Midii, midii și... lavrac!

TIPĂREȘTE

După ce ne-am instalat în confortabilul apartament de la Kabakum Holiday Houses, am coborât pe bine-cunoscuta alee în trepte, care ne-a condus fix în străduța ce urmează linia plajei. Prima alegere s-ar fi vrut chiar restaurantul locației, tot Holiday pe numele lui; data trecută taman se construia, citisem lucruri bune între timp despre el și eram curioasă; din păcate, am ajuns prea târziu, am găsit luminile stinse, ușa încuiată. Hai alături, la Piter, și aici am mâncat bine cândva! Hmm... Bătea vântul pe la Piter prin ogradă, nici n-am mai încercat.

La terasa următoare, Miro, am avut noroc. În plus, locul arăta rustic și îmbietor – câteva mese și bănci de lemn la umbra unor copaci; nu-i vorbă, că de umbră nu duceam lipsă, se cam înnoptase de mult, luna aproape plină desena o cărare tremurândă pe luciul mării. De obicei nu cinăm așa târziu, dar nah, drumul fusese lung, am dat bătaie să ajungem... Odată ce am aflat că vom căpăta ceva de mâncare, pretențiile ne-au crescut: „Aveți midii?” „Da, avem midii!” „Și bere?” „Și bere.” Am răsuflat ușurați, vacanța începea promițător.

Am comandat câte o bere Kamenitsa draught (2,5 leva) și câte o porție de midii cu pătrunjel (9 leva) și – ce ne-am gândit noi?! – în loc de banala pâine, o pizza cu șuncă (6 leva) s-o împărțim. Din nou se dovedește că nu trebuie să mergi la cumpărături pe burta goală, căci vei lua mult mai mult decât îți trebuie cu adevărat! Porțiile de midii au fost uriașe; dacă le-am fi mâncat goale, și tot ne-am fi săturat! Așa, în ciuda faptului că totul a fost delicios, n-am reușit să terminăm nici pizza, nici scoicile. Doar berea.

Servirea bună, rapidă (ce-i drept, nu aveau prea mulți clienți la ora aia). O experiență pe care o recomand și aș repeta-o.

***

A doua zi la prânz am reușit să mâncăm la Holiday. Asta pentru că ne-am prezentat destul de devreme; când am plecat, nu mai era nicio masă liberă. Precum viluțele complexului din care face parte, Restaurantul Holiday se caracterizează prin minimalism și bun-gust. Fațada este o combinație de lemn și sticlă, părțile laterale erau descoperite, „căptușite” doar cu o împletitură de eșarfe albe și șipculițe de lemn (la o privire mai atentă, se puteau zări și uriașele ferestre glisante din geam securizat, strânse toate în partea din spate); ingenios. Abia nu mai e nevoie de aer condiționat.

Cele 3 trepte ce conduc spre incintă sunt flancate de câte un vas frumos cu flori. La fel, pe mese sunt ghivece colorate cu același gen de flori (naturale). Decorațiunile interioare te duc cu gândul la iubita Elladă – mesele pătrate vopsite în alb, la fel majoritatea scaunelor, doar câteva în albastru dechis. Pereții au culoarea nisipului, plafonul e o combinație de lemn și eșarfe albe, iar corpurile de iluminat seamănă cu niște coșuri împletite.

După ce am vizitat toaletele și am studiat meniurile, am ales: supă de pește, o shopska salata („salata ciobanului”, tradițional bulgărească, seamănă cu salata grecească, are roșii, ardei, castraveți, ceapă și brânză rasă din abundență), o porție de... niște peștișori prăjiți (zău dacă știu cum îi cheamă, am pierdut și chitanța...) și încă una de rizotto cu fructe de mare (pe ăsta știu sigur că eu l-am cerut). Ca de obicei, am mâncat la grămadă, câte puțin din fiecare, să le gustăm pe toate. A fost o masă pe cinste și nu țin minte să ne fi copleșit financiar. Ne-a plăcut la Holiday, și ambianța aerisită, cu iz mediteranean, dar mai ales mâncarea, așa că ne-am propus să mai venim.

Ceea ce s-a întâmplat a doua zi, tot la prânz. De data asta am luat porc, eu cotlet (8,8 leva) și Tati mușchiuleț (10,2 leva) (sau invers), ambele feluri acompaniate de cartofi copți în coajă. Pentru echilibru, din nou o shopska salata (6,8 leva) și câte un pahar cu bere (2,8 leva). La final, am împărțit o înghețată de piersici, foarte aromată și bună (4,4 leva). Precum vedeți, bun raport calitate/preț. (1 leva = 2,4 ron). Servirea a fost și ea ok, nimic de reproșat. În concluzie, un restaurant drăguț, mâncare bună, își merită cu prisosință renumele pe care și l-a căpătat în scurtul timp de când ființează.

***

Un alt loc pe care l-am testat a fost Santorini Fish House, aflat în capătul sudic al falezei din Chaika, chiar lângă digul pescarilor. De fapt, l-am re-testat, pentru că mâncaserăm acolo și cu 3 ani în urmă; la vremea aceea îmi amintesc că era doar o mică terasă cu câteva mese, acum l-am găsit ditamai stabilimentul, cu mai multe secțiuni dispuse pe două niveluri. Zidurile văruite grosier în alb și câteva linii ondulate ale decorului amintesc, într-adevăr, (destul de vag) de celebra insulă cicladică. Ne-au convins să intrăm aspectul său îngrijit și mai ales „amintirile mă chinuiesc, amintirile mă răscolesc”????...

Am ales terasa de la etaj, partea dreaptă cum urci – oferă cea mai frumoasă vedere asupra plajei și mării. Din nou am ajuns printre primii la cină, ne-am putut alege masa preferată. Am primit rapid meniuri, ne-am decis fără greutate: vom începe cu niște midii (6,9 leva), ca aperitiv, o singură porție pe care s-o șeruim (și data trecută tot midii luaserăm; bune, dar cam scârțâia nisipul printre dinți). La felul principal – somon pentru Tati (15,9 leva), lavrac (tot 15,9 leva) pentru mine. Și câte o Kamenitsa la halbă, desigur (3 leva).

Berulele le-am primit urgent, nici midiile n-au mai întârziat mult și au venit într-o oală uriașă acoperită cu altă oală mai mică – un vas special pentru servit midii, cu care ne-am mai întâlnit și cu alte ocazii. Practic, capacul se folosește pentru strâns cochiliile goale, pe măsură ce mănânci conținutul oalei principale. De data asta, nisipul a lipsit cu desăvârșire din preparat, și nu putem spune că i-am dus dorul????... Midiile au fost delicioase, așa cum le știam; adevărul e că mai proaspete ca la Chaika greu se poate...

Până au sosit și felurile principale, am pornit într-o scurtă explorare, profitând de faptul că nu era încă foarte aglomerat. Am inspectat toate terasele, interiorul restaurantului, inclusiv spațioasa sală de joacă pentru copii; toaletele le vizitasem înainte de a începe masa. Drăguț Santorini ăsta!

Medalionul de somon, fript pe grătar, a venit prezentat pe o felie de pâine prăjită presărată cu mujdei și mărar; alături, pe platou, se mai găseau o grămăjoară de brocoli sotat, o felie de lămâie și un mic bol cu un sos cu verdețuri. Lavracul (făcut tot la grătar) a fost, la fel, acompaniat de lămâie și același sos cu verdețuri, iar în loc de brocoli au fost cartofi fierți și presărați cu firicele de mărar. Totul foarte gustos și îndestulător. Am părăsit Santorini sătui și încântați, promițându-ne că vom mai reveni și altădată.

***

Ultima experiență gastronomică am avut-o în seara de dinaintea plecării, până la urmă tot la vecini, la restaurantul micului hotel Piter (după ce încercaserăm în zadar să ne lipim la o terasă cu vedere fabuloasă la mare, în capătul nordic al plajei). În fine, nici Piter nu avea o priveliște rea deloc... Spre deosebire de data trecută, dispăruseră mesele și scaunele de lemn, terasa devenise mai fluidă, mai modernă (dar, sincer, mie îmi plăcea mai mult cea de acum 3 ani...). Deși păreau să se pregătească de o mică petrecere privată, ne-au acceptat și pe noi la o masă alăturată.

Am fost bucuroasă să constat că pad-urile de hârtie pentru farfurii erau aceleași pe care le știam – prezentând povestea scrisă și ilustrată a lui Poseidon, zeul mării. Am primit odată cu acestea tacâmuri și șervețele.

Am comandat așa: salată caprese (7,8 leva) și o porție de dovlecei cu sos de iaurt (5,9 leva) (ni-i aminteam cu drag de data trecută! :P) ca aperitive. Pe urmă, cotlet de porc cu cartofi pentru Tati (11,6 leva) și lavrac (18 leva) pentru mine; nu mă mai satur de pește bun! Pentru stropit, o sticlă de vin roze autohtonă (18 leva), pe care am primit-o cu frapieră și tot dichisul.

Mâncarea a fost gustoasă, porțiile generoase. Vinul ne-a plăcut mult și, descoperindu-l a doua zi pe rafturile unui supermarket, am luat vreo 2 sticle și pentru acasă.

Cât mâncam, s-a petrecut un lucru ciudat, care ne-a captat bună parte din atenție, nouă, rușilor de la masa vecină și angajaților. La un moment dat, s-a auzit un zgomot teribil în apropiere; o cioară se izbise cu viteză de una din ferestrele cârciumii și căzuse lată imediat după aceea. Am început să ne dăm cu presupusul ce s-o fi întâmplat, copiii îi tot dădeau târcoale, nimeni n-avea totuși curajul s-o atingă... Părea un pui căruia, din cine știe ce pricini, i se defectase „direcția”... După vreo jumătate de ceas, când subiectul își cam pierduse din interes, am văzut cioara cum „învie”, își scutură aripile și... își ia zborul, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat! Toată lumea a răsuflat ușurată și s-a bucurat pentru mica cioară-kamikaze! :)...

***

Chaika ne-a primit din nou cu ospitalitate, la fel ca data trecută. Am avut o cazare excelentă, am mâncat bine peste tot și la niște prețuri absolut rezonabile. Fiind cea de-a doua excursie a noastră aici (cu siguranță, nu ultima), îmi permit să vă recomand micuța stațiune, chiar dacă nu beneficiază de notorietatea vecinelor sale – mai ales celor dornici de liniște și relaxare. Bonus – o plajă grozavă, greu de egalat!

---

VIZUALIZĂRI: 880 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI