De mâncat şi de băut în Alghero

TIPĂREȘTE

În minivacanţa din Sardinia, aflându-ne practic tot în Italia, ştiam că vom savura mâncăruri clasice din gastronomia italiană: pizza, paste, însă ne gândeam şi să introducem ceva nou, local, aşa cum ne-am obişnuit să facem când suntem în deplasare. Bine, cu pizza sau paste nu dai greş niciodată, doar preparatele de bază ale celei mai răspândite şi celei mai iubite bucătării din lume sunt pe gustul oricui, dar dacă îşi mai face apariţia în peisaj ceva culinar inedit, care să mai şi placă, este chiar un lucru mulţumitor!

   De specialitate autohtonă avuseserăm parte în Bosa, aceea fusese fregola pescatora, şi ne plăcuse tare mult poate şi pentru că ne fusese foarte foame, însă rezultatul a fost de mare efect.

   În Alghero, la prima ieşire în oraş, după ce am făcut cunoştinţă cu Centro Storico, ne-am retras la masă, în inima acestuia, zona Via Carlo Alberto, unde văzuserăm un local cu nume sonor: Ristorante Pizzeria Regina Marguerita. Acesta este vecin cu micuţa Piazza Sventramento, situat pe un colţ al Via Buragna şi, vizual, ne-a atras din stradă cu aspectul său îngrijit. Aveam să constatăm că şi la interior era şic şi dichisit. Mesele se întind şi afară, sub umbrele generoase, în Piazza Sventramento, iar vara cred că este o atmosferă minunată în centrul vechi, aici.  

Am intrat, ne-am aşezat şi, de îndată, a venit o doamnă care ne-a adus meniurile. Eram chitiţi pe pizza, dar, ghinion, ni s-a spus că pizzerul nu era disponibil în acea seară şi ne roagă să comandăm altceva. Aveam posibilitatea să plecăm la un alt restaurant şi să ne facem pofta de pizza, dar era aşa de bine, frumos şi cald înăuntru, că ne-am gândit să rămânem şi să alegem altceva, că mai rămânea timp de pizza.

Aşadar, ne-am orientat rapid către alte bucate, eu la paste cu hribi (tagliatelle ai funghi porcini-13 €), soţul la lasagna (lasagna alla napoletana -10 €), iar de băut am luat fiecare câte o bere Ichnussa, adică berea sardă cea mai cunoscută, dar şi foarte bună. Berea ne-a fost adusă imediat şi odată cu ea şi nişte chifle foarte bune din partea casei. N-au întârziat prea tare nici pastele sau lasagna, la paste am primit un pliculeţ de parmezan ras care a dat un gust special pastelor. După ce le-am savurat, am primit, la cerere, şi nota de plată de 36 € care cuprindea şi coperto de 4 € (2 €/pers.). Rezonabilă, aş zice, iar de achitat, am făcut-o cu cardul.  

Cum prima experienţă culinară în Alghero decursese bine, ne-am gândit să revenim şi în zilele următoare la Regina, dar n-a mai fost să fie, alte localuri ne-au atras mai bine.

În seara celei de-a doua zile, după ce ne-am întors din Bosa, am dat o tură şi prin Alghero, oprindu-ne pe faleza Lungomare, mai bine zis, vis-á-vis de port, la un local cu un nume mai bizar: Jo’PleR, desigur restaurant specializat în peşte, dar şi pizzerie. Un panou stradal, aşezat în faţa intrării ne prezenta principalele feluri de mâncare într-o manieră în stare să ne facă poftă, însă nici preţurile afişate nu păreau să ne dea pe spate. În plus, văzusem mai mulţi conaţionali că dădeau târcolae, v-am spus ne tot “loveam” unii de alţii cei din avion, aşa că ne-am zis că e un semn bun.

Am intrat, restaurantul nu e unul micuţ, aşa că am găsit locuri fără probleme. Interiorul este elegant, ambianţa caldă la propriu şi la figurat. Ni s-au adus meniurile imediat, stufoase, cu o mulţime de preparate în panoplie. Nouă ne era dor de pizza şi ştiam, fără îndoială, că, în fine, îi venise rândul. Am stat un pic pe gânduri să alegem din câteva sortimente ce ne făceau cu ochiul din poze, soţul oprindu-se la o pizza Gustosa, iar eu la una locală, Sarda. Fiecare dintre acestea, la 8 €. De băut, de data aceasta, am vrut vin, Sardinia fiind renumită pentru vinurile produse aici, care, culmea, nu sunt deloc ieftine. Doamna care ne-a luat comanda, văzându-ne nehotărâţi, ne-a recomandat un soi popular, Vermentino di Sardegna Aragosta, varianta alb, sec. O sticlă de jumătate de litru a costat 10 €, dar a meritat. La fel şi pizza de ambele feluri, fiindcă la un moment dat le-am shareuit, dovedindu-se foarte gustoasă. Nota de plată a inclus şi coperto de 4 €, pare-se că în Alghero acesta se situa stabil la 2 € de căciulă. Am achitat cu cardul, fără probleme.

Ziua ce avea să vină, mult mai frumoasă şi mai caldă decât precedentele, cu soare din plin, am petrecut-o exclusiv în Alghero, bătând oraşul la pas în lung şi-n lat. La orele prânzului, foarte multe localuri aveau deja mesele afară aşteptându-şi muşterii. Pe noi, ora mesei ne-a găsit tot pe faleza Lungomare unde ne atrăsese atenţia o terasă cu mese, protejată cu pereţi de material plastic, copertină generoasă, în faţa unui restaurant de pe linia clădirilor cu faţa la mare. Numele său, Il Porto, era foarte potrivit, fiind situat chiar vis-á-vis de portul din Alghero. De fapt, lucrul care ne luase ochii fusese panoul stradal pe care erau afişate, cu tot cu fotografii, câteva preparate care arătau foarte bine.  

Am prins o masă la terasă, sub copertină, şi neîntârziat a venit un domn cu meniul tipărit, în două exemplare. Văzuserăm pe panoul din stradă, printre altele, calamari cu cartofi prăjiţi şi salată, făcându-ni-se poftă instantaneu. Am comandat două porţii, iar de băut, aici aveau vin alb, sec, la carafă, la jumătate de litru, 8 €, aşa că pentru început am vrut una. Porţia de calamari cu cartofi şi salată, în sine, a fost destul de generoasă şi nu prea scumpă, 12 €, nemaispunând că a fost reuşită şi din punct de vedere senzorial, calamarii fiind crocanţi la exterior şi fragezi la interior. Atât de gustoasă că a mai fost nevoie de încă o carafă de vin să o însoţească.

La final, pentru a evita un eventual disconfort de orice fel, am comandat la sugestia ospătarului câte un digestiv local, pe nume mirto, un lichior autohton, aromatizat, din plante (fructe de mirt macerate), distilat, de culoare arămiu închis şi gust divin.

Nota de plată s-a apropiat de 50 € conţinând şi clasicul coperto, de aceeaşi sumă de 4 € deja ştiută, achitând în modul obişnuit, cu cardul.

    Fiindcă experienţa la Jo’PleR fusese una foarte agreabilă, ne-am decis s-o repetăm şi în seara următoare, ultima petrecută în Alghero. De acea dată, soţul, mai conservator din fire, ori pentru că îi plăcuse tare mult pizza Gustosa, a comandat la fel, eu am mers pe clasica Margherita (6 €), cu care ştiam că am o chimie bună, nedezamăgindu-mă niciodată: pe cât de simplă, pe atât de bună! De băut, am reiterat vinul Vermentino di Sardegna Aragosta, la final, nota de plată fiind de 28 € pe care am plătit-o tot cu cardul.

Concluzie

În Alghero am mâncat bine şi la preţuri ok, însă trebuie avut în vedere faptul că în sezonul mai cald acestea pot creşte, uneori nejustificat. Pot fi găsite cu uşurinţă preparate dintr-o gamă variată din bucătăria italiană în general, dar şi din cele specifice, locale pe care e bine să le experimentăm, pentru a ne face o idee mai amplă asupra capitolului culinar din insulă. Singurul regret legat de partea culinatră a fost că nu am găsit nicio gelaterie funcţională, altfel, cu tot frigul de pe acolo, sigur dădeam iama în îngheţată.  

La final de serial

Deşi am nimerit în Alghero imediat după o furtună memorabilă, care adusese cu sine fenomene meteo  destul de neplăcute în toată Sardinia, prima minivacanţă a acestui an ne-a relevat, atât cât am putut vedea, o insulă frumoasă, verde, cu oameni primitori, care în alte perioade din an arată paradisiac. Sincer, aş mai reveni în Alghero pentru câteva zile şi în alt anotimp, primăvara sau toamna, mai cu seamă că zborurile se vor relua din aprilie, după ce au circulat zvonuri că vor fi suspendate. Alghero constituie o poartă bună de intrare în Sardinia, de unde se poate închiria maşină pentru a străbate insula în lung şi-n lat pentru care e nevoie de ceva mai mult timp, poate de până la două săptămâni.

Pentru noi, experienţa Alghero a însemnat, un loc inedit, o avanpremieră catalană, deoarece peste nici două luni aveam să mergem pentru prima oară la Barcelona, dar asta este o altă poveste...

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 4008 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI