe zidul clădirii, în ton cu restul decoraţiunilor.

Interiorul restaurantului este măricel, cu multe mese pregătite care-şi aşteptau clienţii, însă cam înghesuite, în opinia mea. Cuptorul de pizza era la vedere. Barul oferea o selecţie bogată de băuturi pentru toate gusturile. Noi însă am preferat terasa.

Adresa: Rua dos Arameiros 15,1100-389 Lisboa, Portugalia

Coordonate GPS: 38.70906 N; -9.13363 E

Telefon: +351.967.676.456

Program: zilnic: 12.00 ÷ 23.00

O ospătăriţă foarte prietenoasă şi zâmbitoare ne-a adus imediat meniurile. Am comandat mai întâi de băut, un pahar de Sangria (3 euro) cu vin roşu pentru mine şi câte un pahar de bere Estrella (2,90 euro) pentru companionii mei şi ne-am apucat de studiat mai atent meniul. Eram hotărâtă să comand pizza, dar nu ştiam ce sortimente să aleg. Indecizia mi-a fost de folos, între timp observând la o masă alăturată cât de mari sunt porţiile şi apreciind că dintr-o singură pizza ne putem sătura amândoi. Amicii noştri au ajuns şi ei la aceeaşi concluzie.

Am ales o pizza „La Reine” (Regina) (11,80 euro), cu mozzarella, ciuperci, şuncă, busuioc şi oregano, pentru noi, în timp ce amicii noştri au preferat o pizza „Bolognese” (11,70 euro), cu mozzarella, carne tocată, busuioc şi oregano.

Băuturile ne-au fost aduse în foarte scurt timp. Berea a fost rece şi bună. Sangria mea a fost interesantă, puţin mai tare decât eram eu obişnuită din Spania, unde o descoperisem în urmă cu treisprezece ani şi tot „aprofundasem” în anii care au urmat de atunci, având şi un gust pregnant de scorţişoară conferit de batonul de scorţişoară cu care era „garnisit” paharul.

În mai puţin de douăzeci de minute a sosit şi mâncarea comandată. Mi-a plăcut modul drăguţ de prezentare, fiecare pizza fiind adusă la două farfurii, ca o fundiţă 😊. Toţi am fost cât se poate de mulţumiţi de cele comandate. Pizza noastră a fost excelentă, chiar peste aşteptări. Am gustat şi din pizza amicilor, la fel foarte bună, dar a mea mi-a plăcut mai mult. Amica noastră şi-a mai comandat şi o cafea espresso cu lapte (1,30 euro), cât eu îmi „pescuiam” fructele din paharul de Sangria.

În timp ce mâncam, atenţia ne-a fost atrasă de o paradă, cu fanfara călare. Nu ştiu despre ce eveniment a fost vorba însă acesta a condus la perturbarea traficului, cu devierea traseelor unor mijloace de transport în comun, ceea ce ne-a afectat planurile de întoarcere la hotel.

Am cerut să ne facă nota de plată separat, pe familie, eu intenţionând să plătesc cu card bancar. Nu a fost nicio problemă. În final am plătit tot cash, deoarece am avut eu o problemă cu cardul, o setare greşită din aplicaţie. Am rotunjit fiecare familie la 20 euro şi toată lumea a fost mulţumită. Fata care ne-a servit merita chiar mai mult.

Înainte de a pleca am vizitat şi toaletele, foarte curate, fără mirosuri, dotate cu consumabilele necesare.

Chiar dacă de această dată nu am testat „specialităţile” portugheze, pe care le descoperisem deja în urmă cu doi ani în Madeira şi nu mă impresionaseră în mod deosebit, am avut o experienţă reuşită la Italian Republic, am mâncat bine şi ieftin, iar servirea a fost fără reproş, motiv pentru care RECOMAND restaurantul cu toată încrederea.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de nicole33 in 08.07.24 00:10:34
Validat / Publicat: 08.07.24 00:52:05
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PORTUGALIA.

VIZUALIZĂRI: 5563 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Restaurantul Italian Republic - pizza Le Reina
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42300 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

doinafil
[08.07.24 14:23:01]
»

Nu citisem nimic înainte, alegerea a fost una spontană, bazată pe inspiraţia de moment, însă am ales inspirat 😊. De fapt, ştiam că pizza este mereu o alegere bună, cu care nu am dat niciodată greş

Felicitări pentru inspirație!

Eu nu mă „dau în vânt” după pizza, dar cele pozate de tine - și-a voastră, și-a prietenilor - chiar mi-au făcut cu ochiul!

Cea mai proastă pizza am mâncat-o la Veneția, în centrul ei, la un restaurant de lângă celebrul pod Rialto. Pe lângă faptul că era cu „mai nimic” și cu cocă „la greu” , a mai costat și-un purcoi de bani!

În paharul tău de sangria erau mai multe fructe decât vin! , dar dacă ți-a plăcut, este bine!

Felicitări pentru alegerea inspirată și...

nicole33AUTOR REVIEW
[09.07.24 06:16:10]
»

@doinafil:

Eu nu mă „dau în vânt” după pizza, dar cele pozate de tine - și-a voastră, și-a prietenilor - chiar mi-au făcut cu ochiul!  

Mie mi-a plăcut tare mult pizza aleasă de mine, ceva în genul unei Capriciosa. La pizza comandată de amicii mei, sosul în care era carnea tocată făcea toţi banii.

Cea mai proastă pizza am mâncat-o la Veneția, în centrul ei, la un restaurant de lângă celebrul pod Rialto. Pe lângă faptul că era cu „mai nimic” și cu cocă „la greu” , a mai costat și-un purcoi de bani!

Nu am ajuns până acum în Italia, astfel că nu am avut încă ocazia să savurez o pizza de la "mama ei". Am auzit şi alte persoane dezamăgite după experienţe similare.

Oricum, cele mai bune mâncate de mine au fost în România. Poate că ne-am şi obişnuit aşa cu pizza cu topping cât mai bogat şi variat, cu de toate, ca şaorma

În paharul tău de sangria erau mai multe fructe decât vin!  , dar dacă ți-a plăcut, este bine!

Pentru mine a fost OK, nu m-a deranjat. Mi-a plăcut că vinul nu a fost prea dulce şi avea o tărie mai mare decât mă aşteptam.

Lasă că o să bei tu Sangria mai bună la Barcelona foarte curând . Pe Rambla sunt câteva locaţii cam scumpicele, dar excelente

Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou!

Zoazore
[09.07.24 08:14:01]
»

@nicole33:

Sangria mea a fost interesantă, puţin mai tare decât eram eu obişnuită din Spania, unde o descoperisem în urmă cu treisprezece ani şi tot „aprofundasem” în anii care au urmat de atunci, având şi un gust pregnant de scorţişoară conferit de batonul de scorţişoară cu care era „garnisit” paharul.

Ca era mai tare decat de obicei, nu m-ar fi deranjat, dar mie tocmai faptul ca a avut fructe multe mi-ar fi placut. Si cu scortisoara m-a cucerit total!

Pizza noastră a fost excelentă, chiar peste aşteptări. Am gustat şi din pizza amicilor, la fel foarte bună, dar a mea mi-a plăcut mai mult.  

Adevarul ca mie imi plac amandoua! Grea alegere as fi avut!

A mai plouat cat ati stat voi acolo?

Sa va fie de bine! Savuros articol!

webmasterPHONE
[10.07.24 14:03:38]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent (2024) sau anul trecut (2023) ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

nicole33AUTOR REVIEW
[11.07.24 06:30:43]
»

@Zoazore:

Ca era mai tare decat de obicei, nu m-ar fi deranjat, dar mie tocmai faptul ca a avut fructe multe mi-ar fi placut. Si cu scortisoara m-a cucerit total!

Nici pe mine nu m-a deranjat, doar m-a surprins puţin, iar bogăţia de fructe, mai multe şi mai variate decât obişnuiam eu să pun, nici atât, astfel având ocazia de a "pescui" din pahar, la final, şi fructele bine alcoolizate

Şi eu sunt mare amatoare de scorţişoară şi cu această ocazie am mai învăţat ceva: că pot pune şi în Sangria pentru un plus de savoare

Adevarul ca mie imi plac amandoua! Grea alegere as fi avut!

Şi mie. Pentru mine mai greu a fost să aleg din meniu

=

Cât am stat la masă doar a picurat puţin, dar cum am plecat a început să plouă torenţial, de nu mai reuşeam să mă orientez pe hartă încotro să mergem. Toată ziua am încercat să ne strecurăm printre reprizele de ploaie scurte, dar dese. Şi în Madeira am păţit la fel vreo două zile din şapte.

=

Mulţumesc mult pentru urări, vizită şi ecou! Vizitele tale au fost tot mai rare în ultima vreme, dar ştiu că ai avut motive serioase.

nicole33AUTOR REVIEW
[11.07.24 06:31:33]
»

@webmaster:

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în #Lisabona? :


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065249919891357 sec
    ecranul dvs: 1 x 1