ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.01.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 21.02.16
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 3 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Cinci „fotografii” din ţara vodcii

TIPĂREȘTE

Dacă ar fi să sintetizez imaginea St. Petersburgului de azi doar în câteva cuvinte, atunci curăţenia, ospitalitatea, spiritul civic, aerul occidental (o copie aproape fidelă a Amsterdamului), istoria, arta, investiţiile străine, trecutul nesigur şi prezentul aparent cert ar completa tabloul călătorului obişnuit să descifreze ipostaze umane în evoluţia lor specifică.

Fiecare popor de pe planeta noastră încă verde îşi datorează izbânzile şi aspiraţiile câtorva nume de lideri care au pus mai presus de orice o temelie trainică propriilor naţiuni sau imperii. Puţini dintre ei, însă, par a fi lăsat în testamentul lor îndemnul ca, la marginile regatului, să fie păstrate conflictele deschise, pentru a crea cale liberă acestora să crească neîncetat...

Petru cel Mare domină detaşat lista numelor mari care au pus umărul la crearea Rusiei moderne şi dominante, respectată pe măsură ca partener şi posibil duşman de temut. Spirit imaginativ şi coleric, educat în Olanda, Veneţia şi Londra, devenit apoi membru al Academiei din Sorbona, Petru a aşezat St. Petersburgul pe hartă într-o zi de mai din 1702, trasând unghiuri drepte şi străzi perpendiculare, cu multă lumină, pentru sufletul deschis al rusului de rând.

Nuanţele de roşu cărămiziu, galben închis, bej sau verde pal dau personalitate construcţiilor gotice, cu „ruperi de ritm” baroce sau antice, o adevărată simfonie în piatră, preluată fidel de toţi Romanovii care i-au urmat. Implantul edilic adus prin intermediul arhitecţilor occidentali sau ruşi este urmat de reformarea spirituală şi economică impusă de Petru: prima Academie de Ştiinţe din Rusia, cu profesori din Vest, schimbarea sistemului legislativ, crearea unei comisii de 500 de înalţi funcţionari, meniţi să depisteze corupţia din rândul nobilimii, achiziţia ultimelor tehnici nautice şi de război de la englezi şi veneţieni, confiscarea averilor bisericeşti, editarea unui cod de 200 de norme de politeţe la curtea împăratului şi „exodul” de vodcă la toate curţile regale ale Europei. În sfârşit, înfrângerea flotei suedeze transformă St. Petersburgul într-o poartă deschisă spre lumea civilizată.

Involuntar, atunci când după ora 18.00 străzile oraşului sunt inundate de tineretul MTV şi de lumea bună, care, cu un zâmbet nonșalant, de belle-epoque, dă distincţie oraşului prin ţinută şi eleganţă discretă, te întrebi în ce măsură spiritul lui Petru cel Mare s-a păstrat în timp şi cum privesc ruşii de aici spre lume. Răspunsul cel mai la îndemână ţi-l dă nivelul lor de trai: în timp ce venitul mediu lunar al ţării Federaţiei Ruse este de aproape 200 de euro, cei din St. Petersburg câştigă 460 de euro pe lună, un record pentru o ţară încă nepregătită să răspundă la întrebările istoriei.

De-a lungul Bulevardului Moscova, dominat de catedrale spectaculoase și clădiri rezidenţiale cu multă personalitate, urmate de sedii de firme cunoscute de cosmetice, electronice, modă sau construcţii de maşini, case memoriale şi temple antice, se află statuile lui Lenin – părintele sărăciei generale sau ale „blândului” Stalin, absolvent de seminar teologic şi întemeietor de gulaguri… Acestea par vizitatorului nişte figuri rătăcite în timp…

Cam ce pot spune gesturile largi ale lui Lenin, cu arătătorul mâinii drepte ridicat ameninţător, unui turist român din secolul 21?

Probabil: – Mergeţi pe mâna mea şi veţi trăi… mai ecologic!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de glcitizen in 12.01.19 13:24:09
Validat / Publicat: 12.01.19 14:03:13
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în RUSIA.

VIZUALIZĂRI: 591 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (glcitizen); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Între Matruşka şi Armata Roşie, la Sankt Petersburg.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29000 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[12.01.19 13:49:46]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Turist în zona St. Petersburg (ex Leningrad) , SANKT PETERSBURG" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

elviramvio
[12.01.19 14:18:22]
»

@glcitizen:

Port ilegal de uniformă și însemne oficiale! Dacă dispari de aici stim unde sa venim cu chiftele ????????! Doar că până luăm viza, se alterează mâncarea! ????

Dan&Ema
[12.01.19 16:59:55]
»

@glcitizen:

Domn profesor: Tunica nu se inchide la copca?

Un an nou bun!

Felicitari pentru articol! ????

Mai multe poze?

glcitizenAUTOR REVIEW
[12.01.19 17:54:07]
»

@Dan&Ema:

Multumesc. Totul e posibil.

Nu stiam de situl nostru si, deci, nu prea am pastrat poze.

glcitizenAUTOR REVIEW
[12.01.19 17:56:35]
»

@elviramvio:

Multumesc. Nu va fi cazul. Vin eu la voi sa va iau.

Am fost la un congres lingvistic si nu regret experienta.

glcitizenAUTOR REVIEW
[12.01.19 17:59:01]
»

@webmasterX: Multumesc.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, elviramvio, glcitizen
Alte impresii din această RUBRICĂTurist în zona St. Petersburg (ex Leningrad) :


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.043146133422852 sec
    ecranul dvs: 1 x 1