GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Catedrala Sfantul Isaac si fortareata Petru si Pavel, simboluri ale ,,capitalei de nord a Rusiei”
Inca o zi prin Sankt Petersburg, cu alte trei minunatii, de aceasta data binecunoscute si ultraaglomerate: catedrala Sfantul Isaac, fortareata Petru si Pavel si muzeul Ermitaj.
Am pornit de dimineata spre catedrala Sfantul Isaac, cea mai apropiata statie de metrou fata de aceasta fiind Admiralteyskaya, situata la circa 500 metri. Se poate vizita zilnic, intre orele 10.30-18.00, cu exceptia zilei de miercuri, pretul biletului fiind 350 ruble.
Zilele acestea, ne-am tot invartit in jurul ei si a catedralei Kazan, insa abia astazi ne-am apropiat si am vizitat-o pe interior. Catedrala monumentala, cu domul impresionant placat cu aur, vizibil de la distanta, a fost ridicata in secolul al 19-lea, pe aceeasi locatie unde, de-a lungul timpului au existat alte trei biserici.
Prima biserica, avand hramul Sfantului Isaac, construita din lemn, a fost cea in care Petru I si Catherine I s-au casatorit, in anul 1712. In 1717 s-a ridicat o biserica de piatra, in fata actualei catedrale, pastrand acelasi hram. Cea de-a treia biserica, din marmura, a fost comandata de Ecaterina a II-a si terminata in 1802, insa bolta acesteia a cazut in timpul slujbei de Inviere a anului 1816. Ultima varianta, cea actuala, care trebuia sa fie cea mai mareata dintre toate bisericile Imperiului Rus, a fost realizata la comanda tarului Alexandru I, care l-a ales pe arhitectul francez August Montferrand pentru a o proiecta. Datorita solului moale, arhitectul a fost nevoit sa foloseasca o tehnica utilizata in Venetia, reusind sa asigure o fundatie solida.
S-au intrebuintat cele mai scumpe materiale: 14 tipuri diferite de marmura si multe pietre semi-pretioase pentru decoratiuni, fiind angajati cei mai renumiti artisti ai vremii. Ce a rezultat? A patra cea mai mare dintre catedralele cu dom din lume, dupa Sfantul Petru din Roma (cu care si seamana), Sfantul Pavel din Londra si Sfanta Maria del Fiorre din Florenta.
Interiorul catedralei este frumos impodobit cu statui realizate din granit multicolor si marmura, aduse din intreaga Rusie. Multe dintre picturile originale din interior au fost deteriorate de umiditate si au fost inlocuite cu 600 de metri patrati de mozaicuri, denumite „picturi eterne”.
Catedrala are trei altare, principalul fiind dedicat Sfantului Isaac al Dalmatiei, iar celelalte doua: Sf. Ecaterina si Sf. Alexandru Nevski. Slujbele regulate se desfasoara la unul dintre altarele mai mici, altarul principal fiind folosit doar pentru ocazii speciale.
Printre coloanele de malachit verde, doua coloane albastre din lapis lazuli marginesc intrarea folosita doar de episcop sau preot. In zona inferioara, peretii sunt acoperiti de mozaicuri, iar in spatele usilor aurite din bronz se afla un vitraliu cu Hristos. Vitraliile sunt neobisnuite in bisericile ortodoxe, dar acesta are cu siguranta un loc privilegiat in catedrala. A fost comandat la München si are o suprafata de 300 de metri patrati.
Interiorul cupolei principale prezinta o fresca ce o are pe Maria in centrul ei, inconjurata de apostoli. In centrul cupolei este suspendat un porumbel, care reprezinta Duhul Sfant si are o anvergura a aripilor de peste un metru si jumatate.
In anii ̓30, biserica a fost inchisa sub stapanirea sovietica si multe dintre icoane au fost inlaturate, devenind Muzeul Istoriei Religiei si al ateismului. Porumbelul din centrul cupolei a fost indepartat si inlocuit cu Pendulul lui Foucault, care demonstreaza faptul ca Pamantul se invarte in jurul propriei axe. Dupa caderea comunismului, muzeul a devenit din nou catedrala, pendulul a fost eliminat, iar porumbelul a fost asezat la loc.
La fel de mareata este catedrala si la exterior, avand o structura dreptunghiulara, cu cinci domuri, unul central, mai mare si celelalte patru turnuri de clopot mai mici, in colturi, care completeaza frumos silueta catedralei. Aceasta este impodobita cu sculpturi de ingeri cu felinare, evanghelisti si apostoli. Impreuna cu Palatul de marmura, catedrala Sf. Isaac este construita in stil neo-clasic rus, avand incorporate coloane lustruite din granit rosu inchis si marmura gri in decoratiunile sale exterioare., Grandoarea” catedralei se reflecta si in sumele colosale cheltuite in cei 40 de ani, cat a durat constructia acesteia, care au fost de 10 ori mai mari decat cele folosite pentru Palatul de Iarna.
La circa 500 de metri de catedrala se afla un alt simbol al orasului, Calaretul de bronz, o statuie ecvestra a lui Petru cel Mare, comandata de Ecaterina cea Mare. Piedestalul statuii este o bucata uriasa de piatra, cea mai mare care a fost vreodata mutata de oameni, cantarind initial 1500 de tone.
Ne-am plimbat de-a lungul Nevei, trecand pe langa Cladirea amiralitatii si am ajuns in scuarul Palatului de iarna, pe care l-am vizitat alaturi de cel mai important muzeu al Rusiei, Ermitaj, caruia i-am dedicat aproape toata ziua. Despre acest complex ce adaposteste cele mai impresionante colectii de arta plastica si decorativa din lume, am sa scriu un review separat. Dupa parada de capodopere ascunsa intre zidurile Ermitajului, ne-am indreptat spre statia de metrou Admiralteyskaya, pentru a ajunge la ultimul obiectiv din aceasta zi, Fortareata lui Petru si Pavel.
Pentru a ajunge pe insula Zayachy din Delta Nevei, am coborat in statia Sportivnaya, de unde am luat autobuzul. Povestea fortaretei a inceput odata cu visul tarului Petru cel Mare, ca tara sa sa aiba iesire la mare. Deoarece in sud accesul la Marea Neagra era blocat de otomani, s-a indreptat spre nord declarand razboi Suediei. A inaltat fortareata pe insula Zayachy, rolul acesteia fiind de a apara gura de varsare a Nevei. La 16 mai 1703, an ce coincide cu fondarea orasului Sankt Petersburg, Petru cel Mare a pus prima piatra la temelia fortaretei Petru şi Pavel (Petropavlovsk). Mai tarziu, fortareata a fost transformata in inchisoare pentru detinutii politici, printre care si cunoscutii scriitori Dostoievski, Gorki.
In centrul fortaretei se inalta Catedrala Petru si Pavel, vizibila de la distanta mare, datorita turnului de 122 metri inaltime, care are un inger aurit in varf. 12 ani a durat construirea catedralei, din 1712 pana in 1724, complet diferita de bisericile traditionale ortodoxe, in stil baroc, urmare a influentelor imprumutate de la bisericile protestante din vestul Europei, in concordanta cu dorinta tarului. Impresionat de cariloanele din Amsterdam, formate dintr-un ansamblu de clopote acordate, avand o constructie speciala care reda note muzicale, a comandat aducerea in 1720 a unui astfel de, instrument” din Olanda.
De-a lungul timpului, turnul, fiind cea mai inalta structura, a fost victima fortelor naturii, distrus in totalitate in anul 1756, ca urmare a incendiului provocat de un fulger. In 1776, Ecaterina cea Mare a ordonat reconstructia acestuia, exact asa cum a fost initial, clopotele cele noi fiind aduse din Olanda. Nu s-au dovedit perfecte din perspectiva sunetului, astfel incat, in 2001, un alt set de clopote, 51 la numar, a fost instalat.
Majoritatea conducatorilor rusi sunt inmormantati aici: Ecaterina I, Ecaterina a II-a, Elisabeta, Pavel I, Alexandru I, Nicolae I, Alexandru al II-lea, Alexandru al III-lea, Petru al III-lea.
Bineinteles ca nu putea lipsi tocmai mormantul ctitorului acestui sit, Petru I, desi initial corpul sau a fost depus intr-o capela de lemn, construita pentru el, in 1725, deoarece biserica nu era inca terminata, fiind ingropat in Catedrala Sfintii Apostoli Petru si Pavel dupa sase ani.
Ultimele ramasite aduse aici sunt ale tarului Nicolae al II-lea si ale Mariei Feodorovna, care au fost depuse intr-o cripta langa mormantul sotului ei, tarul Alexandru al III-lea.
Timpul, cel mai mare dusman al nostru atunci cand este vorba de calatorii, nu ne-a permis sa poposim mai mult pe insula, vizitand doar catedrala, insa aici pot fi vazute si cladirea monetariei, bastionul Trubetkoi cu celulele de inchisoare si muzeul orasului.
Trimis de geani anto in 22.12.19 16:06:59
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în RUSIA.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (geani anto); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2019 Sankt Petersburg - Palatul Yusupov de pe raul Moika — scris în 07.03.20 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Marele palat Gatchina — scris în 12.01.20 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Palatul Menshikov din Sankt Petersburg — scris în 08.12.19 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Palatul chinezesc din Oranienbaum — scris în 29.11.19 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Marele palat Menshikov din Oranienbaum (Lomonosov) — scris în 10.11.19 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Palatul de vara al Ecaterinei si „cea de-a opta minune a lumii” — scris în 20.10.19 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Palatul Pavlovsk — scris în 15.10.19 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