Mâncătorii în Fiumicino

TIPĂREȘTE

Fiumicino ar fi rămas probabil un orășel cvasinecunoscut dacă nu s-ar fi construit în imediata apropiere Aeroporto di Roma Leonardo da Vinci. Doar cei care n-au lipsit la școală de la orele de geografie ar fi știut că aici se varsă Tibrul în Marea Tireniană, iar împătimiții de istorie și arheologie l-ar fi asociat cu artefactele presărate în zonă: Area Archeologica dei Porti di Claudio e di Traiano, Ostia Antica și Castello di Giulio II (Papa Iulius al II-lea). Vecinătatea aeroportului a făcut însă ca Fiumicino (și alte localități apropiate) să se dezvolte într-un ritm halucinant, venind în întâmpinarea călătorilor cu spații de cazare, mâncătorii, magazine etc. (Ce-i Otopeni pentru București, cam asta-i Fiumicino pentru Roma.) În plus, nici vecinătatea mării nu poate fi de neglijat. Dacă ne gândim bine, Fiumicino poate fi o destinație de vacanță în sine și probabil că și este, mai ales pentru italieni.

V-am povestit despre locurile ce ne-au găzduit, acum o să vă povestesc despre cele ce ne-au hrănit.

Il Borghetto – Via Trincea delle Frasche 284/286; 4,4 pe Google, deschis zilnic (mai puțin miercurea) pentru prânz (13-14:30) și cină (19:30-22:30)

După ce ne-am cazat la Sigis Residence (era trecut de 21:30), Tati s-a gândit să întrebe gazda dacă am mai putea găsi vreun restaurant deschis prin zonă. (În caz de nu, n-ar fi fost mare tragedie, mâncaserăm oarece în aeroport în Otopeni și mai aveam ceva ronțăieli prin bagaj, dar știți cum e, vacanța începe cu prima masă adevărată! 😊) Omul a zis că da, s-ar putea să fie, s-a sfătuit cu șoferul Marco, acesta oricum avea să treacă prin fața cârciumei în drum spre casă și, dacă ar fi zărit mișcare, a promis că ne anunță. Și da, în 5 minute primirăm verde.

Alte 5 minute ne-au luat să ajungem – stânga și iar stânga, apoi am traversat. Restaurantul este găzduit de o clădire cu 2 niveluri, la cel de sus probabil că locuiește familia ce-l administrează. De fapt, nu doar că-l administrează, ei fac tot, după cum aveam să constatăm în curând – el în bucătărie, ea în sala de mese, doar Prâslea cel micuț nu făcea prea multe; din când în când își mai anunța zgomotos prezența din țarcul în care era surghiunit... În fine, o să vină și vremea lui! 😊

În lateral era o mare pancartă cu oferta de meniul zilei (prânz, L-V), iar în față o terasă drăguț decorată cu luminițe, însă desigur că nefuncțională din motiv de sezon. Am pătruns înăuntru, ne-au întâmpinat murmurul specific, miresmele apetisante și tânăra doamnă, pe care am întrebat-o dacă ne mai primește și pe noi să mâncăm. A zis că da și ne-a îndrumat la singura masă liberă.

Am primit meniuri clasice, oferta era destul de stufoasă, cu preparate specifice zonei mediteraneene, de la aperitive până la deserturi și băuturi. Am ales o porție de paste cu cârnați și guanciale (gușă de porc condimentată, ingredientul originar al pastelor carbonara), o friptură de vițel cu salată de rucola și parmezan și câte o bere locală, Ichnusa nefiltrată. De fapt, foamea ca foamea, dar de sete eram rupți, așa că am ras prima bere pe nerăsuflate și după aia am mai cerut câte una. Am primit din oficiu un coș cu pâine de casă – foarte bună, am tot ciugulit până a venit mâncarea.

Totul s-a dovedit delicios, porțiile au fost însă cam mari, n-am reușit să le terminăm în totalitate. Am plătit cu cardul 46 de euro și cash câțiva firfirei drept tips. Un loc excelent, fără mari pretenții aparent. Recomand!

Cielo – Via della Torre Clementina 154; www.cielofco. it; 4,2 pe Google, deschis zilnic 11:00-01:00

Ne-am cazat la Hotel Tiber pe la 16:30, peste masa de prânz evident că săriserăm, deci era urgent să găsim un loc în acest scop. Restaurantul hotelului era închis, disponibil doar după ora 19, însă de la recepție am primit recomandarea de a o lua la pas pe lângă râu, căci sigur vom găsi ceva care să corespundă nevoilor noastre. Și da, am constatat că multe mâncătorii erau deschise, nu ne-am încercat norocul prea departe, ci la Cielo, care părea așa, mai cu vino-ncoa’. La fel, am zis pas micuței terase de pe trotuar și am pătruns în interiorul elegant și modern decorat, ocupând imediat o masă chiar lângă fereastră („în vitrină” ). A, pentru a simplifica lucrurile, Cielo se află fix în dreptul pasarelei pietonale peste râu.

Desigur, la ora la care ne-am prezentat nu era deloc aglomerat, așa că timpii de așteptare au fost absolut rezonabili. Am primit imediat meniuri, oferta fiind preponderent pe bază de pește și fructe de mare. Asta și voiam, nu mă săturasem în Madeira! 😊 Am ales paste cu fructe de mare (18 euro), pește cu legume (19 euro) și câte o bere mare Moretti nefiltrată (7 euro).  

Cât am așteptat mâncarea, am pornit pe rând să inspectăm ambientul, căci părea interesant. Chiar lângă masa noastră se afla un stand cu tot felul de produse tradiționale de vânzare: paste, măsline, sosuri, mezeluri etc. Într-un loc erau expuse sticle de vin și de alte băuturi, am descoperit și vitrina cu carne maturată, precum și pe cea cu pește. În spatele unui perete de sticlă se afla o rețea de alambicuri unite între ele prin țevi de cupru. Deci ditamai industria Cielo ăsta, cum ar veni.  

Porțiile au venit aburinde, parfumate și frumos aranjate. Desigur, aveau să exceleze și la gust, așa cum era de așteptat la un loc cu asemenea ștaif. Ne-am declarat sătui, însă parcă nu ne venea să ne dăm plecați, așa că am decis să luăm și câte un desert. Eu babba cu rom (o prăjitură specific siciliană, aduce cu blatul de savarină însiropat; 8 euro), Tati sorbetto de lămâie (6 euro). Și o sticlă mare de apă (3 euro) s-o împărțim. Foarte bune toate, le veți „mânca din ochi” dacă veți avea răbdare să baleiați fotografiile! 😊

Total general 73 de euro, inclusiv taxa numită servizio. Da, un loc deosebit Cielo, merită să-i treci pragul.  

La Fraschetta del Borgo – Viale dei Romagnoli 761, Ostia Antica; 4,1 pe Google; deschis zilnic 7:30 – 00:00

Nu e chiar în Fiumicino, ci la intrarea în Ostia Antica, adică nu departe, de aceea m-am gândit să nu fac articol separat. L-am accesat după ce am terminat de vizitat site-ul arheologic, vreo 2 după-amiază să fi fost. În mod normal, cu biletul de la sit am fi putut vizita și Castello di Giulio, aflat nu departe, însă citisem că-i în renovare. Am zis să facem totuși câțiva pași, să-l vedem măcar pe dinafară. Chiar peste drum de intrarea la castel ne-a atras atenția cârciumioara asta și am intrat.

Tot ceva afacere de familie pare să fie; oricum, noi am interacționat doar cu un nene mai în vârstă. Un ambient simplu, decorat cu poze și tablouri vechi, obiecte casnice și un poster mare reprezentând castelul. Mese acoperite cu fețe cu model grecesc 😊, scaune simple. Doar o singură masă ocupată, ulterior aveam să rămânem singuri.

Din meniul nu foarte bogat (dar nici sărac) am ales o porție de melanzana alla parmigiana (vinete coapte cu parmezan, o chestie după care mă înnebunesc; 10 euro), una de cotlet de porc (8 euro) cu salată de crudități (5 euro), pâine (1,5 euro/coșul) și câte o bere la pahar (4 euro). Am primit repede băuturile, nici pentru restul n-am așteptat prea mult. Vinetele mele chiar se topeau în gură, friptura a venit însoțită de un sfert de lămâie. De fapt, le-am șeruit între noi pe toate, astfel că ne-am compus câte un prânz complet și sățios.

Am zis inițial că nu luăm desert, însă ne-a îmbrobodit nenea, că au un tiramisu de te lingi pe degete, deci am vrut să verificăm. Într-adevăr! Prăjitura ne-a completat nota cu încă 5 euro, iar cafeaua pe care a dorit-o Tati la final cu încă 1,5. În total am plătit 41 euro (din care 2 servizio). Voi atașa poza cu nota de plată scrisă de mână; așa ceva primeam acum 10-15 ani pe la greci... Dar clar, recomand!

Pizza al Porto – Via della Torre Clementina 242; 4,7 pe Google; deschis de la 11:00 la 21:00, mai puțin duminică și luni

Genul de loc pe care nu dai 2 bani când treci pe lângă el. Și trecusem de câteva ori, căci era fix vecin cu hotelul nostru. Prin ușa deschisă se zărea o încăpere modestă și un tip în spatele unui blat pe care se odihneau tăvile cu produse. Am intrat totuși (pentru că era aproape și ploaia se oprise, dar putea reîncepe oricând) în seara de dinaintea plecării, ne gândeam să luăm o pizza s-o împărțim în lobby-ul hotelului. Am prins un pic de coadă, 3 sau 4 persoane, suficient cât să ne dăm seama cam cu ce se mănâncă locul ăsta.  

Păi de fapt nu-i o pizzerie ca oricare, ci una unde mai degrabă vii și-ți iei pentru acasă. Există comunicare între încăperea principală și bucătăria plină cu cuptoare, după cum se întrezărea fulgurant atunci când se deschidea ușa și se aduceau tăvile aburinde. Oferta era scrisă pe o tăbliță, erau cred că vreo 12-15 sortimente de pizza și câteva de tartă, erau și chestii dulci și ceva băuturi disponibile. Interesant era faptul că marfa nu se vindea la bucată, ci la... kilogram. Îți alegeai ce și cum, vânzătorul le cântărea, apoi plăteai.

Remarcând noi că existau și 2... butoaie pe post de mese, cu scaunele aferente, am zis să nu mai mergem la hotel, să mâncăm chiar acolo. Am ales 3 sortimente pe care le-am combinat (19-22 euro/kg), nu mai știu exact care ce a conținut, însă rețin bucuria și pofta cu care le-am savurat! Absolut fantastice! Am luat și câte o bere Ichnusa (să încheiem cercul) și asta a fost, nu ne puteam declara mai mulțumiți de atât! Un adevărat festin ce ne-a costat fix 15,11 euro!  

---

VIZUALIZĂRI: 617 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI