O zi prin cele mai … din Tokyo

TIPĂREȘTE

O zonă deosebită pe care am vizitat-o în sejurul nostru din Tokyo, vezi impresiile postate, a fost Ueno, aflată în partea de nord a zonei centrale, situată la circa 3 kilometri spre nord de hotelul unde eram cazați. Aveam ca obiective cel mai mare parc, Parcul Ueno, cel mai important muzeu, Muzeul Național Tokyo, și cea mai frumoasă gădină, Grădina Hama Rikyu aflată în partea de sud a zonei centrale din Tokyo.

Am plecat de la hotel în jurul orei 8:00 cu metroul Hibiya Line de la Stația Kodemmacho și în circa 10 minute am ajuns la Stația Ueno de unde am plecat pe jos și bineînțeles pe indicatoare spre parcul Ueno, ajungând în câteva minute.

Parcul Ueno, Ueno Koen este unul dintre cele mai mari parcuri publice din Tokyo, poate chiar cel mai mare. Parcul este construit pe terenul Templului Kaneiji, templul familiei de guvernământ din perioada Edo, Tokugawa, unul dintre cele mai mari și mai bogate temple din oraș din acea vreme. Templul a fost construit în 1625 în partea de nord-est a castelul Edo dar în 1868 în timpul războiului civil a fost distrus aproape în totalitate.

Parcul are foarte mulți copaci, gingo biloba, arbori de camfor, ulmi japonezi, în jur de 1.200 de cireși de diferite soiuri, minunați primăvara, dar și mulți arbuști oferind habitatul potrivit pentru o mulțime de păsări, cormoranul mare, micul corcodel, egreta mare, multe tipuri de rațe (rața sulițar, moțată, fluierătoare, americană) …

De la stație am ajuns în câteva minute la intrarea din sud a parcului, fostul Templu Kaneiji mai păstrându-și rămășițele împrăștiate prin parc, Pagoda cu cinci niveluri și Altarul Toshogu fiind cele mai importante deoarece sunt construcțiile originale. Actualul Templu Kaneiji este un templu relativ mic, neremarcabil, situat într-o zonă liniștită, lângă colțul de nord-vest al parcului.

Am fost întâmpinați de statuia uriașă, 15 metri înălțime, a unui japonez solid și înalt ce își plimbă câinele. Este Statuia generalului Saigo Takamori, unul dintre marii eroi ai poporului japonez. A avut un rol foarte important în răsturnarea shogunatului Tokugawa și restituirea puterii către împărat în anul 1869, moment de mare schimbare în istoria Japoniei, pentru ca în 1877 să conducă rebeliunea împotriva regimului pe care îl instalase. Rebeliunea fiind învinsă generalul s-a sinucis (normal în stil japonez, sepukku, harakiri, etc.). Generalul a fost readus în atenția japonezilor în anul 2003 de Edward Zwick regizorul și scenaristul filmului Ultimul samurai în care se regăsește în erou principal, samuraiul Katsumoto.

Deși printre samurai ieșea în evidență, prin statura-i înaltă de 1,80 metri și uniforma-i în stil european, statuia de bronz îl reprezintă îmbrăcat în kimono, un simplu cetățean ce își plimbă câinele. Nu a fost îmbrăcat ca mare general deoarece s-a răzvrătit conducând luptători împotriva împăratului.

Aleea cu cireși imenși dar neînfloriți ne-a condus la Templul Kiyomizudo, construit în anul 1631, ca parte a Templului Kaneiji, al cărui design, inclusiv balconul din lemn, a fost inspirat de Templul Kiyomizu-dera din Kyoto. Templul adăpostește o statuie a Kosodate Kannon, zeița concepției, și este deosebit de populară în rândul femeilor care doresc și speră să aibă copii. De pe terasa de lemn am putut admira în depărtare lacul și insula Benten. De aici am coborât mai multe scări și am început plimbarea pe malul lacului acoperit de lotuși.

