GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Turnul Galata şi moscheea Süleymaniye, început şi final de zi în Istanbul
Dacă vă spuneam acum câteva zile că mijlocul celei de-a doua zile din Istanbul a fost ocupat din plin cu explorarea insulei Büyükada, e timpul să vă spun că aceeaşi zi am început-o cu vizitarea turnului Galata şi am sfârşit-o, după întoarcerea din insule, cu moscheea Süleymaniye, capodopera marelui arhitect Sinan. Presupun că orice turist, odată ajuns în Istanbul, vrea măcar să vadă turnul Galata, dacă nu să şi urce în el, aşa că noi, intrând în cea de-a doua categorie, şi având o zi încărcată în faţă, ne-am grăbit la tramvaiul T1 dimineaţa devreme cu destinaţia Galata.
Pentru turnul Galata am fi putut coborî la staţia Karaköy, dar ne-am dat jos cu o staţie mai-înainte, la Eminönü, pentru a parcurge podul Galata la pas, în dorinţa de a simţi pe viu atmosfera de la picioarele podului, de la staţiile de bac sau de la restaurantele plutitoare care prepară celebrul balık-ekmek (sandviş cu peşte fript la grătar), socializând cu pescarii de pe pod şi admirând tabloul de la confluenţa Cornului de Aur cu Bosforul.
Actualul pod Galata a fost construit abia în 2003 şi este a şasea variantă a sa, în timpurile moderne alte cinci existând începând cu anul 1845, când a fost inaugurat, neluând în seamă podul de vase din vremurile cuceririi Constantinopolului sau comanda dată lui Leonardo da Vinci de către sultanul Beyazıt al II-lea de a proiecta un pod modern peste Cornul de Aur, neaprobat în cele din urmă de acesta. Şi Michelangelo fusese invitat să proiecteze un asemenea pod, dar a refuzat.
Are 490 m lungime, 24 m lăţime, vibrează puternic la trecerea maşinilor pe el (voit, pentru a detensiona sarcinile) şi are pe sub el, un culoar destul de îngust navigabil, chiar în centru, restul fiind ocupat de o pleiadă de restaurante care mai de care, mai arătoase, stilate, situate de-o parte şi de alta a corpului podului. Pe deasupra, la fel, de-o parte şi de alta sunt înşiraţi ca pasărelele pe sârmă, pescari răbdători ce vin să dea la peşte, fie dintr-o pasiune mistuitoare destinzându-se, fie, chiar, de nevoie.
Ca şi celelate poduri de pe Cornul de Aur, are rolul de a uni „oraşul vechi” din peninsula Seraglio situat în zona istorică de „oraşul nou”, Beyoğlu, numit în trecut Pera, adică „cealaltă parte”. Să nu credeţi că „oraşul nou” e prea recent, el este locuit de peste 2.000 ani, în era bizantină timpurie fiind populat de comercianţi evrei. La sfîrşitul secolului al XIII-lea, negustorii genovezi au primit Galata drept răsplată pentru ajutorul acordat bizantinilor la eliberarea oraşului de cruciaţi. În epoca otomană, puterile europene şi-au stabilit ambasade şi legaţii, iar centrul comercial al Istanbulului s-a mutat aici din cartierul Marelui Bazar. Beyoğlu, aşadar, a devenit inima Istanbulului european, mai cu seamă după ce statul a fost condus din palatul Dolmabahçe, după ce secole de-a rîndul, palatul Topkapı deţinuse supremaţia.
Dimineaţa nu e cel mai bun moment de a vizita Turnul Galata, aşa cum bine au remarcat @mihai18 şi @tata123, din punctul de vedere al realizării fotografiilor, pentru că lumina ajută aparatul foto după-amiaza, dar teama de aglomeraţie şi de aşteptare, timpi morţi, ne-au determinat să luăm decizia de a-l cunoaşte la faţa locului la prima oră. Ce-i drept, aflând că spaţiul de sus în care este permis accesul turiştilor e atât de îngust, încât nu pot urca în turn, simultan, mai mult de douăzeci de persoane, am ajuns puţin după orele 9,00 când se deschide ghişeul şi am cumpărat biletele contra sumei de 25 lire turceşti/persoană. În turnul Galata, cele unsprezece etaje până-n vârf, se urcă în prezent numai cu liftul până la nivelul superior ce găzduieşte un restaurant/bar/club de noapte destul de stilat unde se poate bea/mânca ceva la preţuri, deloc, modice. Dar, ce mai contează, de câte ori urci în turn?!
Din local se deschide o uşă către balconul circular ce asigură una dintre cele mai frumoase privelişti asupra Istanbulului care se poate surprinde de pe platforma strâmtă ce mărgineşte localul de jur-împrejur. Sus, peisajul e de-a dreptul seducător (te lasă cu gură căscată), cel puţin în zilele însorite, lumina astrului diurn cade asupra oraşului subliniindu-i strălucirea. Se spune că apusurile surprinse din turn sunt de-a dreptul fascinante, dar cum de data asta n-am avut parte, las pe viitor şi-un asemenea moment.
Turnul Galata, unul dintre simbolurile indiscutabile ale Istanbulului, şi una dintre cele mai renumite atracţii ale oraşului, înalt de 67 m, a fost construit în 1348 de genovezi, partenerii comerciali ai Imperiului Bizantin, ca parte a sistemului de fortificaţii din Galata (turn de observaţie pentru controlul traficului maritim), fiind la vremea respectivă cea mai înaltă clădire din oraş. A fost ridicat, deci, în timpuri medievale, din piatră pe locul vechiul turn Galata, un turn bizantin original, construit în secolul al VI-lea de împăratul Iustinian, modest ca şi dimensiuni, dar numit Megalos Pyrgos (Marele Turn) ce controla traficul naval de la intrarea în Cornul de Aur. Acesta, la rândul său, a fost înlocuit cu unul mai mic ce a fost, în mare parte, distrus în 1203, în timpul celei de-a patra cruciade.
Vîrful său, astăzi conic, nu a fost dintotdeauna aşa, o perioadă de vreo sută de ani, între 1875 şi 1967 a fost în formă de cupolă. În 1453, ultimii apărători ai Bizanţului s-au refugiat în turn, luptând până la ultimul cu otomanii. După cucerirea Constantinopolului, turcii l-au transformat în închisoare şi depozit naval, mai târziu chiar şi în foişor de foc. Deşi a fost avariat în nenumărate rânduri, ba de cutremure, ba de incendii, a fost refăcut de fiecare dată, supravieţuind triumfător.
Un alt moment remarcabil din existenţa sa, a fost în secolul al XVII-lea, când un pionier al aviaţiei şi-a legat aripi pe braţe şi a „zburat” din vârful turnului până pe malul celălalt al Bosforului, la Üsküdar.
În zilele noastre, restaurantul şi clubul de noapte au seara program de cabaret cu muzică tradiţională şi dansuri din buric, iar, din exterior, noaptea turnul luminat este o adevărată feerie ce încântă privirile trecătorilor.
Ce să vă spun, de dimineaţă când am urcat noi în turn nu era aglomeraţie deloc (chiar am urcat într-una dintre primele serii de turişti din ziua aceea), dar nici lumină grozavă pentru poze nu am găsit. Cu toate acestea, nu ne mai venea să plecăm, aşa de frumos era totul de-acolo, de sus, panorama extraordinară dezvăluie tot oraşul în splendoarea sa: Cornul de Aur până hăt-departe spre Pierre Loti, dincolo de el, Bazarul de Mirodenii (Egiptean), moscheea Süleymaniye, podul Galata şi suratele sale de pe Haliç, Moscheea Yeni, Bosforul, cartierul Beyoğlu, ce să mai, o minunăţie de peisaje. Dacă nu se aglomera micul interval prin care abia aveau loc în trecere două persoane una pe lîngă alta, nu ne-am fi dezlipit de extraordinarul spectacol ce ni se desfăşura înaintea ochilor...
La întoarcerea din croaziera din insula Büyükada vezi impresii, soarele nu asfinţise pe de-a întregul aşa că ne-am gândit să trecem să vedem şi Moscheea Süleymaniye, odată ce am fi revenit în Eminönü. Uşor ne-am îndreptat către Moscheea Rüstem Paşa aflată cumva în drum, după care ne-am „pierdut” pe străduţe înguste şi într-un soi de târg, printre prăvălii şi tonete pline de mărfuri de tot felul, iar pentru a nu pierde direcţia, întrebând, din când în când, de destinaţia noastră. Situată pe una dintre colinele Istanbului, moscheea este un reper pentru întregul oraş, ea poate fi observată cu uşurinţă din zona Cornului de Aur pe care o domină. Am ajuns în scurt timp, rămânând, de-a dreptul consternaţi de frumuseţea edificiului, deşi de multe ori reuşiserăm să-i apreciem silueta din diverse unghiuri ale oraşului vechi.
Monumentala moschee Süleymaniye ia ochii oricui pentru că este magnifică asemenea sultanului în cinstea căruia a fost construită: Soliman I, cunoscut în istorie drept Soliman Magnificul şi al cărui nume l-a împrumutat: Süleymaniye, adică „a lui Süleyman”. Ea nu e doar o moschee, ci a fost gândită ca fundaţie (külliye) şi lăcaş de cult, cu un întreg complex format din medreses (şcoală cu bibliotecă), azil, cantină pentru săraci, un hamam, un spital, un caravanserai şi un cimitir dedicat sultanului şi soţiei sale, Roxelana. La vremea respectivă, aici erau hrănăţi şi îngrijiţi peste o mie dintre săracii oraşului: musulmani, evrei şi creştini, laolaltă. A fost ridicată între 1550-1577 (după alţii 1578, dar ce mai contează un an, când au trecut câteva sute de atunci) de cel mai faimos arhitect al Imperiului Otoman: Sinan, cel ce a trăit 99 ani şi a ridicat 146 de moschei şi alte peste 300 clădiri. Considerat un geniu în arhitectură, comparat de cele mai multe ori cu Michelangelo cu care a fost contemporan, Sinan a lucrat în slujba a trei sultani: Soliman, cel ce l-a descoperit, mai întâi ca pe-un constructor de poduri şi clădiri militare, mai apoi promovându-l ca arhitect-şef al imperiului, un meastru în materie de edificii civile, pe fiul acestuia Selim al II-lea, în timpul căruia a zidit Moscheea Selimiye din Edirne, considerată drept „cea mai cea” operă a sa şi pe Murad al III –lea, nepotul primului şi fiul celui de-al doilea.
Impresionează, în special, cupola cu o înălţime ce depăşeşte 50 m, şi un diametru de peste 25 m, care se apropie în dimensiuni de modelul bizantin, Sfânta Sofia, edificiu, care secole de-a rândul, a fost pentru arhitectura islamică sursă de inspiraţie şi izvor de rivalitate. Spectaculozitatea sa consta şi în faptul că a fost prima moschee, la vremea respectivă, cu patru minarete, iar podoabele arhitectonice ale moscheii erau somptuoase: fusurile coloanelor de la porticul curţii, ca şi din interior, de porfir, de granit roz şi de marmură, proveneau, de pe hipodrom sau de la alte clădiri bizantine. Se spune că cele 32 de vitralii aflate de jur împrejurul cupolei, şi de lângă mihrab sunt printre cele mai vechi şi mai frumoase opere de artă din istoria Istanbulului. În total, sunt în jur de 200 de vitralii, dar ceea ce este total diferit de alte moschei, este faptul că Süleymaniye are domul capitonat cu piei de cămilă care atenuează zgomotele, deşi nu se sesisează, se poate testa acustica prin intensificarea paşilor grei pe podea. Cele trei porţi sunt lucrate în abanos şi sidef, iar faţadele laterale sunt împodobite cu galerii etajate.
Din grădinile terasate din afara complexului central, priveliştea asupra superbului Corn de Aur şi asupra semeţului Turn Galata este uluitoare.
Cripta lui Soliman Magnificul ce se află în mijlocul grădinii este şi ea o construcţie grandioasă, uşa sa fiind decorată cu fildeş, abanos şi sidef, iar pe interiorul cupolei sunt stele din ceramică. Şi Roxelana, soţia favorită a sultanului, îşi are propriul mormânt în apropiere, ca şi alţi membri ai familei sultanului. Însuşi Sinan şi-a proiectat singur mausoleul triunghiular pe locul casei în care a trăit în perioada construcţiei moscheii, chiar lângă colţul de nord-vest al complexului, într-o mică grădină împodobită cu o fântână. Cripta sa este un memorial modest pentru un talent atât de prodigios.
Cum seara n-a întârziat să apară am luat-o încetişor la picior către strada Gedikpaşa unde locuiam, trecând pe lângă Kapalıçarşı (Marele Bazar), Turnul lui Beyazıt, care nu se poate vizita, fiind situat în incinta Universităţii din Istanbul, Piaţa Beyazıt cu moscheea omonimă aflată în restaurare. Eram atât de obosiţi fizic, că abia ne mai simţeam picioarele, dar mental, pluteam după atâtea minunăţii văzute doar într-o singură zi...
Trimis de irinad in 07.12.15 20:42:42
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 41.02595550 N, 28.97405500 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@irinad - Foarte multe obiective turistice are Istanbulul - ați reușit să vedeți multeee. Oboseala pălește în fața atâtor locuri frumoase și încărcate de istorie. Turnul Galata l-am văzut noaptea, dar nu era luminat și în culoarea roșie - îi stă bine așa. Moscheea Suleymaniye am admirat-o pe o ploaie rapidă de primăvară, iar cripta lui Soliman Magnificul am privit-o din exterior, fiind încuiată.
@tata123 - Într-adevăr, am reuşit să vedem ceva obiective, dar au rămas multe, multe şi pentru alte excursii (să sperăm că vor exista). În Istanbul, după cum bine ştii, e greu să spui că nu prea mai ai ce vedea, pentru că îţi doreşti la un moment dat, admiţând că ai vizitat destul, să revezi locuri dragi. De pildă, eu mi-am propus, ori de câte ori voi ajunge în metropolă, să merg în croaziera pe Bosfor care mă destinde şi mă fascinează în acelaşi timp.
Mulţumesc pentru vizită şi vacanţe frumoase îţi doresc în continuare!
Fotografiile m-au făcut să mă simt acolo. Eminonu este locul unde totdeuna merg pentru că îmi place priveliștea, jur-împrejur. Mulțumesc pentru P-4, P-14 și P-31, iar P-34 care este o macrofotgrafie denotă calitatea înaltă a obiectivului aparatului. Cu bine.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2014 Turnul Galata – aventuri în Istanbul — scris în 04.02.15 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2013 De ce trebuie vizitat Turnul Galata? — scris în 19.10.15 de Mihai18 din PLOIEşTI - RECOMANDĂ