Shinobazu Ike, Lacul Shinobazu, are o suprafață de 110 hectare și este împărțit în trei lacuri mai mici, cel mai mare și mai frumos dintre ele fiind Hasu Ike, Lacul Florilor de Lotus, lac ce vara este acoperit cu flori de lotus de diferite culori. Am reușit să-l vedem încă plin cu flori, deși unele dintre ele se cam trecuseră. Celelalte două sunt Lacul cu Bărci, pe care se fac plimbări cu bărci, și Lacul Cormoranilor aflat în Grădina Zoologică Ueno și pe care trăiesc grupuri mari de cormorani și alte păsări.

În centrul lacului se află Insula Benten, unde se poate ajunge pe un pod de piatră, pe care se află Templul Bentendo, dedicat zeiței Benzaiten, zeița bogăției, fericirii, înțelepciunii și muzicii, zeiță ce a fost inițial personificarea unui râu, din care cauză templele ce-i sunt dedicate sunt așezate lângă o sursă de apă.

Am revenit pe aleea principală cu cireși și am continuat plimbarea pe lângă fostul Ueno Daibutsu, Marele Buddha din Ueno, o statuie uriașă de bronz, deteriorată și restaurată de câteva ori. Corpul i-a fost topit și utilizat în industria de război din timpul celui de al doilea război mondial iar fața, rămasă intactă după toate încercările prin care a trecut, este expusă pe vechiul amplasament. Am reușit să pozez în interiorul micului templu mai multe statui ale lui Buddha, deși fotografiatul era interzis, mea culpa!

Ne-am oprit apoi la Toshogu, un altar shintoist rămas așa cum a fost construit în 1651, cu 48 de felinare de bronz imense așezate în fața lui, unde sunt venerați Ieyasu, Yoshimune și Yoshinobu, trei din shogunii Togukawa. Este o minunăție de altar renovat de curând asemănător ca bogăție de sculpturi în lemn cu renumitul Toshogu din Nikko pe care l-am văzut în altă zi, fiind acum inițiată în frumusețea altarelor shintoiste ale shogunilor Togukawa. Altarul are și o minunată Karamon, Poarta Chinezească, bogat ornamentată cu flori și păsări sculptate, decorată pe ambele fețe cu folie de aur. Admirând-o mă gândeam la legenda care spune că cei doi dragoni sculptați pe stâlpii porții coboară noaptea să bea apă din lac și mă întrebam dacă, la întoarcere, își păstrează locurile sau le schimbă uneori. Nu am aflat, dar am aflat că Noboriryu este dragonul care urcă și Kudariryu cel ce coboară.

În altar se intră prin lateral stânga începând cu ora 9:00 până la ora 16:30, intrarea fiind de 500 yeni de persoană. Ne-am oprit la Copacul Sfânt, un camfor uriaș înalt de peste 25 de metri, cu o circumferință de circa 8 metri, bătrân de peste 600 de ani la care credincioșii își expun dorințele.

Ne-am plimbat în lungul Zidului Sukibei ce înconjoară altarul, bogat împodobit cu sculpturile unor creaturi din lumea reală sau mitică. Am admirat animale, păsări și fluturi, pești, broaște și crustacee, în partea de jos a zidului fiind sculptate animale ce trăiesc în apă, în partea de sus cele ce trăiesc pe uscat. Frunze și flori diverse întregesc frumusețea zidului. O minunăție ce nu trebuie ratată!

În apropiere se află Grădina Zoologică deschisă în anul 1882 și recunoscută prin urșii panda pe care îi găzduiește. Nu am avut timp pentru vizitare iar urși panda mai văzusem la Grădina Zoologică din Singapore. Ce mi-ar mai fi plăcut să-i revăd! În interiorul ei se află și Pagoda Kaneiji, o pagoda cu cinci niveluri rămasă neafectată de la construcția ei din perioada Shogunatului Tokugawa până în prezent. Vizitarea grădinii se face între orele 9:30 și 17:00, cu o taxa de 600 yeni, redusă pentru studenți și seniori.

Am mers până la Muzeul Metropolitan de Artă Tokyo, o clădire cu șase galerii de artă, fără colecții permanente, doar cu expoziții temporare, unele cu taxe de vizitare, altele gratuite, am făcut câteva poze și ne-am continuat plimbarea.

Tot în parc se află și Muzeul Național al Științei și câteva statui: statuia ecvestră a prințului Komatsu Akihito, comandant în războiul civil japonez din anii 1868-1869 și fondator și Președintele Societății Japoneze de Cruce Roșie, statuia renumitului doctor bacteriolog Noguchi Hideyo al cărui portret se află pe bacnota de 1000 de yeni și statuia doctorului olandez A. F. Bauduin. Am ajuns la Fântâna Ueno Parc, una din cele mai mari și mai frumoase fântâni din Japonia, foarte atractivă pentru vizitatori. Spectacolul din timpul zilei este fascinant, dar depășit de cel din noapte care are și jocuri de lumini.

De aici am mers la Muzeul Național aflat în spatele Fântânii Arteziene a cărui vizitare a durat mai mult de trei ore, timp insuficient deoarece aveam în plan tot în aceiași zi și vizitarea unei frumoase grădini.

În anul 1872 a fost inaugurat primul muzeu din Japonia, Muzeul Național din Tokyo. Astăzi este cel mai vechi și mai mare muzeu din Japonia și unul din cele mai mari muzee de artă din lume.

Muzeul colectează, păstrează, reface și expune artă, arheologie și alte valori culturale din Japonia și din întreaga Asie. Colecția sa cuprinde circa 114.000 de articole, sunt expuse doar 3.000 de articole. Se efectuează, de asemenea, lucrări de cercetare și investigații cu privire la colecțiile sale disponibile doar specialiștilor.

Ansamblul muzeului cuprinde mai multe clădiri, Honkan, Toyokan, Horyuji Homotsukan, Hyokeikan și Heiseikan în care sunt expuse tematic colecțiile sale.

Mai cuprinde Shiryokan, Centrul de cercetare și informare, Kuromon, Poarta neagră, situată pe Roji Daimyo, Aleea Marilor Seniori, Pavilionul Kuroda cu două săli de expoziție, grădini ce oferă priveliști de sezon și ceainării ce oferă, ceai și prăjiturele în tot timpul anului.

În Piața Seimon, Piața Porții Principale se află Casa de bilete, Oficiul de informații, intrarea în micul magazin al muzeului și toate facilitățile necesare activității muzeului și confortului vizitatorilor. Aici am primit hărți și pliante, și în limba franceză, cu multe informații utile. Se furnizează informații și în chineză sau coreeană, germană sau spaniolă.

Intrând pe Poarta Principală, pentru a merge la Honkan, Clădirea principală, am fost întâmpinați de Tohaku-kun, o figurină de teracotă dansând (ca cele existente în muzeu din perioada străveche Jomon), și de Yurinoki-chan, un școlar cu pălărie ca frunza arborelui lalea, copacul ce crește în fața muzeului, mascotele oficiale ale Muzeului Național din Tokyo. I-am salutat, i-am pozat, i-am lăsat și am intrat în muzeu, o clădire cu trei niveluri, subsolul pentru facilități, parterul și etajul destinate Galeriei Japoneze.

Etajul prezintă Repere de artă japoneză, de la Începuturile artei japoneze, Jomon și Dezvoltarea budhismului, trecând prin Arta la curte, Arta ceaiului, Zen și Pictura cu cerneală și sfârșind cu Ținute militare, Panouri glisante pictate, Teatrul Noh și Teatrul Kabuki, Picturi Ukiyo-e. La parter se găsesc exponate din domenii diferite: sculpturi japoneze, vase lăcuite, obiecte de metal și ceramică, armuri și săbii japoneze, artă modernă și altele.

Toyokan, Clădirea orientală, destinată Galeriei Asiatice, se ridică pe cinci niveluri și un subsol și cuprinde exponate din unele țări asiatice, cele mai multe fiind din China, țară cu cele mai mari influențe în arta și cultura japoneză. Parterul este dedicat în totalitate Sculpturilor buddhiste cinezești, nivelul 3 adăpostește Începuturile civilizației chineze, Morminte chinezești, Articole de bronz, ceramică și textile, nivelul 4 găzduiește Sculpturi în piatră, Pictură și Vechi manuscrise, iar la nivelul 5 este expus Artizanat din epoca Qing.

Coreea are rezervată o sală încăpătoare la nivelul 5 unde sunt expuse Articole din piatră lustruită, metal sau ceramică, Dezvoltarea și căderea regalității coreene, Artă buddhistă și Artă din timpul dinastiei Choson.

La nivelul 2 sunt prezentate Sculpturi din India și Gandhara (vechiul Pakistan), Artă și Artefacte din Thailanda, Vietnam, Egipt, iar Subsolul găzduiește Sculpturi kmere, Picturi miniaturale din India, Artă și Artefacte din Asia de Sud-Est.

În muzeu sunt amenajate două zone educative, Astrologia asiatică la nivelul 3 și Călătoria la nivelul 2. Foarte interesantă este Sala de proiecție TNM&TOPPAN, unde sunt proiectate pe un ecran imens, de 600 centimetri, imagini detaliate ale exponatelor din muzeu, pe care le aduce la viață dând vizitatorilor impresia că obiectul este în fața lor. Nu am avut timp prea mult și este păcat dar într-o excursie de asemenea amploare trebuie să-ți drămuiești și timpul….

Horyuji Homotsukan, adăpostește Galeria tezaurului templului Horyuji cel mai vechi templu din Japonia pe care vroiam să o văd, (vezi review Horyuji, reper …), dar, spre regretul meu, știam că este închisă pentru renovare. Acum s- a redeschis din 15 martie 2016 și se vizitează numai în anumite zile fiind foarte protejată. Am văzut muzeul de la Horyuji și m-am mulțumit și cu atât.

Muzeele Hyokeikan și Heiseikan găzduiesc expoziții temporare sau evenimente speciale.

Muzeul este închis în zilele de luni și în anumite sărbători și este deschis între orele 9:30 și 17:00, accesul fiind permis până la 16:30. Taxa de intrare la expozițiile permanente este de 620 yeni, cu anumite reduceri, expozițiile temporare având taxe diferite sau fiind chiar gratuite. În muzeu se fotografiază în puține zone dar am mai pozat și în plus. Paznicii vigilenți m-au apostrofat mereu, mea culpa!

In jurul orei 15 am plecat din parcul Ueno mergând tot pe același drum pe care am venit în parc și din Stația Ueno de metrou dar de această dată luând Ginza Line am mers opt stații până la Stația Shimbashi, în aproximativ 20 de minute. Am ieșit din stație pe indicatorul spre Grădina Hama Rikyu dar la suprafață nu am găsit indicatoare. Am întrebat o tânără care foarte amabilă ne-a arătat direcția pe care să mergem, ajungând la intrarea Otemon a grădinii.

Grădina Hama Rikyu, Grădina Vilei de pe Plajă, este o grădină publică situată la vărsarea râului Sumida în golful Tokyo, amenajată pe o suprafață de 25 hectare, înconjurată de un șanț cu apă de mare, pe locul unei grădini a shogunilor Tokugawa ce datează din secolul 17. Este o fostă anexă a castelului Edo și în ciuda timpului și modificărilor survenite, grădina este și acum aproape la fel ca în perioada shogunilor. Este un site excepțional de primă categorie. Grădina în stil tradițional se află într-un puternic contrast cu blocurile turn care o înconjoară și care o ascund privirilor.

Grădina este înconjurată de ape, ca un castel, accesul făcându-se doar prin două locuri, podul și poarta Otemon, Poarta Principală, pe unde am intrat noi și podul și poarta Nakano gomon.

Am mers la Oficiul de primire unde am primit pliante în limbile engleză și franceză despre grădină și un pliant despre Grădinile Metropolitane din Tokyo, în care Hama Rikyu este cap de listă.

După agitația, betonul și căldura din imensul Tokyo intrarea în acea oază de verdeață a fost ceva foarte impresionant, chiar șocant, două zone total diferite la distanță de câțiva zeci de metri. Pozele vor spune mai multe…

Grădina oferă multe puncte de atracție, cel mai important fiind Shioirino Ike, Lacul Intrarea Mareelor, totodată și unul din cele mai cunoscute lacuri din metropolă, fiind singurul lac cu apă de mare care s-a mai păstrat în Tokyo. Este un lac artificial alimentat cu apă din golf și printr-un sistem de ecluze urmărește nivelul mareelor. În mijlocul lui este construită o insulă, Nakajima, Insula Centrală, legată de uscat prin trei poduri. Otsutai Bashi, Podul Otsutai, construit în întregime din chiparos japonez este cel mai lung, 118 metri și leagă uscatul cu insulele Konoji și Nakajima.

Pe insulă se află Ceainăria Insulei Centrale, Ochaya de Nakajima, cu ceaiuri și prăjituri, cu o frumoasă vedere la apă, refăcută după distrugerile suferite în război la forma sa inițială, cea din 1707, anul primei construcții.

Am pornit spre lacul Shioirino, având în față perspectiva podului Otsutai, a insulei Nakajima, a ceainăriei Nakajimano și a turnurilor Shiodome care parcă nu mai existau. Am trecut podul, ne-am oprit pe insulă și ne-am continuat plimbarea spre Colina Fujimi, unde am făcut câteva poze și ne-am îndreptat spre Koshindo Kamoba, așteptând să văd stolul de rațe ce zboară de pe lac și vânătorii care le așteaptă. Ne-am oprit la un panou care, și prin desene, prezintă modul cum se desfășurau vânătorile în Kamoba. Pe lacul pe care slujitorii aruncau hrană pluteau rațe domesticite, sau domestice, în timp ce alți slujitori, hăitașii, bătând niște piese din lemn făceau zgomote ce imitau chemarea rațelor. Auzind, văzând, simțind, rațele sălbatice veneau și ele la ospăț. Vănătorii, bine pitiți în vegetația bogată, în cabane sau pe canale așteptau și la momentul potrivit lansau șoimii, întindeau plasele și vânătoarea, masacrul, începea. Păsările nu mai aveau nici o scăpare. Probabil, din acest motiv a fost ridicat, după vreo sută cincizeci de ani, Kamozuka, monumentul comemorativ.

Am urcat pe Colina Shin Hinokuchi-yama, unde am admirat și pozat Golful Tokyo și Podul Curcubeu și trecând pe lângă Livada de Pruni și Grădina cu Bujori care are 60 de specii de bujori ne-am îndreptat spre Câmpul de Flori îmbrăcat în verde, unde galbenul și portocaliul florilor de cosmos sclipeau ca niște licurici în seara care se apropia. Este greu de descris în cuvinte acele imagini, așa că las pozele să vorbească… În fiecare anotimp, sau chiar în fiecare lună, există mulțime de flori ce fac unică această grădina. Pe pliantul primit era imprimat calendarul înfloririi.

Trecând apoi peste un mic pod, oare al câtelea? , am ajuns la Pinul Tricentenar, care este cel mai mare pin negru din Tokyo și care își păstrează încă aspectul impunător de odinioară, chiar dacă astăzi își îndreaptă ramurile groase spre pământ, și, privindu-l, încercam să mi-l imaginez cum arăta puiuț proaspăt plantat în urmă cu trei sute de ani…

Grădina este deschisă între orele 9:00 și 17:00 și costă 300 yeni intrarea. Este abordabilă și de pe apă prin Sumida River Line de la Asakusa Pier la Hinode Pier cu oprire la Hama Rikyu grădină (35 minute, 740 yen, în jur de 10 bărci pe zi). Când am vizitat Asakusa și debarcaderul ultima cursă spre Grădina Hama Rikyu era în jurul orei 15:00 tocmai pentru a avea timp de vizitare. Noi nu am putut să abordăm acest traseu pentru că îmi făcusem alt plan de acasă dar cred că s-ar fi meritat cu prisosință dacă schimbam obiectivele de vizitat. Cine știe poate pentru alții…

De aici, cu părere de rău, dar oboseala se făcea simțită, am plecat la aceiași stație de metrou Shimbashi și apoi la hotel…...

---

VIZUALIZĂRI: 4449 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI